Iubite ne cheamă marea
Iubite, ne cheamă marea, Să ne plimbăm pe malul ei Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui, Că sunt cea mai frumoasă dintre femei. Iubite, ne cheamă marea, Să ne aruncăm în valurile ei Şi să zburăm pe aripile dragostei! Iubite, ne cheamă marea, Cu un glas frumos şi blând. Care pare că vine din misteriosul ei adânc! Iubite, marea ne cheamă, Când soarele e sus pe cer. Şi parcă ne îndeamnă, Să descoperim al dragostei mister. poezie de Vladimir Potlog
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Vladimir Potlog
Дата публикации: 28 декабря 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 203
Стихи из этой категории
romantica se-nchina lumea
Te vad
stai pe loc
incoronezi prezentul
trecutul
viitorul
se misoreaza
le uit
frumoasa
nepatrunsa
calma
altfel
nu te schimbi
esti
modelul
niciodata perfectiunea
nu moare
sa cada
stelele
pe pamant
sa nvie mortii
din morminte...
am pozat
frumusete
e instabila
dar nu se lipeste
alunecoasa este
printre randuri
goale si negre
saturate...
umbre
ceata
intrebari
carti intregi parca
nu spun nimica
albe masti
scena se goleste
ameteala
ochii ma inseala ?
fulgi de nea
unici, orginali
asteapta perechea
probabilitate
visul
primeste trup
si inima calda
o voce
scufunda-n
relaxare
lebede
valuri
bomboane
parfumuri
adrenalina
toate fara gust
si dulci
curajul si teama
ca yin si yang
alterneaza
se vaneaza reciproc
genunchii se topesc
sufletul tremura
pierdut in decor
clipesc
respira !
acuma stiu
puterea
ce clatina
si canta
se apropie
ma invadeaza
cucereste
scuturi
goluri
procesoare
capitale
furioasa
cauta si stanci
sa sparga
cine sunt
calatorul
curiosul
nesfarsitul
in absolut
gandurile mele
putrezit
ca un covor
de frunzee aurii
regina
paseste
nu reusesc
sa le ridic
si pomii se inchina
izviare le vorbesc
cuvantatoarele
te admira
realizez
sunt ceva
cand si tu
si eu
fumegam energie
acumulam prospetime
dansam
ne sufocam
gandim
asteptam
atacam necunoscutul
transpiram cenusa
bem raze
respiram culoare
in sfarsit
topim
oceane inghetate
racim vulcani
spargem cerul
cu aripile noastre(visurile noastre)
visul ce se intrupeaza
niciodata
nu moare
cand esti
cu mine
iubirea
inghenuncheaza
inaintea privirilor
a doi muritori
simpli si speciali
timpul
stelele
apele
vantul
viata
stau pe loc
paralizeaza
ceilalti saliveaza
noi traim
cu adevarat
in lumea noastra
ce se cutremura
arde
se cladeste
se surpa instabila
sparge diamante
ocroteste mistere
leaga stele
invarte galaxi
totul special
pentru a fi romantic...
imposibilul
este desfiintat
legile
devin elastice
buzele
se intind
sa ma inghita cu totul
mintile rezoneaza
inimile
se contopesc
pierzandu-si conturul
deci cine sunt ?
nu conteaza !
Vi cu mine prințesă?
Au trecut mai bine de doi ani
Și încă te iubesc ca-n prima zi,
Pot să treacă zeci de mi de ani,
Tot îmi doresc a mea să fi,
Din prima clipă-n care te-am văzut,
Am știut că suntem suflete pereche,
Aș vrea să pot să-ți dau încă un sărut,
Și să-ți șoptesc un te iubesc la ureche......
Aș vrea să vin să te iau de mână,
Să te sărut sub clar de lună,
Pentru tine le las pe toate-n urmă,
Vreau să fug cu tine-n lumea asta nebună,
heart’s third memo
se scurge ceara lumânării
ca lacrimile tale dăruite serii
ce continuu se preling greoi
pân’ la sosirea dimineții
prin ochi ce sunt ca pure averi
se colorează chipul tău
ca foaia în urma culorii
fost chip palid, dar serafic
cu o frumusețe de tablou
de-aș vernisa al său estetic
subit ai pătruns și încă persiști
ca mirosul scorțișoarei
ce se resimte neîntrerupt
doar înăuntrul camerei
și astfel mă rezerv de tot
cu sufletul plin de nădejde
și măiestria de a spera
să te ivești încă odată
să uiți complet ce-i împrejur
și în final, noi să fim bine
CÂND IUBIREA IUBEȘTE
Pictează-mi cuvinte din triluri de chemare
Culori îți scriu din dorințele mele
Amândoi să culegem doar vise reale.
