Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Metaforic
Дата публикации: 23 декабря 2024
Просмотры: 232
Стихи из этой категории
Vinovăție pe nedrept
Sunt un copil fără crezare
Eu vinovată-n toate
O fată ce simte acuzare
Şi poate aveți dreptate.
Dar simt durerea ce o port
Că mă distruge-n viaţă
Simt că un suflet este mort
Și că vă dă speranță.
Simt cum se stinge-n fața voastră
Un suflet de nisip.
Mai bine rămân singură
Fără al vostru chip.
Nu sărbătoriile contează
Când eu am pierdut tronul meu
Simt cum toți mă-ndepărtează
Şi aşa va fi mereu.
Vreau doar puțină libertate
Ce e aşa de greu
Vreau să fie egalitate
Și să rămân tot eu.
Darul din raniță
Oh suflet drag,
O rază de soare
În dar tu ai primit
Și în raniță ai pitit-o,
Ai ascuns-o,
Sau poate ignorat-o
Poate din frică
Sau din neștiința de a nu o pierde
Ai folosit lumina vieții
Numa când sufletul se îneca
În abisuri întunecate,
Reci și de mult uitate
Pentru a usca sufletul
Abia scăldat în frici.
Pentru a-i da putere și încredere
După care ai ascund prețiosul dar
Înapoi în ranița
La siguranță sub grele ștergare de satin
Pentru a nu se atinge de nimic și nimeni
Până când ai văzut
Că iarăși cazi
Iarăși tremuri în derivă
Îmbătat de un parfum amar
În aceeași mare de haos
Și că singura călăuză în nopate
Rămâne raza de lumină
Acum ținută la vedere
Cu îndemănare și încredere
Dar totuși cu fermitate spre a nu te făli
Ai început viață ...
Ai acceptat viață spre a o trăi
Nu doar a fi un dulce spectator
Care la final părăsește sala indiferent.
Ci spre a-ți vedea visul
Care iți face inima să bata
Și lumina să radieze în toate colturiile ființei
Acum trăiești prezent
În armonie cu tine
Cu ale tale simțuri
Ai început a creea,
A te regăsi în acest univers,
Unde stelele domnesc
În împărăția lunii
Și luceferi blânzi
În brațe te strâng
Timpul în loc împietrind
Deoarece acasă ai ajuns după un drum lung !
Gândurile celor vii
Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea
Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.
Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,
Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.
Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei
Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei
Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,
Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.
Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi
Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.
Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,
Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.
Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,
Cu care împãrţirãm merindea din desagi;
Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi
Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.
Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,
Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,
Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,
Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!
Întrebări fără răspuns
Cum poți să ai privirea clară,
Când mintea-i răvășită toată?
Cum poți să umbli fără reazăm,
Când trupu-i în dezechilibru?
Cum poți să-nvălui cu iubire,
Când sufletul îți este distrus?
Cum poți să pipăi firul vieții,
Cu simțuri electrocutate?
Un șir de CE-uri depănăm
Sub jugul simțămintelor,
Și-n lacrimile mii scăldăm
Efectul apăsător al clipelor.
Un fulger de-amintire,
Fugar, ivit ca un intrus,
Crează stări de pătimire
Ce adânc în suflet au sedus.
În liniștea ce a-mbrăcat
Pelerina înstelată a nopții,
Se aud bătăi ce sacadat
Forțează poarta vieții.
Din zbucium naște-o plăsmuire
A cărei formă ne-mplinită,
Va deveni doar ca o asemuire
Scânteii vieții mult dorită.
Nesiguranța reîncercării
E neobișnuit
să stai la masă
să stai în casă,
totul să-ți fie pustiu.
Să-ți fie teamă
în propriul tău lăcaș
construit cu sânge
din palmele ce odată au mai strâns,
când trebuiau să lase
mult mai multă libertate.
Prăbușirea haousului
Oh suflet drag....
Obosit te simti
De emotii esti incercat
De trairi inecat
Mergand pe marginea propriilor prapastii
Si totusi gleznle tremurand ...
Te ai opri , ai respira ,
Loc ai lua spre cugetare ...
Insa marginea este fina si abrupta
Timp nu exista
Si pe loc nu poti ramane ....
Clar vezi ca o decizie ai de luat
Mergi incet
Sau te lasi apasat ...povara si in suspin
Dar totusi sti ca nu mai poti
Minte spune" Hai !"
