Chipul mamei

Din ochii mamei

Scumpi si dragi, 

O lacrima se scurge...

Mamica mea ,nu lacrima ,

Nu are rost a plinge...

Pasesc prin amintiri zimbind...

Iti multumesc, o viata,

Nu-i om pe lume, pe pamint...

Esti firul de speranta...

Oricum in viata as gresi, 

Eu vreau ertarea ta...

Si cit de strimb nu as pasi

Ma ierti, mamica mea...

Pentu ( Turcanu Svetlana) 

versuri le mele :-)

Of mamă floare de liliac 

Frumoasă ca un copac 

Ce primavara înflorește 

Și numai iubire răspândește 

Tu pentru mine ești tot

Știu..nu prea arăt 

Of mamă floarea vieții mele 

Strălucești ca soarele 

Dintre o mie de stele 

Mama mea rămâne unică 

Între ele

Te mai supăr din când în când 

Și în fața ta mă aplec astăzi 

Și mi cer iertare scumpă mamă 

Căci ești floare de primăvară 

Știu că te-ai chinuit 

Regret că nu am fost cum ți-ai dorit

Și că poate te-am dezamăgit 

Dar astăzi sufletul meu 

Ți-l arăt și îți spun că 

Îmi pare rău 

Tu floarea

mea cu glas 

Liniștitor...

Din candela ce arde-n capul mesei,

Uleiul ce hrăneşte icoana sfintei taine,

Se-nalță în fir de fum şi năzuință...

E rugăciunea unei mame.

Cuvintele îmbibate în timpane,

Călăuzesc un manifest de alinare

Pentru credinţă, adevăr, valoare...

E rugăciunea unei mame.

Din mâinile înăsprite şi dibace,

Împreunate înspre frunte de povață,

Un tremur de emoție vibrează...

E rugăciunea unei mame.

Ascultă rugăciunea unei mame,

Oriunde te găseşti, să cugeți cu răbdare.

Să ştii ce-i drept şi să aduci valoare

În rugăciunea şi iubirea unei mame.

Cu palmele te cuprind de picioare...
De atâtea ori m-ai dus în brațe
Si poate te dureau genunchii,
Dar plânsul meu te durea mai tare.

Câte năzbâtii am făcut, nu mai ții minte.
Ții minte doar cum mă ascundeam, de rușine,
Petrecând ore întregi prin grădină
Așteptând să- ți treacă supărarea pe mine.

De câte ori m-am pornit să fug de-acasă...
Eram sigură că nu mai vin niciodată,
Dar făceam trei metri dupa poartă
Si mă întorceam speriată.

De câte ori nu vroiam să stau la masă,
Sau cu lacrimi în ochi mușcam din pâine,
Pentru că nu vroiai să mă lași
Să mă frezez, ca să fiu frumoasă.

De câte ori ți-am ascuns adevărul,
De câte ori îl aflai nu de la mine;
Nu ți-am spus niciodată de ce:
Nu vroiam să crezi că te fac de rușine.


De câte ori am ridicat tonul vocii-
Mi-a părut rău de fiecare dată.
Vroiam doar să asculți ce- ți spun eu,
Nu vroiam să te știu supărată.

De câte ori nu am ținut cont de sfaturi...
Stiam că numaidecât ai dreptate,
Dar nu știam că mă și înțelegeai -
Credeam că o făceai din autoritate.

De câte ori am fost egoistă...
De fapt, toată viața am fost așa,
Că m-am gândit întîi la mine,
Pe primul loc a fost alegerea mea.

Acum, când anii mi-au jucat festa,
Alegerea pe care aș face-o mereu
Ar fi aceea să te știu aproape,
Să pot să văd adânc, în sufletul tău,


Să-ți iau din griji și din orice durere
Când te razemi cu capul de mâna mea,
Așa cum tu mă sărutai peste picioarele julite
Si de fiecare dată, imediat, îmi trecea.

Să pot fi alături la orice sărbătoare
Si după, să ne așezăm lângă prag,
Să discutăm toate cele făcute,
Așa cum ne-a fost, totdeauna, mai drag.