Dăruiește-mi pădurea în ramă de tablou
Eu … anotimpul îl scriu cu tușuri din stilou
Când setea de frumos niciodată nu moare.
Să chemi și un nor, da, da… un pic să ne plouă
Soarele să modeleze un curcubeu
Din zilele noastre să ne scriem un eseu.
Iubirea în șoaptă-i picătură de rouă
Nuanțe din culorile vieții ne privesc
Când tu scrii ,,iubesc,, eu, iubirea ți-o citesc.
Iubire INTERZISA
Mie dor de tine VIATA mea
Mie dor de clipele-mpreuna
Stii? Mi se rupe inima
De dragoste NEBUNA...
A mai trecut o zi
O zi ca celelalte
Inebunita eu voi fi
Chiar pina la moarte...
A mai trecut o zi
Iubire.. iar mii dor
Nu inteleg..ce poate fi?
Mie dor de al tau AMOR...
Astept eu ziua-n care noi
Vom fi iar impreuna
Vom sta nedumeriti in doi
Gindindune la Miine...
Caci greu e sa traiesti stiind
Ca Dragostea-i aprinsa
Dar noi ca doi copii cintim
IUBIREA ... INTERZISA...
Iubim in taina..stam cu grija
Sa nu ne vada nimeni
Avind in gind doar o speranta
La ziua care vine...
Tu ai sotie...ai copii...
Si eu sint maritata..
Neam apucat de nebunii
IUBIM CA NICIODATA
Imi cer iertare scumpul meu
Iti cade lacrima-n tacere
Citind aceste rinduri dure
Cu lacrimi si durere....
Iubindu-te in taina acum
Ma simt foarte matura
Sa mergem NOI pe-acelasi drum
IUBIND caci Viata-i DURA..
Esti tot ce eu iubesc mai mult
Esti VIATA mea,esti aer
Esti soarele pe cerul meu
Esti tot ce de la viata CER...
Ființă interstelară
Ființă interstelară,
arată-ți aripile, coboară printre cei muritori.
Coboară la mine.
Te veghez de pe pământ și mă gândesc
la cât de mult îți duc lipsa,
Deși nu am reușit să te ating niciodată.
Mi-ar plăcea să am o bucată
din aripile tale, să pot să zbor spre inima ta
Și să am grijă de ea.
Tu, ființă interstelară, nu ți-e dor
de ceva ce nu ai avut niciodată?
Nu ți-e dor de mine?
Dacă te-aș atinge, ai exploda
în bucăți de stele decolorate
și ai cădea în neant deasupra pământului (a mea).
Poate atunci te-aș putea avea, măcar pentru un moment.
Ființă, înger alb și melodios,
Nu ți-e urât să fii singur pentru atâta vreme?
De ce nu-mi duci lipsa?
romantica se-nchina lumea
Te vad
stai pe loc
incoronezi prezentul
trecutul
viitorul
se misoreaza
le uit
frumoasa
nepatrunsa
calma
altfel
nu te schimbi
esti
modelul
niciodata perfectiunea
nu moare
sa cada
stelele
pe pamant
sa nvie mortii
din morminte...
am pozat
frumusete
e instabila
dar nu se lipeste
alunecoasa este
printre randuri
goale si negre
saturate...
umbre
ceata
intrebari
carti intregi parca
nu spun nimica
albe masti
scena se goleste
ameteala
ochii ma inseala ?
fulgi de nea
unici, orginali
asteapta perechea
probabilitate
visul
primeste trup
si inima calda
o voce
scufunda-n
relaxare
lebede
valuri
bomboane
parfumuri
adrenalina
toate fara gust
si dulci
curajul si teama
ca yin si yang
alterneaza
se vaneaza reciproc
genunchii se topesc
sufletul tremura
pierdut in decor
clipesc
respira !
