E frig în inima ta!

Tot timpul viața mi-a fost speranța 

De a trăi frumos pe-acest pământ, 

Lângă prieteni și-a mea consoartă 

Iubita dăruită mie de Domnul Sfânt. 

A fost demult când eu am întâlnit 

Pe cineva ce viața mi-a schimbat, 

Și de atunci până ce astăzi...scriu 

Pereche binecuvântată am format. 

Nu pot să spun cum s-a-ntâmplat 

Ca noi să ne găsim unul pe altul, 

Dar sigur știu că dragoste a fost 

Și din iubire, ni s-a născut băiatul. 

Eram doi tineri stagiari și visători 

Fără a ști ce ne rezervă viitorul, 

Trăiam prezentul și fericiți visam 

Că peste ani sprijin ne-o fi...odorul. 

...........................................

Și vremi s-au pus pe-a noastre chipuri 

În timp ce-a nost' fecior s-a însurat, 

Și dus a fost după a lui iubită...aleasă 

Să ne aducă-n casă..nepotul preferat!

Anul l-am încheiat plângând 

Că l-am pierdut de tot pe tata, 

Chemat fiind la Cer,  de Domnul 

Și așezat va fi, cum i-a fost fapta. 

Acum s-a întâlnit cu mama 

Ce-l aștepta de ceva vreme, 

Să fie amândoi iară perechea 

Și poate uită de-a lui probleme. 

Cu toții am știut că își dorea 

Să părăsească această lume, 

Că a fi singur e destul de greu 

Iar durerea ta n-ai cui o spune. 

Ducea cu el o mare suferință 

A trupului de lut uzat de ani, 

În suflet purta mare credință 

Venită de la părinții lui țărani. 

Nu e ușor să-ți pierzi ambii părinți 

Care ți-au dat o viață pe pământ, 

Și lacrima să nu-ți inunde ochii 

Când trist tu vizitezi..a lor mormânt!

Cândva, a început povestea

Celui ce a căzut, îndrăgostit,

În brațele iubitei, mult visate

Ce dragoste curată, i-a oferit. 

Erau și, ea și el, atât de tineri

Doi visători, ce căutau iubirea,

Fără a ști pe unde s-o găsească

Pentru că-și ascundeau privirea. 

Și într-o zi, ceva, s-a întâmplat

Când, ochi în ochi, ei s-au privit,

Înțelegând, că inima-i îndeamnă

Mână să-și dea, să fie cuplu fericit. 

Și-atunci au încetat să mai viseze

Și au pornit, ușor, pe drumul vieții

Îndragostiți și cu iubirea-n suflet

Așa cum doar în vers o scriu poeții. 

......................................

Povestea noastră, merge înainte

Și-am vrea să fie una, fără sfârșit,

Să ne iubim și să uităm de vârstă

Că anii trec, nimic nu este...infinit!

Pe malul iazului m-am așezat

Sub un copac cu umbra deasă,

O undiță în larg am aruncat

Și-aștept să pun ceva în plasă

De-acasă am plecat în zori de zi

Să prind un loc mai bun pe baltă,

Am pus o râmă neagră în cârlig

Mă uit atent să văd când pluta saltă

În stânga, dreapta mulți pescari

Ce vor să prindă peștele cel mare,

Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii

Iar o combină treieră grâul copt în zare

Pe ceru'albastru fără pic de nor

Se vede soarele strălucitor ce frige,

La umbră beau un ceai răcoritor

Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige

Mă uit la nada pusă de pescari

Ca peștele să vină la momeală,

Schimb râma cu bobul de porumb

Și-arunc încet fără să fac greșeală

............................ .

Orele trec fără nicio captură

Și vine seara cu ceva răcoare,

M-aștept ca peștele să tragă

Acum când nu mai este soare

Deodată văd cum pluta umblă

Coboară-n jos și se ridică-n sus,

E semn că nada peștele o gustă

Și-i place, ce în cârlig am pus

Când văd că pluta e sub apă

Înțep rapid să nu îmi scape,

Țin undița puternic între brațe

Și mulinez rapid tăind din ape

Emoția o simt cum mă cuprinde

Și îmi șoptesc, e mic sau mare,

Sunt răbdător, întind și relaxez

Și văd cum sare apa, atât de tare

Ușor, ușor se-apropie de mal

Un crap trofeu, cum n-am văzut,

Îl cântăresc, ținându-l în mincioc

Și-l liberez, după o poză și-un sărut

Seara am revenit voios acasă

Știind ce multe am de povestit,

Și chiar de nu am pești în plasă

Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!

 Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,

Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,

Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,

Să văd verdeața și, măreția florii

Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,

Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,

La toți, la toate, fără deosebire,

Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire

Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,

Pe care-l rătăcește-n viață, omul,

Și se abate, de la cararea dreaptă,

Călcând voit, pe partea-ntunecată

Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,

Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,

Raceala dintre noi, s-o transformăm,

În dragoste, iubire, și-n pace să visăm

Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,

Și-un câmp întins și, colorat de flori,

Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,

Și binecuvântare.....printre oameni

Am scris de apă, lumină, foc, pământ,

Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,

Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,

De către Cel de Sus, Păstorul blând!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Sunt obosit și noaptea e târzie

Îmi strâng hârtiile împrăștiate,

Și mă îndrept ușor spre dormitor

Când ceasul arată unșpe-jumătate.

