Carte izvor al înţelepciunii

Nu o să uit ziua de vară Când m-ai invitat la un bal mascat. A fost o minunată seară, A fost clipe de neuitat! Nu am putut să- ți văd privirea, Căci purtai o mască poleită cu aur fin. Dar am înțeles tu ești iubirea, Hărăzită de destin. M -ai sărutat pe buze cu multă patimă și dor Și am înțeles în seara aceea Că tu ești al meu viitor. Atunci m -am simțit liberă ca o pasăre în zbor. Nu o să uit niciodattă noaptea aceea Când am dansat până în zori, Și mi-ai spus că sunt cea mai neprețuită comoară Și cea mai frumoasă floare dintre flori. (Poezie de Vladimir Potlog)

Unica fiinţă Mama mea, icoană sfântă, Mama mea, suflet de pâine, Tu eşti unica fiinţă Care în sufletul meu veşnic va rămâne. Va trece timpul peste mine, Va trece timpul peste noi, Dar tu vei fi unica fiinţă Care mă va apăra de vânt şi ploi. Pentru tine, scumpă mamă, Aş trece munţii în zbor, Căci tu eşti acea fiinţă Care mi-ai dat un viitor. În faţa ta mă închin Şi multă sănătate îţi doresc, Căci tu eşti unica fiinţă Pe care cu adevărat o iubesc. poezie de Vladimir Potlog

Ai trădat iubirea. Care am jurat să o păstrăm viața întreagă. Acum sunt liberă, nimic de tine nu mă mai leagă! Ai plecat de lângă mine, te rog nu te mai întoarce înapoi, Căci soarele iubirii noastre s-a ascuns după negri nori. Nu mă mai chema, nu mă mai striga, Căci nu te mai iubesc, cum te-am iubit cândva. Iartă -mă, uită- mă de acum nu mai sunt a ta! Iubirea mea, durerea mea. (Poezie de Vladimir Potlog)

Ce frumos miroase iarba cosită în zori de zi, De două mâini harnice și o inimă care știe a iubi. Știi a iubi natura și tot ce e frumos în ea, Un pom în floare, o gingaşă lalea. Ce frumos miroase floarea de salcâm Te îmbată cu mirosul ei tainic și divin. Ce frumos e soarele când nu este acoperit de nori! Ce frumoasă e viața când ești înconjurat de flori. Poezie de Vladimir Potlog

Mi-e dor de sat, unde veşnicia e la ea acasă,

Mi-e dor de sat unde vinul stă limpede în ulcior,

Unde pâinea e tăiată în două şi e pusă frumos pe masă,

Unde mă aşteaptă un suflet sfâşiat de dor!

Mi-e dor de sat, unde primăvara pomii sunt în floare,

Mi-e dor de sat, unde miroase a pită coaptă!

Unde se-aude susur de izvoare,

Acolo veşnicia cu adevărat mă aşteaptă.

Am scris într -o zi o poezie Pe o coală albă de hârtie. Despre mine, despre tine, Despre iubirea care a unit ale noastre destine. Am scris acest vers Despre al nostru mic univers. Plin de fericire și amor... Și despre visele ce nu mor. Am scris un poem de dor Pe o foaie de hârtie. Despre un dor nemuritor, Am scris această poezie! (Poezie de Vladimir Potlog)

Mulțumesc pentru gândurile frumoase!

Transpirația se scurge pe obraz,

Lichidul din mine parcă pare mai viteaz. 

Îmi este dor, de ultimul tău dor oftat  ,, MAI AM UN SINGUR DOR,, și de scrisorile tale îmi este dor, caut  pe cer ,, LUCEAFARUL,, și la lumina lui  să-ți recitesc ,, SCRISOPRILE,,  una câte una de la prima   ,, SCRISOARE,, până la a cincea scrisoare, să las gândurile să adune din înaltul cerului versurile tale ca pe niște stele căzătoare pe pământ , pe-al tău mormânt…

Te caut EMINESCU, te caut  mereu,  printre gândurile mele, printre cărțile tale îl caut pe ,, SĂRMANUL DIONIS,,. Cuprinsă într-un fior de,, MELANCOLIE,, se face seară, recitându-mi ,, SEARA PE DEAL,,, căutând cu privirea prin geam ,, MISTERELE NOPȚII,, privind totodată ,, LA STEAUA,,.. la steaua ta privind.

