mesajul

Am rămas gol,

De orice sentiment desfăşurat prin exsistența unui cântec.

Am rămas fericit,sperând că am să-mi strig tihna,care lipseşte din inima mea.

Cât să mai merg oare?

Să mă mai plimb mult?

În neadins,neatins şi desprins,dintr-o pânză de păianjen,am zis.

Crează-mi te rog o lume,

Unde eu,va fi întotdeauna eu

Nu eu de azi,de mâine,sau de poimâine.

Cad pe o treaptă unde lumea e prea oarbă,şi-am rătăcit coborâtor,

Sfâşâit de un maraton.

Gol,pe dinăuntru gol,doar cu tine mă simt iar,om.

Lună nu-i și noaptea-i chioară,

Soare nu-i și ziua-i seară,

Pe zile veșnic-ntuneric

Două vieți. Sfârșit feeric.

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Și viața are tot ce vrei!

E zi de vară, iarba-i verde.

O singură viață. N-ai ce pierde!

Într-o zi senină cu apus,

De vechi fețe în viitor dus,

Petreceam viața de-un sihastru

Și nu știam. Pe cer albastru!

Atunci ambii priveam în zare.

Fericit așa că acu doare

Te i-au de mâina prima oară,

Lună nu-i și noaptea-i chioră.

În virtualitatea seninului

Trăind ispite pentru viitor,

Pierdut în dulceața măslinului

Uitase-m că EU pe MINE-s autor.

Scriam atunci străine poezii,

Uitând cu tot de ale sale hârtii

Și iată-s de unu singur afară.

Soare nu-i, și ziua-i seară.

Răsărit. E cald afară,

Citești balada-mi prima oară

Te copleșești. Îi miazăzi.

O recitești și iar revii.

Apus. Afară se răcește.

Nimenea balada-mi n-o citește.

E frig. Așa de stratosferic!

Pe zile veșnic-ntuneric.

Noapte. Iarna. Frig și ger.

Trag cald de-o speranță din cer...

Tăcerea are volum. Și-i tare!

Îngheț. Eu îngheț! Mă doare…

Nepăsarea are fața de Prometeu,

Ridicat în picioare-răsuflu greu.

Răsună un gând exoteric:

Două vieți. Sfârșit feeric.

Și scrisu-mi învie parcă din morți,

Balada cuprinde luminatele nopți, 

Nu am nevoie de soare, de luna,

Flacăra vieții lumina-mi asuma.

Hipernării sfârșit! Scris de condei!

Tind spre valori mai nalte,

Decât al mulțimii de fără de carte:

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Odreslele vieții de soare-n zi

Cresc, luminând întunecatul.

Lumea cu alți ochi începe a încălzi

Și crește-n zare întruchipatul.

Când ai vis și ești gata să arzi,

Când nu ai nici leacă timp palavrei,

Delpinești rândul de ifosarzi

Și viața are tot ce vrei!

Ființa, chear și virtuală, de sihastru

Naște-n mine lumini noi.

Cunoștințele ca cer albastru

Se văd cu greu de după nori.

Și-i soare tare-n miazăzi,

Și am lipit la loc destule șferde,

Și dacă-n iarnă țineam ca oi muri,

E zi de vară, iarba-i verde.

Cu cât mai mult iubim o fată,

Cu atât mai nițel îi plăcem ei.

Eu am iubit, nu doar odată

Și vorbele clasicului-s la temei,

Și ca-n vis aș repeta-o iarăși,

Dar un gând deja mă prea dizmierde:

Iubirea pură e de sine însăși

O singură viață. N-ai ce pierde!

O singură viață. N-ai ce pierde!

E zi de vară, iarba-i verde

Și viața are tot ce vrei!

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Două vieți. Sfârșit feeric.

Pe zile veșnic-ntuneric

Soare nu-i și ziua-i seară,

Lună nu-i și noaptea-i chioră.

E ca capul drag,fără minte.

Si ca omul cel curat,

a venit,nu în zadar!

Ca vrea colaci,

Si bate în uși,

Ca să primească,ceva.

TRAIASCA ROMANIA /TRAIASCA CIRNACIORUL/ TRAIASCA MITITEII/ TRAIASCA SI POPORUL  //  TRAISACA GETII MARI/ CACIULA SI ITARI /CU TOTII IN BEJENIE /PRIN LUME SUMEDENIE  //  HAI ACASA PUISOR/ BATE TARE DIN PICIOR / TUICULEANA DIN CARPATI /DE PRIN LUME ADUNATI /// GBR cu dor de casa///

Sunt singur

Aici,în acest labirint

Şi pare că doar un miracol

Mă poate pune pe acel drum,

Un drum neştiut...

Înconjurat de pereți înalți şi reci,

Încerc să găsesc ieşirea

Ghidat de vocile din exterior,

Voci îndrăznețe şi calde

Ce răpun pereţi înalţi şi reci.

Sunt temător, dar,

Îndrăzneţ mă-ndrept spre acel drum,

Un drum pe care am mai păşit.

Şi las în urmă

Doar nişte pereţi mici şi reci!

Acum ca nu ti-am scris de mult,

Ce ar mai fi de spus?

Ca trebuia sa te ascult,

Sau ca -mi lipsesti nespus?

