Стихи из этой категории
Gânduri 3
Cutreieri meleaguri ale gândului
Cu sufletul tânjind după iubire,
Și-nfrunți eroic semnele amurgului,
Căutând mereu portița de ieșire.
Portiță deschisă spre o cale
Ce o dorești în drumul vieții,
Așa cum vinul se visează în pocale
Iar tu îmbrăcată-n nuanțele tinereții.
Așa cum floarea așteaptă răsăritul,
Lumina Soarelui ce o înflorește,
Așa și tu încerci să alegi cuvântul
Pentru momentul ce te încălzește.
O dulce decembrie
Dulce decembrie, plin de amărăciune
de ce îmi rănești copilul din mine
Ce te visa un an întreg,
ce te ruga să nu mai pleci.
Râmăi acum, o dulce decembrie
un vis amar, ce subtil
Mă amăgești, și mă cuprinzi
într-o strânsoare ce mă sufocă.
Ai venit în plin moment
de goliciune în a mea inima
Jelindu-mi copilul, ce odată a fost
viu și fericit în acest moment.
Ceea ce aduci tu nu e fericire,
e un oribil viscol, plin de amar și regrete
de vise devenite coșmaruri
Și de momente în închisori pe viața.
Mă crezi când iți spun că te urâsc
Aș da și viața de doi bani a mea
să pleci de tot, să nu mai revii,
Dar tot în zadar ar fi sacrificiul meu.
Rămâi atunci în pereții goi ai trupului meu,
lângă un suflet reanimat de prea multe ori
privind prin ochii de gheață,
al unui corp parăsit de speranță.
stihuri diamantine //5
ștejar
gârbovit însângerat
lăcrimând rememorând cugetând
la jocul de copii-
luptând răscumpărând dăruind
jertfelnic luminos
altar
Alchimie
incizia ochiului tău
e asemeni diamantului din mâna
bătrânului tăietor de geamuri
necruțătoare
lasă în sticlă o dâră albă
ca un țipăt speriat de pasăre
dacă ai apăsa pe capete
m-aș desface în două
precum un sâmbure
în două jumătăți imperfecte
și inegale
cu sufletul înspăimântat într-o parte
cu mintea răvășită
fâlfâind din aripi
în partea cealaltă
și n-aș mai fi eu în niciuna
nu te-aș mai recunoaște
în retortele ochilor tăi
printre atâtea amestecuri de substanțe amorfe
clocotește aurul negru al irisilor
metalul topit
nu ți-a rămas decât să mă torni în matricele de argilă
ale gândului
sub formă de lacrimă
să mă atârni apoi de lobii urechilor
în locul cerceilor...
Instantanee
mă gândesc tot mai des la viața mea simplă
mutând ulcioarele cu rouă neîncepută
dinspre ieri
înspre azi
pe aceeași masă rotundă a zilei
unele dintre ele sunt ciobite
cu torțile rupte
au fisuri longitudinale sau transversale
lutul mai crapă
se știe doar că ulciorul
nu merge de multe ori în viața aceasta
la apă
mereu ți se întâmplă câte ceva
neprogramat
o pisică neagră îți taie calea
de exemplu
și-ți murdărește cu spaimă
toate geamurile
iubita îți cade pe scări
și-și rupe unghiile
cui să te plângi
pe o scară de la zero la un miliard a coincidențelor
susceptibile de a se produce într-o viață de om
acestea sunt pierderi infinitezimale
acceptabile
pornind de la un anumit număr de variabile
și aplicând calculul probabilităților la studiul mișcării browniene
tot acolo ajungi
.
mă gândesc tot mai des la viața mea simplă
acordată după corzile fermecate ale cerului
dincolo de cheile muzicale cunoscute
îți mai amintești când ai apăsat prima clapă a clavirului
do
mi-ai apăsat de fapt pe inimă
sau când ai trecut cursiv cu degetul peste toate clapele
și ai râs
mi-ai deschis porțile ferecate în lumină
ale Nirvanei
și mi-ai dezlegat aripile visului
în care nici acum n-a murit zborul…
Pribeag
Sunt fir de aţă rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viaţă obosită
pe valuri scrise de destin.
Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute lungi de prea mult plâns,
pe drumul casei o să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.
E gândul stins de licărire
şi timpul ţel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e mal de apă necuprins.