Si trupu spune arzator "Stai !"
Tremuri in deriva
Vantul sufla taios
Rece ,te ingheata
Controlul se surpa
Renunti la el
Doare sa l mai ti strans
Si te lasi
Insa te agati de incredere
Si crezi ca iarasi cazi
Liber in aerul haosului
Te indrepti in alta directie fara control
Si vezi ca ai urcat
Vezi prapastia
Vezi poteca
Si te intrebi
"oare ce mi se arata
unde sint ?"
Si sesizezi ca ai aripi
Si vantul te poarta lin
In drumul tau
Spre orizonturi largi
Caci atunci cand nu mai poti
Cineva mereu te prinde
Caci ai gasit curaj
In spusele mele
De a avea incredere
Si de a face rai din ce ai
... ai crescut .. te ai inaltat ..
Si cu credinta ai zburat
Neatins de piatra dura
Si de spaima injositoare
Spre lumina zburand lin
Cu sufletu deschis
Acum fara suspin
Durerea spargandu se in angoase
De piatra intunecata a abisului
In urma lasata...
Vinovăție pe nedrept
Sunt un copil fără crezare
Eu vinovată-n toate
O fată ce simte acuzare
Şi poate aveți dreptate.
Dar simt durerea ce o port
Că mă distruge-n viaţă
Simt că un suflet este mort
Și că vă dă speranță.
Simt cum se stinge-n fața voastră
Un suflet de nisip.
Mai bine rămân singură
Fără al vostru chip.
Nu sărbătoriile contează
Când eu am pierdut tronul meu
Simt cum toți mă-ndepărtează
Şi aşa va fi mereu.
Vreau doar puțină libertate
Ce e aşa de greu
Vreau să fie egalitate
Și să rămân tot eu.
Darul din raniță
Oh suflet drag,
O rază de soare
În dar tu ai primit
Și în raniță ai pitit-o,
Ai ascuns-o,
Sau poate ignorat-o
Poate din frică
Sau din neștiința de a nu o pierde
Ai folosit lumina vieții
Numa când sufletul se îneca
În abisuri întunecate,
Reci și de mult uitate
Pentru a usca sufletul
Abia scăldat în frici.
Pentru a-i da putere și încredere
După care ai ascund prețiosul dar
Înapoi în ranița
La siguranță sub grele ștergare de satin
Pentru a nu se atinge de nimic și nimeni
Până când ai văzut
Că iarăși cazi
Iarăși tremuri în derivă
Îmbătat de un parfum amar
În aceeași mare de haos
Și că singura călăuză în nopate
Rămâne raza de lumină
Acum ținută la vedere
Cu îndemănare și încredere
Dar totuși cu fermitate spre a nu te făli
Ai început viață ...
Ai acceptat viață spre a o trăi
Nu doar a fi un dulce spectator
Care la final părăsește sala indiferent.
Ci spre a-ți vedea visul
Care iți face inima să bata
Și lumina să radieze în toate colturiile ființei
Acum trăiești prezent
În armonie cu tine
Cu ale tale simțuri
Ai început a creea,
A te regăsi în acest univers,
Unde stelele domnesc
În împărăția lunii
Și luceferi blânzi
În brațe te strâng
Timpul în loc împietrind
Deoarece acasă ai ajuns după un drum lung !
Gândurile celor vii
Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea
Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.
Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,
Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.
Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei
Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei
Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,
Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.
Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi
Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.
Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,
Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.
Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,
Cu care împãrţirãm merindea din desagi;
Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi
Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.
Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,
Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,
Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,
Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!
Întrebări fără răspuns
Cum poți să ai privirea clară,
Când mintea-i răvășită toată?
Cum poți să umbli fără reazăm,
Când trupu-i în dezechilibru?
Cum poți să-nvălui cu iubire,
Când sufletul îți este distrus?
Cum poți să pipăi firul vieții,
Cu simțuri electrocutate?
Un șir de CE-uri depănăm
Sub jugul simțămintelor,
Și-n lacrimile mii scăldăm
Efectul apăsător al clipelor.
Un fulger de-amintire,
Fugar, ivit ca un intrus,
Crează stări de pătimire
Ce adânc în suflet au sedus.
În liniștea ce a-mbrăcat
Pelerina înstelată a nopții,
Se aud bătăi ce sacadat
Forțează poarta vieții.
