CELUI VEŞNIC

    Îndrăgostit de cer, de înalt, de albastru,
    Cu sufletul eliberat din trupul castru,
    Îmbătrânit, ridat, înstrăinat și veșted,
    Mă-nalț spre nori, străluminat în creștet...
    
    Căci răbdător, am așteptat o viață întreagă,
    Și n-a fost lângă mine suflet să-nțeleagă,
    Că aripile cresc încet și nu de la o zi la alta,
    Și nu se săvârșesc nici cu penița, nici cu dalta...
    
    Și dărâmat, m-am reclădit de-atâtea ori,
    În noapte am murit și m-am trezit în zori,
    Și-am rupt o nouă pagină din mine,
    Să mă rescriu la nesfârșit cu litere divine…

    Sădind în mine semințe de rouă diferite,
    Am căutat mereu cuvinte potrivite,
    Căci brazda minții mele-a fost și încă e fertilă,
    Din ea am încolțit lumina care mi-a fost utilă...
    
    C-am scris neobosit atâtea mii de versuri,
    Dezvăluind luminii atâtea multiversuri,
    Din stihurile mele, mult prea pline,
    M-am construit și modelat pe mine!
    
    Învăluit în cuvinte, m-am lepădat pe mine,
    Și-am învățat să uit de umbrele-mi străine,
    Să-mi amintesc că sunt întreg într-un volum,
    În mine, doar cuvintele mi-au strălucit în drum…

Izvorului de Lumini, din care însetat fiind, 
    i-am smuls o clipă de nemurire, 
    îi cer iertare şi imn îi închin 
    şi cu umilinţă mă rog Lui, Ochiului Suprem 
    ce niciodată nu clipeşte şi nu doarme, 
    să-mi dea libertatea să zbor, sau să cad...

    Căci eu ştiu, 
    pentru mine neantul e-acelaşi : 
    hău sau înalt,
    umbre trecătoare se ivesc şi dispar 
    şi-apoi nu mai e nimic, nici măcar lumina, nu mai clipeşte, Izvorul a secat 
    vânturile-au încremenit norii 
    pe un cer care nu mai există :
    ...nu mai sunt stele, nu mai sunt sori 
    nici alte lumi care să-şi urle neputinţa 
    în faţa Ultimului Gest...
    
    Cine sunt eu ? Nici măcar un ecou
    al faptelor mele; dar ştiu c-am greşit,
    şi-Ţi cer iertare, Ţie, Izvorul meu de Lumină
    că, însetat fiind, am îndrăznit
    să ridic pentru-o clipă, ochii spre Tine...

    Vorbeam, deunăzi, așa, în treacăt,
    Visând cu ochii larg deschiși,
    La soare, cer și-al verii freamăt,
    La briza lacului îmbrățișat de iriși...
    
    Sorbeam încet aroma ceaiului din cană,
    În liniștea de templu a odăii mele,
    Uitând de truda zilelor de toamnă,
    Și strălucirea prafului de stele...
    
    Te-am respirat cu teamă că se vede, 
    Fiindu-mi dor de trupul tău păgân,
    De-aroma ta de iarbă crudă, verde,
    Scăldată-n floare de salcâm...
    
    Eu, melancolic, focul ascultam,
    În fața șemineului din piatră,
    Uitând rugina frunzelor pe ram,
    Și veșnicia focului din vatră...
    
    Tu, m-ai pierdut în serile plăcute,
    Și-n jocul de lumină și-ntuneric,
    Ne-am regăsit în umbrele tăcute,
    Ce se-mpleteau pe pielea ta frenetic...
    
    Și tot așa, ademeniți cu-arome de serai,
    Trecut-am iarna cea cumplit de lungă,
    Acum e timpul florilor de mai,
    Și a nopților în care mierla cântă...

    Eu singur am şoptit 
    dezlegarea porţilor albastre… 
    
    Eu singur am păşit 
    în urma ecolui paşilor mei.... 
    
    Eu singur am stârnit 
    unde verzi, nesfârşite, lacustre…
    
    Eu singur am strigat 
    neputinţa umbrei mele... 
    
    Eu singur am stârnit 
    furtuni de nisip, în mări abisale... 
    
    Eu singur am păşit 
    pe ţărmuri pustii, fără pofte carnale... 
    
    Eu singur am şoptit 
    primilor zori, primele cuvinte... 
    
    Eu singur… 

Nimeni nu știe cât de mult te-am iubit,
Total, dedicat, cu-adâncă și simplă ardoare,
Ascuns în cuvinte meșteșugite-am zămislit,
Un gând firav, în ciuda vremii călătoare...

Tu nu mai știi, și ai uitat de vremurile-n care,
Mă sfâșiam cumplit de piele-n rănile-adânci,
Să fiu în calea ta precum o stea strălucitoare,
Un val nepieritor pe țărmul zdrențuit de stânci...

Dar, iată, vine-o vreme-n care trupul te trădează,
Și-acum tânjesc la dulce și finală evadare,
Ajuns ca un copac rănit, ce aur sângerează,
În mii de lacrimi vii, de sevă lucitoare...

