Povești

Simți? …uneori e prea târziu,

Oștirii tale semn să-i faci, să se oprească,

Din goana ei spre fluviu, prin pustiu,

Împinsă de o sete oarbă, strămoșească.

 

Stindarde în nisipuri mișcătoare,

Se clatină și cad uitate,

Sub vânturi printre dune călătoare,

Peste mirajul unei biruințe nesperate.

 

Știi? …uneori regretele-ngropate,

De vii, cumva se răsucesc,

Revin de undeva, departe,

Escadre printre nori, se rătăcesc.

 

Deșert izbind cu ură în turbine,

Bătăi de aripi rătăcite-n cești,

Primejdioase roiuri de albine,

Legionarilor, șoptindu-le povești.

 

Și pân-la umă, ce e adevărul?

Legat la ochi în miez de noapte sapă,

De undeva, o lovitură cu toporul,

Pe mâini Pilat își toarnă-ntruna apă.


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Iulian Grigore poezii.online Povești

Дата публикации: 2 сентября 2024

Просмотры: 216

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Melancolie

Suflete,melancolia ta mă tulbură..

Oare de ce s-a născut?

Poate pentru că e toamna,

Poate pentru că oamenii ce pleaca

Îmi ravasesc gândurile

Facandu-ma sa vad umbrele apusului,

Sau poate pentru că iubiri netraite se sting..

Poate pentru că lacrima e mai puternică decât zâmbetul,

Că rătăcesc cu bărcuță vieții pe ape ce nu duc la nici un țărm,

Că soarele ce va răsări in fiecare mâine e doar o amăgire,

Că ultima filă din cartea vieții e tristă

Precum vântul ce șuieră in noaptea adâncă,

Sau poate doar pentru că sunt eu..

Еще ...

Flori de gheată

 

 

Suflet drag,

Flori de gheată,

În buchete aș alege,

Presărate cu stele

Legate cu panglică de vise pentru tine.

Numai pentru al tău zâmbet,

Sincer și inocent.

Cu grijă în mâna am să-l țin 

Ușor că nu se topească 

Din nesăbuința mea ,

Din zbucium să nu-l sparg.

Ghiață limpede 

Asemenea de cristal 

Oglindește un suflet curat

Unit de cer prin stele

Pământ prin rădăcini

Printr-o panglică 

De aur făurita 

Care îmbină 

A ta ființă 

Cu al tău vis 

 

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Din același fum

Din același fum

de speranță

de care depindeam, firul

ce s-a rupt, pierzanie.

Cerul mi-e tată

iar Marea mi-e mamă-

până și necunoscutul mi-e cunoscut;

dar tu mi-ești marea de Abis întruchipat.

 

Coșmarul.

 

Iar cum rădăcina unei flori se ofilește

în pământu’ Străin-

așa și rădăcina mea

se stinge încetișor…

 

În abisul de măști.

 

De nu știam de Cutia Pandorei

de speranța fragilă;

Miracolele nu ar fi fost adevărate;

dar…Teroarea a sosit.

 

Neglijența firii omenești,

Indiferența ta, ucide

cu Aparențe parfumate

și esențe de Galben.

 

E vina mea, oare?

 

Să iubesc acest Dar, sau să îl urăsc?...

căci acum lumea e o tornadă

de Amintiri ce mă țin captiv

în ceea ce numesc eu: “Coșmar de vise lucide”.

 

De nu îți place sau n-ai vrea,

Conștiința nu te poate vedea, iar nici tu pe ea;

Nici de aproape, nici la o vorbă distanță.

Chiar de te-ai preface.

 

Rece, ca cimentul scărilor lungi.

ca Vântul vâjiind în ochi, urechi și minte

nu îți pot simți Căldura.

căci Fumul e mai cald decât Grija ta.

 

Ace de ceas oprite în amintirile disperate

De Iubire, Armonie

Iar tu n-ai ajuns la Timp;

Nici nu vei fi.

 

Adio.

 

Și tot ce îmi Doream

Era Iubirea ta necondiționată;

Dorință Eșuată a unui Copil

Ce ajunge la sejurul Bătrâneții.

 

Și stau și mă întreb…

Cine Ești?

Еще ...

AVANSEZ INAPOI

Merg pe un șirag de perle cu picioarele goale, și murdare.

Plutesc pe un pământ imaginar, desi îl pot avea pe cel adevărat, diferența este ca cel imaginar este mult mai curat pentru picioarele mele care în comparație cu el par mai curate. 

Vreau sa simt iarba fina printre degete și sa simt șiragul de perle la gât, dar este mult pana voi ajunge de sus în jos.

