Deprimat.

Vreau să mor ca să-mi iau gândul de la tine, 

Vreau să cred că după moarte totul va fi bine 

Vreau să mă asigur că toți o să uite de mine 

Îmi cer scuze în avans pentru toate lacrimile care o să curgă 

Din ochi persoanelor ce cred că mă cunosc dar niciodată nu m-ascultă 

Îmi cer scuze pentru tot binele și răul pe care l-am făcut 

O să uitați de mine pentru că niciodată nu m-ați cunoscut 

Tu ai fost singura care m-a cunoscut cu adevărat 

Doar tu ști prin câte am trecut și cât sunt de devastat 

Dintre atâtea persoane tu ai fost singura care m-a ascultat

Ție ți-am spus tot de fiecare dată când viața m-a dărâmat 

Nu-mi pasă dacă ajung în iad, am să le iau toate ca pe un vis 

Nu-mi pasă dacă am să rămân blocat singur o eternitate în abis

Nu-mi mai pasă de jurăminte și nici de cea ce ți-am promis 

Nu-mi mai pasă de nimic, ce rost ar avea să-mi mai pese 

Am prea multe versuri scrise, dar prea puține înțese 

Am ajuns să nu mai reușesc să-mi înțeleg propriile gânduri 

De asta am ales să le las pe toate printre rânduri 

Cine știe, poate cândva am să reușesc să înțeleg 

Poate că n-am nevoie de o jumătate ca să fiu întreg 

Chiar nu pot să-mi fac planuri de viitor 

Sunt în război cu mine și nu ies învingător 

Să trăiești e greu chiar dacă poate părea ușor 

Lupt să rămân același băiat sincer și visător 

Uneori sunt forțat de împrejurări să mai și mint 

Sunt forțat să rostesc și cuvinte pe care nu le simt 

De multe ori trebuie să fac și cea ce nu vreau să fac 

În majoritatea timpului sunt obligat forțat să tac 

Dacă am tupeul sa spun ce mă deranjează 

Societatea se ridică-n picioare și mă corectează 

Că vezi doamne nu-i de loc așa cum spun eu 

La toți le convine, eu sunt singurul ce mă cred zmeu 

Mulți mă judecă pentru simplul fapt că sunt ateu 

"N-ai derpul la opinie, ești respins de dumnezeu"

(Și nu, n-am de gând să scriu dumnezeu cu "D" pentru mine toată viața o să rămână cu "d", nu-mi pasă cine ce-o să zică, nu-mi pasă că-i total gresit în ochii tuturor. Pentru mine asta-i varianta cea mai corectă, n-am să stau să vă explic cum și de ce. N-am să-mi pierd timpul aburinduvă cu filozovia mea despre viață, fiecare face ce vrea, fiecare își trăiește viața cum vrea, în lumea mea se scrie cu "d" si nu reprezintă absolut nimic, însuși cuvântul zeu este inexistent, fabulele sunt inexistente tot ce pare supra-natural sau desprins din basm este iexistent pentru mine. În lumea mea nu-i loc de critică fie ea și constructivă, oricine poate să zică orice însă pentru mine este ca și cum nimeni n-ar zice nimic. Dacă citiți ce scriu sunteți în lumea mea, părerile ce le aduceți cu voi din exterior sunt complet nule.

Mă uit în oglinda spartă de aseară,

Tremur și privesc în gol,

Greșelile din trecut mă omoară,

În teatrul vieții am cel mai inutil rol.....

Nu pot să-mi dau sens vieții,

Nu pot s-o fac fără tine,

Mi-am umplut de sânge pereții,

Blocat pe aceiași amintire......

Mi-am amintit cât de mult ți-am greșit,

Câte lacrimi ai vărsat din cauza mea,

Te rog să nu regreți că m-ai iubit,

Chiar dacă toate-s doar din vina mea........

Mă uit în oglinda spartă de aseară,

Privesc în ochi un monstru,

Care plânge și regretă seară de seară,

Greșelile din trecutul nostru........

Mă uit în oglinda spartă de aseară,

Toată cioburi, plină de sânge,

Viața-i dulce dar mai mult amară,

Copilul din mine veșnic plânge.....

Iau un ciob din oglinda spartă de aseară,

Fără să clipesc mi-l înfig în piept,

Lumânări vor plânge cu lacrimi de ceară,

Că te las în urmă e singurul regret.........

