Iubite ne cheamă marea

Tremur în nopțile calde când

Brațele tale nu mă feresc de vânt

Când

E liniște de mormânt

Când

Iubirea îmi trece prin gând

Și mă ridică blând

De pe pământ

Când

Pe ușă te zăresc intrând

Când

Te privesc ca pe un sfânt

Când

Numele tău devine alt cuvânt

Odată ce ai frânt inima cuiva nu o mai poţi "repara".

Nici toate scuzele din lume

sau "te iubesc"-urile nu o vor mai repara.

Pentru că încrederea odată pierdută se recapătă cu greu ..

şi iubirea poate deveni ură într-o secundă . 

Chiar dacă persoana acea te iubeşte

nu va trece mereu peste faptul

că poţi oricând să-i frângi inima şi să pleci .

Iubiti-va unul pe altul,frati,surori,sotzi si sotzie,

nu va uriti si va distrugeti inimile voastre,c

a-ci pe linga voi mai sufara cel de linga voi,

------copii,parintii...

Va doresc o Duminica binecuvantata la toti ...

Pace si liniste sufleteasca sa aveti mereu..

Rana deschisă,stinge-o cu scrum,

Fă-mi viața durere în ochii apuși,

Aprinde-mi visele și lasă-le în drum,

Stau într-un colț, tu stai în opuși?

Stau și plâng acum, un dor singuratic, un dor mai nespus,

Scriu versuri uitate,scriu versuri ciudate,

Tu pleci și zâmbești,în goluri expus,

Tu citești versuri udate,citești în vise vulgare.

Mai stau un minut,mai stau și o oră?

Mai stau să îți spun cum iubirea-i neroadă,

Tu pleci în ținut,tu pleci într-o horă,

Tu pleci să asculți cum iubirea-i baladă.

Mă uit de ani de zile la trecut,

Fereastra e aceeași și în astă seară

Și pentru o clipă broaștele-au tăcut

Să poată auzi dacă aprind țigară.

Inspir fumul amar-înțepător

Că poate v-a ajunge până la plămâni

Și poate-mi mai trece o zi, să mor

S-ajung în iad, lângă păgâni, 

Că am mimat un zâmbet în oglindă, 

Să cred că eu sunt încă fericit, 

Dar gândul de a mă spânzura la grindă

A apărut de când m-ai părăsit. 

Obișnuiesc să stau lângă fereastră 

Și să privesc în gol, fumând 

Și numai scrumul rămânând, 

De când s-a dus iubirea noastră. 

Și ochii-mi sunt trist și obosiți, 

Dar nimeni nu vrea să mă creadă 

De parcă ochii le-au rămas lipiți 

De mime ce-au avut să vadă.

Am devenit atât de sensibil şi timbrul vocii tale aşa de aprig,

Încât mă doare pe sub piele şi-n fiecare por pragmatic.

Iubit-o, cât de tare mă seacă atitudinea ta nonşalantă,

De parcă nimic... nimic nu s-ar fi întâmplat.

Am să merg să-mi caut un leac,

Eu nu pot să mă mint...

Cum nu te-aş mai iubi... 

Doar pentru că tu ai încetat să-ngrijeşti orgoliul meu de bărbat...

Controlează-ți respirația atunci când

Bătăile inimii ating pereții pieptului

Eliberând un curent prin tot toracele.

Se sparge,

Globul ce îți comunică formele

Otrăvind gustul amar al dorinței

Ce hrănește setea creației.

Vulnerabil, mâinile tremură

Picioarele caută drumul corect

Lumina e rece, o pierzi

Poate mâine, în același loc.

Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni, Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni. Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor! Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor. Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini. Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini! Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor, Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor. poezie de Vladimir Potlog