Otravă
Un singur lucru dorea
Să simtă dragostea
Din păcate nu i s-a permis
Iar la materie n-are admis
Așa că s-a transformat
Într-o femeie de neuitat
În privirea avea otravă
Și mintea-i era bolnavă.
Iubirea o dezgusta
De la romantism vomita
Ura tot felul de afecțiune
Era dependentă de acțiune.
În săruturi dulci nu credea
Acestea reprezentau pentru ea
Un schimb de salivă
E părerea ei nocivă.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Levinia Diandra
Data postării: 1 august 2024
Vizualizări: 343
Poezii din aceiaşi categorie
Uită-mă
Uitama in capul tau
Dar in gind voi fi mereu
Uitama asa cum poti
Dar nu asa sa stie toți
Iti doresc sa fii barbat
Si sa fii apreciat
De acea a ta femeie
Care iti va fi o cheie
Dar sa stii ca voi fi bine
Voi incerca sa uit de tine
Sa nu-ți faci griji de mine
Ca sigur va avea cine
N-ai stiut sa fii barbat
Asa cum m-am asteptat
Ai fost un simplu baiat
Care doar a studiat💔
Noi
Ne scufundăm cu tot cu podea.
Ne scurgem și ne contopim, în materie de suflet.
Atât de plin de viață și totodată mort, mă pierd în contradicția asta.
Două elemente antitetice formează un întreg, și în același timp, un nimic.
O pace interioară, iar condițiile ce nu se află în antiteză se contopesc și se risipesc.
Viața cu viața, moartea cu moartea, și rămânem noi.
Dincolo de timp
Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.
Rozmarin
Intre ceruri raze de cristal străbat
Adierea vântului, de liniștiții nori carat
Rozmarin împleticit în dorințe argintii
Iar parcă simt-cel gust al frunzelor alămii
Mai ca-ș depicta aromă dulce
Ierburilor cerești confuz fugace
Escală a gândurilor spre dorință
Sute de mirosuri al nasului înalță
Tot parcă aș povesti cum și ce
Esență de visuri tăcute, afazice
Date de dorință în lacrimi de argint
Odată ploaie de nestemate căzută pe pământ
Rozmarin format în copacii de cristal
De pus clepsidră, al timpului ritual
Etern as aștepta a sa lentă mutare
Timp de gândire, spre a ta întâmpinare
Iar vreau să spun că a ta prezență grăiesc
Nori de scorțișoară și rozmarin îmi doresc
Emoții cu gust, aș dori în doi ivesc.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Mă mai știi?
M ai uitat, străine?
Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,
Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.
Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,
Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.
Când noaptea vine atât de repede și iute,
Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute
Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine
Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine
Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă
Și mă gândesc la inimă ce-odată mi era asemena-i o nalbă
O floare,o seară si-un sărut intens mai vreau
Si sa ma uit la acel tablou,in care ei pozau
Eram atat de fericită și rănită în același timp
Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp
Am pus în noi doar lacrimi și-amăgire
Deloc deloc nu ne venim în fire
De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?
Atât de rea și fioroasă ți se pare?
A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare
Să fugă și să vadă a ta lume ce ieri era doar o scăpare
Mai vreau sa ți amintești de mine-un pic
Și să mă lași de jos încet să mă ridic
Să mi etalez a mea frumusețe orbitoare
Ce pentru tine astăzi nu mai este acea preocupare
Si noaptea cea dintâi a noastră
O vei arunca oare pe a ta fereastră?
Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern
În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.
Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori
Ce ieri parca ți se păreau atât de iubitori
Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor ?
Pentru care astăzi ai alt-nlocuitor
Mai ai tu oare acea poză sau meret tablou cu noi?
Pentru care de ieri noi am pornit război
Mai ai tu oare acea simplă cană?
Pentru care a mea amintire a rămas orfană.
Ma mai știi tu oare cine sunt?
Mai știi când mă priveai prelung?
Mai știi cine te a iubit atât de tare?
Și pentru cine eu sunt biruitoare?
Mai vrei să ți amintești de mine?
Să mi mai auzi măcar o dată vocea?
Sau vrei să ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?
Sau m ai transformat deja în niște antivitamine?
Umbre
Rănile mele sunt flori ce nu mor,
Petale de foc ce ard în decor.
