Cununa salvării

Trist am ajuns acum înspre amurg,

Să mă ascund la mine-n casă,

Odaia sumbră kilometric s-o parcurg,

Iar glasul să mi-l sting din fașă.

De câțiva ani nu mă cunoaște poarta,

Iar barba-mi mătură podeaua,

O scurtă linie mi-i astăzi toată harta,

Iar ceru-mi este nefiresc perdeaua.

Dar nici așa nu pot să fiu de tot uitat,

Că-mi croncăne la geam un corb anost,

Și-apoi cu ochiul negru și corpul dezpănat,

Îmi cere ca să-și facă pervazul adăpost.

Se mai aude vag la gard câte-un vecin,

Ce-i curios să știe unde-mi țin cadavrul,

Îl las s-aștepte căci timp mai am puțin,

Și-apoi o să-i donez și trupul și năravul.

Dar azi îmi vine ca să petrec cu ciudă,

Să sparg ca un bețiv tavanul și podeaua,

Să râd de voi, ascuns sub iarba crudă,

Și învelit de rouă să-mi savurez cafeaua,

Iar hohotul de râs doar moartea să-l audă,

Să vină furibund să-mi prăbușească steaua.

De ce mereu vi și pleci,

Oare de ce îți bați joc de mine?

De ce mereu încerci să negi 

Că eu nu-nsemn nimic pentru tine?

Dacă este adevărat spune-mi de ce...

De ce nu pleci definitiv din a mea viață?

De ce îmi dai mereu falsă speranță?

Dacă ști că te iubesc, de ce îți bați joc?

Dacă vezi că ard, de ce pui paie pe foc?

De ce mereu îmi faci inima să plângă?

Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.

Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,

de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de

distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.

Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,

sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;

crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;

iubirea pe care o simțim atunci când mintea

este golită de emoțiile fierbinți ale verii.

M-am așezat lângă o vecină în vârstă

ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din

Asia până când a fost împușcat și despicat

în două. Luptase printre cei mai buni

soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit

brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat

în absența notelor, accelerându-se, din când

în când, pentru a crea o anumită tensiune

cu scopul de a evoca stări de euforie precum și

emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de

veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu

cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.

Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau

foarte multe piruete pentru a sugera ideea de

agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să

pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;

un vânt vijelios și rece care începea să aducă

infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii

ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;

o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător

ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt

reale și pot distruge totul ; un contrast pentru

desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.

Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine

halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv

devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.

Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin

intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor

deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.

Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să

se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.

Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție

ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine

și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele

suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.

Poezie de Marieta Maglas

Nota :Această poezie este publicată.

I'm a sad sweet-hearted angel

yearning for a boy

I'm waiting for him to come

to our house made of clouds

on a sunny day

and I'm still crying

because I miss him so much

and I wish he was here

hugging me and

making me happy.

Îmi e sortit s-alerg întruna,

Să bântui logice extreme,

Să stau cu soarele şi luna,

Şi intrigat să le recit poeme.

Hrănesc gorile ostenite,

Mumii cu vesele chipuri,

Colind peste lumi bântuite,

Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.

Prăpădul prin suflet străbate,

Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,

Îmi car amărăciunea în spate,

Şi scuip peste vin şi prescură.

Noaptea îmi mângâie pleoapa,

Beteag, mai fac încă un pas,

Cu umbra-i mă caută groapa,

Mă ridic spre lumini…bun rămas!

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține, 

Si nici nu-apuc sa iau ce nu-i al meu,

În lume pot să fac doar ce e bine,

Să uit de toate rele,chin și greu.

Iar când te-njură în lume,chiar te doare,

Că ești un hoț ,un nimeni si-un nimic,

Îndreaptate cu fața înspre soare,

Si-așteaptă pân mai e un pic.

Iar dacă lumea nu va fi mai altfel,

Cu rau și față se vor îndrepta spre tine,

Tu strigăle la toți în gura mare,

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține! !

