Nedumerire

Nu-ncerca să vii la mine,

Nu-ncerca, că-i în zadar.

Afecțiunea mea pentru tine

N-a fost decât un amar.

Drum coiește-ți înainte!

Și voi încerca pe cât pot,

Iubire-mi s-o scot din minte

Fără sunetul de tropot.

Voi uita de-ale tale mângâieri,

De sărutul tău amăgitor.

Voi uita tot ce-a fost ieri,

Căci nu a fost decât un nor.

Lacrimile pe care le-am vărsat,

Din ceruri îngerul le-a adunat,

Și-n mii de stele le-a transformat,

Și feeric asupra-mi le-a presărat.

Vorbele ce durere mi-au provocat,

Aripile de înger mi le-a alungat.

Seninul cerului le-a acaparat,

Și suspinul din inimă l-a înlăturat.

Gândul în speranță s-a înaripat,

Crezul din divin m-a înobilat,

Sufletul cu iubire s-a încoronat,

Și creștinește totul am iertat.

Lasă-ți ființa să zburde-n real,

Părăsind câmpul cu florile visuri.

Culege din pomul vieții un ideal

Și adună-ți gândurile din abisuri.

Jocul luminii cu spectru-i bogat

Aurie ți-arată tipsia cu ofrande,

Dar idealul cules, strâns este legat

De principiile tale profunde.

Întâi iunie, vara a sosit,

Soarele voios a răsărit,

Sufletul duios a tresărit,

Ziua copilului a poposit.

Pomii și florile au înflorit,

Păsările vara o vestesc,

Gâzele-n tufe se liniștesc,

Și-n natură au sărbătorit.

Glasurile vesele de copii

Ce cu bucurie în natură,

Aduc omagiu în miniatură

Rezultat al unei stetoscopii.

Inima de copil se-nbogățește,

Prin dulci sărutări părintești

Alese sentimente sufletești

Și cu dragostea ce o primește.

Scurte sunt clipele bucuriilor

Și lungi zilele amintirilor.

Triste momentele de răvășire,

Liniștitoare cele de regăsire.

Neliniște-n nopțile de singurătate,

Abis gândurilor îndepărtate.

Speranțe-n zorii dimineții

Simbolul uman dat vieții.

Aleea ce se pierde-n infinit,

Atrage sufletu-mi umbrit,

Cuplând cu orizontul o lumină

Soarta-i oblăduire divină.

Curaju-i boboc neînflorit

Subjugat unui gând neîmplinit.

Nesiguranța-i bolta dorinței,

Împlinirea-i apanajul credinței.

Visul este curcubeul ivit,

Spectru străluce pe cer însorit,

Floare deschisă-n albastru

La licărirea unui astru.

Nu vreau să se mai strige pe metereze

Ca teama din conștiință să se elibereze.

Forma răului ivită prin negură de fum

Să nu fie descoperită doar postum.

Vreau să îmbrățișăm mereu azurul

Și pe cerul vieții s-apară trubadurul.

La case aburul fumegând din coșuri,

Dar să nu bubuie explozii din hățișuri.

Să poți admira, în liniște, poienile

Unde, tenace, să-nlături buruienile.

Să privești gâzele și păsările în zbor

Și să asculți susurul unui râu șerpuitor.

Lanul de grâne s-abunde ogorul,

Pâine aburindă să scoată cuptorul,

Prin livezi să culegem pomii fructiferi,

Să căutăm bogății în munții metaliferi.

Așa să menținem, prin slove, credința

Hrănind cu multă iscusință conștiința.

Prezentul să ne fie un bun argument

Și pentru viitor un înțelept testament.

Cum să mă numesc?
Nu-mi amintesc
dar aș veni dac-ai chema o ploaie.
Cum să mă numesc?
Cum ai vrea? 
Cum mi-ar plăcea?
Să mă numesc mândrie
judecată
răutate?
Sau doar ele să mă cheme?
Aș veni
dac-ai chema o ploaie.
Aș străpunge uscatul,
uscatul cel de nestrăpuns
aș uda pământul și
ți-aș uda sufletul
dacă m-ai chema.