Aleargă-n noapte sângerânde
şirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.
Un singur trup păzeşte viaţa,
mlădiţă plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineaţa
de-un vis rămas mereu pribeag.
Sunt fir de aţă rătăcită,
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu
Gânduri 3
Cutreieri meleaguri ale gândului
Cu sufletul tânjind după iubire,
Și-nfrunți eroic semnele amurgului,
Căutând mereu portița de ieșire.
Portiță deschisă spre o cale
Ce o dorești în drumul vieții,
Așa cum vinul se visează în pocale
Iar tu îmbrăcată-n nuanțele tinereții.
Așa cum floarea așteaptă răsăritul,
Lumina Soarelui ce o înflorește,
Așa și tu încerci să alegi cuvântul
Pentru momentul ce te încălzește.
O dulce decembrie
Dulce decembrie, plin de amărăciune
de ce îmi rănești copilul din mine
Ce te visa un an întreg,
ce te ruga să nu mai pleci.
Râmăi acum, o dulce decembrie
un vis amar, ce subtil
Mă amăgești, și mă cuprinzi
într-o strânsoare ce mă sufocă.
Ai venit în plin moment
de goliciune în a mea inima
Jelindu-mi copilul, ce odată a fost
viu și fericit în acest moment.
Ceea ce aduci tu nu e fericire,
e un oribil viscol, plin de amar și regrete
de vise devenite coșmaruri
Și de momente în închisori pe viața.
Mă crezi când iți spun că te urâsc
Aș da și viața de doi bani a mea
să pleci de tot, să nu mai revii,
Dar tot în zadar ar fi sacrificiul meu.
Rămâi atunci în pereții goi ai trupului meu,
lângă un suflet reanimat de prea multe ori
privind prin ochii de gheață,
al unui corp parăsit de speranță.
stihuri diamantine //5
ștejar
gârbovit însângerat
lăcrimând rememorând cugetând
la jocul de copii-
luptând răscumpărând dăruind
jertfelnic luminos
altar
Alchimie
incizia ochiului tău
e asemeni diamantului din mâna
bătrânului tăietor de geamuri
necruțătoare
lasă în sticlă o dâră albă
ca un țipăt speriat de pasăre
dacă ai apăsa pe capete
m-aș desface în două
precum un sâmbure
în două jumătăți imperfecte
și inegale
cu sufletul înspăimântat într-o parte
cu mintea răvășită
fâlfâind din aripi
în partea cealaltă
și n-aș mai fi eu în niciuna
nu te-aș mai recunoaște
în retortele ochilor tăi
printre atâtea amestecuri de substanțe amorfe
clocotește aurul negru al irisilor
metalul topit
nu ți-a rămas decât să mă torni în matricele de argilă
ale gândului
sub formă de lacrimă
să mă atârni apoi de lobii urechilor
în locul cerceilor...
Instantanee
mă gândesc tot mai des la viața mea simplă
mutând ulcioarele cu rouă neîncepută
dinspre ieri
înspre azi
pe aceeași masă rotundă a zilei
unele dintre ele sunt ciobite
cu torțile rupte
au fisuri longitudinale sau transversale
lutul mai crapă
se știe doar că ulciorul
nu merge de multe ori în viața aceasta
la apă
mereu ți se întâmplă câte ceva
neprogramat
o pisică neagră îți taie calea
de exemplu
și-ți murdărește cu spaimă
toate geamurile
iubita îți cade pe scări
și-și rupe unghiile
cui să te plângi
pe o scară de la zero la un miliard a coincidențelor
susceptibile de a se produce într-o viață de om
acestea sunt pierderi infinitezimale
acceptabile
pornind de la un anumit număr de variabile
și aplicând calculul probabilităților la studiul mișcării browniene
tot acolo ajungi
.
mă gândesc tot mai des la viața mea simplă
acordată după corzile fermecate ale cerului
dincolo de cheile muzicale cunoscute
îți mai amintești când ai apăsat prima clapă a clavirului
do
mi-ai apăsat de fapt pe inimă
sau când ai trecut cursiv cu degetul peste toate clapele
și ai râs
mi-ai deschis porțile ferecate în lumină
ale Nirvanei
și mi-ai dezlegat aripile visului
în care nici acum n-a murit zborul…
Pribeag
Sunt fir de aţă rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viaţă obosită
pe valuri scrise de destin.
Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute lungi de prea mult plâns,
pe drumul casei o să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.
E gândul stins de licărire
şi timpul ţel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e mal de apă necuprins.
Aleargă-n noapte sângerânde
şirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.
Un singur trup păzeşte viaţa,
mlădiţă plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineaţa
de-un vis rămas mereu pribeag.
Sunt fir de aţă rătăcită,
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu
Другие стихотворения автора
Les belles femmes
Toutes les femmes sont aimées.
Leur amour sera toujours capricieux.
Meme quand elles sont plus âgés
Leur amour sera toujours délicieux.
Leurs beaux yeux et leurs lèvres,
Le sourire et le mouvement discret,
Ils seront comme le cours des rivières
Et presque toujours un grand secret.
On les compare comme des fleurs
Qui ne s'ouvre qu'à l'amour
Décrire un spectre de couleurs
Et le chant d'un troubadour.
Zum, zum!
În poiana plină cu flori,
Albinele au pornit dis în zori,
S-adune din sepale polenul
Și să împrăștie germenul.
Albinele culeg nectarul,
Stabilind cu grijă hotarul.
Se-ntorc la stup rând pe rând,
Cu polenul pe aripi zburând.
Ele se adună apoi în grup
Construind cămăruțe-n stup,
Unde hexagoane formează
Și un întreg fagure normează.
Faguri din a vremurilor aură
Ce trei milenii străbătură,
Aducând un dulce aliment
Ce are rol și de medicament.
Acest miracol al naturii
S-a creat și a dat omenirii,
Câte o picătură de miere
Bolilor punând bariere.
Dacă nu ar fi aceste insecte
Am întâmpina multe efecte.
Nu s-ar mai înmulții plantele
Și în poiană ar muri cuvintele.
Nectarul florilor dulce și auriu
Din alburiu, purpuriu și azuriu,
Nu ne-ar mai apăra imunitatea
Și nu ar mai exista varietatea.
Realitate
Încerci să porți șiragul de safire,
Dar gândul îți zboară la mătănii.
Și sufletu-i pe altarul de jertfire
De a uita c-au fost năzdrăvănii.
În iarba deasă, verde și în cețuri,
Oare se ascunde un spiriduș poznaș,
Ce se tot joacă cu ale tale simțuri
Și te include ca fiind părtaș?
Doar este timpul ce trece ca vântul
Peste iarba verde și ființe, grăbit.
El cârmuiește de veacuri Pământul
Și te-nconjoară în zboru-i robit.
Ți-amintește că viața-i frumoasă
Și să trăiești fără regret în prezent.
Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă
Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.
Predispoziție
Silueta blândă a vieții
Se-apleacă asupra sufletului,
Așa cum roua dimineții
Aduce împrospătarea aerului.
Speranța zorilor vieții însorite
Ce îți așterne tiptil în suflet,
Miresmele dulci și întinerite
Ale dorinței pornite din cuget.
Să nu-nvinuiești iar destinul
Că de-abia azi după atâta chin,
Poți iarăși să privești seninul
Și să nu te simți privită ca manechin.
Dar nu ursita-ți poartă vina,
Că n-ai văzut nici flori, nici stele,
Ci în principiile tale-i rădăcina
Căci ai omis să mai urci crestele.
Două păpuși
Două păpuși în colțul casei
Stau și mă privesc demult.
Două păpuși cu ochi albaștri,
Rochițe roz și pantofiori.
Două păpuși neînsuflețite
Cu inimile înmărmurite.
Păpuși ce nu știu a vorbi,
Păpuși ce nu pot a mișca.
Ele stau astfel nemișcate
În colțul casei întunecate.
Ele nu dorm și nu mănâncă,
Iar viața ele n-o cunosc.
Când cu atenție le privești,
Parcă ar ști ce este în jur.
Și ar putea s-asculte zumzetul
Și freamătul ce le-nconjoară.
Iar tu copilă cutezătoare
Ce totul vrei ca să cunoști,
Imaginându-ți-le ca ființe
Intri în jocul magic al minții.
Le inviți la o șuetă ca între fete,
La un ceai sau o bomboană.
Le întrebi ce le mai place
Și aștepți ca ele să-ți răspundă.
Într-un târziu Moș Ene
Pe la gene se abate.
