Otravă

Într-o zi oarecare

M-ai lăsat doar cu o scrisoare 

Care spunea:"Am plecat pentru totdeauna

Nu mă căuta, nu mă suna"

Mesajul m-a făcut confuză

De ce ai plecat așa fără o scuză?

Durerea pe care o simt e sfâșietoare 

Ca un cuțit în inima îndurătoare 

Regret tot ce-a fost între noi

Nu va mai exista vreodată un noi

Nici să nu te gândești să te întorci 

Sper să te iert până pe-atunci

M-ai omorât cu acele cuvinte

Amintirile mele sunt pierdute

Din vina ta nu mai am încredere în lume

M-ai distrus cu tot cu nume

Acesta e sfârșitul 

Cu plecarea ta ai stricat totul

Nu te vreau în raza mea de vedere

Aici ne luăm la revedere.

Te prefaci că o iubești 

Ce urmărești?

De ce nu o părăsești?

Nu vezi că mă rănești?

Amanta ta nu voi fi

Nu sunt o pereche de pantofi

Vreau să fiu iubita 

Nu accept resturi de la alta.

Te șantajează cumva?

Ce știe despre tine?

Spune-mi ceva

Dacă nu, vei rămâne fără mine.

Te-am așteptat destul

Nu ai trecut testul

Rămâi cu aia, iubire

Nu am nevoie de despăgubire 

Ploaia va veni

Când vei pleca

Soarele va răsări 

Când cu mine vei sta

Noaptea va fi întunecată 

Când vei suferi

Iar ziua fericită 

Când vei zâmbi 

Luna mă hipnotizează

Cea plină mă ține trează 

Și-mi dă energie

Totul pare o nebunie

De ce Luna mă afectează?

Povestea ei mă fascinează 

Când e pe cer am vise ciudate

Care rămân în noapte

Uneori vreau să fiu Luna

Magică ca întotdeauna

Care-și așteaptă Soarele

Strălucitor ca stelele.

Când o să-mi întâlnesc 

Sufletul meu pereche nebunesc

Sub lună vreau să mă sărute 

Și să-mi ofere senzații plăcute.

Sunt pe Marte 

Cu mintea-n altă parte 

Nimeni nu mă poate întoarce 

Orice-ar face 

Uneori vreau să fug de realitate 

Dacă n-ar fi cineva să mă caute 

Dar n-am unde m-ascunde

Poate într-o cameră câteva secunde.

Mi se întâmplă la ore străine

Să nu fiu atentă 

Oare ce-i în neregulă cu mine?

Sunt pe altă planetă?

Tu și eu ne putem urî, iubire                   

 Dar corpul tău și al meu nu o fac           

 Știi că doar cu o privire                         

Ușor te dezbrac

Consideri că sunt                               

Un demon cu inima de gheață                   

Nu o să te mint                                          

Ai dreptate în această privință

Vreau să-ți demonstrez cu fapte            

Că corpurile noastre se doresc               

Așa că în această noapte                         

Cu un sărut o să te cuceresc

Corpul tău e lipsit de cerneală            

Dar eu vreau să mă ocup să-ți tatuez  

Mângâierile mele pe pielea ta cerească                                             

Și tot ce pot să-ți demonstrez

Vreau să-ți arăt cum un demon             

Poate fi capabil să te ducă la cer        

Indiferent de loc, chiar și-n avion           

De plăcere să-mi fii prizonier

De pe acum îți spun clar             

Sentimentele nu sunt implicate             

Acesta va fi un joc murdar                      

Pe care îl vom juca în șoapte

Timpul a trecut                           

Totul mergea bine                              

Până mi-ai recunoscut                             

Că te-ai îndrăgostit de mine

La început am fost șocată                 

Dar mi-am dat seama de ceva                  

Și eu devenisem dependentă                   

De nopțile cu tine cumva

Acum știu de ce nu bine

Să ai o inimă de gheață                    

Pentru că apar persoane ca tine           

Și cu focul lor o topesc fără niciun efort, dulceață

Datorită inimii tale de foc                 

Am ajuns să te iubesc                       

Acuma sentimentul e reciproc              

Sper să nu te dezamăgesc.

LÂNGĂ  GEAM  ÎMI  BEAU  CAFEAUA ,

S -A  RĂCIT  DE  CÂND  PRIVESC !

