Vin... îmbrățișat

Uneori iti mai ascult vocea...din mesajele vocale 

Te sun în zile importante, dar suna ocupat

Nu ti-a păsat că mi-ai tăiat aripile

Ai frânt sufletul meu...și ai plecat.

Nu ti-am fost vreo mare iubire

Și nici primul tău cald sărut 

Dar tot ce sunt azi, a vrut de la tine

O îmbrățișare nevinovată de sfârșit...

Caci mi-ai fost cel mai frumos zâmbet 

Cu emoții, fiori și fluturi în stomac

Un sentiment atât de pur, de sincer

Știai atat de bine...și totuși... ai uitat!

Ti-am amintit în poeme de iubire

Mărturisind tot ce-am simțit 

M-ai diagnosticat cu nebunie...

Posibil.... Trădarea ta... m-a zguduit!

S-au strâns în mine atâtea speranțe înfrânte,

Gânduri cărora nici n-aș ști să le dau

nume, 

Lacrimi neplânse la vremea lor

Și azi s-au dezlănțuit... provocând in suflet furtună.

De-aș ști cum, mi-aș smulge inima, s-o spăl de tine

Să-i spun că nu ai fost nicicând, că a visat,

Să nu mai bată-n ritm de amintire 

Să nu te mai aștepte... că ești demult plecat.

De-aș ști cum, mi-aș învăța sufletul să uite

Cum e să simtă pașii tăi ce nu mai vin, 

Să uite cât de mult a îndurat seară de seară 

Lipsa ta și-a dulcelui tău vin...

Poate-ntr-o zi, fără să știu când și cum

N-am să te mai simt în tot ce tace, în zadar...

Dar azi, încă te uit, puțin câte puțin, 

Cu fiecare vers... ce umple al meu pahar..

Ce-am fost atâta timp? Pahar de poezie, 

Din speranțe rupte în cuvinte.  

Te-am scris cu sufletul în agonie, 

Doar să te-alung ușor din minte. . 

Te-am scris urlând a clipe grele, 

Cu rime strâns prinse de rană 

Când mi-ai lăsat din tine umbre..

Și-un dor, ce uneori te cheamă...

Te-am scris... Și Doamne! Cât a fost de greu! 

Când nopțile strigau a dor de tine. 

Dar știu... În timp ce tu erai muza mea, 

Eu eram doar un vers, ce nu-ți convine...

Te-am scris arzând in mine, fără foc

Doar din speranțe neîmplinite...

 Căci doar in vers am găsit loc

Să iți omor promisiunile rostite.

Te-am scris cu luna față-n față ,

Întrebând Cerul fără de glas

De vom mai fi in altă viață 

De-n asta, un ceas n-am mai rămas?!...

Te-am scris... lăsând din mine rămășițe,

Câte-o bucată din povestea ce-a apus. 

Ce-am fost atâta timp? Pahar de poezie, 

Pierdut în tot ce n-am avut, n-am spus...

...................................................

Și azi in lumea asta rece

Ce de iubit nu are timp,

Ce sunt când dorul vrea să mă înece?

..... Pahar de poezie și... atât!

De ceva timp, am trecut dorul pe numele tău 

Uneori mă înfrânge... alteori e-al iubirii ecou

Și chiar de-l port în taină, cu o aripă frântă

Vreau frumos să mi-l duc, să nu mă dau bătută!

Sa-l duc în șoaptă... aripi noi sa-i crească din dureri,

Să mă poarte la rându-i din ierni spre primăveri 

Să nu-mi mai pese de cum uitată tu m-ai vrut

Azi sunt așa!...din bucurii, speranțe, dezamagiri am renăscut!

Vreau dorul să-mi rămână, o lumină ce te așteaptă 

Să vii, să bei un vin cu poezie, lângă o femeie deșteaptă

Să vezi că între timp am învățat... iubirea și durerea

Lecție scrisă de tine de ceva timp... cu tăcerea... 