acuma stiu
puterea
ce clatina
si canta
se apropie
ma invadeaza
cucereste
scuturi
goluri
procesoare
capitale
furioasa
cauta si stanci
sa sparga
cine sunt
calatorul
curiosul
nesfarsitul
in absolut
gandurile mele
putrezit
ca un covor
de frunzee aurii
regina
paseste
nu reusesc
sa le ridic
si pomii se inchina
izviare le vorbesc
cuvantatoarele
te admira
realizez
sunt ceva
cand si tu
si eu
fumegam energie
acumulam prospetime
dansam
ne sufocam
gandim
asteptam
atacam necunoscutul
transpiram cenusa
bem raze
respiram culoare
in sfarsit
topim
oceane inghetate
racim vulcani
spargem cerul
cu aripile noastre(visurile noastre)
visul ce se intrupeaza
niciodata
nu moare
cand esti
cu mine
iubirea
inghenuncheaza
inaintea privirilor
a doi muritori
simpli si speciali
timpul
stelele
apele
vantul
viata
stau pe loc
paralizeaza
ceilalti saliveaza
noi traim
cu adevarat
in lumea noastra
ce se cutremura
arde
se cladeste
se surpa instabila
sparge diamante
ocroteste mistere
leaga stele
invarte galaxi
totul special
pentru a fi romantic...
imposibilul
este desfiintat
legile
devin elastice
buzele
se intind
sa ma inghita cu totul
mintile rezoneaza
inimile
se contopesc
pierzandu-si conturul
deci cine sunt ?
nu conteaza !
Vi cu mine prințesă?
Au trecut mai bine de doi ani
Și încă te iubesc ca-n prima zi,
Pot să treacă zeci de mi de ani,
Tot îmi doresc a mea să fi,
Din prima clipă-n care te-am văzut,
Am știut că suntem suflete pereche,
Aș vrea să pot să-ți dau încă un sărut,
Și să-ți șoptesc un te iubesc la ureche......
Aș vrea să vin să te iau de mână,
Să te sărut sub clar de lună,
Pentru tine le las pe toate-n urmă,
Vreau să fug cu tine-n lumea asta nebună,
heart’s third memo
se scurge ceara lumânării
ca lacrimile tale dăruite serii
ce continuu se preling greoi
pân’ la sosirea dimineții
prin ochi ce sunt ca pure averi
se colorează chipul tău
ca foaia în urma culorii
fost chip palid, dar serafic
cu o frumusețe de tablou
de-aș vernisa al său estetic
subit ai pătruns și încă persiști
ca mirosul scorțișoarei
ce se resimte neîntrerupt
doar înăuntrul camerei
și astfel mă rezerv de tot
cu sufletul plin de nădejde
și măiestria de a spera
să te ivești încă odată
să uiți complet ce-i împrejur
și în final, noi să fim bine
CÂND IUBIREA IUBEȘTE
Pictează-mi cuvinte din triluri de chemare
Culori îți scriu din dorințele mele
Amândoi să culegem doar vise reale.
Dăruiește-mi pădurea în ramă de tablou
Eu … anotimpul îl scriu cu tușuri din stilou
Când setea de frumos niciodată nu moare.
Să chemi și un nor, da, da… un pic să ne plouă
Soarele să modeleze un curcubeu
Din zilele noastre să ne scriem un eseu.
Iubirea în șoaptă-i picătură de rouă
Nuanțe din culorile vieții ne privesc
Când tu scrii ,,iubesc,, eu, iubirea ți-o citesc.
Iubire INTERZISA
Mie dor de tine VIATA mea
Mie dor de clipele-mpreuna
Stii? Mi se rupe inima
De dragoste NEBUNA...
A mai trecut o zi
O zi ca celelalte
Inebunita eu voi fi
Chiar pina la moarte...
A mai trecut o zi
Iubire.. iar mii dor
Nu inteleg..ce poate fi?
Mie dor de al tau AMOR...
Astept eu ziua-n care noi
Vom fi iar impreuna
Vom sta nedumeriti in doi
Gindindune la Miine...
Caci greu e sa traiesti stiind
Ca Dragostea-i aprinsa
Dar noi ca doi copii cintim
IUBIREA ... INTERZISA...
Iubim in taina..stam cu grija
Sa nu ne vada nimeni
Avind in gind doar o speranta
La ziua care vine...
Tu ai sotie...ai copii...
Si eu sint maritata..
