Стихи из этой категории
Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa
Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.
Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.
Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!
Trenul efemer
M-așteptai în gară,
Cu zelul tău frumos.
Și-n ochii tăi de vară
Sclipea un foc sfios.
Cobor din tren ușor.
Te strâng tare în brațe
Și simt că ți-era dor,
Să fii cu mine-n noapte.
Pe cerul cel ‘negrit,
O stea a apărut.
Ți-am spus cât te-am iubit,
Iar tu mi-ai dat sărut.
Am așteptat iar trenul,
Ca să fugim în lume.
Lăsăm în urmă drumul,
Trăind fără vreun nume.
Mi-ai luat mâna firavă,
Aveai acel fior.
Șopteai cu voce suavă
Și m-ai lăsat s-adorm.
Stăteam pe pieptul tău
Ș-ușor mă atingeai.
Știam că ești al meu,
Simțeam cum mă iubeai.
Te uiți in ochii mei,
Pierzându-te în Soare.
Mă uit în ochii tăi,
Pierzându-mă în mare.
Pe drum cântam balade.
Vedeam cum te râdeai.
Simțeam căldură-n spate,
Dar tu te-mbujorai.
Plecat-am noi departe,
Să fiu numai a ta.
Să stăm pe iarba verde
Și să cădem pe ea.
Ajuns-am noi acolo,
Să fii numai al meu.
Să-ți cânt mereu ,,Țigano”,
Să uiți de tot ce-i greu…
,,Țigano" - Bosquito
Fară tine
Iubito, fară tine plutesc ca un fulg de găină,
Găină să fiu eu fără tine,ori mai rău...
Pesemne o să râzi iar de mine,
Sclavul iubirilor tale secrete să fiu eu!
Iubito,ce-i iubirea cu orgolii
Nu cumva e prostia absolută
Precum rusul Lenin,mumia ce-și tot doarme somnul din Iadul veșnic,
Aici la vedere,printre nebunii ce i se-nchină în beznă totală a minții,
Drac venerat într-un blestemat sarcofag?
Iubito, fară tine plutesc ca un fulg de găină,
Găină să fiu eu fără tine,ori mai rău...
Pesemne o să râzi iar de mine,
Sclavul iubirilor tale secrete să fiu eu!
(19 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Semn de întrebare
Lipsesc eu oare undeva ?
Sunt căutat prin lume eu ?
Se îngrijorează cineva ?
De chinul și suspinul meu.
Mă-ntreb adesea ce să fac ?
Singurătate s-o infring.
Cum inimă să mi-o desfac ?
Rugina grea din ea s-o string.
Pamintul mă tot trage-n jos
Eu tind afară cu efort
Iar el mă-nghite nemilos
De parcă nu-s, de parcă-s mort
Amintire
Amintiri rostogolite,
Pe obrazul meu plăpând,
Stau în lacrimi urgisite,
Dintr-un suflet prea flămând.
Flămând de simțuri, de iubire,
Ceva ce n-a trăit demult,
Respirând dintr-o amintire,
Uitată într-un colț prea mult.
A înviat cu amintirea,
Dulce-amară a durului trecut,
Trezită a fost, din cușca ei, iubirea,
Năpustind asupra sufletului mut.
S-a zvârcolit în ale sale lanțuri,
A dat din coate și a pătimit,
Iubirea s-a târât prin mii de șanturi,
Până la sufletul cel pustiit.
Și-a luat ce-a fost al ei menit,
Pe suflet a pus stăpânire,
De-acum durerea n-a venit,
Rămâne-n vechea amintire.
Târziu
Târziu înțeleg, dar prea greu să rostesc,
Ce-a fost adevăr și ce-a fost nefiresc.
Cuvintele toate rămân suspendate,
În spații pierdute de timp și de fapte.
Atât de târziu, încât n-are rost
Să spun ce-am ascuns și ce-am adăpost.
Un ceas fără glas a trecut în tăcere,
Lăsând doar priviri pierdute-n durere.
Întrebări fără răspuns, regrete-n declin,
Când inima-i gata, trecutul e strin.
Cine-a fost vinovat? Cine-a vrut să înțeleagă?
Târziul răspunde: „E doar o etapă.”
Prea târziu să repar, dar destul să învăț,
Din pașii greșiți, din focul ce-ngheț.
Începuturi mă-ndrumă din umbre spre zare,
Și las un ecou în lumea-n schimbare.
Другие стихотворения автора
PACE
S-a înserat,vântul mai bate,
Se aude un glas de clopot
Ce vine de departe...
Focul în căsuța mică arde
Fumul se destramă în vănt
Cade pacea pe pământ...
ȘI MĂ ÎNTREB
Așa îmi vine câteodată
Să blestem și să mă înfurii
Și să întreb;
De ce Doamne omului i-ai dat
Minte și gândire să poată construi
Cetăți, palate poduri pestr ape,
Creații ce durează peste viacuri,
Dar să se bucure de ele,nu?
Ai lăsat atâta frumusețe în lume
Dar timp s-o vadă n-are
De ce oare?
Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,
Cine are de ea trebuință?
De ce ai lăsat boală,durere
Ce să facă omul cu ele?
GÂNDURI ....
POATE ÎN ANII TÂRZII , CÂND
DORUL DE MORMINTELE PUSII ,
DE SLOVA ȘI CUVÂNTUL ROMÂNESC
ÎȚI VA DA TÂRCOALE
VEI RĂSFOI O CARTE
O FIRAVĂ LEGĂTURĂ ,
CU ȚARA TA NATALĂ !.
Domnul e cu noi !
De câte ori durerea se răzbună ,
Și dările -s mari ,fără de măsură ,
Când în guvern ,minciuna -i suverană
Și sărăcia doare ca o rană ,
Oricâte forțe o să aveți cu voi ,
Un Dumnezeu e în ceruri ,
Și dânsul e cu noi !...
TRISTEȚEA ZILEI
Nici nu plânge,nici nu plouă
Într-un suflet întristat
Când norii își pierd apa
Nici când viforu-i usct.
Tristă-i ziua în care
Dor,speranțe așteptări
Sunt învăluite-n ceață
Spulberate-n patru zări...
COPILĂRIA MEA
- continuare-
Poate că tata nu a fost dragostea adevărată a mamei,poate că
nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea mamei era umbrită de o trIs-
tețe ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine
Bunicilor li s-a rupt firul vieții în mod neașteptat și brutal. După moartea
mamei, ei umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și
grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-
tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de
bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din
partea tatălui meu.
Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un
mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul
cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.
Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-
tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară
imlorând cerul să-l mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.
Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și
lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în
inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente
se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își
căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat
de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul
puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.
Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile
alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul
alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-
noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.
Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul
cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure
că mama era încă acolo.
Mai târziu ,am realizat că alături în alt sicriu era și tata,care părea străin de tot
ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult
petrecusem zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând
mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.
Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie
se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două
nume scrise pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei și al tatălui meu
pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile
de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă preoții
făceau slujba de înmormântare.
În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare
pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și
arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet
mare de flori care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar
bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum
își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp
Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,
lumânări și tămâie.
Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-
burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe
cineva care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.
A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.