Nicăieri nu-i ca acasă!

 

Azi am trecut pe la părinți,

Că n-am fost de-atâta timp,

Mereu pe ei îi găsim frânți,

De munca grea din câmp

 

Ajung la poartă, câinele latră,

Străini ne simte, nu ne mai știe,

Mă sui pe gard, arunc o piatră,

Degeaba, nimeni nu văd să vie

 

Împing și mă strecor în curte,

În scârtâit uràt de balamale,

Simt miros plăcut de turte,

Și-aud un zăngănit de oale

 

De după ușă se ivește mama,

Având drept sprijin un baston,

Cu mare grijă, își pune năframa,

Iar peste umeri poartă palton

 

În spate-ncovoiat apare tata,

Pe cap purtând căciulă neagră,

La câine face-un semn să tacă,

Și înspre noi încep să meargă

 

Înaintăm spre ei cu pas vioi,

Simțind cum dorul ne împinge,

Mâna le-o sărutăm la amândoi,

În timp ce ochiul nostru plânge

 

Pe banca dinaintea casei stăm,

Sub via care-ncepe să rodească,

Și multe amintiri mai depănăm,

Rugându-ne ca ei să mai trăiască

 

Când vorbele de duh s-au terminat,

Ne ridicăm pentru-a-intra în casă,

Unde-s bucate multe de gustat,

Și un vin roșu într-un ulcior pe masă

 

E bucurie multă în casa de la deal,

Când ne-adunăm să stăm la masă,

Și cât de bine e în satul tău natal,

Când ai părinți, ce te doresc acasă

 

Șederea noastră nu e prea lungă,

Și-n liniște ne spunem noapte bună,

Simțind cum mama vrea să plângă,

O-mbrățișăm și ne rugăm ca Domnul..

să o mai  tină

 

 

 

 


Категория: Родительский дом

Все стихи автора: Zugun poezii.online Nicăieri nu-i ca acasă!

Дата публикации: 15 апреля 2023

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 2064

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Am auzit Cuvântul!

De mic copil am auzit de Tine

De la părinți și-ai mei bunici,

Care mi-au zis că Tu ești viață

Și, de-s căzut prin rugă mă ridici. 

 

Și mai apoi am auzit Cuvântul

Rostit de cei ce Cartea o citesc,

La nimeni să nu port dușmănie

Și pe aproapele...să mi-l iubesc. 

 

Când n-am mai fost copil și-adult

Am încercat scriptura s-o-nțeleg,

Iar, din vechiul și noul Testament

Am învățat cum calea, să-mi aleg. 

 

Pe drumul vieții mi-ai fost lumină

Și nu m-ai părăsit când am greșit,

M-ai mângâiat cu dragoste divină

Simțind că-s pe pământ...fiul iubit. 

 

Acum când anii mi s-au pus în spate

Smerit la Tine zi și noapte mă închin,

Îți mulțumesc, că mă ajuți să înțeleg

Că a iubi, ierta și dărui...e Dar Divin!

Еще ...

Timpul!

Ieri am primit un mesager,

Venit din depărtări uitate,

Nu m-am gândit de loc la el,

Deși sunt om cu ani în spate

 

Am stat de vorbă mult în doi,

Și amintiri trecute-am depănat,

Eram surprinși cu totul amândoi,

De câți ani în cârcă s-au adunat

 

Știa și data când m-am născut,

Și foarte multe din viața mea,

Mi-a zis că m-ansoțit de la-nceput,

Stând lângă mine în clipa grea

 

Ai fost de multe ori părăsit,

Pe drumul încurcat al vieții,

De oameni apropiați păcălit,

Și înapoi n-ai dat găsind soluții

 

Așa mi-a spus necunoscutul,

Și-apoi încovoiat s-a prezentat,

Numele meu se cheamă,,timpul",

Și-n timp eu pavăză ți-am stat

 

De ce-ai venit acum spre mine?

Eu curios, surprins l-am întrebat?

Un troc sunt nevoit să fac cu tine,

Mi-a spus ferm, direct și răspicat

 

Ce îți propun, nu e deloc negociabil,

Că voi lua cu mine de la tine tinerețea,

Și-ți voi lăsa la schimb în mod inevitabil,

Anii ce vin și-ți vor aduce...bătrânețea

 

Pentru moment am rămas mut,

Și am simțit teribil gustul tristeții,

Nu îmi explic cum vremea a trecut,

Dar Timpul mi-a șoptit,

prietene...e roata și cursul vieții!

