Bate miezul nopții

Nu-ți port pică si nici măcar regret

Dar mi-ai arătat cum dorul doare.

Am obosit să stau să tot aștept

O clipă îmbrățișată, plină de culoare.

Am obosit în noapte să mă îmbăt 

Cu vise pline de-al tău vin...

Ai fost un foc și eu m-am ars

De-atunci, mi-e rana umbră pe senin.

Chiar și așa îti spun "adio"..blând,

Cu vocea tremurată, palidă, stinsă 

Nu te mai strig... demult nu plâng,

De-mi va fi dor... imbrățișa-voi a ta lipsă.

Și nu c-aș mai spera ceva... cândva 

Ci pentru c-așa s-a-nvățat inima

Să te aibă tăcut în al nopții miez

În clipe ce nicicând avea-vor preț.

Rămâi acolo, după zid... în tăcere 

Eu m-am intors la mine, deși cu temere.

Și de-o vrea viața să ne vedem vreodată 

Te voi ocoli... Ignorând și eu, că am fost odată.

Mi-era drag... mai mult decât am știut vreodată să-i spun

Îl simțeam... reacție pură... prezență...

Părea să înțeleagă sufletul meu, cum îl purtam în gând,

Iar acum se rupe ceva în mine, când am doar scumpa lui absență.

Nu mai e cum era...nu mai poate...nu mai vrea

Și doare pentru că nimic nu pot să mai întorc.

Am învățat să-l port în suflet și în gând tăcut 

Chiar de inima mi-e bucăți și sufletul mi-e foc.. 

Nici eu nu sunt la fel...și azi simt lipsă, așteptare și dor

Doar că nu le mai privesc ca o pedeapsă 

Le scriu în tăcere... le simt și cam atât

Căci si-ntuneric există o lumină ce nu urlă, doar pulsează...

Și îți transformă absența în prezența cea mai profundă 

Că-mi bați in inima bucățălită cu fiecare secundă.

Și la tine mereu mă întorc, în gândul ce adie

La fericirea ce mi-e dor să o simt... la un vin, în brațe la tine...

Te voi păstra în amintirea mea

Ca cea mai luminoasă stea din cer,

Si îmi voi aminti în fiecare noapte

C-ai fost un vis... atât de efemer...

Voi da uitării prin durere și prin chin,

Nopți nedormite și nopţi plânse,

Cuvinte grele și pline de venin

Împreună cu visele mele învinse.

Voi uita rănile ce nu se tămăduiesc

Și inima mea în veșnică agonie,

Ochii tăi în care mi-era frică să privesc,

Plini de dispreț şi uneori mânie.

Eu voi uita cu înverşunare

Că nici o zi nu m-ai prețuit

Că nu mi-ai fost un strop de alinare

Că nepăsarea ta zâmbetul mi-a pierit.

Te voi păstra frumos în amintirea mea

Voi ţine minte cum subtil zâmbeai,

Nu-ţi voi uita nicicând atingerea

Atunci când în brațe cu drag mă țineai.

În amintire te voi păstra frumos mereu

Deși tăcerea ți-ai așternut peste sufletul meu

Lăsându-mă in frig... fără de cele promise

Să rezist, trebuind să mă încălzesc cu vise.

Dincolo de-atâtea cuvinte, rămâne tăcerea...

Aceea care doare... fără glas,

Un pas pierdut ce-şi caută alinarea

În visul unei clipe de bun rămas.

Am scris cum am știut căci am simţit prea mult,

În zeci de rânduri fără nume,

Dar dorul nu se stinge când doar scriu

Ce-a fost odată viu, acum... pierdut în lume.

Și dacă într-o zi auzi că nu mai sunt,

Păstrează-mă în gând, fără regrete,

Căci tot ce n-am putut să-ți spun,

Ți-am lăsat scris în poezii...de dor, de sete.. 

Stii?... incă-mi sunt vii amintirile cu tine

Chiar de povestea a luat sfârșit între noi

Cu siguranță de 100%, dintre tine și mine

Doar mie mi-e dor, și... ne-as vrea înapoi.