Evit pe cânt de mult posibil 

Să ies în evidență, vreau să fiu invizibil.

Cobor la deal și urc la vale 

Lumea mea cu susul în jos înot în petale 

Petalele se transformă în spini 

Frați mei sunt niște simpli străini 

Toți au uitat de mine, ăsta îmi era scopul 

Să ma ignore toți atunci când mă joc cu focul 

Când le cer ajutorul să pretindă toți că plouă 

Arsurile de pe corp să le răcoresc singur cu rouă 

Să sufăr singur în lumea mea nebună 

De mic mi-a plăcut să stau singur în furtună

Parcă și timpul stă în loc de când te-am pierdut 

Sau poate că eu unul niciodată nu te-am avut

Poate că așa ne-a fost scris de la bun început 

S-o luăm amândoi separați un drum necunoscut 

Să ne separăm chiar dacă n-am fost niciodată împreună 

Să nu putem să ne ținem niciodată unul pe altul de mână 

Privirile noastre inocente să nu se întâlnească niciodată 

Din iubirea noastră a ajuns ca ură și regrete să se nască

Cum aș putea să zâmbesc din nou și să fiu fericit cu gândul la viitor 

Dacă de când m-a părăsit sufletul mi-a rămas pe deplin gol 

Viața-mi este în declin, acaparat de coșmaruri refuz să redevin visător 

Fericirea drept în față dar eu decid mereu să fac câte un ocol 

Pe drumul vieți stau cu ochi după tine și nu țin cont absolut de loc-

De cea ce mă înconjoară, dacă mai fac un singur pas cad de pe bloc 

Rămas făfă șanse mai am o speranță și parcă îți aud din nou vocea dulce 

O simt cum mă cheamă, o urmez fără să știu unde m-ar putea duce 

Din cauza ei azi s-a vândut mai puțin cu o cruce, însă sincer nu sunt fericit 

A fost doar o iluzie dulce, datorită ei trăiesc dar mă simt de parcă am înebunit 

Mă las prea ușor ghidat de sentimente, mă las prea ușor acaparat de regrete 

La nervi îmi las mult prea ușor sângele din pumni pe fiecare perete 

Nu știu ce să mai cred, nu pot să-mi găsesc un reper după care să mă ghidez 

Îmi trăiesc fiecare zi fără de control, ca într-un coșmar încă sper că visez 

Am renunțat la idea de a-mi lua pistol pentru că știu că nu pot să mă controlez 

Vocile din cap mă ceartă simt cum clachez și încep să delirez 

Uneori și eu rămân mască când văd în ce hal grotesc pot să gândesc.

Când ceva mă apasă... mă doare când văd că n-am cu cine să mă sfătuiesc 

Aproape seară de seară mă întreb "Oare de ce pula mea încă mai trăiesc"

Când sunt la un pas de moarte, la un pas să las totul în urmă, îmi amintesc....

Nu am cum să o las în spate pe singura persoană pe care o iubesc 

N-am să renunț atât de ușor cu toate că viața mi-o disprețuiesc 

O să sune ciudat însă simt întunericul cum îmi inundă sufletul rece 

Simt o chemare ce nu-mi dă stare, simt cum fericirea pe lângă mine trece 

Când închid ochii îi văd chipul și îmi doresc să nu-i mai deschid niciodată 

Vreau s-o privesc mereu chiar dacă rămân blocat într-o lume de gheață 

Vreau să o simt mereu la mine-n suflet la fel cum am simțito prima dată 

Vreau să fie lângă mine în clipa de față pentru că nu cred în altă viață 

Cu toate că vorbesc despre suflet nu am conceptul de viață spirituală 

Cu toate că o iubesc și în gândul meu este doar ea tot am inima goală 

Mă pierd în gânduri mai mereu, gândesc prea mult dar uit să și vorbesc 

Este suficient să te uiți în ochii mei ca să înțelegi cuvintele ce nu le rostesc

Sunt vinovată, zic ei, pentru tot ce primesc –

Furtuna ce cade, cuvintele ce rănesc.

De parcă palma lor e mâna mea,

De parcă vina e sângele ce-mi stă.

Mă învinovățesc pentru răsuflarea-mi grea,

Pentru că m-am apărat, că nu am tăcut în ea.

Durerea mea? O glumă pe buzele lor,

Un ecou stins, un sunet ce le dă fiori.

„De ce ai vorbit? De ce-ai plâns, de ce-ai stat?