Din zbucium naște-o plăsmuire
A cărei formă ne-mplinită,
Va deveni doar ca o asemuire
Scânteii vieții mult dorită.
Nesiguranța reîncercării
E neobișnuit
să stai la masă
să stai în casă,
totul să-ți fie pustiu.
Să-ți fie teamă
în propriul tău lăcaș
construit cu sânge
din palmele ce odată au mai strâns,
când trebuiau să lase
mult mai multă libertate.
Prăbușirea haousului
Oh suflet drag....
Obosit te simti
De emotii esti incercat
De trairi inecat
Mergand pe marginea propriilor prapastii
Si totusi gleznle tremurand ...
Te ai opri , ai respira ,
Loc ai lua spre cugetare ...
Insa marginea este fina si abrupta
Timp nu exista
Si pe loc nu poti ramane ....
Clar vezi ca o decizie ai de luat
Mergi incet
Sau te lasi apasat ...povara si in suspin
Dar totusi sti ca nu mai poti
Minte spune" Hai !"
Si trupu spune arzator "Stai !"
Tremuri in deriva
Vantul sufla taios
Rece ,te ingheata
Controlul se surpa
Renunti la el
Doare sa l mai ti strans
Si te lasi
Insa te agati de incredere
Si crezi ca iarasi cazi
Liber in aerul haosului
Te indrepti in alta directie fara control
Si vezi ca ai urcat
Vezi prapastia
Vezi poteca
Si te intrebi
"oare ce mi se arata
unde sint ?"
Si sesizezi ca ai aripi
Si vantul te poarta lin
In drumul tau
Spre orizonturi largi
Caci atunci cand nu mai poti
Cineva mereu te prinde
Caci ai gasit curaj
In spusele mele
De a avea incredere
Si de a face rai din ce ai
... ai crescut .. te ai inaltat ..
Si cu credinta ai zburat
Neatins de piatra dura
Si de spaima injositoare
Spre lumina zburand lin
Cu sufletu deschis
Acum fara suspin
Durerea spargandu se in angoase
De piatra intunecata a abisului
In urma lasata...
Другие стихотворения автора
Glasul Timpului
Glasul timpuriu iar trece,
Iar anii dispar ca prin magie,
Și-n lume toți uităm altceva,
Și ne-ntrebăm: sa întâmplat așa ceva?
Cum roua cade,
Așa trec zilele trecute,
Cu o viteză mare,
Unde-s acele zile mute?
Autor: Nicoleta Postovan
La bunicii mei
La bunicii mei,
Sunt acum la ei,
Pereții sunt acoperiți cu covoare,
Pare, pare că-s mii de fulare!
Iar în sarai,
Știu că erai!
E o poveste,
Îți spun o veste!
Pe masă, un ceas dintr un film minunat!
Eu zic, nu spun minciuni e adevărat!
Un trandafir vioi!
Să l vedem în doi!
Frunze artificiale,
Parcă sunt reale!
Milioane floricele,
Ce micuță, frumușele!
Cruci, insigne și cănuțe!
Motănei și pisicuțe,
Fructe, legume și un urs de pluș!
După față, mi se pare jucăuș,
Împrejur copăcei,
Măricei sau mititei!
Plete împletite, pentru scăunele,
Făcute cu iubire și singurele,
Câinișorii stau la soare,
Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare!
Eu cam m am plictisit,
Repede, zgomotele au amuțit.
Acolo sunt miliarde preparate,
Piper negru, galben și toate-s adevărate!
Am gustat zgușioncă,
Cuvântul țărănesc,
La prânz bunica zice:
Hai să te hrănesc!
Desene pe perete, cu elefănței,
Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei,
Casa parcă-i străveche,
Parcă nimeni n ar trăi aici,
Mi ar părea că masa-i veche,
Ce tu crezi și ce mai zici?
Când e liniște așa dispărut vocea pașilor,
Încet, încet se-aude ceasul.
Unu,doi ,
Și apoi,
Privește atent, și-i ora de culcare,
Bruscă observi, că mai vreai mâncare!
Pe frigider sunt magnete fluturași,
Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!
Perdele colorate,
Portrete de soare luminate,
Mi se pare că toate s cam ciudate,
Văd medicamente și zic: Ia
Deodată te ai speria.
Pe la buni, mereu găsești o prăjitură,
Atent, atent de ți le fură?
Peste tot e buruiană verde,
De raza culoarea-și pierde,
Puișorii verzătură ciuculește,
Găinușa îi păzește!