...toți anii au trecut. Privesc destramarea,
Dar cu câte amintiri dorul îmi vine;
Doar scrisorile mă aduc lângă tine,
Doar ele mai răzbat depărtarea.

Sa fi copil sa ai o mama

Este un dar ,ai o comoara 

Sa cresti cu mama langa tine

Ai dragoste,multa iubire

Necaz si griji le lasam balta

E mama noastra ce le poarta

Si dea-m cazut, ne-am ridicat

Venim la mama,ne da sfat

Ne vede-n geam

Ne-a steapta-n poarta

Se-urneste greu,tremura toata

Zambeste usor in coltul fetii

Ca-i vin copii si nepotii

Lacrimi i-cad de bucurie

Ne ia in brate ne mangaie

Cad in genuchi si-o iau de mana

E mama noastra eroina 

Pârâul iubirii în suflet se revarsă

Și steaua salvării pe cer a răsărit

În suflet păcatul imens mă apasă

Dar tu Dumnezeule m-ai izbăvit.

Pe calea vieții piedici mă împresoară

Și farul speranței apare-n neant

Prințul pacii cu dragoste mă înconjoară

Cu multă iubire-mi vorbește în gând.

Încet se-întrezărește speranța revederii

Doamne tu mii de cântări pe suflet îmi pui

Ai coborât din nemurire cu slava împlinirii

Și-n veci de veci în ceruri mă sui.

Piroanele iubirii îmi șoptesc nemurirea

Salvat sunt prin harul etern

Cununa de spini vestește izbăvirea

Părinte în fața ta mă prostern.

Cu fața-nsângerată mi-ai șoptit

,,Fiu rătăcitor pe tine te-am iubit"

Și m-ai ales din mii și mii

Să-ți fiu soldat în oastea celor vii.

Mi-ai dăruit speranță , încredere , iubire

Domnul meu prieten minunat

Si Mi-ai tesut pe suflet sigiliul de nemurire

Tu  părinte fii in veci glorificat.

La Golgota mi-ai oferit harul minunat

Și pentru veci pe cruce m-ai răscumpărat

Eu pentru tine vreau de-a pururi să trăiesc

Mii de cântări din suflet sa îți dăruiesc.

Adierea vântului îmi șoptește iubirea

Pe care mi-o porți în fiece zi

Razele soarelui îmi deslușesc amintirea

Precum m-ai ales din mii și mii.

Te-ai coborât din neant să îmi oferi fericirea

Pe aripi de speranță mi-ai dăruit împlinirea

Alături de tine timpul se oprește

Si-n taină la ureche ,, te iubesc’’ îmi șoptește.

Pe sufletul vechi și flămând de iubire

Ai așternut în cercuri mii de culori albăstrii

Ochii rotunzi și față senină brăzdată de pura lumină

În dar mi-au adus pacea deplină.

Sub susurul blând de izvor , în alb ai venit

Mireasma iubirii pe cer am zărit 

Ceru-nstelat și luna dulce-amaruie scânteind

Ne stau martori vii , speranță întrezărind.

Covorul de frunze domol se așterne

Și vântul începe să sufle de zori

Mii de culori încep să se prosterne

Iar eu nu sunt singur, suntem amândoi.

Și fulgii de nea încep să coboare

Din cerul infinit aleargă convoi

Zăpada pe culme începe să se strecoare

Iar eu nu sunt singur, suntem amândoi.

Tabloul vieții începe sa-nflorească

Se aude ciripit de păsări în depărtări

Iubirea începe să ne încălzească

Iar eu nu sunt singur, suntem amândoi.

Soarele pe cer intens strălucește

Căldura-n suflet ne încălzește ușor

Împreună orice drum se-nfăptuiește

Iar eu nu sunt singur, suntem doar noi doi.

Singur în noapte acum am rămas

La răscruce  la final de popas

Doar o făclie ne-a mai ajuns

Lumina iubirii din nou s-a aprins.

Sufletul trist si ochii înlăcrimați

Au fost mult adesea prea încercați

Dar o culoare pe cer s-a înfiripat

E roșu aprins , e roșu curat.

Si-n zbuciumul vieții seara-n amurg

Când totul e stins și liniștit

Râuri de iubire spre mine curg

Spre libertate și pace sunt adesea sortit.