Le port cu tăcere, le-ascund cu sfială,
Dar cântă în mine, cu voce brutală.
În suflet se scurg ca un râu fără mal,
Îmi șoptesc adevăruri în ton abisal.
Din durerea ce arde, un sens se arată,
Un drum ce renaște din inima spartă.
Le privesc ca pe stele ce cad și se-aprind,
Și-n ele găsesc tot ce vreau să cuprind.
Sunt urme adânci, dar sunt ale mele,
Povestea ce-ncape în mii de lulele.
Căci rănile spun, chiar de-ți vine să plângi,
Că-n viață renasc doar cei care se frâng.
Iar din lutul durut, în tăcere te-nalți,
Mai puternic, mai viu, din umbre renaști.
Uită-mă
Uitama in capul tau
Dar in gind voi fi mereu
Uitama asa cum poti
Dar nu asa sa stie toți
Iti doresc sa fii barbat
Si sa fii apreciat
De acea a ta femeie
Care iti va fi o cheie
Dar sa stii ca voi fi bine
Voi incerca sa uit de tine
Sa nu-ți faci griji de mine
Ca sigur va avea cine
N-ai stiut sa fii barbat
Asa cum m-am asteptat
Ai fost un simplu baiat
Care doar a studiat💔
Noi
Ne scufundăm cu tot cu podea.
Ne scurgem și ne contopim, în materie de suflet.
Atât de plin de viață și totodată mort, mă pierd în contradicția asta.
Două elemente antitetice formează un întreg, și în același timp, un nimic.
O pace interioară, iar condițiile ce nu se află în antiteză se contopesc și se risipesc.
Viața cu viața, moartea cu moartea, și rămânem noi.
Dincolo de timp
Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.
Rozmarin
Intre ceruri raze de cristal străbat
Adierea vântului, de liniștiții nori carat
Rozmarin împleticit în dorințe argintii
Iar parcă simt-cel gust al frunzelor alămii
Mai ca-ș depicta aromă dulce
Ierburilor cerești confuz fugace
Escală a gândurilor spre dorință
Sute de mirosuri al nasului înalță
Tot parcă aș povesti cum și ce
Esență de visuri tăcute, afazice
Date de dorință în lacrimi de argint
Odată ploaie de nestemate căzută pe pământ
Rozmarin format în copacii de cristal
De pus clepsidră, al timpului ritual
Etern as aștepta a sa lentă mutare
Timp de gândire, spre a ta întâmpinare
Iar vreau să spun că a ta prezență grăiesc
Nori de scorțișoară și rozmarin îmi doresc
Emoții cu gust, aș dori în doi ivesc.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Mă mai știi?
M ai uitat, străine?
Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,
Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.
Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,
Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.
Când noaptea vine atât de repede și iute,
Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute
Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine
Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine
Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă
Și mă gândesc la inimă ce-odată mi era asemena-i o nalbă
O floare,o seară si-un sărut intens mai vreau
Si sa ma uit la acel tablou,in care ei pozau
Eram atat de fericită și rănită în același timp
Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp
Am pus în noi doar lacrimi și-amăgire
Deloc deloc nu ne venim în fire
De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?
Atât de rea și fioroasă ți se pare?
A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare
Să fugă și să vadă a ta lume ce ieri era doar o scăpare
Mai vreau sa ți amintești de mine-un pic
Și să mă lași de jos încet să mă ridic
Să mi etalez a mea frumusețe orbitoare
Ce pentru tine astăzi nu mai este acea preocupare
Si noaptea cea dintâi a noastră
O vei arunca oare pe a ta fereastră?
Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern
În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.
Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori
Ce ieri parca ți se păreau atât de iubitori
Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor ?
Pentru care astăzi ai alt-nlocuitor
Mai ai tu oare acea poză sau meret tablou cu noi?
Pentru care de ieri noi am pornit război
Mai ai tu oare acea simplă cană?
Pentru care a mea amintire a rămas orfană.
Ma mai știi tu oare cine sunt?
Mai știi când mă priveai prelung?
Mai știi cine te a iubit atât de tare?
Și pentru cine eu sunt biruitoare?
Mai vrei să ți amintești de mine?
Să mi mai auzi măcar o dată vocea?
Sau vrei să ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?
Sau m ai transformat deja în niște antivitamine?