,, SI DACĂ…,, ,, TRECUT- AU ANII,, ,, UN LUCEAFAR,, și ,, NOAPTEA ,, și ziua rămâne pe cer.

,, NUMAI POETUL,, : ,, Ca pasări ce zboară

                                         Deasupra valurilor

                                         Trece peste nemărginirea timpului,,.

,, O RĂMÂI..,, ,   rămâi la mine EMINESCU și în cărțile de pa raft și în sufletul meu :   ,, Cu mâine zilele-ți adaogi

                             Cu ieri viața ta o scazi

                             Și ai cu toate astea-n față

                            De-a pururi ziua ta de azi  ,,

    Sfântă zi românească : 15 ianuarie 1850.

Îmi amintesc când te-am născut 

Eram atât de tânără, singură și nu-mi știam menirea

Nu știu când timpul ăsta a trecut

Și azi, ești un bărbat în toată firea.

Mi-ai arătat cum viaţa prinde sens

Atunci când tu ai apărut pe lume,

Ceva din mine s-a schimbat...

Țineam în brațe un soare cu-al tău nume.

Ești tot ce am mai scump și fără preț,

Al meu copil deștept și frumos,

Atât de mult ador să te privesc 

Tu dintre toți ești un chip îngeresc.

O reușită de a ta mă face fericită

Privindu-te în ochi mă simt împlinită,

Lângă al tău braț simt că totul are rost,

Și sunt mândră c-am reușit să te cresc frumos.

Să fii ceea ce porți în suflet, mereu

Un gând, un vis, un drum spre apogeu

Să eviți să te pierzi în pași repetați 

Să fii diferit, dar mereu adevărat.

Căci dintre stelele ce strălucesc pe cer

Ești una aparte, ce luminează puternic

Păstrează-ți drumul, să te iubești mereu

Că nimeni nu-ți poate oferi mai mult, decât tu și visul tău. 

I check the poetry because i miss her, but i also miss me. Who i used to be. I miss the breeze and her smile, her laughter in the back of my head that always said im enough for her. She made
me feel me, heard and welcomed by her family. I used to think we ll end up being friends forever but the poison from my veins entered her body the moment we met but even if it hurt she stood by me, day and night. Beautiful and bright until her life faded from her gorgeous eyes. I did it. I poison, i came from poison. A promise to the world, thats who i am but she saw me differently, she said im broken and she saved me, said im sad and she amazed me. I love you so much id give the world to you but like the apple tree, im different. Our souls collided into one like love at first sight, but it wasn’t lust or envy, it was an angel, who gave up on herself for my well being. She loved her heart away and I hoped we could stay close but my roots are venom, my words are sharp and my feelings deep for a soul so gentle. I deserve it all. I miss you but i hope you never find a friend like me, ill always love you like the moon loves her sun. Truly yours, I.

În ochii tăi, fetița mea, văd stelele aprinse,

Și al tău râs îmi curge prin vene,

Sunt clipe sfinte, dulci și necuprinse,

Ce-mi leagă inima de tot ce-i bine. 

Din plânsul tău mi-am strâns curaj și viață,

Și din iubirea ta m-am înălțat,

Cu fiecare pas, cu fiecare dimineata,

În suflet doar fericire mi-ai lasat.

Sunt mamă, sunt femeie și furtună,

Dar când mă cheamă glasul tău divin,

Mă-nmoi, și sufletul mi-e plin,

Și tot ce port în el, devine mai senin.

               Intrasem în cameră

               Și era peste tot întuneric,

                Însă mă așezasem să scriu

                Cât gândul e viu

                La o lumină palidă.

              Mă gândeam la noul vers,

             La o nouă frază,o nouă poezie 

             Mă gândeam la-atâtea,fiindcă nu-mi vine să cred !

            Câștig sau pierd,

            Vorbind cu ideile mele.

           Vorbeam

            Dar nu credeam

             Că stăteam cu ideile în nori,

             Dar tot cuvintele nu se așezau pe foi

             Vorbeam cu ideile mele.