Nu am reușit să avem parte de-un vin de adio

Te-ai depărtat pe silențios, atât de simplu și ușor 

Și neputința, lacrimile si durerea m-au cuprins, cu brio,

Când am realizat că finalul va fi fără un vin in doi.

Mi-aș fi dorit să mă respecți măcar puțin 

În 2 de sfârșit...îmbrățișați să bem un vin

...Să bem un ultim pahar de vin...

În bratele tale să-i mai simt gustul divin.

Acum e tarziu... te simt mult prea departe

Sunt luni bune de când nu ne-am vorbit...

Și realizez a nu știu câta oara, din păcate 

Gând bun, îndreptat către mine...nicicând n-ai avut!

        Un pahar cu vin și linistea pe care o aduce după o zi lungă. Sunt seri în care nu vrei explicații nu vrei răspunsuri... vrei doar un moment pentru tine, să-ţi aduni gândurile si să respiri mai usor. 

        Dorul vine si pleacă, ca orice stare,iar noi învătăm să trăim cu el fără să-I mai punem la suflet atât de mult.

........................................................

         Un pahar cu vin, o poezie si un pic de dor... nu ca să uit, ci doar ca să mă bucur de clipă, exact asa cum era...

PAHARUL DE LINIȘTE 

Nu torn în pahar uitarea ce minte,

Nici gustul amar al vreunui eșec,

Ci liniștea oarbă, dincolo de cuvinte,

Prin care toți pașii zilei se trec.

E-o tihnă târzie, o poartă închisă,

Când lumea de-afară se cere uitată,

Iar dorul e doar o lumină aprinsă

Ce nu mai arde, ci stă așezată.

Îmi torn în pahar în ceasul târziu,

Căci multe vise au murit prea ușor,

Păstrând capul sus și spiritul viu,

Sorb din el liniște... după atâta dor.

Așa, fără zbucium, cu gândul curat,

Îmi beau clipa scurtă, cu tot ce-a adus,

Păstrând ce e nobil, lăsând ce-a plecat,

Cu ochii spre mâine și sufletul sus.

Și-n acest pahar de liniște deplină,

Nu caut minuni și nici lumi de cristal,

Ci forța de-a fi propria-mi lumină

În fața vieții, ca un gest triumfal.

..............................................................................  

Fiecare poveste are nevoie de un punct iar fiecare călătorie de un port în care să ancoreze definitiv. 

Cu aceste versuri, umplu astăzi "Paharul de poezie"...

Nu plec din lipsă de cuvinte, ci pentru că am lăsat în acest "pahar" tot ce aveam de spus.... cand nu era nimeni să mă asculte.

Poezia a fost modul meu de a respira, de a înțelege dorul, durerea și de a-mi găsi lumina, dar simt că am ajuns la acea tăcere plină, care nu mai are nevoie de rime.

Vă multumesc că mi-ați fost complici în această incursiune. Las versurile în urmă, ca o urmă de pași pe nisip, în timp ce eu aleg să trăiesc, pur și simplu, dincolo de cuvinte. Rămân cu sufletu sus și cu liniștea deplină.

Închei acest drum cu o reverență în fața voastră, cei care ați fost martorii tăcuți și buni ai parcursului versurilor mele și transformării mele. 

Ți-aș da tot, și soarele ți-aș dăruii

Un întreg univers pentru tine aș construii

De-aș putea ți-aș da tot, și puțin mai mult

Ți-am fost promisă într-o carte de demult

Așa cum marea-ntunecată ascunde-o comoară

În apele-i adânce strălucește o piatră rară

Așa iubirea mea îmi arde-n piept și fața e fierbinte

Căci pentru mine ești tot ce spun și cele sfinte

Pentru tine aș lăsa tot, și puțin mai mult

De-am alege și-am fugi de întregul tumult

Să ne lăsăm pierduți prin stele, nevăzuți

Cu pași mici prin eternitate, doi necunoscuți

Povestea noastră nerostită dintre paginile uitate

Versul care-mi dă culoare zilelor lăsate

De-ai pleca, ar plânge cerul peste fiecare zi,

Căci iubirea ce ți-o port n-ar avea unde muri

Ți-aș culege constelații și le-aș pune la picioare,

Numai să-ți văd zâmbetul răsărind precum un soare

Ți-aș oferii tot , și poate puțin mai mult

Ți-aș da fiecare vis pe care l-am avut

Te-aș alege din nou, cu tot și puțin mai mult

Dintr-o mie de vieți și-n orice început.

