mesajul

Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,

Opreste te putin si Si te mai odihneste ,

Asaza te sub cerul clar de Rasarit

Sa vezi Lumina cum se naste

Si cum invaluie ființa  toata!

Si bucura te si mai iarta

Si nu mai fi tu necajit!

O viata ai, invata să trăiești!

Si nu mai alerga in mii de randuri …

Invata sa te odihnesti!

Opreste te si vezi Apusul!

Opreste ti mintea, aduna ti  gandul

Si bucura te de frumosul dar

Caci clipele prea repede se sting

Si mult prea repede ne trecem

Si ajungem tristi si reci la capat!

Fara a sti de ce-am trait

Si fara sa fi zabovit

In clar de Luna sa ne fi plimbat,

Si cantecul naturii sa il fi cantat!

O melodie este viata, Si noi compozitorii ei

Deci scrie-o  lin , si nu in graba,

Asterne strofele pe rand,

Ia pauza cand versul se destrama

Si ncepe de la capat surazand!

Rubin. 

Sângele uscat piatră devine. 

Mângâie-mi rana cruntă, revine, 

Dar de durere, ca noapte, mi-e dor 

Vremuri urâte, fapte, e omor. 

Spin.

Trandafir devine ascuțitul crin. 

Un pic de iubire, nesimțitul fir 

De floare, dându-l, ținându-l, tot doare, 

Ceruri neclare, și dragostea moare. 

Alint.

Atât mai vreau pe astă lume. 

Cineva ce-mi spune pe nume 

Și să mă iubească ea sincer, 

Chiar e tot ce mai vin și

mai și cer. 

Tot caut și caut o iubire stătătoare 

Un trandafir fără zimți 

Un arici fără spini

O iubire ce nu mai trece 

Ce stă, nu petrece 

Poate că cer prea mult

Poate că cer prea puțin 

Oricum ar fi, eu tot o susțin 

Și o caut și o sper 

Cum și soarele caută luna pe cer 

Știu că există, știu ce e acolo

Ascunsă după orizont 

Ca și cum se joacă de-a v-ați ascunselea 

Un joc primejdios 

Ce devine din ce in ce mai dureros

Dar cu cât o caut mai mult 

Cu atât sper mai puțin 

Inima îmi seacă, se usucă 

Și zace acum ca o floare ofilită 

Disperată pentru apă sfântă 

In mijlocul unui deșert uscat 

De mult uitat 

De mult abandonat

Atunci când ai creat furtuna

Pentru mine ai devenit scrum

Cum sunt eu, nu e niciuna

Atât mi-ai spus, dar ai alt drum

Nu cer să mi se dea avere

Nu vreau alte bogății

Vreau alinare și putere

Iar tu de mână să mă ții

Ori faci un pas

Fie renunți cu doi

Nu te impun, nu vreau forțare

Nici timpul nu-l vreau înapoi

Te-aș fi numit un mosntru

Dar nu ești

Te-aș fi iubit în continuare

Dar o fi iubirea un sentiment

Ce doare atât de tare?

Atât de gingașă, nocivă

O nestemată în abis

Sunt în cădere și mă strigă

Și aș vrea să cred că e doar vis.

Un vis plin de culori subre

De roșu ce se prelinge lin

Pe perții unui suflet

Sentiment numit, chin

Seară de seară mă rog în șoapte

Și coardele îmi amorțesc

Atâtea aș fi spus poate

Dar nu se merită, cedez

Șii dacă ți-ai fi cerut iertare

Tu fire nepăsătoare

M-aș sufoca, lipsit să fii 

Prefer să sparg bula numită

Disperare.

În lumina lunii stai...

Aştepți, gindindu-te la mine,

Din nou sfîrşitul lunii mai,

De ani de zile aşa rămâne.

Cât timp deja in urmă este?

De ce aştepți şi nu te duci?

Deci, poate crezi că anii peste,

Voi cade iar din ceiaşi nuci.

Aşa a fost şi prima oara,

Ții minte? Am căzut şi tu mai ridicat,

Dar pleacă iarăşi primăvara 

Şi eu cu ea tot am plecat.

De 4 primaveri aştepți 

Plângând asupra vechiului mormânt,

Să ştii că nu mai vin din nou la tine,

Să ştii că nu te vreau plângând.

Deci pleacă, 

Îți promit că nu mai vin în vis

Te las să pleci şi iartămă,

Rămîne iar pământul plâns,

Să nu mai cadă nici o lacrimă.