Ai provocat tunetul, ai creat păcat!”

Dar cum să fii vinovat că respiri,

Când tragi aerul lor plin de spini?

Eu sunt agresorul, eu sunt furtuna,

Asta-mi spun fețele ce-mi ard totdeauna.

Și tot ce port e un trup făcut să absoarbă

Loviturile lor – și vina întreagă.

Am încercat să urlu, dar urletul meu

E transformat într-o șoaptă ce-nvinovățește tot eu.

Am fost un copil ce-a cerut un loc,

Dar locul meu e mereu greșit, în foc.

De ce durerea mea trebuie să se plece?

De ce rănile mele sunt „prea mult”, sunt „rece”?

Când toate zgomotele lor se înfig în mine,

Eu tac, eu iau, eu devin rușine.

Poate într-o zi, voi învăța să mă rup,

Să scap de lanțul ce-n suflet mi-a pus un stup.

Dar astăzi, sunt vinovată doar că exist –

Un suflet zdrobit într-un cosmos prea trist.

Când seara stai cu gândurile tale

Nu-ți pare rău să știi 

Ca mi-ai stins zâmbetul 

Fără vreo remușcare???

Nu te mișcă să stii

Ca mi-ai călcat sufletul in picioare

Nu te gândești ca viața ar putea

Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?

Ti-am spus de la-nceput

Că știu unde mi-e locul

Ti-am fost un suflet blând 

De ce-am avut nenorocul?...

Atunci când te-ai vrut plecat

Să pleci... fără un vin îmbrățișați...

Azi, ne-am întâmplat neprevăzut 

Pentru o clipă.... pe mut...

Privirea ta m-a înghețat 

Sufletul mi-a săgetat...

Am trecut cu pasul tremurând 

Ochii mi se înecau lăcrimând 

Înapoi un moment am vrut să privesc

Pe bărbatul de altă dată sperând să-l găsesc.

Mi-am continuat de drum mai departe

Deși tremura totul în mine... un chin!...

O clipă simțeam că lipsește 

Să nu mă prăbușesc... să leșin.

Un văl negru mi-a-ntunecat privirea

Am simțit cum de tot mă pierd

Dar poate, ca să mă regăsesc, adesea,

E nevoie... să mă pierd complet.

Azi ne-am întâmplat neprevăzut 

Ca doi străini... cândva o poveste

Pentru o clipă... pe mut,

SFÂRȘIT....

M-am îndrăgostit atât de naiv

Cu un suflet adolescentin 

De un bărbat 

Ce taina vinului mi-a arătat...

Cu fiecare zi ce ne trecea 

În mine dragostea creștea 

Vinul era firul roșu 

Ce ne lega întru totul...

Și după fiece îmbrățișare 

Venea promisiunea alteia

Dar la final am rămas cu dor

Neimbrățișată... cu paharul gol.

Azi doar imi plang amintirea

Scriind pe foi despărțirea 

E tot ce mi-a rămas de la tine

Un pahar plin... de poezie...

Doar noi doi și restaurantul japonez.

Lumina slaba pe masa reflecta fata ta

Îmi spui parca „Mai bine rămâneam acasă"

Unde ne am obişnuit cu liniştea

E parte din noi.

Şi acum suntem puși fata în fata sa vorbim,

Dar nu simt ca merge

Asa ca deschide fereastra,

Poate ne trebuie aer

Ca ne intoxicam cu acesta atmosfera,

Care taie orice chef de viata.

Şi ieşim pe străzile aglomerate de sunete tăioase,

Care tipa la noi ca se dam la o parte

Pentru ca blocam mersul lucrurilor frumoase.

Mergem spre podul ce traversează

Marea de probleme tumultuoase,

Îndreptându-ne spre locul rece

Care odată se numea acasă,

Acum a rămas o neluminata casa

Parcă a fost, parcă nu,

Nici eu nu pot să spun,

Ce-am simțit, nici eu nu știu,

Dacă a fost un lucru bun.

Dacă pentru o secundă,

Te-aș fi întrebat cu regret,

Unde vei pleca singură?

Și cu o durere tristă în piept.

Dacă te-aș fi rugat sa mai stai, 

Oare ai mai fi plecat?

Pentru o secundă să rămâi,

O clipă să-mi mai fi dat.

Dar acum e târziu...

Ce sa-ntamplat, nu pot schimba,

Înapoi nu se întoarce timpu,

Tu din groapă, nu vei pleca.