Fluturi
Nu-mi plac fluturii ,
Cum îmi plăceau odinioară ,
Când primeam plăcere , culoare ,
Nu dureri sfâșietoare.
Nu-mi plac fluturii ,
Acum îi simt în mine ,
Ori de câte ori trec pe lângă tine ,
Și sincer , nu ai merita ,
Nu mi-ai merita fluturii ,
Nici să îi vezi , nu să-i mai simți ,
Pentru ca tu nu poți simți ,
Aripile unui fluture frânt .
Tu nu vrei să simți ,
Aripile unui fluture plăpând ,
Îndurerat , plouat,
Mort de iubire.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Arina Cernețchi
Дата публикации: 7 июня 2023
Просмотры: 664
Стихи из этой категории
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
În zadar în olandeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Tevergeefs
In de lente, terwijl de ziel trilt,
We wachten op geluk door te dromen,
En in de herfst, als de hoop sterft,
We hebben nog een wolk over,
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat nooit meer komt,
Slechts een vluchtige droom wiegen
's Nachts is de lucht altijd helder,
Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,
Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk dat we altijd willen,
De komt niet meer!
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk waar we zo naar verlangen
De komt niet meer!
CARANTINĂ -lecție bună
Carantină, carantină…
ești ca spinul în grădină
te-aș tăia, dar nu știu cum
deci, te admirăm oricum
chiar dacă nu ai parfum.
Carantină floare rară,
tare aș mai vrea afară.
Că de când ai înflorit
pe-afară n-am mai ieșit
și-un pic și-am încărunțit.
Carantină sac de box
lasă că-ți găsesc detox
și-apoi vezi cum dau în tine
să simți cât este de bine
când stau cu masca pe mine.
Carantină cuib de cuc
lasă că-ți găsim haiduc
care să te pună în cui
colo-n vârful muntelui
să îngheți în bătaia vântului.
Carantină, Carantină,
te rog să nu fii haină
încă te mai rog ceva,
să pot din nou îmbrățișa
pe cei dragi din viața mea.
Carantină, aș vrea discret
să îți spun și un secret
pe toată prezența ta
am avut ce învăța
mai mult să iubesc
pe cei dragi să-i prețuiesc.
Sinele pierdut
Am ajuns în punctul zero
Unde nulul e mai nul,
Unde-i dulce degradarea,
Unde totul este scrum,
Unde clopotele morții bat și cântă neîncetat.
Am ajuns în punctul zero
Unde abisul e mai abis,
Unde căderea e lungă,
Unde sufletul s-a stins.
Unde tristă-i întrebarea:
Unde-s eu, fetița-zâmbet?
S I Stola
Atunci cand imi este teama
Respiratia ta imi este pansament
Iar cand durerea sufletului meu
Devine tot mai mare
In bratele tale isi gaseste alinare
Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine
Vocea ta blanda si cuvintele alese
In momente de fericire si durere....
Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine
Cladura sufletului tau...
O viata de as mai trai, nu m-as satura de vocea ta
O viata de as mai trai, i-as multumi neincetat,
Pentru iubirea ce mi-o porti cu adevarat!
Deschide-ti larg bratele si strage-ma la pieptul tau
Deschide-ti sufletul tau bun si tine ma ascunsa
Fereste-ma de tot ce-i rau si neinteles
Iubeste-ma cu tot ce-i bun si rau in mine!
Sărmana foaie...
Mă pun la masă iar să scriu,
Sărmana foaie plânge,
Că-mi știe sufletul pustiu,
Și lacrima de sânge.
Condeiul vechi cu drag apuc,
Că-mi știe multe patimi,
În călimară-l introduc,
Și-n loc de tuș sunt lacrimi.
Lumina-n geam e astăzi pală,
Și masa-mi pare că suspină,
Mă uit pierdut la foaia goală,
Și nu știu cine e de vină...
Cuvântu-n gură mi se-ntoarce,
Tristețea murmură în șoapte,
În minte sunt împuns cu ace,
Și-n ochii mei se face noapte.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
În zadar în olandeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Tevergeefs
In de lente, terwijl de ziel trilt,
We wachten op geluk door te dromen,
En in de herfst, als de hoop sterft,
We hebben nog een wolk over,
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat nooit meer komt,
Slechts een vluchtige droom wiegen
's Nachts is de lucht altijd helder,
Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,
Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk dat we altijd willen,
De komt niet meer!
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk waar we zo naar verlangen
De komt niet meer!
CARANTINĂ -lecție bună
Carantină, carantină…
ești ca spinul în grădină
te-aș tăia, dar nu știu cum
deci, te admirăm oricum
chiar dacă nu ai parfum.
Carantină floare rară,
tare aș mai vrea afară.
Că de când ai înflorit
pe-afară n-am mai ieșit
și-un pic și-am încărunțit.
Carantină sac de box
lasă că-ți găsesc detox
și-apoi vezi cum dau în tine
să simți cât este de bine
când stau cu masca pe mine.
