Puterea de părinte

Când viața mă lovește și simt că nu mi-e bine,

Te rog pe tine Doamne, rămâi lângă mine

De am uitat să mulțumesc, pentru ce am primit,

Doamne,tu ai fost bun și nu m-ai pedepsit 

Știu că am păcate, știu că mereu greșesc,

Prin ceea ce fac ,sau ceea ce gândesc 

Dar cred cu tărie, că tu Doamne poți,

Să ne iubești și să ne ierți pe toți.

Doar tu Doamne,ne mai poți salva,

De iadul ce ne așteaptă și de pedeapsa grea

Tu ești Doamne,al nostru creator,

Și te rog,de va fi să mor 

Să nu mă lași să cad în iad in jos,

Să mă ridici de merit,in al Tău Rai frumos!

Care aveți prieteni mulți și vă ajutați,

Sunteți cei mai fericiți, lângă ei când stați 

Când aveți momente bune sau puțin mai grele,

Să rămâneți tot la fel, să treceți peste ele.

Împreună să rămâneți și să fiți ca frații,

Mereu să vă sprijiniți voi,unii pe alții.

Eu nu am atât de mulți,cred că sunt vreo trei,

Dar la fel și eu, mă ajut cu ei

Oricând au avut nevoie,am fost stânca lor,

Dar și ei pentru mine,au fost de ajutor.

Prietenia,este o legătură de suflet,nu de sânge,

Care se vede cel mai bine,când viața te constrânge.

Lume...

Viață...

M-ați distrus 

De atâta greutate,

Nu-mi pot ține capul sus 

M-ați făcut să urăsc tot,

Și să iubesc numai noaptea 

Doar atunci să plâng eu pot,

Când știu că mi-am jucat cartea 

Cartea cu care am pierdut ,

Și speranță și iubire 

Să am de acum înainte ,

In suflet doar nefericire 

Să privesc în gol mereu,

Singur ce le vede toate 

Este numai Dumnezeu!

Doare atât de tare , sufletul în mine,

Aș vrea să fi aici, să te cuprind în brațe 

Dar tu nu mai știi ce simt eu pentru tine,

Însă eu încă îmi fac speranțe 

Încă simt, încă vreau,doar că nu-ți pot spune,

Tu ești acum trecutul meu și o lecție învățată 

Iar tot ce a fost cu noi,incer,încet apune 

Inima mea,se numește resemnată!

Soțul meu,egal nu are și este perfect

Chiar de aș știi că are,nu ii văd nici un defect 

Și mă simt norocoasă că îl am lângă mine,

Mă iubește,îl iubesc și ne este bine.

Cel ce iubește în viață cu adevărat,

Este fericit lângă femeia cu care s-a-nsurat

Și prețuiește orice lucru fie cât de mic,

O iubește,o ia în brațe și îi dă un pupic.

Iar ia se simte apreciată și este mulțumită,

Lângă bărbatul potrivit,ia știe că-i iubită.

Stau și mă întreb oare cum ar fi,

Să ne naștem oameni mari și nu copii

Pe zi ce trece să simțim că întinerim ,

Și niciodată să nu mai îmbătrânim 

Să ne bucurăm din plin de viață,

Să zâmbim in fiecare dimineață 

Și să iubim tot ce ne înconjoară,

Să alergăm zilnic pe afară 

Iar părinții noștri la fel ca noi,

Să fie tineri și vioi

Să fie viața că în poveste,

Ar fi frumos doar că nu este!

Cand te am vazut, m-am bucurat.

Cu pasi marunti m am apropiat,

Mi-ai aratat cat ma iubesti,

Dar n ai putut sa imi vorbesti.

Te visam, si radeam, si plangeam...

Cu gandul la disparitia ta,

Si in vise eu fugeam

Ca sa nu se intample asa.

Anii trec iar tu dispari,

Ca o pasere calatoare.

Cand e bine tu apari,

Ca o floare otrăvitoare 

Un inger m-a oprit pe drum,

Dar eu nu am observat

Ca ea mereu a indurat

Ce el a facut scrum.

O casuta ca in povesti

O poveste doar a noastra

Spune lumii cine esti,

Pana nu devii nevasta.

O poveste avem toti,

Doar ca lumea nu e atenta.