Eu te-am iubit, eu te-am lasat,

Am cautat motive,

Acum ca totu-i incheiat,

Visez pe portative.

Eu am ramas  singur si trist,

Tu ti-ai vazut de viata,

Am fost mereu prins in trecut

Si n-am pasit in fata .

Te mai astept la o cafea,

Macar sa iti simt parfumul,

Ai fost candva iubita mea,

Eu prostul,ti-am dat drumul...

Te iubesc prea mult,

Dar nu știu ce i iubirea, 

Cu obraji înlăcrimați,

Aștept dezamăgirea. 

Știu c o sa vina, o simt clar,

Acel gust dulce, dar amar.

Și o sa primesc ce meritam,

Ca n final de viata, sa regret tot ce n-am.

Mi-ar fi și moartea, poate, mai lesne de-ndurat

Decât această toată cumplită condamnare

La viață fără tine: un nor ce nu mai are

Deasupra luna care cândva l-a mângâiat.

Deasupra luna cerne părerile de rău,

Ce mă despart de tine și n-au nicio revanșă,

Și zorii se revarsă precum o avalanșă 

La mine-n insomnie, și blând în părul tău.

În părul tău, o floare să fiu, măcar un ceas,

Sau poate-un fir de iarbă care-ți sărută talpa,

Dar nopți de remușcare își țes deodată salba

Din stogurile care adună ce-a rămas.

Din stogurile toamnei ce a venit încet

Spre-a separa destine, instaurând angoasă,

Nu te mai pot culege, poeta mea frumoasă,

Căci asta mi-e sentința semnată prin regret.

Căci asta mi-e sentința: sunt un bătrân ocnaș,

Și mină-i cicatricea ce nu se mai închide,

Mi-e grea de lacrimi pleoapa, iar brațele-mi livide

Mai caută trecutul ce n-ai vrut să mi-l lași.

11 februarie 2025

Am stins soarele cu palmele mele,

M-am săturat de lumină, de adevăr,

Am vrut întuneric, dar, în spatele pleoapelor,

Erai tu, ardent, ca o fantomă solară.

Tu ești tot ce nu se poate atinge.

Te plimbi prin marginile existenței mele,

Un zeu al absenței,

Un sculptor al golului din piept.

Cuvintele pe care nu ți le-am spus

S-au transformat în pietre,

Le car în stomac, grele și mute,

Un mormânt pe care-l port în mine.

Mă sufoc în fiecare răsărit,

Îngropată de promisiunea luminii.

Îmi e dor de tine ca de o eclipsă –

De întunericul perfect în mijlocul zilei.

Când respir, trag aer care a fost al tău,

Fiecare moleculă e un ecou

Al ființei tale,

Al plecării tale.

Și mă gândesc, într-un colț absurd al minții mele,

Că poate nici n-ai fost.

Poate te-am inventat din frica

De a nu avea pe cine să pierd.

Dar și dacă e așa, te iubesc și mai mult.

Pentru că doar un geniu poate să-și scrie

Propriul sfârșit,

Și să creadă că l-a trăit.

Nu sunt sensibilă, doar văd prea clar

Cum lumea se frânge, cum doare, cum moare,

Cum omul e lup, cum sufletu-i rar,

Cum dragostea-i vânzare, iar ura-i onoare.

Sunt doar un copil, dar m-a durut înțelepciunea,

Căci am văzut prea devreme ce-nseamnă minciuna,

Ce-nseamnă trădarea, ce-nseamnă să pierzi,

Ce-nseamnă să lupți, dar să nu mai speri.

Am vrut să schimb lumea, dar n-am avut cum,

Căci nu-i în mâna mea să opresc ce-i stricat.

Dar știu că e-n mine un foc, un drum,

Și chiar de mă doare, merg tot înainte, curat.

Ei spun că-s prea crudă, că văd prea adânc,

Că ar trebui să fiu oarbă, să tac, să mă-mbăt.

Dar eu sunt reală, nu vis și nu gând,

Nu-s sensibilă, doar simt mai mult decât pot.

Ai plecat…

Ai plecat ca o boare de vânt,

Ca un șopot de gând,

Ai plecat ca și când

Nici n-ai fost pe Pământ!

Ai plecat și din gând

Și din fapt, din cuvânt…

Ai plecat și-ai lăsat

Numai doruri…

Și dureri și izvoruri

De nori și de vânt!

De ți-am greșit,

Rogu-te, mă iartă!

Nimic cu voie n-am făcut

Ca să te supăr,

Sau să te înfrunt!

De mi-ai greșit,

Te iert!

Nu am venit să judec

Și nici să schimb prea multe…

Atâta pot să-ți spun:

Din tot ce s-a-ntâmplat

Am tras învățăminte!

Am sperat că sunt și voi rămâne a ta,
Dar uite-mă acum la nunta ta…
Mi-am promis că voi fi mereu fericită pentru tine și cu tine!
Sper că acest moment să fie cel mai special din viața ta,
Să fi fericit alături de iubirea vieții tale,
Căci azi inima mea se rupe în mii de bucăți.

Am ajuns la capătul puterilor…

Am ajuns să iubesc ca tata:
Care a iertat tot, dar a fost trădat.
Inima plânge în mine,
Dar zâmbesc de la masa domnișoarelor de onoare.
Te iubesc și te voi iubi mereu<3