Scriitor: Bulai Vlad

Pe urmele mele vine pubertatea,

dar am atâtea amintiri,

din această copilărie plina de bucurii,

as vrea sa rămână la mine dar trece până mâine ,

sper că își amintește să mă viziteze,

într-o zi cu soare, când voi fi mare.

de Panait Mirela

nu spune că n-a fost iubire

când poarta sufletului ți-ai deschis

poftindu-mă de a străbate

însă pretutindeni, era doar abnormitate

m-ai dirijat înspre abis…deși eu doar

ți-am redat florile-n culori

ți-am cules stele dintre nori

și cu anevoie mi-am biruit

inima cu graiul șters

ce susura epuizată

să te păstrez cum te-am găsit

și să plec…să plec departe

căci un om nu poți să-l schimbi

doar cu o bătaie din picior

dar m-am răzvrătit de zor

și am gonit din zi și noapte

să te desprind de printre ghimpi

să poți călca pe căi curate

și toată pulberea din mine

s-a spulberat în vastul orizont

convertindu-se-n petale

ce-ți șed acuma la picioare

spune-mi tu, n-a fost…iubire?

Ca un vis de mult uitat,

Ca o stea din noapte,

Ce cu timpul și-a pierdut,

Lumina sclipitoare.

Ca o strofă neînțeleasă,

De mulți poeți rătăciți,

În aceea listă fiind trecută,

Numele meu și multe poezi.

Parcă te-am cunoscut, însă te-am uitat,

Odată cu memoria mea pierdută,

Tu, femeia cu care stau în pat,

Cu care am stat o viața lungă. 

O poză văd, e de la nunta noastră,

Ușor parcă îmi amintesc...

Dar atunci amnezia, mintea-mi controlează,

Și nu pot sa mă razvrătesc.

Seara deprimat mă uit la stele

Le privesc și mă gândesc la tine,

De ce nu ești în brațele mele

De ce nu ești lângă mine....

Regret că nu mai ești a mea,

Dar eu încă sunt la tău,

De pe cer s-a furat o stea,

Lipsa ei îmi face rău......

Defapt... nimic nu s-a furat

Eu sunt cel care am pierdut-o,

Merit să fiu deprimat,

Eu sunt cel care am rănit-o.....

El stă ca un stejar sub vânturi grele,

cu scoarța rece, fără glas,

dar seva lui poartă printre stele

ecoul unui vechi popas.

A vrut să taie dintr-o dată

rădăcinile ce-l țineau,

dar orice rană-n trunchi se-arată,

și foile șoptit oftau.

Căci pomul care-și neagă seva

și vrea să creadă că-i uscat,

tot în pământ își lasă cheia-

și n-are unde alt loc stat.

Oh nu-mi lua vederea ,

Că în zadar suspin și plâng 

Încerc să-ți uit privirea 

Și vreau în brațe să te strâng .

Să te strâng așa de tare ,

Să nu te lași să pleci 

Și să nu dai uitare 

Să nu mă lași pe veci .

Devin cuprinsă de rugină 

Cu tot cu a mea tărie, 

Și acum ești lumină 

Întâlnindu-mă-n câmpie .

Atâtea inimi sparte ,

Râzi că un băiețandru 

Te văd tot mai departe 

Dar la fel de tandru .

Tu îi dai vieții contur 

Și cred c-așa-i mai bine ,

Te rog doar să te uiți în jur 

Ca să mă vezi pe mine.

S-a cam făcut răcoare 

Și te-am visat murind 

Lacrimile-s ape curgătoare ,

Văzându-mă trăind .

Tot mă gândesc la tine ,

Eu știu că n-a trecut 

Și vreau să se termine 

Ceva ce nu am vrut .

Iar într-o zi de toamnă 

Curând în viitor 

Sufletul o să adoarmă,

Și nu-mi va fi ușor .

Uită-te la visele noastre ,

Știu multe sunt cam rele 

Plimbându-ne pe mările albastre 

Privind cerul cu multe stele .

Odată te-am văzut 

Distrus și plin de sânge ,

Dar te iubesc la infinit 

Și inima îmi plânge .

niciodata n-ați știut

cum mam rupt în mii de fire,

cum taceam fără să spun,

cum plangeam fără oprire.

ati văzut doar ce-am lăsat,

ce am lasat ca sa se vadă.

n-ați știut cât am luptat

sa nu cad, să nu mă scadă.

cate nopți m-au prins în gol,

câte zile m-au trădat,

câte ori am vrut să spun

totusi nu m ati ascultat.