 

Atunci am înțeles pe loc venirea sa,

Și schimbul nevoit l-am acceptat,

Am vrut să-l mai întreb pe timp ceva,

Nu mi-a răspuns, s-antors și a plecat!

 

Scrisă pentru voi,

Nascut, Mai "62,

Cezar,

Pe curând!

 

 

 

 

Еще ...

Fii buna mea stăpână!

Sunt rătăcit pe drumul vieții

Și singur de când tu ai plecat,

Mă uit în jur să văd lumina

Dar totu-mi pare întunecat

 

Stau pe cărarea cunoscută

De noi de când eram copii,

Și cred că încă se mai poate

Ca într-o zi la mine să revii

 

Nu știu dacă doar eu sunt vina

Că ne-am certat pentru nimic,

Când amândoi am rostit vorbe

Și din amic, acum sunt inamic

 

Sper să-ți revăd chipul frumos

Cu zâmbetul ce îți inundă fața,

Iar eu s-alerg să te îmbrățișez

Sa te sărut, să-ți simt dulceața

 

Dar toate sunt doar amăgiri

Și ale mele dorinți deșarte,

Uitând că între noi e-un zid

Ce din păcate ne desparte

 

Eu voi veni aici zile la rând

Să te aștept cu drag în drum,

Iar dacă tu nu vii voi înțelege

Că tot ce-a fost, acum e scrum

 

Dar poate voi avea puțin noroc

Și ne vom ține strânși de mână,

Să ne șoptim cuvinte de iubire

Și să te rog...fii buna mea stăpână!

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Am fost copil!

Am fost și eu copil cândva

Într-un sătuc pe mal de râu,

Cu oameni iuți și gospodari

Ce cultivau cartof, porumb și grâu

 

De mic am fost trimis cu vaca

Și-a trebuit să dau cu sapa,

Iar mama tot mereu mi-a spus

Doar cine-nvață poartă mapa

 

Abecedarul l-am citit cu mama

La flacăra plăpândă de la lampă,

Și niciodată nu treceam de nouă

Gazul fiind o sursă foarte scumpă

 

Abia când am ajuns în clasa-patra

Noi am avut curentul tras în casă,

Și învățam cu mama pân' la zece

Apoi ea la război mergea să țeasă

 

Așa am învățat eu a citi și scrie

Cu multe greutăți și neajunsuri,

Și-n minte am o mie de întrebări

La care din pacate..nu am răspunsuri!

Еще ...

Fulgul!

Mi-a bătut un fulg în geam

Ca să-mi spună este iarnă,

I-am deschis și l-am poftit

Poate vrea să stea pe pernă

 

Trist pe mine m-a privit

Și mi-a șoptit la ureche,

Că nu-i place la căldură

Și doar frigu-i e pereche 

 

Scuze mi-am cerut la el

Și i-am zis să mă aștepte,

Să cobor Om bun să-l fac

Îndrăzneala să-mi accepte

 

Iute am luat ceva pe mine

Și pe trepte am alunecat,

Am privit în stânga, dreapta

Însă fulgul meu...era plecat!

 

Еще ...

Vârful Toaca!

Mă uit la muntele Ceahlău, cum norii

în juru-i se adună,

Și-mi amintesc ce-au prognozat, că

azi în Neamt va fi furtună.

 

Parcurgem un traseu spre Vârful Toaca,

plecați când soarele a răsărit,

Și vrem s-ajungem sus să admirăm

ținutul și-apoi în jos pe asfințit.

 

Purtăm în spate multe merinde

ce drumul ni-l îngreunează,

Dar fără ele n-avem putere, s-atingem

vârful pe timp de-amiază.

 

Înaintăm ținându-ne de mâini și

sprijiniți pe bețe de alun,

Când obosim, pentru un timp campăm,

vorbim și iar din nou la drum.

 

Ajungem sus pe munte, așa cum

planuri ieri noi ne-am făcut,

Și de aici scrutăm tot peisajul și

cerului trimitem un salut.

 

Întindem masa pe bucăți de stâncă

și din bucate degustăm,

În timp ce poze facem și de frumosul

văii ne minunăm.

 

Ne strângem tot bagajul și ne grăbim

s-o luăm la vale,

Plângând, că peste tot avem dureri,

iar eu mă țin de șale.