Câinele hămăiește
Și cocioaba ne-ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
Venirea iernii
Venirea iernii,
Va fi o fericire pentru noi,
Venirea fulgilor ei,
Va fi o uimire pentru voi.
În orice timp,
Vânt, fulgi sau gheață,
E o parte din ea,
O parte din această viață.
Autor: Nicoleta Postovan
Socoteala între mamă și pui
Undeva departe, trăiau nefericit ,o mamă și un pui. Și așa într o zi ,mama lui, se gândi să i oprească nerespectarea când veneau oaspeții și să fie mai politicos ,deoarece el era răsfățat, răutăcios și nu e cam bine să fii pentru toată viața ta, uite ,așa cum e el
Puiule, vino la mama, că îți fac eu, socoteală! , fiul ei venise nedumerit cu o înfățișare ciudată .
Ce mamă vreai ? Nu vezi că am obosit? Despre ce vorbești? Despre ce socoteală?, mama lui, dorea să l facă educat, pentru că educația pentru ea, e pe primul loc. Mama lui spuse:
De azi, înainte, nu mai faci nicio prostioară, măi băiete! Dacă azi o să mă câștigi la jocul de cuvinte ,îți dau treizeci de lei ,dar dacă pierzi, tot anul vei învăța și vei asculta profesorii, dacă nu vrei să fii bătut! , băiatul, dacă nu putea să facă nimic, o ascultă și începuse să se joace cu propria sa mamă. Dar problema lui, era că el, nu a învățat la școală și nu știa să se joace în așa fel de joc. Și să ghiciți, el a pierdut.
Mamă, mai dă mi o șansă! , dar ea, nu-i dădu această șansă în orice caz, dacă nu dorea să fie lovit peste față, pentru că pentru el fața e lucrul cel mai important. Fără acest lucru nu aveau să se îndrăgostească fetele. Când mama lui, a aflat despre asta, l-a dus, la o altă școală, în care din nou trecea clasa întâi, iar fiul ei, așa de tare o ruga să nu-l ducă la o altă școală , dar nimic, totul în zadar, cu mama lui, nu s-a primit, deoarece ea dorea, ca el , să învețe și să fie un băiat educat bine. Peste câteva zile, el a devenit puiul mamei ,cel mai deștept. Și cuvântul mamei a fost:
Să înveți bine la școală ,Vasilică!
Autor: Nicoleta Postovan
Zâna iernii
E sfârșit de toamnă,
Vine zâna iernii,
Fulgilor exclamă,
Haide pe pământ,
Fulgii sar spre lume,
Aducând mii de trăiri,
Iar în ochii lor,
Se trezesc multe fericiri.
Se lipesc de ferestre,
Chemând copii la joacă,
Dansând, căzând într-un mic vals,
Strigăte de bucurie într-un mic dans.
Iar zâna cu toiagul magic,
Face zăpadă în ogrăzi,
Și aduce gheața pe pământ,
E o priveliște să o vezi...
Autor: Nicoleta Postovan
Unicitatea
Fiecare nume e unic,
Deoarece fiecare zi este bună,
Și fiecare copil e special,
Autor: Nicoleta Postovan
Glasul Timpului
Glasul timpuriu iar trece,
Iar anii dispar ca prin magie,
Și-n lume toți uităm altceva,
Și ne-ntrebăm: sa întâmplat așa ceva?
Cum roua cade,
Așa trec zilele trecute,
Cu o viteză mare,
Unde-s acele zile mute?
Autor: Nicoleta Postovan
La bunicii mei
La bunicii mei,
Sunt acum la ei,
Pereții sunt acoperiți cu covoare,
Pare, pare că-s mii de fulare!
Iar în sarai,
Știu că erai!
E o poveste,
Îți spun o veste!
Pe masă, un ceas dintr un film minunat!
Eu zic, nu spun minciuni e adevărat!
Un trandafir vioi!
Să l vedem în doi!
Frunze artificiale,
Parcă sunt reale!
Milioane floricele,
Ce micuță, frumușele!
Cruci, insigne și cănuțe!
Motănei și pisicuțe,
Fructe, legume și un urs de pluș!
După față, mi se pare jucăuș,
Împrejur copăcei,
Măricei sau mititei!
Plete împletite, pentru scăunele,
Făcute cu iubire și singurele,
Câinișorii stau la soare,
Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare!