Vreau sa am cerul aproape, vreau sa fiu în centrul oceanului sa ii simt respirația, vreau sa știu ce știu ei……

Dar limitarea noastră este de neimaginat în comparație cu acesta răsuflarea de cunoaștere, este ceva ce este de neatins, de necuprins cu mâinile, dar cu picioarele curate pe pământul adevărat s-ar putea afla…..

Se unește neștiința cu știința, care au fost împreună de la sfârșit, și nu am ascultat ca trebuie sa fie împreună pentru a funcționa ca un tot unitar, rotita  care iti arata necunoscutul deja cunoscut de tine, dar ai ținut sa ascunzi, pentru ca ai considerat ca este valoros, dar altceva ii da valoarea, ci anume aflarea lui…..

Chiar dacă este neînțeles la o anumită perla din șirag, va face sa se vadă adevarata înțelegere.

La finalul începutului perlele se vor face ce trebuia sa fie de la început, acel pământ adevărat care sa aflat tot timpul în dedesubtul tău, desi tu ai dorit și ai crezut ca este sus.

Niciodată nu vom știi care este scopul, pentru ca deja este îndeplinit, și nu ai prins momentul aflării pierdută fiind în pamantul imaginar…..

 

Еще ...

În loc ce pare altceva

Vise-n roci sedimentare,

Haine-n lumi oculare,

O minune, locul sfânt,

O minune pe pământ.

 

Autor Nicoleta postovan

Еще ...

Pierdut

Sunt singur

Aici,în acest labirint

Şi pare că doar un miracol

Mă poate pune pe acel drum,

Un drum neştiut...

 

Înconjurat de pereți înalți şi reci,

Încerc să găsesc ieşirea

Ghidat de vocile din exterior,

Voci îndrăznețe şi calde

Ce răpun pereţi înalţi şi reci.

 

Sunt temător, dar,

Îndrăzneţ mă-ndrept spre acel drum,

Un drum pe care am mai păşit.

Şi las în urmă

Doar nişte pereţi mici şi reci!

Еще ...

Другие стихотворения автора

Nu te-amăgi

Cu nici un chip nu te-amăgi,

Crezând în vorbe,

Când ochii verzi ca marea, te vor trece în uitare.

Zâmbindu-ți, crudă ca destinul va şopti...

Orice, cu nepăsare.

În urma ei, cât ai privi sperând,

Prin iarna rece, chiar de-i miezul verii,

Nu murmura,

Senin aşează-te în rând,

Sub greutatea serii.

Însingurat fără-nțeles, de gânduri te apleacă,

Ziua de mâine-ascunsă-n ieri...

Las-o să treacă.

Şi-n suflet chiar de-ți arde dor,

Nebun, de ea aproape,

Cu nici un chip nu te-amăgi, mereu a fost departe.

Doar ochii verzi ca frunzele de crin,

Te-au înecat în vise,

Te-au îmbătat, de cel mai dulce vin,

Acum par stele, stinse...

Buzele ei te-au ars adânc, fierbinți,

Ca magma din comete,

Se vor întoarce poate, în curând, cuminți...

Trezeşte-te, băiete!

Еще ...

Cobor

Nu râdeți! ...e vreun doctor pe aici?

Să sune cineva la 112,

Mi-e rău de-atâta fericire cu sclipici,

Și beznă cât încape-n noi.

 

Să vină cine vrea să vină,

Să spună orice-ar vrea să spună,

Degeaba-afară e lumină...

Dacă în noi e noapte, fără lună.

 

Și roiuri nesfărșite de himere,

Trecând prin timp, purtate de uitare,

Asemeni unor de haite de hiene,

Pândind orice moment de ezitare...

 

Să vină cu cisterne pompierii!

Cu ei, furtun și-o scară să aducă,

Să spele lumea de bacterii,

Cu mult săpun, și cu un ghem de cârpă.

 

Ca oamenii să vadă adevărul,

Din urmă așteptându-l să trăiască,

Pe-Adam senin, mâncându-și mărul,

Curaj de vor avea în ochi să îl privească.

 

Ce greu miroase cerul a ospiciu,

Oare să vin, ...sau să mă duc?

Martor întâmplător la un etern supliciu,

În colț, pe drum spre balamuc.

 

Să sune careva la prefectură!

M-aude cineva în univers?

M-am rătăcit cu cei ce mint și fură!

Opriți planeta! ...sau cobor din mers...

Еще ...

…dar niciodată frânți

Paianjenii, pe arcuri pânza să-și întindă...