 

Abia când coborâm simțim că e

mai greu mersul în jos,

Așa, că-ncetișor alunecăm, spunând

,, Doamne cât este de frumos".

 

Pe înserat ne adunăm cu toții, într-un

local aflat sub munte,

Și la un șpriț stăm la taifas și povestim

voioși, vrute...nevrute.

 

 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Dor de satul meu

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

 

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

 

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

 

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

 

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

 

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

 

                   ☆

 

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

 

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

Еще ...

Mă întorc acasă...

Copilărie, ce departe ești...

Mai ții minte, când îți spuneam povești?

Trăiam un vis, alături de eroi faimoși

Ce ne spunea că adevărul, biruie minciuna,

Ne cultiva curajul,iubirea de neam și de țară,

Nu am crezut vreodată că am să plec afară...

Am reușit, mi-am făcut un rost, dar liniște nu am

Sunt doar un străin, mă întorc acasă...

Să cosesc iarba verde, din Valea Mare,

Să-mi cânte iarăși cucul primăvara,

Să aud pe drumuri vorbind  românește,

Să-mi salut vecinii, bunâ dimineața,

Casa bătrânească s-o întineresc...

Să vorbesc cu mama, să vorbesc cu tata,

Să le cer iertare c-am plecat...

Dar că-s fericit, că mă întorc în sat...

 

 

 

 

 

Еще ...

✨ Revedere

Număr zilele pe rînd

Și le însemn în calendar.

Numai una am în gînd:

Să mă întorc acasă iar.

 

Plus o noapte nedormită,

Așteptând nerăbdător,

Plus o soartă chinuită,

Fiind străin în alt popor.

 

Stau în mînă cu biletul

Și cu ochii cat peronul.

Am în mînă și coletul...

Iaca vine avionul!

 

Stevardesa îi chitită

Și cu zimbetul pe buze.

Pentru asta e plătită,

Și nimic să nu-ți refuze.

 

Blestemat să fie timpul!

Parcă merge înapoi...

Și te rogi să-l bată vîntul,

Să alerge mai vioi.

 

Îmi văd plaiul de departe,

Îmi văd plaiul eu de sus.

Cei ai mei îi pus deoparte,

Împărțit e de Isus.

 

Iaca și mă văd acasă

Pe cîmpile natale.

Și în piept ceva mă apăsa:

"Sărut mâna dumitale".

 

Te invită toți la masă,

Să te întrebe cum la tine.

Să le spui tu tot pe față,

Nu-i nimica de rușine.

 

Simt cum aerul din sat

Sufletul mi-l potolește.

Nopți la rînd eu am visat

Pe mămica cum îmi gătește.

 

Am fugit dintre străini

Să-mi văd casa ceea de lut.

N-am uitat eu de vecini,

Împreună am crescut.

 

Se aude hora în sat,

Saltă inima din piept.

Un sat întreg s-a adunat

Să asculte un concert.

 

Un concert de voie bună,

Cu tradiție de pe timpuri.

Saltă stelele împreună,

Încîlci te printre gînduri.

 

Acasă timpul nu contează,

Tot ce faci îi tot atâta.

Pasarea la bob visează,

Pân' nu dă peste dulău.

 

Sănătate îi acasă,

Nu plecați voi nicăieri!

Și Moldova o să crească

Cînd scăpăm noi de boieri.

 

Tristă-i lumea de acasă:

Copilași și bunicuți.

Restul învață să trăiască

Într-o țară de avuți.

 

Bucuros că sunt acasă,

Și adorm în patul meu.

Cu ai mei am stat la masă,

Mulțumesc lui Dumnezeu!

Еще ...

Graiul amintirilor

(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).

 

Mi-aduc aminte de ai mei

Bãtrâni de altãdatã...

De vremea când mergeam cu ei

Sã strângem snopii de tulei

Şi când bunicul îmi era

Mai mult decât un tatã.

 

Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,

Sã intre bunu-n tindã!

Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,

Simt apa rece din fântâni;

Şi n-are cum!... Da, n-are cum,

Un dor sã nu mă prindã!

 

Mã vãd din nou, parcã-n ocol

Umplând borcane goale

Şi cu nisip, şi cu nãmol

Ieşind afarã-n capul gol,

Pe când fierbea, la foc domol,

Ciolanul, pe sarmale.

