Profa!
Mereu am vrut să scriu,
Un rând, poate o strofă,
Prin vers eu s-o descriu,
Pe-a noastra, iubită profă
Te-am întâlnit în liceu,
Unde româna ne predai,
Erai pentru noi un zeu,
Când de români vorbeai
Ora era atât de scurtă,
Când poezii ne recitai,
Aveam cu toții gura mută,
Pentru că tu ne captivai
Ne-ai spus să iubim limba,
În care-au scris poeții noștri,
Și bine să ne alegem vorba,
Să ne-nțeleagă chiar și proștii
Și ne-ai mai spus să nu uităm,
Când mari în viață vom ajunge,
De adevăr să nu ne-ndepărtăm,
Chiar atunci când ochiul plânge
Privirea blândă ne-a însoțit,
Pe drumul greu spre afirmare,
Și de povața ta ne-am amintit,
Cuvântul dat să fie de onoare
..........................
Când astăzi scriu, demult tu ai plecat,
Româna s-o predai în Cer cu grai curat,
Eu voi rămâne pe veci elevu-ndurerat,
Ce versul tău cu drag...cândva l-a ascultat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Poems in the same category
Amintirea
Amintirea ce nu moare
Și te doare foarte tare
Viața ta a fost cu totul
Vocea ce arată scopul
Muzica-ți trezește dorul
Sufletul îi simte golul
Locurile îi spun lipsa
Lucrurile își știu casa
Mintea își tot amintește
Iar cu greu tot mai trăiește
Dup-acea iubire mare
Când încrederea dispare
Pozele șterse care-au fost
Făcute-n bine ieșit prost
Haine prin suflet uzate
Prin foc și apă purtate
Călătorii ce-s statice
În care-am fost nemaiplecând
Dureri atât de tragice
Din care-am plecat râzând
Timpul de neprețuit
Emoții de negrăit
Furie de neînvins
Iubire de neatins
Integritate ca niciuna
Repetat mereu întruna
Tras de neoprit nicicând
Binele purtat de vânt
Plimbări de neparcurs din nou
Lecții ce mai au ecou
Momente de nevorbit
Durere de neoprit
Forme bine cunoscute
Vorbe bine amintite
Privire întipărită
Iubire închipuită
Manipulare clară
Speranță neclară
Iubire îngropată
Și milă înghețată
Ruperea sufletului
Negăsirea scopului
Haos în tot ce există
Și fundalul minții tristă
Am crezut că ești acasă
Am găsit în tine ce credeam că nu există,
O liniște în haos, o atingere atât de simplistă.
Ai apărut ca o zi de primăvară între nori,
Și m-ai făcut să cred că pot iubi din nou, fără fiori de griji, fără zori.
Mă făceai să râd din lucruri mici, să sper iar la povești,
Să uit de tot ce-a fost urât, să vreau iar să iubești.
Mi-am pus sufletul pe masă — fără teamă, fără scut —
Dar, glumesc… m-ai dezamăgit și tu, ca un ecou tăcut.
N-a fost nici ceartă, nici furtună, nici sfârșit dramatic,
Doar o distanță crescută între „te iubesc” și „nu mai simt nimic”.
Ai plecat fără să pleci, ai rămas fără să fii,
Iar eu, rătăcită prin vise, mai caut încă ce-am fi putut fi.
Totuși, nu te condamn. N-ai știut ce aveai.
Și poate nici eu nu știam ce aștept, ce visam, ce mai ai.
Dar îți mulțumesc — chiar și pentru rănile lăsate,
Căci ele m-au învățat cum să fiu întreagă, chiar și frântă pe jumătate.
Poate într-o altă viață, într-un alt timp curat,
Ne-am fi iubit fără frică, fără pasul tău grăbit, fără "prea complicat".
Dar în asta… e bine și așa: eu cu mine, tu cu tine.