Umbre
Rănile mele sunt flori ce nu mor,
Petale de foc ce ard în decor.
Le port cu tăcere, le-ascund cu sfială,
Dar cântă în mine, cu voce brutală.
În suflet se scurg ca un râu fără mal,
Îmi șoptesc adevăruri în ton abisal.
Din durerea ce arde, un sens se arată,
Un drum ce renaște din inima spartă.
Le privesc ca pe stele ce cad și se-aprind,
Și-n ele găsesc tot ce vreau să cuprind.
Sunt urme adânci, dar sunt ale mele,
Povestea ce-ncape în mii de lulele.
Căci rănile spun, chiar de-ți vine să plângi,
Că-n viață renasc doar cei care se frâng.
Iar din lutul durut, în tăcere te-nalți,
Mai puternic, mai viu, din umbre renaști.
Alte poezii ale autorului
Ziua
Ploaia va veni
Când vei pleca
Soarele va răsări
Când cu mine vei sta
Noaptea va fi întunecată
Când vei suferi
Iar ziua fericită
Când vei zâmbi
Iubirea
Vocea ta dulce ca mierea
Îmi dă puterea
De care am nevoie
Să trec peste orice voie.
Am învățat
Să visez cu ochii deschiși
A fost interesant
Noi doi, singuri, într-o cameră închiși
Am descoperit
Iubirea se simte, nu se spune
De tine m-am îndrăgostit
Nu m-am putut opune
Ești un strop de lumină,
Eu un strop de poezie
Unde iubirea predomină
Cu un pic de nebunie.
Ne completăm minunat
Tu multe mi-ai arătat
Îmi erai destinat
Demult te-am așteptat.
De ce ea?
Te prefaci că o iubești
Ce urmărești?
De ce nu o părăsești?
Nu vezi că mă rănești?
Amanta ta nu voi fi
Nu sunt o pereche de pantofi
Vreau să fiu iubita
Nu accept resturi de la alta.
Te șantajează cumva?
Ce știe despre tine?
Spune-mi ceva
Dacă nu, vei rămâne fără mine.
Te-am așteptat destul
Nu ai trecut testul
Rămâi cu aia, iubire
Nu am nevoie de despăgubire
Fugi cu mine
Inimii mele nu i-am cerut
Să se îndrăgostească de tine
De nicăieri ai apărut
Te rog, fugi cu mine
Te credeam o aventură
Nu mai mult de-o lună
La început voiam să scap de căldură
Iar acum ne văd mereu împreună
Există și o parte proastă
Tu ai iubită și eu iubit
Nu putem să ne ascundem la nesfârșit
Chiar dacă ce simțim e dragoste adevărată
Două opțiuni avem
Să fugim putem
Sau să spunem adevărul
Tu alegi zborul
Inimă de gheață
Tu și eu ne putem urî, iubire
Dar corpul tău și al meu nu o fac
Știi că doar cu o privire
Ușor te dezbrac
Consideri că sunt
Un demon cu inima de gheață
Nu o să te mint
Ai dreptate în această privință
Vreau să-ți demonstrez cu fapte
Că corpurile noastre se doresc
Așa că în această noapte
Cu un sărut o să te cuceresc
Corpul tău e lipsit de cerneală
Dar eu vreau să mă ocup să-ți tatuez
Mângâierile mele pe pielea ta cerească
Și tot ce pot să-ți demonstrez
Vreau să-ți arăt cum un demon
Poate fi capabil să te ducă la cer
Indiferent de loc, chiar și-n avion
De plăcere să-mi fii prizonier
De pe acum îți spun clar
Sentimentele nu sunt implicate
Acesta va fi un joc murdar
Pe care îl vom juca în șoapte
Timpul a trecut
Totul mergea bine
Până mi-ai recunoscut
Că te-ai îndrăgostit de mine
La început am fost șocată
Dar mi-am dat seama de ceva
Și eu devenisem dependentă
De nopțile cu tine cumva
Acum știu de ce nu bine
Să ai o inimă de gheață
Pentru că apar persoane ca tine
Și cu focul lor o topesc fără niciun efort, dulceață
Datorită inimii tale de foc
Am ajuns să te iubesc
Acuma sentimentul e reciproc
Sper să nu te dezamăgesc.