Unii sunt doar niste hoti,

Dar povestea e secreta...

Copil as vrea eu sa mai fiu

Sa nu am griji, sa nu mai stiu,

La mama, tata sa tot fiu.

Sa nu am griji, sa n-am nevoi

Sa fiu acolo langa voi.

Cu mic cu mare sa-nvatam

Ca viata noastra-i ca un pom.

Crestem mari si ne-nflorim

Dar nur stim de ce muncim!

Dimineața se așează peste sat

ca o rânduială veche,

iar țăranul, gospodar prin însăși ființa sa,

își începe lucrul

într-o tăcere plină de sens.

Basmaua femeii strânge laolaltă

grija casei și demnitatea zilei,

semn al cominității

într-un spațiu unde timpul

nu se grăbește să treacă.

La vatră, focul nu arde la întâmplare,

ci veghează pâinea,

rod al pământului lucrat cu răbdare,

dragoste și înțelepciune

simbol al unei ordini morale simple.

Plugul deschide brazda

cu o gravitate aproape ritualică,

în gestul acesta adunându-se

truda, speranța și încrederea

într-un viitor câștigat prin muncă.

Satul se constituie astfel

nu doar ca spațiu geografic,

ci ca formă de existență:

o etică a statorniciei,

o pedagogie a lucrului bine făcut.

Atâta timp cât vatra arde,

pâinea se frânge cu respect

și pământul este lucrat cu înțelepciune,

satul rămâne

o matrice vie a identității noastre.

S-ascude soarele sub nori ,

Mie , dor , mie dor ,şi iar mie dor.

Mie dor de locu-ndeam crescut ,

Mie dor de anii ce-au trecut .

Vreau să m-ăntorc din lume acasă ..

La casa mea cea părintească ,

Acolo unde m-am născut,

Unde primii pași i-am făcut . 

Mi-aduc aminte deseori 

Cum stăteam eu pe cumptor ,

Cum mâncam pâine deacasă ...

Cea mai bună , şi gustoasă. 

Pâinea mamei fermecată

Pe care o aşteptam 

Cu nerăbdare

 De fiecare dată.

Mi-am petrecut copilăria

Ş-acuma mă ia nostalgia.  

Când zburdam şi eu pe câmpuri, 

Strângeam flori cu toți dearândul.

Tot aş da ca să mă- întorc ,

Dar nu pot , deloc nu pot 

Sunt matur în lumea mare,

Nimic nu-mi este alinare.

Dar tot când îmi amintesc 

Încep mereu să zâmbesc .

Cât de dulce şi frumoasă ,

Era copilăria mea de- acasă .

Am scris în sânge nu-n cerneală

Păcatul meu doar o greșeală

M-am rătăcit prin patimi și vină,

Și am pierdut latura divină

Cu mâini murdare și inimă de piatră

Mi-am pus credința-n lumea asta stricată,

Doamne iată-ne de tot căzuți

Că mai întâi de toate am fost doar încrezuți

Crucea Ta sfântă e singura punte

Din iad spre rai, de jos în munte

Un strigăt blând, un sfânt balsam

Poemul scris devine psalm

Pe altarul inimii zdrobite

Se aștern cu greu cuvintele grăbite

Ne plecăm frunțile cerând tânjind iertare

Nu merităm milă, dar Tu ești iertare

Din dor de cerul Tău și de iertare

Din rugăciune și chemare

De-am face toți un legământ

Căci Tu ești Viață, Iubire și Sfânt.

Foaie verde bob de rouă

Vreau să-mi fac o casă nouă,

Casă nouă și frumoasă 

Uneva mai jos pe coastă.

Casei mele o să-i pun 

Ușă largă primitoare ,

Cu ferești scăldate-n soare

Și când o aă fie gata ,

Să primesc lume aleasă

Copilașii mei iubiți 

De nepoței însoțiți .

Sus în deal așez căsuțe

Cinci sau șase nu se știe

Câți prieteni vor vrea să vie,

Să petrecem împreună 

La șfârșit de săptămână.

Când ne prinde dimineața 

Ne dregem cu un păhărel 

Si mâncăm un mititel ,

Și punem țara la cale 

Parcă am fi la guvernare,

Ne așezăm pe mal de apă 

Ne uităm mereu în zare ,

Poate peștele apare ...