Să mă învețe și pe mine cineva

Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept

Pe care-l simt oricât aș încerca

Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...

Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva 

De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete

Mi-e dor de el, într-un mod ciudat 

Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat

Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,

E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere 

În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță 

Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.

Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit

Și în actul de final cu brio ne-am pierdut

Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic

El...doar un suflet gol...un pas spre frig.

De ce atâta tăcere

S-a așternut peste noi

Când era doar o plăcere

Să ne vorbim amândoi..

De ce azi mă privești cu ură

Când viața nu-i decât o picatură

De ce noi ne-am pierdut în timp

De ce din nou.. ne trece-un anotimp?

De ce-mi rămâi chemare tăcută

Dor sfânt...ce arde necontenit

De ce-mi rămâi cale necunoscută

De ce simt sufletul atât de ostenit.

De ce încâ imi fuge gândul la tine

Spune-mi de ce ?. Dacă nu te intorci

Spune-mi de ce simt cum totul in mine

Uneori, mai vibrează-n armonici.

De ce îmi amintesc a ta privire

Și nu găsesc împotrivire

De ce îmi amintesc al tău zâmbet

Și cât însemna pentru al meu suflet.

De ce nu mi-ai lăsat

Amintirea unei îmbrățişări

De ce mi-ai furat

Plăcerea unei degustări..

De ce, ce-am avut noi

Ai lăsat prematur să moară

De ce timpul l-ai blocat,

L-ai oprit la ul|tima seară..

De ce nu-mi nchid bine ochii

Și parcă imi adie gustul

Vinului de 5 stele

Ce îmi fericea apusul.

Offf....de ce căruta cu "de ce?"

La mine ai răsturnat-o?

Eu, doar voiam să te îmbrățişez,

C-un vin să îmi umpli paharul..

De ce mai esti in visul meu

Când mi-ai rămas atât de rău

De ce în tot din jurul meu

De ce îti caut stralucirea...

De ce un amalgam de sentimente

De dor, încă, mă fac să tresar

De ce-mi revin în gând momente

De ce atâta poezie?.. în zadar.

De ce? De ce? De ce???

Pentru că-i tot ce mi-a rămas

Să scriu ce simt la orice pas

Și scriu în ton cu anotimpul

Ścriu uneori să-mi treacă timpul..

Si scriu că îmi cad frunze si e frig

Că-i timpul toamnei inimilor frânte

Şi-n căderea lor simt cum mă sting

Pierdută in amintirile reci și mute.

Și poate cad că e momentul lor

Să aducă un strop de supărare

Și foșnesc în mine frunze de dor

Mi-e o altă toamna gri si apăsätoare 

Dar poate cad nu pentru că vor

Cad pentru lacrimile mele amaref

în dansul lor m-as prinde ușor

Să cad la final in bratele tale..

Cerul afară deja s-a întunecat

E toamnă peste oraş şi-n suflet

Mi-e inima sloi de când ai plecat

Scriu..Și-mi pun singură căldură în suflet

#unpahardepoezie

Strig în tăcere căutând o cale 

Să fac parte și eu din visele tale

Trandafiri de durere rămân fără petale 

Nu m-agăț de iubiri ocazionale

Nu-mi trăiesc viața, mă pierd în vise

Toate despre tine, toate interzise,

Debusolat total caut cu disperare 

O cale să nu pierd iubirea ce dispare.....

Nu știu ce-i cu mine, parcă înebunesc,

Trăiesc un coșmar, vreau să mă trezesc.....

Blocat în spațiu timp răsăritul nu mai vine 

Blocat în spațiu timp mă gândesc numai la tine....

Te ai indepartat.

Te ai sters ca o ploaie de vara,

Te ai urcat intr un tren al uitarii

Si ai disparut.

Au ramas poze.

Sunt o dovada vie a unei amintiri ce sta sa dispara

Au ramas ganduri.