Încă de la începuturi m-ai iubit mereu

M-ai învățat să îl iubesc  pe Dumnezeu

Mi-ai șoptit aievea ,, fii binecuvântat’’

Cu ochii înlăcrimați durerea ai purtat.

Și pe poteca vieții ai cernut

Praf de iubire ,pace, dăruire

Lucrurile sfinte mi le-ai împrospătat

Cu multă fericire m-ai împresurat

Înțelepciunea vieții tu mi-ai dăruit

Pe cer mii de stele eu am zărit

Chipul Mamei deplin minunat

Rămâne în veci de neschimbat.

Tu mamă copac înflorit din rai sosit

Ești un izvor nesecat de bunătate

În dar speranța și iubire mi-ai dăruit

Și pace și iubire și demnitate

Pe calea vieții mi-ai împresurat

Lumina vieții și pacea-n dar mi-ai dat

Și pe drumul meu ai întins

Diamante ,și trandafiri în necuprins

Imaginea ta dulce trăi-va infinit

Lanuri de grâu în viața mea-au sosit

Tabloul vieții mi l-ai desenat

Și viitorul e predestinat

Pârâul iubirii în suflet se revarsă

Și steaua salvării pe cer a răsărit

În suflet păcatul imens mă apasă

Dar tu Dumnezeule m-ai izbăvit.

Pe calea vieții piedici mă împresoară

Și farul speranței apare-n neant

Prințul pacii cu dragoste mă înconjoară

Cu multă iubire-mi vorbește în gând.

Încet se-întrezărește speranța revederii

Doamne tu mii de cântări pe suflet îmi pui

Ai coborât din nemurire cu slava împlinirii

Și-n veci de veci în ceruri mă sui.

Piroanele iubirii îmi șoptesc nemurirea

Salvat sunt prin harul etern

Cununa de spini vestește izbăvirea

Părinte în fața ta mă prostern.

Îți simt al dragostei parfum

În atmosfera de pe înserat

Din inimă îți spun acum

,,Un simplu te iubesc am așteptat’’

Ai apărut în viața mea

Cu sufletul m-ai împresurat

Si-ți simt bătaia inimii în ceas

Tic-tac , tic-tac te iubesc neîncetat

Pe calea vieții presărată cu trandafiri

Voi merge cu tine fericit

Vuietul mării și strigătul a doi cocori

Ne îndeamnă să ne iubim indefinit

Și în tumultul vieții când greutăți apar

Tu-mi fi un ajutor ne-incetat

Albastrul zorilor ne cheamă usor

Să ne iubim încă o dat’.

Covorul de frunze domol se așterne

Și vântul începe să sufle de zori

Mii de culori încep să se prosterne

Iar eu nu sunt singur, suntem amândoi.

Și fulgii de nea încep să coboare

Din cerul infinit aleargă convoi

Zăpada pe culme începe să se strecoare

Iar eu nu sunt singur, suntem amândoi.

Tabloul vieții începe sa-nflorească

Se aude ciripit de păsări în depărtări

Iubirea începe să ne încălzească

Iar eu nu sunt singur, suntem amândoi.

Soarele pe cer intens strălucește

Căldura-n suflet ne încălzește ușor

Împreună orice drum se-nfăptuiește

Iar eu nu sunt singur, suntem doar noi doi.

Adierea vântului îmi șoptește iubirea

Pe care mi-o porți în fiece zi

Razele soarelui îmi deslușesc amintirea

Precum m-ai ales din mii și mii.

Te-ai coborât din neant să îmi oferi fericirea

Pe aripi de speranță mi-ai dăruit împlinirea

Alături de tine timpul se oprește

Si-n taină la ureche ,, te iubesc’’ îmi șoptește.

Pe sufletul vechi și flămând de iubire

Ai așternut în cercuri mii de culori albăstrii

Ochii rotunzi și față senină brăzdată de pura lumină

În dar mi-au adus pacea deplină.

Sub susurul blând de izvor , în alb ai venit

Mireasma iubirii pe cer am zărit 

Ceru-nstelat și luna dulce-amaruie scânteind

Ne stau martori vii , speranță întrezărind.