 

Mi-aduc aminte ca acum

Şi lacrimi curg şiroaie...

Cum se-nãlţa din coşuri, fum,

Şi cum sãream, cum sã vã spun...

În balta tulbure din drum

Dupã o zi de ploaie.

 

Mi-e dor de turmele de miei,

De holdele arate;

De primãveri, de ghiocei,

De grauri, ce-aduceau cu ei

Vreun cântec sau vreun obicei,

Din ţãri îndepãrtate.

 

Şi cum sã nu îţi aminteşti

Ieşirile-n naturã,

De liniştea din Dobârleşti,

De verile scãldate-n foc,

De soare, de cãldurã...

De vechiul ceai din flori de soc,

De vreun drumeţ, care-avea loc

La noi în bãtãturã?

 

De mama, care ne-aştepta

Cu turte, în cãmarã,

De ciorba care clocotea

Sub jarul "foc şi parã",

De rândunica ce ţipa,

Din zori şi pânã-n searã!...

Ah, Doamne, caldã mai era

Cãsuţa de la ţarã!

 

De toamna, ce punea-n cântar

Veşmintele, ca plumbul;

De prima zi a lui Gustar

Când bunu', mare gospodar,

Îşi pregãtea un pãlimar

Sã suie-n pod porumbul.

 

De-atâtea ori am strãbãtut

Cãrãrile Poienii!

Când vântul trist, trecea tãcut

Mişcându-mi oalele de lut...

Şi-atâtea toamne au trecut

De-atunci, prin sita vremii!

 

De iernile care, venind,

Pãreau cã nu mai pleacã;

De când strângeam trifoiu-n Grind,

De vechi rugini, care se prind

De piatra coasei, care stã

De astã-varã-n teacã...

 

Dar, în sfârşit, plecau tiptil

Şi fãrã sã-mi dau seama;

Iar eu fugeam, fiind copil

Şi aprindeam câte-un fitil,

Dorind sã vinã-ntâi april,

S-o pãcãlesc pe mama...

 

Aşa fusese pe la noi,

Cu multã vreme-n urmã.

Dar, parcã totul s-a schimbat:

Plecat-au oamenii din sat,

De-ogoare nu le-a mai pãsat,

Nici câinilor, de turmã.

 

Deplâng, după atâţia ani,

Acele scumpe clipe!...

Mã tem cã vor rãmâne-orfani

Mai-tinerii contemporani,

Având şi case, având şi bani,

Statut de "tipi" şi "tipe":

Din vremurile de demult,

Nu fac icoane şi nici cult

Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,

Nicicând sã se-nfiripe!...

Еще ...

Puterea de părinte

Vă întreb dacă voi știți ce înseamnă,

Să fiți cuminți când părinții vă îndeamnă 

Sau ce vi s-a mai întâmplat,

Când de părinți n-ați ascultat?

 

Ați avut de învățat atâtea lucruri și emoții,

Când vă strângeati acasă cu toții 

Și râdeați zgomotos și fericiți,

Lângă dragii de părinți,

 

Mama, tata, ei ar putea pentru voi,

Să se sacrifice și să devina eroi

Tatăl ar dărâma și o stâncă,

Nu doar să meargă la muncă 

Pentru familie, pentru copii,

Să le facă bucurii.

 

Mama este bună, blândă, iubitoare,

Stă ziua toată in picioare 

Ca să facă treabă și mâncare,

Pentru puii săi

Pentru sensul vieții ei!

 

 

Еще ...

Pustie vatra strămoșească

Pustie vatra strămoșească 

Gemea nostalgic pe culoare,

Scruta fără să clipească 

Urmele pierdute -n zare.

Tremură din crăpături,

Chipu -i bântuie la geam,

Liane șerpuiesc pe ziduri,

Dorul scârțâie pe ram.

Ușa -ntepenită tace

Scorojită de la ploi,

De ceva timp încoace 

Îi dă târcoale un strigoi.

În casă e rece și pustiu,

Praful pufăie în colț,

Cerul o scaldă -n cenușiu,

Păianjeni moțăie în jilț.

Ecou de amintiri apuse

Făcu umbre să tresară 

Și să depene nespuse 

Din basmul de odinioară.

Când era vesel și lumină,

Plânset, râset și culoare;

Acum zace în ruină 

Fără suflu și valoare...

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