Amintește-mi!
Adu-mi aminte când uimit,
M-ascund tăcut, în mine,
Ca un dragon înlănțuit,
Căzând printre ruine.
Însingurat trecând în ani,
Lovindu-mă de stele,
Neant, mușcând din bolovani,
Sfărmându-i în măsele.
Când uit pierdute-n urma mea,
Frânturi de timp, deșarte,
Și mii de gânduri ce-ar putea,
Prelung, să urle-n noapte.
Și mii de flăcări ce-ți pândesc,
Surâsul și visarea,
Adu-mi aminte să-mi trăiesc,
Din mine, revărsarea,
Precum un râu involburat,
Avan curgând sălbatic,
Spre un abis întunecat,
Vopsit în ton pragmatic.
Să râd când înțelepții plâng,
Bolnavi de bătrânețe,,
Orbiți de pumnii ce ii strâng,
Cu frică și tristețe.
Și amintește-mi, dacă știi,
Atunci când pleacă norii,
În zbor spre zările pustii,
Ce rost mai au cocorii...
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Iulian Grigore
Дата публикации: 12 сентября
Просмотры: 99