Ceață

Merg grăbit în ciuda libertății,

Spre tot ce gândurile-mi pictează,

Munți de realizări, asta e vocea sorții,

Îmi spune, doar asta contează...

Dar de ce nu sunt fericit?

Sunt, dar diferit,

Cum adică e drăguț când ma auzi mințind?

Asta simt, nu pretind,

Sau asa cred, stai, asa am fost mereu,

Parca nu... oprește-te, culoarea,

Se scurge, nu mai beau, nu mai vreau,

Ba da, îmi place starea,

Pensulă dispare, o vreau înapoi,

Dispari haos, acum sunt in pragul vieții,

Credeam ca-s întreg, incep sa ma-ndoi,

De ce e totul în ceață în spatele porții?

    Ţipătul acelui cocor 
    A strivit un colţ de nor 
    Şi-a-nălţat din hău de mări 
    Către-a lunii vagi cărări 
    Ecou ascuţit ce trece 
    Peste-amurgul dens şi rece... 
    
    Îmi răsună drept în minte 
    Ca pe-o rană-n cer: fierbinte 
    Vestind ziua-n primii zori 
    În zbor straniu de cocori 
    Ce se-nalţă-nspăimântaţi 
    Către aştrii luminaţi... 
    
    Iar fiorii reci mi-apasă 
    Sufletul străin de casă 
    Fiu rătăcitor ce-ajunge 
    Noaptea-n zor-de-zi s-alunge 
    Lăsând umbra-n urma sa 
    Zdrenţuită-n catifea... 
    
    Un cocor pe-un colţ de stea…

Ca stelele-n zori, 

strălucirea 

se topește-n fum, 

sub plapuma tăcerii, 

lupte-adevărate,

își fac drum, 

hedonismu-nșelător,

ca noru'

aproape-ntunecat,

se prelinge

în inimi și minți...

suspine și umbre,

în dans se prind 

înfrânte.

Oh suflet drag ,

Oare după ce masca 

Se ascunde zâmbetul? 

Zâmbetul blând al copilului

Care râde din orice 

De soare se bucură,

De vânt,

De ploaie,

De apus,

De răsărit, 

Copilul acela blajin 

Chiar inocent 

Care ai fost o dată ... 

Ignorant l-ai abandonat

În frig și nepăsare 

Lăsat după a societății mască

După griji și frici 

După încordare și rigiditate

Cerul numai întunecat îl vezi

Frigul îl simți...

Uiți să privești stelele

Fară întuneric ele nu s ar vedea 

Uiți să visezi

Să trăiești cu și pentru visul tău

Căci un visător te ai nascult 

Acaparat de propia lume ai devenit

Și totuși adânc în tine 

Stelele luminează

Focul viu arde 

Răsuflare are 

Aminte adu ți 

Că din praf de stele și lumină

Presărate de suflu divin 

Viață ai luat 

Speranță să te îndrume 

Spre bucurie și vise dulci 

Că ale unui copil 

Acum trăiești 

În armonie cu tine

Iar se te bucuri de flori ,

De zâmbete,

De viață . 

Ți-a deformat percepția și înțelegerea de sine

Ți-a stabilit idealuri ce nu le poți obține

Te-a transformat pe tine în principalul inamic

Lupta cu tine însuți te face din ce în ce mai mic

Ți-a decorat o lume gri văzută cu suspiciune

Ți-a inspirat ideea că dialogul este slăbiciune

Și toate reflexele empatice a reușit să le înece

Lupta cu semenii tăi te face din ce în ce mai rece

Ți-a dat dușmani duium țesuți din fibre digitale

Ți-a distras atenția de la toate semnele vitale

Ți-a confiscat conștiința și totul tău efort

Lupta cu morile de vânt te face din ce în ce mai mort

Te-a ținut departe de veridicitate

Ți-a dat alternative la fapte și la realitate

Ți-a camuflat victoria într-un eșec

Lupta cu adevărul te face din în ce mai sec.