Cununa salvării
Cu fața-nsângerată mi-ai șoptit
,,Fiu rătăcitor pe tine te-am iubit"
Și m-ai ales din mii și mii
Să-ți fiu soldat în oastea celor vii.
Mi-ai dăruit speranță , încredere , iubire
Domnul meu prieten minunat
Si Mi-ai tesut pe suflet sigiliul de nemurire
Tu părinte fii in veci glorificat.
La Golgota mi-ai oferit harul minunat
Și pentru veci pe cruce m-ai răscumpărat
Eu pentru tine vreau de-a pururi să trăiesc
Mii de cântări din suflet sa îți dăruiesc.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: filip10
Data postării: 4 august
Vizualizări: 205
Poezii din aceiaşi categorie
Impostura
X e un alchimist
Savant, mercantil si artist.
Amesteca
Gandeste
Topeste
Idei si dumnezei
Si le face aur
Tezaur
Si tot ce vrei.
Alchimist dedoilei.
Tot ce vrei. Tot ce vrea
Apoi le regandeste
Le redumnezeieste
Si tot asa.
Nană mare
Nană mare , cum mai e pe la tine ?
Mai sunt cocori ce-ţi vin la poartă
Sau păsări ce-ţi aduc în cioc un dram de noroc ?
Mai şuieră vântul în surdină printre merii din grădină ?
Ploaia ţi-a mai bătut la fereastră printre florile din glastră ,
Iarba-i tot verde , înaltă şi piciorul ţi-l desfată ?
Şi la tine sunt răcoroase dimineţile ,
Te mai năpădesc din când în când tristeţile ?
Cum sunt serile la tine , au astâmpăr ?
Stelele ţi se agaţă-n păr sau îţi stau pe umăr ?
Nană mare spune-mi , îţi este bine ?
Ce-ţi spun păsările despre mine când se culcuşesc în nuc ?
Nu-ţi spun că la mine este ca la balamuc ,
Că mă doare asfaltul pe care merg ,
Că de dimineaţa până seara alerg ,
Nu-ţi spun că seara mea este un tei în floare ,
Că prin nori sunt călătoare ?
Nu ţi-au spus nici că îmi iau culoare dintr-o aripă de flutur
Sau că pe buze îmi pun roşu de mac
Şi când soarele-mi zâmbeşte eu mă ruşinez şi tac ?
Nu ţi-au spus nimic de mine ?
Las că-i bine , las că-i bine ....
Nană mare tu , vorbeşte-mi despre tine .
Corabie în franceză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Voilier
Cher voilier, tu flottes dans un océan apparemment sans fin,
Sur quels continents irez-vous encore cette fois,
Qu'est-ce qui vous attend à votre prochaine destination ?
Voilier, voilier...
Pourquoi ne m'as-tu pas dit que tu aimais autant naviguer ?
Pourquoi ne m'as-tu pas prévenu ?
Pourquoi, en te tournant le dos un instant, as-tu quitté le port ?
Comment puis-je m'habituer au vide que tu m'as laissé ?
Comment vais-je le remplir ?
Voilier, voilier...
Tu étais léger comme un moineau,
J'espère que tu reviendras plus heureux que là où tu es allé,
Je réalise que tu devais y aller
C'est ce que tu as ressenti
C'est ce que tu pensais.
Nous t'avions si bien construit, en bois, le gouvernail, le pont,
De plusieurs écoutes de voile,
J'ai même attaché ton ancre,
Je sais que ce ne sera pas facile pour toi,
L'océan a ses caprices,
Vous ne savez pas à quoi vous attendre,
Quand il s'agite et vous secoue dans tous les sens,
Il vous emmène uniquement sur les itinéraires qui lui sont les plus accessibles,
Quand ce sera dur pour toi, quand tu sentiras que tu n'as aucun moyen de rester à flot,
S'il vous plaît, regardez en bas, voyez l'ancre attachée,
Pensez que de loin, même à des milliers de kilomètres,
Je veille sur toi, je t'ai dans mon cœur,
C'est juste que tu n'es plus près de moi pour te montrer,
Vraiment, combien notre connexion signifiait,
(Sur un ton argumentatif)
Sentez-vous bien, lâchez prise, oubliez qui vous a fait,
En deux semaines, nous ne nous sommes même pas approchés,
Si vous le pensez, c'est votre choix...