Și poate… data viitoare, dragostea o să rămână, nu doar să vină.
Mama #ingerulmeu
Nu sunt cuvinte în lume
Să exprime
Dragostea mea pentru tine!
Dar totuși exprim aceste cuvinte
Parte din mine!
Primul fior, prima clipă
Prima lacrimă
Toate au fost despre tine
Ai fost și ești lumina mea
Parte din mine!
Te-am cunoscut și te-am ales
Și nu l-a întâmplare
Din motive de neînțeles
Te-am ales pentru inima ta mare
Un înger bun, cu chipul blând
Ce mă iubește nespus
Te văd mereu surâzând
Pentru tine am compus
Acest poem să știi cât te iubesc
Îngerul meu, parte din mine
Toată dragostea ți-o dăruiesc
Chiar de anii ne vor prăfui chipul
În inima mea va fi la fel
Oricât va trece timpul
Te voi iubi etern...
De la o vreme-ncoace
de la o vreme-ncoace,
indiferent de ce as face,
umbra ta mereu o simt,
zici ca am innebunit
lumea de-as putea ti-as da-o,
lumina-ti ochilor de-as vedea-o.
zambetul cel ce ma invie,
de l-as putea tine la cutie.
tu, steaua cea mai lucitoare,
din pacate, doar fata muncitoare,
lupti cu lumea cea nedreapta,
dar tu mereu mai desteapta.
luptatoarea mea-ndragita,
sa nu te lasi ,te rog, orbita,
de ale lumii minciuni,
este doar plina de inselaciuni.
Amintirea
Amintirea ce nu moare
Și te doare foarte tare
Viața ta a fost cu totul
Vocea ce arată scopul
Muzica-ți trezește dorul
Sufletul îi simte golul
Locurile îi spun lipsa
Lucrurile își știu casa
Mintea își tot amintește
Iar cu greu tot mai trăiește
Dup-acea iubire mare
Când încrederea dispare
Pozele șterse care-au fost
Făcute-n bine ieșit prost
Haine prin suflet uzate
Prin foc și apă purtate
Călătorii ce-s statice
În care-am fost nemaiplecând
Dureri atât de tragice
Din care-am plecat râzând
Timpul de neprețuit
Emoții de negrăit
Furie de neînvins
Iubire de neatins
Integritate ca niciuna
Repetat mereu întruna
Tras de neoprit nicicând
Binele purtat de vânt
Plimbări de neparcurs din nou
Lecții ce mai au ecou
Momente de nevorbit
Durere de neoprit
Forme bine cunoscute
Vorbe bine amintite
Privire întipărită
Iubire închipuită
Manipulare clară
Speranță neclară
Iubire îngropată
Și milă înghețată
Ruperea sufletului
Negăsirea scopului
Haos în tot ce există
Și fundalul minții tristă
Am crezut că ești acasă
Am găsit în tine ce credeam că nu există,
O liniște în haos, o atingere atât de simplistă.
Ai apărut ca o zi de primăvară între nori,
Și m-ai făcut să cred că pot iubi din nou, fără fiori de griji, fără zori.
Mă făceai să râd din lucruri mici, să sper iar la povești,
Să uit de tot ce-a fost urât, să vreau iar să iubești.
Mi-am pus sufletul pe masă — fără teamă, fără scut —
Dar, glumesc… m-ai dezamăgit și tu, ca un ecou tăcut.
N-a fost nici ceartă, nici furtună, nici sfârșit dramatic,
Doar o distanță crescută între „te iubesc” și „nu mai simt nimic”.
Ai plecat fără să pleci, ai rămas fără să fii,
Iar eu, rătăcită prin vise, mai caut încă ce-am fi putut fi.
Totuși, nu te condamn. N-ai știut ce aveai.
Și poate nici eu nu știam ce aștept, ce visam, ce mai ai.