Sunt o dovada a trairilor intense ce stau sa apuna.

S-a dus.

Te ai dus pe o mare indepartata,

Mi ai facut cu mana din barca aceea

Era oare o corabie?

Sau era doar o salupa?

S-a stins.

S-a stis orice flacara a sperantei

S-au ofilit gandurile revederii,

S-au sters amintirile.

Te ai dus in acea mare albastra

Ai disparut in orizont

Ai gasit o sirena sau o pasare maiastra

I ai oferit visele

Si acum ma uit la stele cu disperare

Seamana cu marea albastra cu corabii

Astept sa apuna luna

La fel cum au apus amintirile

S-a stins.

S-a stins si ultima lumanare.

Era cea lasata in memoria iubirii

Flacara A prins aripi si a zburat departe

Acum este intr un alt orizont

Este prinsa cu o franghie de un catarg

Iar eu te mai caut pe plaja si in larg

Sau

Astept corabia la mal…

Plouă la marginea unei galaxii,

Plouă peste sufletul meu,

Plouă peste mine cel pe care-l știi,

Plouă peste sufletul unui zeu.....

Plouă la marginea universului,

Plouă peste tot,

Plouă și-n cuvintele poetului,

Plouă peste trecutul mort......

Plouă peste ale noastre amintiri,

Plouă peste al nostru viitor,

Plouă peste primele noastre iubiri,

Plouă peste tot ce-i trecător.....

Plouă peste primul te iubesc,

Plouă peste primul iartă-mă,

Plouă peste primul te urăsc,

Plouă peste prima lacrimă......

Plouă cu picături de uitare,

Plouă peste tot ce-am trăit,

Plouă cu ale mele lacrimi amare,

Plouă peste tot ce-am iubit.....

Mereu îmi spun...poate că atât a fost să fie

... Tu ai ales să pleci aşa

Te-ai risipit fără o-mbrățisare 

Fără să lași măcar vinul în pahar.

În viaţa mea ai apărut ca o minune

Ce mi-a întors sufletul pe dos

Am sperat să-mi lasi o parte din tine

Dar nu...doar m-am mințit frumos!

Îţi aveam chipul în somn.. mereu

Erai visul preferat din fiecare noapte

Dar degeaba te adoram doar eu

Tu nu simțeai cum inima îmi bate!

Mereu îmi spun...poate că atât a fost să fie

O poveste stinsă mult prea devreme

Însă dorul meu de vin, de tine

Rămâne aprins și azi... în vene...

Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,

Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.

Intr-un loc departe l-am îngropat.

Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .

Iarba a înverzit iar florile au înflorit,

S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.

Erau parfumate și frumoase,

Însă într-atât de mincinoase.

Erau așa mărețe și strălucitoare,

Însă atat de înșelătoare...

Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere

Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.

Le-am îngrijit și le-am udat 

Și să reziste le-am implorat.

Rugile mele au fost în zadar

Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.

Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,

Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins 

Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,

Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,

De flori albe amăgitoare,

Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.

Omagiu lui Mihai Eminescu

Mihai, luceafăr peste veacuri, stins,

Tu ne-ai lăsat un dor adânc, aprins.

Cu versul tău, în suflet ne-ai pătruns,

Și limba dulce-n slove ai ascuns.

Pe codri falnici i-ai făcut să plângă,

Pe ape line dorul să le-nfrângă.

Iar stelele, cu farmecul tău viu,

S-au prins în horă-n cerul azuriu.

Din „Teiul sfânt” se scurge nemurirea,

Și-n fiecare vers vibrează firea.

Ai pus în cuvinte un neam întreg,

Ești farul ce călăuzește-un legământ vechi.

Astăzi, Mihai, îți închinăm cuvânt,

Cu gând curat și suflet legământ.

Ești steaua noastră-n zarea infinită,

Purtând mereu lumina ta vrăjită.