Însă doar eu, și codrii - frați - deopotrivă, știm,
Cum e să arzi de dor în miezul ființei tale,
Cum e să te înalți și să te înfrângi sublim,
Lumina s-o desfaci în gemene petale...

Și-acum mă plec în fața ta cu greutate,
C-am luminat ca fulgerul în negură furtună,
Ca zidul cel mai 'nalt și vechi dintr-o cetate,
M-ai frânt precum iubirile născute din minciună...

    În mintea mea, mașinăria se mișcă mereu,
    În cazne ușoare sau în adâncul cel greu,
    Rotițele ei s-or învârti tot mai încet,
    Plătind cu tăcere, datorii din caiet...
    
    Neatent, cafeaua de-azi, am dat-o în foc,
    Rătăcit în mine, prin ale gândurilor stoc,
    Tulburând neanturi în spuză fierbinte,
    Am ucis și-au murit mii de cuvinte...
    
    C-amar mi-e greul, dulce mi-e năpasta,
    Și n-am regret mai mare în lumea asta:
    Să uit în praf poeme, schițate doar în gânduri,
    Pierdute pe vecie vor fi aceste rânduri...
    
    Căci iată, din ruine, un viers se zbate slab,
    Ca un cărbune roșu, strălucind în mihrab,
    Să iasă din uitare, într-a cernelii nemurire,
    Căutându-mi penelul, cerșind o revenire...
    
    Dar mintea-mi zboară, nepăsătoare, rece,
    Eliberată-n timpul, ce veșnic, se va trece,
    Poemele moarte, hrăni-vor alte rădăcini,
    Din care poate, cândva, vor crește alți crini…

Crăciunul cel vechi - sărbătoare păgână

E ziua lui zeul cel neluminat !

În patria zisă, acuma: ,, română ,,

 ,, Feriți - vă de dobitoc sugrumat! ,,

Și Paștele - i dat la evrei în zi sfântă  (!)

Și altora de pe tărâmul iubit ;

Dar tot pe acolo minunea nesfântă

Îl tot amăgește pe cel necăit (!)

Iar anul cel nou :nu știmsigur când este

Doar de descifrăm într-un Vechi Testament,

Căci bestia ce fi -va, curând : o poveste

Schimbat-a din ,, vremi ,,  și porunci cu îndemn -

Veniți, batalioane române : acasă ...

"Exista atâtea lucruri frumoase pe care/trebuie sa le ocolim.locul meu/pe Pământ rămâne un armistitiu/dezastruos:suflarea din mijlocul unui tratat de fizica /elefantul pe umerii unui pui de broasca țestoasă pe umerii mei/accidentul care poate fi o forma/intr-un inel de gheata/am 6 ani și Raluca ma întreabă daca/știu sa impotrivez/îmi vede toate defectele ,stie/ca o sa moara curand/firele albastre care stau deasupra creierului/nu sunt asa străine de tine/prin pieptanul din solzi de peste /se uita la mine nu/bănuiește ca acasă eu sunt/un animal care poarta hamuri.Trec prin casa de lângă lac/unde am stat amândouă si/nu-mi imaginez cum arata oamenii/dacă trăiesc sub pământ,/dacă pot sa răstoarne cu mersul lor lotului Messier/dacă inimile lor zornăie ca monedele/de tinichea sau subt/simpla materie desfășurată pe benzile fumurii/Sfâșierea înconjurată de un santulet/cu apa trandafirie/am fost acolo,am deschis geamurile/ca după o procesiune lunga cu praf/și pulbere ,celelalte surori ale noastre subnutrite/cu parul strălucind de curățenie si/degete lungi de dactilografa nordica/m-au dus pe scări,mi-am amintit tot/amfore de ghips,soarele artificial deasupra/obiectelor vii nerevedincate:aici sunt eu.Instalstia sub un clopot de sticla/cruzimea psihologilor care spun:"Oamenii mai buni decât tine te pot/vindeca fără urme de violenta./Când nu mai pot indura ,/ma chinui sa păstrez imaginea ei,/supraviețuirea e mai suportabila dimineata/scanez codul de bara,al cărnii, orice eroare,/o pun pe seama unui mecanism /căruia nu ii datorez nimic din firimiturile jilava &binecuvântate, /din căldură umana."

Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.

Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,

Într-un hambar, pe unde n-am habar,

Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar

Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,

Printr-o formulă imaterial obscură,

Expert extras dintr-o inflorescență de primulă

Vom aplica elementar pe Euclid,

În centrifuga Newton pe rapid,

Un epsilon intuitiv de Lovelace,

Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.

E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,

Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?

Când ai venit la mine toamnă?

Adresa, unde ai găsit-o?

Te rog frumos, știu că ești doamnă

Nu spui la nimeni, spui -n-am găsit-o-

La mine-n suflet, e tot Mai, e Primăvară

Tu vii cu Noembrie, cu brumă...

La mine-i răsărit de soare...

Cântec dulce de vioară...

Am vrut să zic, dar gerul mi-a frânt glasul,

Rămâne doar fumul subțire-n piept;

Ce-am făcut? S-a stricat ceasul.

Și tac. Și ninge. Și aștept.