Apa

Când Iisus a fost pe cruce răstignit Mama lui a plâns cu lacrimi de durere. Nu pentru că fiul ei a murit, Dar pentru păcatele noastre grele. Când Iisus la cer s-a înălţat Ea a plâns cu lacrimi de bucurie. Nu pentru că fiul ei din morţi a înviat, Dar pentru a noastră veselie. Şi cât a mai trăit ea pe pământ A fost de Dumnezeu binecuvântată, Să fie un om fericit! Şi să nu plângă niciodată. poezie de Vladimir Potlog

Sunt femeie, sunt mamă. Sunt și soția unui bărbat. Știu durerea ce înseamnă, Dar ştiu şi fericirea mea cu alţii s-o impart. Sunt femeie și plâng, La bucurie și necaz. Îmi port crucea în fiecare zi, Ieri, mâine, azi! Sunt femeie și știu ce înseamnă dor, Dorul cel nemuritor. Când îţi aştepţi fiica sau feciorul, Din lungul lor zbor. Sunt femeie și vreau să fiu fericită Doar asta îmi doresc. Nu vreau să fiu o ispită! Vreau să fiu iubită și să iubesc. (Poezie de Vladimir Potlog)

Dulcea mea copilărie, Nu te voi uita nicicând, Tu eşti ca o floare pe câmpii, Eu te voi purta mereu în gând. Dulcea mea copilărie, Ce frumoasă tu ai fost, Eu te chem din nou la mine, Dar nu are niciun rost. Căci vremea trece, vremea vine. Viaţa e scurtă cum e ea Şi tu te duci de la mine, Ramâi cu bine, copilăria mea. poezie de Vladimir Potlog 

Acum sunt mai fericită De când am plecat de lângă tine, Mă simt mult mai iubită, Iubitul meu rămăi cu bine! Căci iubirea ta era hidoasă Fără farmec şi gingăşie, Avea prea multă umiliţă Şi fără pic de armonie. Să nu plăngi dupa mine, Căci eu nici o lacrimă nu am scăpat. Iubitul meu rămâi cu bine Şi cu sufletul împăcat. Poezie de Vladimir Potlog

Sunt mort în lumea asta vie?! Dar poate viu în acea moartă?! Aici nimeni nu mă ştie, Acolo nimeni nu m-aşteaptă. Mă rog lui Dumnezeu, El știe, Prin ce-am trecut, ce-am suferit. Mă scald-n praf de Poezie, Din care ies... mai fericit. poezie de Vladimir Potlog

Bătrâneţea nu este o povară,

Nu este o haină grea.

Ea este o comoară pentru acei,

Care sănătatea o pot păstra.

Bătrâneţea nu este o povară

Ea este o cunună de Lauri.

Trimisă de zeii cereşti,

Dacă ştii viaţa cu adevărat s-o preţuieşti!

Bătrâneţea nu este o povară.

E un amurg frumos de vară

E un strop de rouă,

Este un început de cale nouă.

Bătrâneţea nu este o povară

Este o frumoasă melodie

Cântată la o chitară,

Este o splendidă poezie!

Scrisă de bunici pentru nepoţi şi nepoţele.

Bătrâneţea nu este o povară,

Este ca cerul presărat,

Cu mii şi mii de stele.

Soarele topește zăpada-n pădure,

Pământul hrănește întreaga natură

Dând viață unor tulpini să te bucure,

Ghioceii ce-anunță o nouă primăvară.

Albul acestei firave flori din păduri,

Simbol al purității vieții din natură,

Îți amintește în diferite alte moduri

Ce vie este flora și cât îi de matură.

Cu aceste creații divine, minunate

În buchețele vesele sunt împletite,

Și-n gânduri de iubire-s adunate

Ca daruri ce-n cuvinte sunt rostite.

Curcubeu, fenomen pe cerul vieții

A apărut în zori, dis de dimineață,

Și a vestit-o, ca să afle toți pueții

C-a răsărit, topind stratul de gheață.

aroma ceaiului din

iasomie și ghimbir,

îmi amintește de

călătoria mea prin viață

unul câte unul,

prietenii mei dragi

ies din ceață.//

liniile orinzontale și verticale

din urzeala perdelei,

schimbă

perspectiva dintre

viață și moarte.

Rubine agățate pe case și pe garduri,

Sub nesfârșitul cer pastelat cu farduri,

Renasc din cufărul de prisosință,

În care cuprul redevine metal de referință.

Din iarbă sângele s -a scurs de-o vreme

Și aerul învinețit pare să-l cheme,

Dar viața s-a mutat în proaspetele-i nări,

Ecoul verii răsună tot mai vag în zări.

Irina Anghel 

Octombrie 2023

Trupuri firave ce mor pe pămant

Se așterne o verdeață albăstrie

Viața e albăstrie cand,

eroi nu mai sunt eroi

si lumea e plină de pustiu

în cuvinte ce mor strivite

la presiunea unor minți confuze.

Luna e albăstrie,

cand lupii stau de veghe la capătul ei,

și iși strigă durerea.

Steagurile s-au albăstrit cand aud cel mai îndepărtat sunet de pace.

Frunzele s-au albăstrit de atata plans și suspin,

într-o lume privată de plăcerea,

de a iubi.

Un alt decor pe trotuare,
alte arome, altă culoare.
Soarele zâmbește duios
când răsare armonios.

Trotuarul își așterne covorul
multicolor și fermecător,
iar sufletul îmbracă dorul
dulce, până la mistuitor.

Mirosul de astre și gherghine,
ne îmbată în dimineață.
Ciorchinele sunt coapte bine,
iar sufletul se bucură de viață.

Pe drum și pe uliță,
copii la școală pleacă vioi.
Un băiețel și o fetiță cu cosiță
trezește nostalgia din noi.

Prin curți și pe la porți,
dovlecii în grămezi zac copți.
Porumbul uscat stă falnic pe camp
în așteptarea de a fi dat la pământ.

Înserarea se lasă mai devreme,
noaptea dreptul și-l cere.
Nopțile devin răcoroase,
cerul din stele covoru și-l coase.

Bine ai venit stimată doamnă,
cu straiele multicolor
Cum vă numiți?...Toamnă!
sunteți sora lui Dor?

Tu lași câmpiile și pomii goi,
ne speli pe față cu reci ploi
ne îmbeți cu arome minunate
ne bucurăm de ale tale roade.

Toamnă, toamnă vrăjitoare
te invit la un tangou,
mă vrăjești cu a ta splendoare
și eu te iubesc din nou.

În poiana din pădure

Soarele blând s-a ivit 

Cu a lui raze, pare a spune 

Vă salut și bun venit

Iarba în rouă strălucește

Viață parcă a căpătat

Mătăsoasă ea zâmbește

Hai veniți , v-am așteptat

În alt colț de poieniță

Lăcrimioare au înflorit

Gingașe și chiar micuțe

Sufletul ne-au îmblânzit

Se adună mic și mare

Și admiră-n lung și lat

Cât parfum în astă floare 

Raiul ăsta ne-a frăpat.