Adormind, le visezi vorbind
Și dansând și cântând.
Dimineața în grabă te trezești,
Cu bucurie le îmbrățișezi.
Purtând visul mai departe
Ca un mister dintr-o carte.
Les belles femmes
Toutes les femmes sont aimées.
Leur amour sera toujours capricieux.
Meme quand elles sont plus âgés
Leur amour sera toujours délicieux.
Leurs beaux yeux et leurs lèvres,
Le sourire et le mouvement discret,
Ils seront comme le cours des rivières
Et presque toujours un grand secret.
On les compare comme des fleurs
Qui ne s'ouvre qu'à l'amour
Décrire un spectre de couleurs
Et le chant d'un troubadour.
Zum, zum!
În poiana plină cu flori,
Albinele au pornit dis în zori,
S-adune din sepale polenul
Și să împrăștie germenul.
Albinele culeg nectarul,
Stabilind cu grijă hotarul.
Se-ntorc la stup rând pe rând,
Cu polenul pe aripi zburând.
Ele se adună apoi în grup
Construind cămăruțe-n stup,
Unde hexagoane formează
Și un întreg fagure normează.
Faguri din a vremurilor aură
Ce trei milenii străbătură,
Aducând un dulce aliment
Ce are rol și de medicament.
Acest miracol al naturii
S-a creat și a dat omenirii,
Câte o picătură de miere
Bolilor punând bariere.
Dacă nu ar fi aceste insecte
Am întâmpina multe efecte.
Nu s-ar mai înmulții plantele
Și în poiană ar muri cuvintele.
Nectarul florilor dulce și auriu
Din alburiu, purpuriu și azuriu,
Nu ne-ar mai apăra imunitatea
Și nu ar mai exista varietatea.
Realitate
Încerci să porți șiragul de safire,
Dar gândul îți zboară la mătănii.
Și sufletu-i pe altarul de jertfire
De a uita c-au fost năzdrăvănii.
În iarba deasă, verde și în cețuri,
Oare se ascunde un spiriduș poznaș,
Ce se tot joacă cu ale tale simțuri
Și te include ca fiind părtaș?
Doar este timpul ce trece ca vântul
Peste iarba verde și ființe, grăbit.
El cârmuiește de veacuri Pământul
Și te-nconjoară în zboru-i robit.
Ți-amintește că viața-i frumoasă
Și să trăiești fără regret în prezent.
Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă
Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.
Predispoziție
Silueta blândă a vieții
Se-apleacă asupra sufletului,
Așa cum roua dimineții
Aduce împrospătarea aerului.
Speranța zorilor vieții însorite
Ce îți așterne tiptil în suflet,
Miresmele dulci și întinerite
Ale dorinței pornite din cuget.
Să nu-nvinuiești iar destinul
Că de-abia azi după atâta chin,
Poți iarăși să privești seninul
Și să nu te simți privită ca manechin.
Dar nu ursita-ți poartă vina,
Că n-ai văzut nici flori, nici stele,
Ci în principiile tale-i rădăcina
Căci ai omis să mai urci crestele.
Două păpuși
Două păpuși în colțul casei
Stau și mă privesc demult.
Două păpuși cu ochi albaștri,
Rochițe roz și pantofiori.
Două păpuși neînsuflețite
Cu inimile înmărmurite.
Păpuși ce nu știu a vorbi,
Păpuși ce nu pot a mișca.
Ele stau astfel nemișcate
În colțul casei întunecate.
Ele nu dorm și nu mănâncă,
Iar viața ele n-o cunosc.
Când cu atenție le privești,
Parcă ar ști ce este în jur.
Și ar putea s-asculte zumzetul
Și freamătul ce le-nconjoară.
Iar tu copilă cutezătoare
Ce totul vrei ca să cunoști,
Imaginându-ți-le ca ființe
Intri în jocul magic al minții.
Le inviți la o șuetă ca între fete,
La un ceai sau o bomboană.
Le întrebi ce le mai place
Și aștepți ca ele să-ți răspundă.
Într-un târziu Moș Ene
Pe la gene se abate.
Adormind, le visezi vorbind
Și dansând și cântând.
Dimineața în grabă te trezești,
Cu bucurie le îmbrățișezi.
Purtând visul mai departe
Ca un mister dintr-o carte.