Dar îți mulțumesc — chiar și pentru rănile lăsate,
Căci ele m-au învățat cum să fiu întreagă, chiar și frântă pe jumătate.
Poate într-o altă viață, într-un alt timp curat,
Ne-am fi iubit fără frică, fără pasul tău grăbit, fără "prea complicat".
Dar în asta… e bine și așa: eu cu mine, tu cu tine.
Și poate… data viitoare, dragostea o să rămână, nu doar să vină.
Mama #ingerulmeu
Nu sunt cuvinte în lume
Să exprime
Dragostea mea pentru tine!
Dar totuși exprim aceste cuvinte
Parte din mine!
Primul fior, prima clipă
Prima lacrimă
Toate au fost despre tine
Ai fost și ești lumina mea
Parte din mine!
Te-am cunoscut și te-am ales
Și nu l-a întâmplare
Din motive de neînțeles
Te-am ales pentru inima ta mare
Un înger bun, cu chipul blând
Ce mă iubește nespus
Te văd mereu surâzând
Pentru tine am compus
Acest poem să știi cât te iubesc
Îngerul meu, parte din mine
Toată dragostea ți-o dăruiesc
Chiar de anii ne vor prăfui chipul
În inima mea va fi la fel
Oricât va trece timpul
Te voi iubi etern...
De la o vreme-ncoace
de la o vreme-ncoace,
indiferent de ce as face,
umbra ta mereu o simt,
zici ca am innebunit
lumea de-as putea ti-as da-o,
lumina-ti ochilor de-as vedea-o.
zambetul cel ce ma invie,
de l-as putea tine la cutie.
tu, steaua cea mai lucitoare,
din pacate, doar fata muncitoare,
lupti cu lumea cea nedreapta,
dar tu mereu mai desteapta.
luptatoarea mea-ndragita,
sa nu te lasi ,te rog, orbita,
de ale lumii minciuni,
este doar plina de inselaciuni.
Other poems by the author
Declaratie de iubire!
Chiar dacă ești departe
Eu te simt lângă mine,
Și văd cu ochiul minții
Când ți-e rău sau bine
Aștept să treacă ziua
Și seara să-ți șoptesc,
Că-mi ești ființa dragă
Cu tine vreau să trăiesc
Când suntem amàndoi
Și ne ținem de mână,
Atunci mă simt stăpân
Lângă a mea stăpână
Ce bine este-n astă viață
Când El cu Ea se potrivesc,
Și ce ușor trec peste toate
Când zilnic își spun..te iubesc!
Colega mea!
Timp am pierdut să te aștept
Să îmi apari pe drumul vieții,
Sau poate te aflai pe undeva
Dar ochii mei erau în dosul ceții
Mult timp m-am întrebat pe mine
Cu cine-ai vrea să samene aleasa?
Cu-n star ce strălucește pe ecran
Sau cineva care să lumineze casa?
Desigur, răspunsul nu l-am găsit
Pentru că întrebarea era tâmpită,
Abia mult mai târziu eu am aflat
Că fericirea-n doi altfel este croită
Când ochii larg mi i-am deschis
Am început să văd și pe aproape,
Că lângă mine era ce mi-am dorit
Și nu să caut, aiurea prea departe
Da, era colega mea de facultate
Care-aștepta să-mi fure inima,
Și mă-ndemna să-i văd iubirea
Aflată după pleoapă cu lacrima
......................................................
Să povestesc ce a urmat e înțeles
Că ea mi-a devenit și star dar și ispită,
Este soție, mamă și tot ce mi-am dorit
Iar eu vă zic, că viața-mi este...fericită!
Simplu...te iubesc!
Continui să scriu două cuvinte
În fiecare zi când mă trezesc,
Pentru a mea soție minunată
Spunându-i simplu ,,te iubesc".
Cum aș putea să uit să-i spun
Cuvinte dulci cu multă prețuire,
Când ea îmi este speranța vieții
Și sensul unic ce duce la fericire.