Oare simți și tu că mă gândesc la tine?

Când nu îmi este bine prefer să aud vocea ta,

Pentru că tu mă calmezi și simt că mă iubești,

Te simt fericit când despre mine vorbești,

Și știu că vrei să mă vezi.

Oare te-am văzut sau doar mi s-a părut?

Inima pentru o clipă s-a liniștit în dată,

Și m-am emoționat toată,

În ochi mi-a picat un strop de ploaie,

Până am intrat în casă zâmbind.

Aș vrea să putem comunica amândoi,

Să știu despre tine că ești bine,

Și să vorbim ore in șir,

Până adormim.

DE-AR FI VIATA CA IN FILME

AS PĂSII IN FATA TA

PRIN NESECATA MULTIME

AS STRIGA CĂ ESTI A MEA

TI-AS VORBIi CU-AMELE BUZE

SĂRUTÂND PE ALE TALE

SI N-AR PUTEA SĂ MĂ REFUZE

A TALE BUZE IDEALE

CÂNTUNDU-TI ALE TALE VERSURI

VOI PRIVII IN OCHII TĂI

VOR PĂSII PE-ATALE MERSURI

ALE INIMII BĂTĂI

DE-AR FI VIATA CA IN FILME

AS RĂTĂCII PRIN UNIVERS

SĂ TE CAUT IAR PE TINE

IN AMINTIREA CE M-AI STERS

SĂ-TI SPUN O ULTIMĂ DATĂ

CĂ M-AI FĂCUT SĂ-NEBUNESC

CĂ NU MAI VĂD O ALTĂ FATĂ

SI SĂ-TI SPUN CĂ TE IUBESC

Cind noi ne-am despartit pentru ultima data,

Era a suta zecea si ULTIMA - asta precis.

Undeva, pe Arbat, in noaptea intunecata

Un felinar de tristele s-a stins.

Ne-am parasit unul pe altul fara-ndoire,

Teatral trintind usa, fara a privi inapoi,

Tot la fel cum cindva ne-am jurat din iubire,

Sa-ntilnim batrinetea in doi.

Tot la fel cum cindva ne trezeam dimineata

Impreuna, iubindu-ne cu-adevarat,

Dar apoi fericire-a fost acoperita de ceata

Si noi doi in razboi am intrat. 

Si vreodata de vei vedea trist, in noapte

Un felinar ce-nceteaza sa bata pe strada, in gara,

Sa stii, ca noi doi undeva iarasi, poate

Ne despartim pentru ultima oara.

scuze…dar prefer să nu mai plâng noaptea după ce i am zis prietenei mele cat de rău mă doare sufletul ca ți am greșit cu ceva.

ca te distanțezi…

ca încep să cred ca orice fac greșit te face să mă urăști și să nu mă mai iubești.

scuze, sunt și eu un om…

ce își dorește să fie atins cu emoție, iubire…liniște..răbdare..

cer prea mult? scuze. nu ți voi cere nimic…promit…mulțumesc.

De ce anume asa s-a intimplat?

De ce?

Nu pot sa inteleg.

De ce pa altul mai schimbat,

De ce?De ce?

Nu mai are rost sa traiesc fara tine,

Viata nu mai are sens.

Cu inima distrusa-n mine,

Incerc din viata ta sa ies.

E  greu,

Si nu pot,Nu reusesc,

Sa uit pe cine eu iubesc,

In inima-mi vei fi mereu.

O luna de neuitat.

Daua saptamini de iubire.

Si doar trei zile de neintelegere.

Nu mai mult.

Doar o luna,doua saptamini si trei zile,

De iubire

Si restul:

Infern si suferire.