Deschid și îmi consult telefonul

Văzând căsuța plină de mesaje,

Răspund rapid la câteva din ele

Și văd cum stau partidele-n sondaje.

Apăs pe clolpțel și-l las pe mut

Și îmi fixez alarma pe ora șapte,

Rostesc o rugăciune la culcare

Și-i zic soției noapte bună-n șoapte.

Somnul nu vrea să vină către mine

Iar gându-mi fuge la ziua de mâine,

Nu știu dacă visez sau dacă-s treaz

Tresar și mă ridic la un lătrat de câine.

Arunc un ochi la orologiul din perete

Și cu tristețe constat că-i dimineața,

Opresc alarma să nu-mi trezesc soția

Și somnoros îmi spun...al naibi-i viața.

Încep să-mi butonez iar telefonul

Care-mi arată că azi va fi vreme rea,

Și-mi amitește să-mi plătesc restanța

La gaz, că altufel va fi mare belea.

Dezmeticit dar cu multe-ntrebări

Îmi fac și savurez o cafea fierbinte,

Și îmi repet în gând cu indignare

Ce bine mai era făr' telefon 'nainte!

E treaba mea sau trebuie să-ți spun și ție,

De ce iubirea ți-am dăruit,

Sau ce se-ascunde in spatele tăcerii tale,

Când totuși de la Radu Vodă ai glăsuit,

Și-ai aruncat văzduhului frumosul tău,

Un strigăt de iubire nesfârșit,

Ce inima pe loc mi-a săgetat...

Și totuși cred ca Sfinții mi-au vorbit...

Știind atunci că tu ești absolutul meu,

Iubirea vieții mele..

Știu însă că valurile mării mi-au șoptit,

Tu fără glas mi-ai glăsuit,

Sau cine știe cine-a fost,

Ascunsă taină a rămas,

Am început să te iubesc,

Căzut fiind în nesfârșitul infinit,

Eu te iubesc și iarăși te iubesc!

(27 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Mi-ai lăsat în vene o toamnă

Și pleoapele grele de ploi,

În piept îmi cad frunze uscate,

Și pașii îmi sună goi.

Tu ești vara ce s-a stins devreme,

Lăsând în pământ doar noroi,

Eu sunt copacul care te-a crezut,

Și care azi moare-ntr-un foșnet vioi.

Dar toamna nu plânge, doar știe

Că iernile vin și se duc,

Și chiar de azi tremură vântul,

simt fiecare strop de apă
arzând pe pielea mea
şi rând pe rând se tot usucă
din vina ochilor ce-ascund
privirea ta

mai știi
că nici fantasmă nu mai sunt
şi fără de atingeri
chiar mă poți atinge
iar hainele-mi se rup
și n-am nici armă
să te opresc de mă dezbraci
până la sânge

simt oxigenul dintre buze
înfulecând magnetizat distanţe
şi-atât de-aproape-ţi simt privirea
încât lumina
se transformă-n gloanţe

aici
acum
oriunde
mă vrei ca pradă-n gândul tău
îmbraci cătușele
ce-n chin îți leagă trupul
şi-aștepți să vină rândul meu

secundele îți taie firul rațiunii
pe care mal suntem
infern sau rai
şoaptele mele trăirile îți scaldă
şi-acum într-un moment
doar eu
sunt tot ce ai

Nu sunt în cărți câte 

cuvinte

Vreau în versuri să le

exprim,

Despre dragostea noastră,

Iubite, 

Și despre cum suferim...

Atingeri atât de-n

depărtate, 

Ca o romanță 

elenistă, 

Gânduri amoroase 

purtate 

Printr-o lume atât de

tristă... 

Încă sper că ești 

acolo

Și ca aștepți ca într-o 

zi

Să trecem amândoi 

Dincolo...

Nicicând ne vom trezi....

Vreau să mă iubești!

Dacă nu poți astăzi

Poate mâine,

Poate poimâine,

Ori săptămâna viitoare

Sau într-o zi de sărbătoare,

Nu contează când

O să aștept!

De ce nu?

Te-ai întrebat care iubire doare?

Să fie cea care moare

Nenăscută fiind?

De ce ți-ar păsa de dragostea mea?

Tu neiubindu-mă

Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,

Așa cum tu n-ai putut,

Sau neiubindu-mă!

Vreau să mă iubești!

Dacă nu poți astăzi

Poate mâine,

Poate poimâine

Ori săptămâna viitoare,

Sau într-o zi de sărbătoare ..

Nu contează când

O să aștept!

De ce nu?

(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ce este viața fără dor?

Sau fără tine draga mea,

Este ca pomul fără roadă

Pe care nimeni nu îl vrea

Ce este lumea în război?

Ce pacea caută făr'a găsi,

E boală grea ce n-are leac

Speranță de-a trăi încă o zi

Ce este luna fără soare?

Un astru fără strălucire,

Pierdută undeva în galaxie

Și gravitând în rătăcire

Ce este grâul fără pâine?

Semănătură într-un lan,

Dar când din el obții făină

E meritul celui numit..țaran

Ce este omul fără fapte?

Un călător străin fără bilet,

Ce s-a urcat în trenul vieții

Uitând de suflet..și de preț!