Sache juste que je tiens à toi, c'est pourquoi je t'ai si bien construit,
Comme dernier encouragement, je vous dis : "Il ne faut pas vous laisser intimider par les tempêtes que vous rencontrerez en traversant l'océan. N'oubliez pas qu'après la tempête vient le beau temps."
Le navire :,,Que feriez-vous ? Ne suis-je pas autorisé à rester une journée à Rio de Janeiro ? Juste un jour, c'est tout ce que je veux, puis je reviendrai vers toi, promis !"
Din când în când
faci totul aluziv și-acum depind,
în mare măsură de contrastul
pe care îl are o idee, cu odrasla unui gând,
oribil, etern și nonșalant, din când în când...
faci dinadins să pară că nu merg împreună plângând,
nici unduiri de vânt și nici apusuri cu strigoi,
chiar dacă pânza pe care o ungi, lasă dâre colorate
neinteligibil, într-o poveste cu tâlc...
și, de când s-au scurs, mai demult,
clepsidre-ntregi de plaje,
ne-am cuprins într-o îmbrățișare
pe care statuile au plâns-o și atât...
cu toate că doare, hoinăresc profund,
de mână, sub soare, cu ode zise
scurt, concis unor metafore răsfățate
și privirilor mirate, care-și caută retina...
uit diverse amănunte cu care, dacă aș vrea,
fără explicație m-aș întoarce
spre partea din care răsare tot timpul,
aceeași explozie de lumină, mereu!
ai spune ca aceasta discutie nu duce nicăieri
altundeva decât, concentric, în simetria
ce imită fildeșul colorat optimist,
în spirala unui scâncet viu.
parcă ai vrea să revii de dincolo de
gestul infantil, care, cu ochiul albastru,
l-ai dăruit florilor de cireș înfumurate,
cu gust asurzitor de cheie sol.
și-atunci răspunsul la întrebare,
mereu în gând, din când în când,
ideea că prăpastiile au flori de colț
cu catifea perenă, e înspăimântătoare!
Corabie în finlandeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Laiva
Rakas laiva, kellut loputtomalta näyttävässä valtameressä,
Mille mantereille menet uudelleen tällä kertaa,
Mikä odottaa sinua seuraavassa määränpäässäsi?
Laiva, laiva...
Mikset kertonut minulle, että pidät purjehduksesta niin paljon?
Mikset varoittanut minua?
Miksi, kun käänsin sinulle selkäni hetkeksi, lähdit?
Kuinka voin tottua siihen tyhjyyteen, jonka jätit minulle?
Miten täytän sen?
Laiva, laiva...
Olit kevyt kuin varpunen,
Toivon, että palaat onnellisempi kuin minne menit,
Ymmärrän, että sinun piti mennä
Siltä sinusta tuntui
Sitä sinä ajattelit.
Olimme rakentaneet sinut niin hyvin, puusta, peräsimestä, kannesta,
Useista purjelevyistä,
Kiinnitin jopa ankkurisi,
Tiedän, että se ei tule olemaan sinulle helppoa,
Merellä on omat päähänpistonsa,
Et tiedä mitä odottaa,
Kun se kiihottaa ja ravistaa sinua joka suuntaan,
Hän vie sinut vain hänelle paremmin saatavilla oleville reiteille,
Kun se on sinulle vaikeaa, kun sinusta tuntuu, ettei sinulla ole mahdollisuutta pysyä pinnalla,
Katso alas, katso kiinnitetty ankkuri,
Ajattele, että kaukaa, jopa tuhansien kilometrien päästä,
Valvon sinua, minulla on sinut sydämessäni,
Et vain ole enää lähelläni näyttääksesi sinulle,
Todellakaan, kuinka paljon yhteytemme merkitsi,
(kiinnostavaan sävyyn)
Voi hyvin, päästä irti, unohda kuka loi sinut,
Kahdessa viikossa emme tulleet edes lähelle,
Jos luulet niin, se on sinun valintasi...
Tiedä vain, että välitän sinusta, siksi rakensin sinut niin hyvin,
Viimeiseksi rohkaisuksi sanon teille: "Et saa pelästyttää myrskyjä, joita kohtaat valtameren ylittäessä. Älä unohda, että myrskyn jälkeen tulee hyvä sää."
Laiva:,,Mitä tekisit? Enkö saa oleskella yhden päivän Rio de Janeirossa? Vain jonain päivänä, siinä on kaikki mitä haluan, sitten palaan luoksesi, lupaan!"