Mult timp ne-am evitat privirile
Că ochii noștri erau pe-altundeva,
Pân' într-o zi când s-au intersectat
Și unul pentru altul am simțit ceva.
Povestea a început cu-o tatonare
Trăind apoi mai mult decât o idilă,
Făr' a gândi că vom semna în timp
La primărie, un jurământ, pe-o filă.
Și anii au trecut peste-amândoi
Furând a noastră dulce tinerețe,
Și ne-au plantat pe chipuri umbre
Ca semne de trecere la bătrânețe.
Acum după o viață cu multe încercări
Continuăm să ne-alintăm cu ,,te iubesc",
Și zilnic înălțam o rugă la Domnul Sfânt
Din care nu lipsește, cuvântul ,,mulțumesc"!
Inima sau mintea?
Gându-mi fuge tot la tine
Nu știu cum să mi-l opresc,
L-aș trimite-n altă parte
Dar nu pot, că te iubesc
Mintea-mi spune nu e bine
Să-ți pierzi timpul prețios,
Inima mereu mă-ndeamnă
Luptă și-ai să fii victorios
Noaptea îmi pun capu-n pernă
După ruga sfântă ce-o rostesc,
Somnu-n-târzie să mă cufunde
Iar eu perna udă...o mototolesc
Dar nici somnul nu mi-i lin
Că-mi apari în vis tot timpul,
Unde ne iubim fără-ncetare
Și galant îți mângâi chipul
Dar cum visu-i doar visare
Mă trezesc și îmi lipsești,
Și mă-treb oare e bine?
Când tu inimă...mințești?
Cred că lupta e pierdută
Dacă mintea-mi folosesc,
Geaba-i viața pe pământ
Să trăiesc, când nu iubesc
Inima e cea ce-mi spune
Mintea nu crede-n iubire,
Dar eu simt că pot cu ea
Legământ să fac ca mire
Minții îi voi cere să m-ajute
Inima să-i frâng, s-o cuceresc,
Că nu pot trăi în astă lume
Fără dragoste și fata ce-o iubesc!
Ție...Îți mulțumesc!
Te văd în fiecare zi frumoasă
Și-acum când ani-s peste noi,
Tu-mi ești o candelă aprinsă
Ce calea o lumini la amândoi.
Ne-am întâlnit cândva demult
Când toamna era pe terminate,
Fără a ști atunci că ai să-mi fii
Prietenă, soție și-a mea jumate.
Țin minte cum inima-mi bătea
Și cum curgea șuvoi în mine,
Când rușinat, timid eu am cerut
Să mă așez pe bancă lângă tine.
Atenție prea multă nu am primit
Din partea ei cum eu mă așteptam,
Ba dimpotrivă, s-a ridicat și a plecat
Zâmbind și salutând pe-un alt băiat.
Privirea mi-a rămas tot către ea
Până ce depărtarea a pus umbră,
Pe chipul drag și-a mea speranță
De ai șopti cuvinte cu a mea gură.
Și timpul se scurgea fără-ncetare
Sădind în mine destulă întristare,
Că nu găsesc motiv să mă apropii
Vorbă să-i zic, sâ uit de supărare.
Când totul mi se părea pierdut
Norocul a bătut pe partea mea,
Pe ea s-o întâlnesc la o serată
Și-n pas de dans a început povestea.
......................................
Acum după decenii duse-n doi
Rostim la fel de des,,eu te iubesc",
Și nu uităm zilnic rugă să înălțăm
Cerând iertare și Ție...Îți mulțumesc!
Nostalgie!