Marte
Sunt pe Marte
Cu mintea-n altă parte
Nimeni nu mă poate întoarce
Orice-ar face
Uneori vreau să fug de realitate
Dacă n-ar fi cineva să mă caute
Dar n-am unde m-ascunde
Poate într-o cameră câteva secunde.
Mi se întâmplă la ore străine
Să nu fiu atentă
Oare ce-i în neregulă cu mine?
Sunt pe altă planetă?
Ziua
Ploaia va veni
Când vei pleca
Soarele va răsări
Când cu mine vei sta
Noaptea va fi întunecată
Când vei suferi
Iar ziua fericită
Când vei zâmbi
Iubirea
Vocea ta dulce ca mierea
Îmi dă puterea
De care am nevoie
Să trec peste orice voie.
Am învățat
Să visez cu ochii deschiși
A fost interesant
Noi doi, singuri, într-o cameră închiși
Am descoperit
Iubirea se simte, nu se spune
De tine m-am îndrăgostit
Nu m-am putut opune
Ești un strop de lumină,
Eu un strop de poezie
Unde iubirea predomină
Cu un pic de nebunie.
Ne completăm minunat
Tu multe mi-ai arătat
Îmi erai destinat
Demult te-am așteptat.
De ce ea?
Te prefaci că o iubești
Ce urmărești?
De ce nu o părăsești?
Nu vezi că mă rănești?
Amanta ta nu voi fi
Nu sunt o pereche de pantofi
Vreau să fiu iubita
Nu accept resturi de la alta.
Te șantajează cumva?
Ce știe despre tine?
Spune-mi ceva
Dacă nu, vei rămâne fără mine.
Te-am așteptat destul
Nu ai trecut testul
Rămâi cu aia, iubire
Nu am nevoie de despăgubire
Fugi cu mine
Inimii mele nu i-am cerut
Să se îndrăgostească de tine
De nicăieri ai apărut
Te rog, fugi cu mine
Te credeam o aventură
Nu mai mult de-o lună
La început voiam să scap de căldură
Iar acum ne văd mereu împreună
Există și o parte proastă
Tu ai iubită și eu iubit
Nu putem să ne ascundem la nesfârșit
Chiar dacă ce simțim e dragoste adevărată
Două opțiuni avem
Să fugim putem
Sau să spunem adevărul
Tu alegi zborul
Inimă de gheață
Tu și eu ne putem urî, iubire
Dar corpul tău și al meu nu o fac
Știi că doar cu o privire
Ușor te dezbrac
Consideri că sunt
Un demon cu inima de gheață
Nu o să te mint
Ai dreptate în această privință
Vreau să-ți demonstrez cu fapte
Că corpurile noastre se doresc
Așa că în această noapte
Cu un sărut o să te cuceresc
Corpul tău e lipsit de cerneală
Dar eu vreau să mă ocup să-ți tatuez
Mângâierile mele pe pielea ta cerească
Și tot ce pot să-ți demonstrez
Vreau să-ți arăt cum un demon
Poate fi capabil să te ducă la cer
Indiferent de loc, chiar și-n avion
De plăcere să-mi fii prizonier
De pe acum îți spun clar
Sentimentele nu sunt implicate
Acesta va fi un joc murdar
Pe care îl vom juca în șoapte
Timpul a trecut
Totul mergea bine
Până mi-ai recunoscut
Că te-ai îndrăgostit de mine
La început am fost șocată
Dar mi-am dat seama de ceva
Și eu devenisem dependentă
De nopțile cu tine cumva
Acum știu de ce nu bine
Să ai o inimă de gheață
Pentru că apar persoane ca tine
Și cu focul lor o topesc fără niciun efort, dulceață
Datorită inimii tale de foc
Am ajuns să te iubesc
Acuma sentimentul e reciproc
Sper să nu te dezamăgesc.
Marte
Sunt pe Marte
Cu mintea-n altă parte
Nimeni nu mă poate întoarce
Orice-ar face
Uneori vreau să fug de realitate
Dacă n-ar fi cineva să mă caute
Dar n-am unde m-ascunde
Poate într-o cameră câteva secunde.
Mi se întâmplă la ore străine
Să nu fiu atentă
Oare ce-i în neregulă cu mine?
Sunt pe altă planetă?