Vâsliți, cât somnul străjilor e dulce!

Cât timpul stă, cu fruntea în oglindă,

Și noaptea s-a găsit, cu ziua la răscruce.

 

În taină, să ne depărtăm de maluri,

Înfășurați în picăturile de ploi,

Mușcând din noi, ascunse-n valuri,

Cârlige ascuțite, cată să ne tragă înapoi.

 

Cuvinte goale, să ne smulgă clipe,

Din aripi, cioburi picurând incandescente,

Obsesii fumegând din pipe,

Sfărmate-n dinți de scorpii inocente.

 

Prin viața noastră, carte fără pagini,

Aleargă-n umbre alungat pustiul,

Ospiciul fără gratii, fără margini,

Paradoxal în oase, răsucindu-ne burghiul.

 

În fiecare urlet și în orice fibră,

Ca o hienă, sfåșiindu-ne minciuna,

Și teama naște capete de hidră,

În urma luptelor pierdute pentru totdeauna.

 

Cu siguranță, știm de-o vreme, care-i treaba,

Am înțeles că dintre noi căzuți,

Se-nalță iar, cum din cenușă crește iarba,

Salcâmii îndoiți dar niciodată frânți.

Еще ...

Amintește-mi!

Adu-mi aminte când uimit,

M-ascund tăcut, în mine,

Ca un dragon înlănțuit,

Căzând printre ruine.

Însingurat trecând în ani,

Lovindu-mă de stele,

Neant, mușcând din bolovani,

Sfărmându-i în măsele.

Când uit pierdute-n urma mea,

Frânturi de timp, deșarte,

Și mii de gânduri ce-ar putea,

Prelung, să urle-n noapte.

Și mii de flăcări ce-ți pândesc,

Surâsul și visarea,

Adu-mi aminte să-mi trăiesc,

Din mine, revărsarea,

Precum un râu involburat,

Avan curgând sălbatic,

Spre un abis întunecat,

Vopsit în ton pragmatic.

Să râd când înțelepții plâng,

Bolnavi de bătrânețe,,

Orbiți de pumnii ce ii strâng,

Cu frică și tristețe.

Și amintește-mi, dacă știi,

Atunci când pleacă norii,

În zbor spre zările pustii,

Ce rost mai au cocorii...

Еще ...

Așteptări

E ca atunci, când focul arde încă,

Sub valuri verzi, adânci de mare,

Învolburate chipuri de aripi și stâncă,

Fierbând neîmblânzite și amare.

 

Cum lava neagră, sângerie,

Se varsă în abisuri de uitare,

Și ramele izbind în apa cenușie,

Împing spre țărm, din larg și depărtare.

 

Când mii de demoni calcinați pe ruguri,

Gigantice gemând mistuitoare,

Din cânturi vechi se-amestecă în cruguri,

De aștri neștiuți, pierduți în zare...

 

Nu-ți fie teamă, vara trece...

Și codrii arși spre seară se vor stinge,

Vor fumega o vreme-n vântul rece,

Prin veacul alb din care cerul ninge.

 

Tu vei zâmbi, tăcută și străină,

O altă noapte peste mine vei trimite,

În urma ta lipsită de lumină,

Să-mi fie calea pată de rugină.

 

Și flăcări oarbe-n frământări sterile,

Prin gânduri emigrând cu pasul greu,

Mă vor chema cu glasuri inutile,

Din așteptări ce vor dura mereu.

Еще ...

Uitare

Vezi tu? ...așa venim pe-aici,

Urlând cu lumea strânsă-n pumni,

Gemând sub cruce și sub bici,

În horă ca la nuntă de nebuni.

 

Mai știi? Cândva credeai că ai ales,

Pe drumul cel mai greu să calci;

Dar ai uitat firesc, ...mai des,

Vrei doar să dormi și să te-mbraci.

 

Vrei băutură bună și nutreț...

Un staul cald și luminos,

Dar ... ai uitat să fii semeț,

Acum ești om, trăind frumos.

 

Și ploaia te privește-n silă,

Pământul tremură de scârbă,

Nici cerul nu mai are milă,

Totul e drept dacă ajungi la urmă.

 

Și mâine-i ziua cea dintâi,

Din restul tău, rămas din timp,

Ești gol cumva? ...așa rămâi?

E prea abruptă calea spre Olimp?

 

În ochii tăi se pierde biruința,

Potecile sunt toate înfundate...

Și demoni râd, ..ce falsă ți-e credința!

Hai dormi de-acum, visează mai departe.

Еще ...