E toamnă și eu mă plimb pe-alei
Pentru că vreau să-mi amintesc,
Cum noi demult ne-am cunoscut
Și când am spus întâiul..te iubesc
Pașii mă duc conduși de minte
Prin locuri pe unde ne plimbam,
Și ne țineam noi strânși de mână
Iar eu timid o poezie-ți recitam
Privirea mi-o îndrept spre bănci
Unde adesea noi doi ne-am așezat,
Degeaba gândul îmi fuge în trecut
Când văd și simt că totul e schimbat
Și cum să fie azi cum era altădat
Când ani s-au scurs cam patruzeci,
Doar teiii au rămas și par să spună
Că ne-așteaptă pe aici și la optzeci
Din nou o strâng ușor de mână
Pe doamna ce-mi este azi soție,
Îi simt căldura și toată nostalgia
Iar eu recit din nou aceeași poezie
Nu ne întoarcem și mergem înainte
Spre locul unde savuram o prăjitură,
Aici nu mai găsim cofetăria noastră
Și un local unde servim noi o friptură
Abia acum ne-ntoarcem la mașină
Și ne oprim din drum la mica florărie,
De unde cumpăr un buchet de flori
Și scriu pe panglică...te iubesc Mărie!
Declaratie de iubire!
Chiar dacă ești departe
Eu te simt lângă mine,
Și văd cu ochiul minții
Când ți-e rău sau bine
Aștept să treacă ziua
Și seara să-ți șoptesc,
Că-mi ești ființa dragă
Cu tine vreau să trăiesc
Când suntem amàndoi
Și ne ținem de mână,
Atunci mă simt stăpân
Lângă a mea stăpână
Ce bine este-n astă viață
Când El cu Ea se potrivesc,
Și ce ușor trec peste toate
Când zilnic își spun..te iubesc!
Colega mea!
Timp am pierdut să te aștept
Să îmi apari pe drumul vieții,
Sau poate te aflai pe undeva
Dar ochii mei erau în dosul ceții
Mult timp m-am întrebat pe mine
Cu cine-ai vrea să samene aleasa?
Cu-n star ce strălucește pe ecran
Sau cineva care să lumineze casa?
Desigur, răspunsul nu l-am găsit
Pentru că întrebarea era tâmpită,
Abia mult mai târziu eu am aflat
Că fericirea-n doi altfel este croită
Când ochii larg mi i-am deschis
Am început să văd și pe aproape,
Că lângă mine era ce mi-am dorit
Și nu să caut, aiurea prea departe
Da, era colega mea de facultate
Care-aștepta să-mi fure inima,
Și mă-ndemna să-i văd iubirea
Aflată după pleoapă cu lacrima
......................................................
Să povestesc ce a urmat e înțeles
Că ea mi-a devenit și star dar și ispită,
Este soție, mamă și tot ce mi-am dorit
Iar eu vă zic, că viața-mi este...fericită!
Simplu...te iubesc!
Continui să scriu două cuvinte
În fiecare zi când mă trezesc,
Pentru a mea soție minunată
Spunându-i simplu ,,te iubesc".
Cum aș putea să uit să-i spun
Cuvinte dulci cu multă prețuire,
Când ea îmi este speranța vieții
Și sensul unic ce duce la fericire.
Mult timp ne-am evitat privirile
Că ochii noștri erau pe-altundeva,
Pân' într-o zi când s-au intersectat
Și unul pentru altul am simțit ceva.
Povestea a început cu-o tatonare
Trăind apoi mai mult decât o idilă,
Făr' a gândi că vom semna în timp
La primărie, un jurământ, pe-o filă.
Și anii au trecut peste-amândoi
Furând a noastră dulce tinerețe,
Și ne-au plantat pe chipuri umbre
Ca semne de trecere la bătrânețe.
Acum după o viață cu multe încercări
Continuăm să ne-alintăm cu ,,te iubesc",
Și zilnic înălțam o rugă la Domnul Sfânt
Din care nu lipsește, cuvântul ,,mulțumesc"!
Inima sau mintea?