Schimb...
I-aș pune oase sufletului meu,
Să-l văd cum umblă derbedeu,
Să-l bat și să-l închid în turlă,
S-aud cum carnea părăsită urlă.
Să-l chinui ca pe trupul meu,
Să nu se mai întoarcă-n Dumnezeu,
Să fie îngropat într-un coșciug,
În rai să fie carne din belșug.
Să lucre zilnic pentr-o pâine,
Să ducă viața mea de câine,
Apoi cu zâmbetul pe față,
Să roage-n fiecare dimineață,
Ca osul alb și luminos să fie,
Și carnea să miroase-a iasomie,
Tot trupul să se-nalțe-n cer,
Iar el să stea-n pământ stingher,
Să moară viermele de foame,
Că nu mai are os și carne,
S-aștepte descărnat și fără piele,
În trup o nouă Înviere.
Alte poezii ale autorului
Mulțumesc
Pârâul iubirii în suflet se revarsă
Și steaua salvării pe cer a răsărit
În suflet păcatul imens mă apasă
Dar tu Dumnezeule m-ai izbăvit.
Pe calea vieții piedici mă împresoară
Și farul speranței apare-n neant
Prințul pacii cu dragoste mă înconjoară
Cu multă iubire-mi vorbește în gând.
Încet se-întrezărește speranța revederii
Doamne tu mii de cântări pe suflet îmi pui
Ai coborât din nemurire cu slava împlinirii
Și-n veci de veci în ceruri mă sui.
Piroanele iubirii îmi șoptesc nemurirea
Salvat sunt prin harul etern
Cununa de spini vestește izbăvirea
Părinte în fața ta mă prostern.
Pictura iubirii
Adierea vântului îmi șoptește iubirea
Pe care mi-o porți în fiece zi
Razele soarelui îmi deslușesc amintirea
Precum m-ai ales din mii și mii.
Te-ai coborât din neant să îmi oferi fericirea
Pe aripi de speranță mi-ai dăruit împlinirea
Alături de tine timpul se oprește
Si-n taină la ureche ,, te iubesc’’ îmi șoptește.
Pe sufletul vechi și flămând de iubire
Ai așternut în cercuri mii de culori albăstrii
Ochii rotunzi și față senină brăzdată de pura lumină
În dar mi-au adus pacea deplină.
Sub susurul blând de izvor , în alb ai venit
Mireasma iubirii pe cer am zărit
Ceru-nstelat și luna dulce-amaruie scânteind
Ne stau martori vii , speranță întrezărind.
Anotimpuri
Covorul de frunze domol se așterne
Și vântul începe să sufle de zori
Mii de culori încep să se prosterne
Iar eu nu sunt singur, suntem amândoi.
Și fulgii de nea încep să coboare
Din cerul infinit aleargă convoi
Zăpada pe culme începe să se strecoare
Iar eu nu sunt singur, suntem amândoi.
Tabloul vieții începe sa-nflorească
Se aude ciripit de păsări în depărtări
Iubirea începe să ne încălzească
Iar eu nu sunt singur, suntem amândoi.
Soarele pe cer intens strălucește
Căldura-n suflet ne încălzește ușor
Împreună orice drum se-nfăptuiește
Iar eu nu sunt singur, suntem doar noi doi.
Chipul mamei
Încă de la începuturi m-ai iubit mereu
M-ai învățat să îl iubesc pe Dumnezeu
Mi-ai șoptit aievea ,, fii binecuvântat’’
Cu ochii înlăcrimați durerea ai purtat.
Și pe poteca vieții ai cernut
Praf de iubire ,pace, dăruire
Lucrurile sfinte mi le-ai împrospătat
Cu multă fericire m-ai împresurat
Înțelepciunea vieții tu mi-ai dăruit
Pe cer mii de stele eu am zărit
Chipul Mamei deplin minunat
Rămâne în veci de neschimbat.
Singur
Singur în noapte acum am rămas
La răscruce la final de popas
Doar o făclie ne-a mai ajuns
Lumina iubirii din nou s-a aprins.
Sufletul trist si ochii înlăcrimați
Au fost mult adesea prea încercați
Dar o culoare pe cer s-a înfiripat
E roșu aprins , e roșu curat.
Si-n zbuciumul vieții seara-n amurg
Când totul e stins și liniștit
Râuri de iubire spre mine curg
Spre libertate și pace sunt adesea sortit.