Neam apucat de nebunii
IUBIM CA NICIODATA
Imi cer iertare scumpul meu
Iti cade lacrima-n tacere
Citind aceste rinduri dure
Cu lacrimi si durere....
Iubindu-te in taina acum
Ma simt foarte matura
Sa mergem NOI pe-acelasi drum
IUBIND caci Viata-i DURA..
Esti tot ce eu iubesc mai mult
Esti VIATA mea,esti aer
Esti soarele pe cerul meu
Esti tot ce de la viata CER...
Ființă interstelară
Ființă interstelară,
arată-ți aripile, coboară printre cei muritori.
Coboară la mine.
Te veghez de pe pământ și mă gândesc
la cât de mult îți duc lipsa,
Deși nu am reușit să te ating niciodată.
Mi-ar plăcea să am o bucată
din aripile tale, să pot să zbor spre inima ta
Și să am grijă de ea.
Tu, ființă interstelară, nu ți-e dor
de ceva ce nu ai avut niciodată?
Nu ți-e dor de mine?
Dacă te-aș atinge, ai exploda
în bucăți de stele decolorate
și ai cădea în neant deasupra pământului (a mea).
Poate atunci te-aș putea avea, măcar pentru un moment.
Ființă, înger alb și melodios,
Nu ți-e urât să fii singur pentru atâta vreme?
De ce nu-mi duci lipsa?
Другие стихотворения автора
Apa
Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni, Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni. Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor! Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor. Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini. Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini! Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor, Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor. poezie de Vladimir Potlog
Carte izvor al înţelepciunii
Cartea este un izvor al întelepciunii Este tot ce avem mai sfânt, Ea e ca o mama care ne călăuzeste în lume, Un soare care ne încălzeşte blând. Ea ne învaţă să iubim Graiul şi plaiul strămoşesc Oameni cu adevarat să fim, Un lucru atât de firesc. Are şi ea suflet şi o doare Când de dânsa mai uităm, Căci ea este o comora Care trebue s-o păstrăm. Cartea este o minune Dată de zeii cereşti, E un templu al înţelepciunii Dacă o ştii s-o preţuieşti. poezie de Vladimir Potlog
Apa
Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni, Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni. Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor! Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor. Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini. Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini! Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor, Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor. poezie de Vladimir Potlog
Carte izvor al înţelepciunii
Cartea este un izvor al întelepciunii Este tot ce avem mai sfânt, Ea e ca o mama care ne călăuzeste în lume, Un soare care ne încălzeşte blând. Ea ne învaţă să iubim Graiul şi plaiul strămoşesc Oameni cu adevarat să fim, Un lucru atât de firesc. Are şi ea suflet şi o doare Când de dânsa mai uităm, Căci ea este o comora Care trebue s-o păstrăm. Cartea este o minune Dată de zeii cereşti, E un templu al înţelepciunii Dacă o ştii s-o preţuieşti. poezie de Vladimir Potlog
Apa
Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni, Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni. Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor! Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor. Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini. Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini! Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor, Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor. poezie de Vladimir Potlog
Carte izvor al înţelepciunii
Cartea este un izvor al întelepciunii Este tot ce avem mai sfânt, Ea e ca o mama care ne călăuzeste în lume, Un soare care ne încălzeşte blând. Ea ne învaţă să iubim Graiul şi plaiul strămoşesc Oameni cu adevarat să fim, Un lucru atât de firesc. Are şi ea suflet şi o doare Când de dânsa mai uităm, Căci ea este o comora Care trebue s-o păstrăm. Cartea este o minune Dată de zeii cereşti, E un templu al înţelepciunii Dacă o ştii s-o preţuieşti. poezie de Vladimir Potlog
Apa
Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni, Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni. Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor! Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor. Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini. Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini! Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor, Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor. poezie de Vladimir Potlog
Carte izvor al înţelepciunii
Cartea este un izvor al întelepciunii Este tot ce avem mai sfânt, Ea e ca o mama care ne călăuzeste în lume, Un soare care ne încălzeşte blând. Ea ne învaţă să iubim Graiul şi plaiul strămoşesc Oameni cu adevarat să fim, Un lucru atât de firesc. Are şi ea suflet şi o doare Când de dânsa mai uităm, Căci ea este o comora Care trebue s-o păstrăm. Cartea este o minune Dată de zeii cereşti, E un templu al înţelepciunii Dacă o ştii s-o preţuieşti. poezie de Vladimir Potlog