Gându-mi fuge tot la tine
Nu știu cum să mi-l opresc,
L-aș trimite-n altă parte
Dar nu pot, că te iubesc
Mintea-mi spune nu e bine
Să-ți pierzi timpul prețios,
Inima mereu mă-ndeamnă
Luptă și-ai să fii victorios
Noaptea îmi pun capu-n pernă
După ruga sfântă ce-o rostesc,
Somnu-n-târzie să mă cufunde
Iar eu perna udă...o mototolesc
Dar nici somnul nu mi-i lin
Că-mi apari în vis tot timpul,
Unde ne iubim fără-ncetare
Și galant îți mângâi chipul
Dar cum visu-i doar visare
Mă trezesc și îmi lipsești,
Și mă-treb oare e bine?
Când tu inimă...mințești?
Cred că lupta e pierdută
Dacă mintea-mi folosesc,
Geaba-i viața pe pământ
Să trăiesc, când nu iubesc
Inima e cea ce-mi spune
Mintea nu crede-n iubire,
Dar eu simt că pot cu ea
Legământ să fac ca mire
Minții îi voi cere să m-ajute
Inima să-i frâng, s-o cuceresc,
Că nu pot trăi în astă lume
Fără dragoste și fata ce-o iubesc!
Ție...Îți mulțumesc!
Te văd în fiecare zi frumoasă
Și-acum când ani-s peste noi,
Tu-mi ești o candelă aprinsă
Ce calea o lumini la amândoi.
Ne-am întâlnit cândva demult
Când toamna era pe terminate,
Fără a ști atunci că ai să-mi fii
Prietenă, soție și-a mea jumate.
Țin minte cum inima-mi bătea
Și cum curgea șuvoi în mine,
Când rușinat, timid eu am cerut
Să mă așez pe bancă lângă tine.
Atenție prea multă nu am primit
Din partea ei cum eu mă așteptam,
Ba dimpotrivă, s-a ridicat și a plecat
Zâmbind și salutând pe-un alt băiat.
Privirea mi-a rămas tot către ea
Până ce depărtarea a pus umbră,
Pe chipul drag și-a mea speranță
De ai șopti cuvinte cu a mea gură.
Și timpul se scurgea fără-ncetare
Sădind în mine destulă întristare,
Că nu găsesc motiv să mă apropii
Vorbă să-i zic, sâ uit de supărare.
Când totul mi se părea pierdut
Norocul a bătut pe partea mea,
Pe ea s-o întâlnesc la o serată
Și-n pas de dans a început povestea.
......................................
Acum după decenii duse-n doi
Rostim la fel de des,,eu te iubesc",
Și nu uităm zilnic rugă să înălțăm
Cerând iertare și Ție...Îți mulțumesc!
Nostalgie!
E toamnă și eu mă plimb pe-alei
Pentru că vreau să-mi amintesc,
Cum noi demult ne-am cunoscut
Și când am spus întâiul..te iubesc
Pașii mă duc conduși de minte
Prin locuri pe unde ne plimbam,
Și ne țineam noi strânși de mână
Iar eu timid o poezie-ți recitam
Privirea mi-o îndrept spre bănci
Unde adesea noi doi ne-am așezat,
Degeaba gândul îmi fuge în trecut
Când văd și simt că totul e schimbat
Și cum să fie azi cum era altădat
Când ani s-au scurs cam patruzeci,
Doar teiii au rămas și par să spună
Că ne-așteaptă pe aici și la optzeci
Din nou o strâng ușor de mână
Pe doamna ce-mi este azi soție,
Îi simt căldura și toată nostalgia
Iar eu recit din nou aceeași poezie
Nu ne întoarcem și mergem înainte
Spre locul unde savuram o prăjitură,
Aici nu mai găsim cofetăria noastră
Și un local unde servim noi o friptură
Abia acum ne-ntoarcem la mașină
Și ne oprim din drum la mica florărie,
De unde cumpăr un buchet de flori
Și scriu pe panglică...te iubesc Mărie!