ADORMITĂ -MI GRĂDINA  ;

NUMAI  IARNA  ,POARTĂ  VINA ...

DAR  MĂ  BUCUR  CA COPILUL

CE-Ș  GĂSEȘTE  ...JUCĂRIA ...

MĂ  GÂNDESC ,LA ZIUA -N  CARE :

CÂTE  FLORI  VOR  FI  ÎN  EA ?

CÂND  GRĂDINA  VA  ÎNVIA !...

Avea un corp ceresc,

Tot ce era legat de omenesc era desprins de ea,

Era o creatură mititică,

Credeam că era trimisă din Rai,

Dar am cunoscut Iadul alături de slujitoarea demonică,

Avea nevoie se pare, de o asistentă care să o vadă înger,

Să-i ofere Rai în schimbul Iadului,

O asistentă căreia acesta să-i fie cunoscut și să alerge în disperare către flăcări,

Să iubească arsurile atât de mult încât nici lacrimile nu le pot vindeca.

Peste liniștitele câmpii,
Iar cât n-aș da pentru a auzi
Savoarea cuvintelor tăcute
Izvor de fapte prin ochii trecute
Cum a ta subtilă gingășie
Și ca o floare, frumoasă tapițerie
Ierni întregi aș admira
Magnolia rece, dulce înfășura
Atat suflet cât și trup
Tot aș da dar să nu te rup.

Cum ai putea să vi cu mine?
Umilă floare, oferiți-ai liniștite caline

De vi de tot, în palme te-aș ține
Rostesc cu drag, frumos bujor,
Ar fi perfect și fără dor
Gust color, dulce acrișor.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

N-am scris de mii de ani nici o strofă
N-am scris nici un rând,
Dar vin az ca un vultur la tine
Să-ți fur un cuvânt.

Iubește-mă dacă poți, printr-o carte
Să mă alin răsfoind,
Te voi plăti cu visul meu mare,
Cu mânile goale, iubind...

Hai să fim actori de romane alese!
Hai să fim goi, tu și eu!
Goi de amar și goi de regrete,
Dar plini de iubire, mereu...

În noaptea albă, visele se pierd 

Și-mi gonesc drumurile de granat 

Cu fața de topaz, tu nu m-ai lăsat

Să plâng după tine. 

Ochii de iolit, suflete de kianit 

Ce mă plimbă pe cărări de labradorit 

Și de demult te-am dorit

Să fiu lângă tine. 

Fața de helidor, fericirea de perlă 

Ce plânge în cristale de stâncă 

Într-o privire adâncă 

Zboară cu bine. 

Lacrimile de ametist 

• —Te rog nu mai plânge
• În sufletul tău se stinge 
• Voia de turmalină

1. Universul cristalelor, rubinul speranțelor
2. Ce se duce departe 
3. Cu gândurile deșarte 
4. Cu tine nu mai pot. 

 E noapte și observ mai bine în jur

cum funcționează pământul,

Se pornește de la ceva mic

și se termină acolo unde ne ajunge doar gândul.

Se începe de la ce-i nevăzut

De la ființe mărunte,

în continuare la ce e văzut,

dar tot așa vietăți mici și multe.

După care încep să se înalțe

fire de iarbă, copaci, oameni, porumbei mesager,

cu scopul de a ajunge

cât mai aproape de cer.

Nu ajungem la cer,

dar tindem spre el,

si mai mult de atât

la ce-i mai departe într-un fel.

Poate te întrebi unde vreau să ajung,

ideea este că cei care au ajuns dincolo de cerul albăstriu,

au descoperit cu alte cuvinte ca noi locuim de fapt pe…

O ROCĂ PLUTITOARE ÎN SPAȚIU!

Îmi repet argumentul ăsta cu roca în minte,

când mi-e teamă să fac ceva… și la mine să știi, uneori funcționează,

trăim într-o lume așa instabilă

că exact in acest moment am putea fi într-o gaură neagră.

Deci în aceste condiții de viață limitată,

frica de orice altceva…

e nejustificată.

Și nu vreau să ajungem într-o gaură neagră,

să ajungem să locuim în spațiul greu…

înainte să știi cât de mult

locuiești deja în lumea din sufletul meu.