Ocnaș bătrân

Mi-ar fi și moartea, poate, mai lesne de-ndurat

Decât această toată cumplită condamnare

La viață fără tine: un nor ce nu mai are

Deasupra luna care cândva l-a mângâiat.

 

Deasupra luna cerne părerile de rău,

Ce mă despart de tine și n-au nicio revanșă,

Și zorii se revarsă precum o avalanșă 

La mine-n insomnie, și blând în părul tău.

 

În părul tău, o floare să fiu, măcar un ceas,

Sau poate-un fir de iarbă care-ți sărută talpa,

Dar nopți de remușcare își țes deodată salba

Din stogurile care adună ce-a rămas.

 

Din stogurile toamnei ce a venit încet

Spre-a separa destine, instaurând angoasă,

Nu te mai pot culege, poeta mea frumoasă,

Căci asta mi-e sentința semnată prin regret.

 

Căci asta mi-e sentința: sunt un bătrân ocnaș,

Și mină-i cicatricea ce nu se mai închide,

Mi-e grea de lacrimi pleoapa, iar brațele-mi livide

Mai caută trecutul ce n-ai vrut să mi-l lași.

 

11 februarie 2025

 

 


Категория: Напутственные стихи

Все стихи автора: Bogdan Mihai Drăguș poezii.online Ocnaș bătrân

Дата публикации: 11 февраля 2025

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 885

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Atâta nopți furate

Nu meritam să-mi furi atâtea nopti

E atâta dezordine în suflet...

Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi

Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.

 

Imi amintesc cum te-aincomportat oribil, 

Când sufletul imi sclipea doar a tine.

M-a durut să te văd atât de insensibil,

Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.

 

De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare

Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare

Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară. 

Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....

 

Privesc înainte cum totul se destramă 

Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...

Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,

Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.

 

Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar

Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar

Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...

Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...

Еще ...

Ultima discuție

Stăteam pe canapeaua din sufragerie.
A nu știu câta discuție din ultimele luni.
Și încercam să înțeleg ce se întâmpla
Cum puteai să fii așa de rece.

Stăteai în fața mea.
Și acum îți aud vorbele
îmi răsună în gând ca o casetă veche:

„Nu mai simt nimic."
Dar poți aprecia sinceritatea
Nu-ți spun să pleci, dar nu voi lupta
Nu-ți promit nimic
Tu poți sta…
dar "nu ma voi schimba"

Și un vuiet se aude în mine,
Strigând
Dar când? De când? De ce?
Putem repara ceva?

Nu.

Sunt cuvinte ce-mi spulberă
și acum interiorul.

Să fie oare doar sinceritate?
Cum poate cineva să fie
atât de aspru cu iubirea?

 

Nu știu....

 

Еще ...

Dacă m-ai iubit atunci, de ce erai ecou?

Ai fost acolo, dar ca o umbră,

un soare stingher printre munți de tăceri,

ai iubit ca ploaia ce stă să inunde,

dar n-ai fost râu-doar cer.

 

Ai ars în tine, dar fără să luminezi,

foc îngropat sub cenușa mândriei,

mi-ai dus numele-n gând ca pe-un cântec străvechi,

dar l-ai cântat doar nopții, nu mie.

 

Ai fi putut fi fulger, să spinteci distanța,

ai fi putut fi vânt, să șoptești adevăr,

dar ai fost doar ecou-

o voce pierdută

în munții tăcerii pe care îi cerți că nu-ți răspund.

 

Și-acum?

Acum îmi spui că ai ars, că ai fost,

dar iubirea care nu vorbește

e doar un cuvânt nerostit-

un trecut fără glas,

un pod niciodată trecut.

 

 

Еще ...

Singuri în doi

Curge izvor de neputință 

din mine, din noi amândoi 

căci am rămas fără căință 

suntem orgolioși și goi.

 

Curge izvor de necredință 

din noi - cei goi și adormiți 

nu mai avem bunăvoință 

suntem mereu nemulțumiți. 

 

Curge izvor de suferință 

din noi - din mine și din tine 

se amestecă c-o umilință 

în mințile noastre cretine. 

 

Curge izvor de neștiință 

din mine - din noi amândoi 

neasumând o consecință 

rămas-am singuri în doi.

 

✍️ Georgiana Calotă 

29 Mai, 2024

Еще ...

Refuz și doare

Sunt așa întristată și supărată pe tine,

Însă,ție aceste sentimente îți sunt străine.

Așa ca oare ce drept am eu să te acuz?

Cand defapt eu realitatea o refuz.

 

Refuz sa cred ca tu nu simți pentru mine ceva,

Refuz sa cred ca poate in miez de noapte te gândești la altcineva,

Refuz sa cred ca tu nu ma privești asa cum o fac eu,

Și refuz sa cred ca totul este doar un simplu clișeu.

 

Nu mi-ai spus niciodată ca mă placi,

Dar nici nu mi-ai transmis vreodată ca nu o faci.

Insa cred ca e de ajuns faptul ca nu-mi vorbești,

Pentru a-mi da seama ca nu mă iubești.

 

Oare nu au fost semne de la univers?

Oare doar prin coincidență ți-am mai găsit numele printr-un vers?

Doar prin întâmplare te întâlneam în dimineți pustii?

Oare ce m-a făcut de tine a mă îndrăgosti?

 

Ce doare e ca nici măcar nu e vina ta,

Eu am crezut ca al tău suflet mă poate completa,

Cand el defapt doar de energie mă seca.

Doare ca nu știu ce tu despre mine gândești,

 

Si nu stiu ce emoții când ma zărești trăiești .

Doare ca nu a fost nicioadata reciproc,

Iar ale mele sentimente nu pot să le revoc.

 

 

 

Еще ...

Ecoul conștiinței

Inimă lipistă de patos, scursă printre amărăciuniile amintirilor existenții mele

Sufletul-mi poartă o pizmă amăgitoare și doar prin simplu fapt că exist

 

Și arde o mâhnire-n al meu suflet, ce-mi răzbună pacea de după care tânjesc

Îmi plânge ființa că trăiesc în zadar fără de iubirea nimănui

Întreagă mea lume mi-e pustie căci eu sunt doar neantul universului

Nu-mi pâlpâie inima căci e stinsă de prea multă suferință, și nici ceasurile nu mai ticăesc căci respirația mi-e tăiată, iar glasul meu a rămas în etern vesteștjit, speranța uitată

 

 

 

 

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