Eu cam m am plictisit,
Repede, zgomotele au amuțit.
Acolo sunt miliarde preparate,
Piper negru, galben și toate-s adevărate!
Am gustat zgușioncă,
Cuvântul țărănesc,
La prânz bunica zice:
Hai să te hrănesc!
Desene pe perete, cu elefănței,
Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei,
Casa parcă-i străveche,
Parcă nimeni n ar trăi aici,
Mi ar părea că masa-i veche,
Ce tu crezi și ce mai zici?
Când e liniște așa dispărut vocea pașilor,
Încet, încet se-aude ceasul.
Unu,doi ,
Și apoi,
Privește atent, și-i ora de culcare,
Bruscă observi, că mai vreai mâncare!
Pe frigider sunt magnete fluturași,
Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!
Perdele colorate,
Portrete de soare luminate,
Mi se pare că toate s cam ciudate,
Văd medicamente și zic: Ia
Deodată te ai speria.
Pe la buni, mereu găsești o prăjitură,
Atent, atent de ți le fură?
Peste tot e buruiană verde,
De raza culoarea-și pierde,
Puișorii verzătură ciuculește,
Găinușa îi păzește!
Câinele hămăiește
Și cocioaba ne-ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
Venirea iernii
Venirea iernii,
Va fi o fericire pentru noi,
Venirea fulgilor ei,
Va fi o uimire pentru voi.
În orice timp,
Vânt, fulgi sau gheață,
E o parte din ea,
O parte din această viață.
Autor: Nicoleta Postovan
Socoteala între mamă și pui
Undeva departe, trăiau nefericit ,o mamă și un pui. Și așa într o zi ,mama lui, se gândi să i oprească nerespectarea când veneau oaspeții și să fie mai politicos ,deoarece el era răsfățat, răutăcios și nu e cam bine să fii pentru toată viața ta, uite ,așa cum e el
Puiule, vino la mama, că îți fac eu, socoteală! , fiul ei venise nedumerit cu o înfățișare ciudată .
Ce mamă vreai ? Nu vezi că am obosit? Despre ce vorbești? Despre ce socoteală?, mama lui, dorea să l facă educat, pentru că educația pentru ea, e pe primul loc. Mama lui spuse:
De azi, înainte, nu mai faci nicio prostioară, măi băiete! Dacă azi o să mă câștigi la jocul de cuvinte ,îți dau treizeci de lei ,dar dacă pierzi, tot anul vei învăța și vei asculta profesorii, dacă nu vrei să fii bătut! , băiatul, dacă nu putea să facă nimic, o ascultă și începuse să se joace cu propria sa mamă. Dar problema lui, era că el, nu a învățat la școală și nu știa să se joace în așa fel de joc. Și să ghiciți, el a pierdut.
Mamă, mai dă mi o șansă! , dar ea, nu-i dădu această șansă în orice caz, dacă nu dorea să fie lovit peste față, pentru că pentru el fața e lucrul cel mai important. Fără acest lucru nu aveau să se îndrăgostească fetele. Când mama lui, a aflat despre asta, l-a dus, la o altă școală, în care din nou trecea clasa întâi, iar fiul ei, așa de tare o ruga să nu-l ducă la o altă școală , dar nimic, totul în zadar, cu mama lui, nu s-a primit, deoarece ea dorea, ca el , să învețe și să fie un băiat educat bine. Peste câteva zile, el a devenit puiul mamei ,cel mai deștept. Și cuvântul mamei a fost:
Să înveți bine la școală ,Vasilică!
Autor: Nicoleta Postovan
Zâna iernii
E sfârșit de toamnă,
Vine zâna iernii,
Fulgilor exclamă,
Haide pe pământ,
Fulgii sar spre lume,
Aducând mii de trăiri,
Iar în ochii lor,
Se trezesc multe fericiri.
Se lipesc de ferestre,
Chemând copii la joacă,
Dansând, căzând într-un mic vals,
Strigăte de bucurie într-un mic dans.
Iar zâna cu toiagul magic,
Face zăpadă în ogrăzi,
Și aduce gheața pe pământ,
E o priveliște să o vezi...
Autor: Nicoleta Postovan
Unicitatea
Fiecare nume e unic,
Deoarece fiecare zi este bună,
Și fiecare copil e special,
Autor: Nicoleta Postovan