Carantină cuib de cuc
lasă că-ți găsim haiduc
care să te pună în cui
colo-n vârful muntelui
să îngheți în bătaia vântului.
Carantină, Carantină,
te rog să nu fii haină
încă te mai rog ceva,
să pot din nou îmbrățișa
pe cei dragi din viața mea.
Carantină, aș vrea discret
să îți spun și un secret
pe toată prezența ta
am avut ce învăța
mai mult să iubesc
pe cei dragi să-i prețuiesc.
Sinele pierdut
Am ajuns în punctul zero
Unde nulul e mai nul,
Unde-i dulce degradarea,
Unde totul este scrum,
Unde clopotele morții bat și cântă neîncetat.
Am ajuns în punctul zero
Unde abisul e mai abis,
Unde căderea e lungă,
Unde sufletul s-a stins.
Unde tristă-i întrebarea:
Unde-s eu, fetița-zâmbet?
S I Stola
Atunci cand imi este teama
Respiratia ta imi este pansament
Iar cand durerea sufletului meu
Devine tot mai mare
In bratele tale isi gaseste alinare
Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine
Vocea ta blanda si cuvintele alese
In momente de fericire si durere....
Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine
Cladura sufletului tau...
O viata de as mai trai, nu m-as satura de vocea ta
O viata de as mai trai, i-as multumi neincetat,
Pentru iubirea ce mi-o porti cu adevarat!
Deschide-ti larg bratele si strage-ma la pieptul tau
Deschide-ti sufletul tau bun si tine ma ascunsa
Fereste-ma de tot ce-i rau si neinteles
Iubeste-ma cu tot ce-i bun si rau in mine!
Sărmana foaie...
Mă pun la masă iar să scriu,
Sărmana foaie plânge,
Că-mi știe sufletul pustiu,
Și lacrima de sânge.
Condeiul vechi cu drag apuc,
Că-mi știe multe patimi,
În călimară-l introduc,
Și-n loc de tuș sunt lacrimi.
Lumina-n geam e astăzi pală,
Și masa-mi pare că suspină,
Mă uit pierdut la foaia goală,
Și nu știu cine e de vină...
Cuvântu-n gură mi se-ntoarce,
Tristețea murmură în șoapte,
În minte sunt împuns cu ace,
Și-n ochii mei se face noapte.
Другие стихотворения автора
Sărut
Și-n acel moment,
A mea respirație s-a oprit ,
A mea inimă s-a stins,
Uitându mă și așteptând,
Al tău sărut rătăcit .
Rece și amar ..
Dar dureros de dorit,
A ta mână caldă pe-a mea față palidă,
Ai tăi ochi aprinși în ai mei albăstrui,
Al tău oxigen în ai mei plămâni.
Ești o pată albă în al meu suflet,
Dar nu vreau să te înnegresc...
Sadness
My bones are aching with my sadness.
It feels impossible to leave my bed.
My eyes are swollen shut
from all the tears I shed.
I keep replaying our memories,
over and over in my head.
My hands can no longer write,
From all the paragraphs I sent begging you.
My heart has sunk so deep,
Due what you put me through.
I wonder if you feel this type of agony.
At times I wish you did
so that you could understand me.
But deep down I know it's not true,
for you have already replace me
with somebody new
Eminescu
Trandafir , rege al florilor
Pentru că ai crescut în curtea ta
Flori de versuri plăpânde
Culese din ochii tai de catifea.
Oare te mai plimbi prin pădurile de aur ?
Sau ai mai stat tu tânăr, culcat lângă izvor ?
Și vreau să-ți aflu răspunsul la întrebare
Căci ce este amorul ? E oare dor si ploaie ?
Dispar și ceruri și pământ
Și tu ai dispărut
Și ai lăsat doar lacrimi
Durere în urma ta
Oh, Eminescu , Luceafăr însuflețit
O veșnică lumină prea greu de înțeles
Noi te păstrăm în gând , prefer să nu te uit
Cu ale tale versuri , trăind pe-acest pământ
Să mă sting ?
mi simt a mea respirație întretăiată,
Aud ale tale cuvinte tari,
Respiră, inspiră, strigă ceva înăuntru meu ,
Cred că leșin de atât rău.
Furtună de cuvinte , care mai de care ,
Mă dor mușchii, mai bine oasele,
Căci nu știu de-mi mai rămâne carne pe mine,
De frica ce o duc de tine,
Mă pot opri doar dacă pun capăt
Acestui proces întârziat.
Tu lume , chiar mă doare,
Încețoșând a mea ființă moale.
Prind ură și nervii îmi cedează,
Mereu cu ochii încinși de furie.
Două făclii aprinse ,
Nestinse pe veci de-acum.
Oprește-te , îmi spui tu lume ,
Dar nu vreau sa ascult un cuvânt,
Căci cu el mă rănești adânc,
Fac afaceri cu inima ,
Să mă consum , să mă sting ?
Doi îndrăgostiți
În ai tăi ochi albaștri ,
Văd un ocean de stele ,
Tu în ai mei căprui ,
Te visezi în brațele mele.
Simt a noastră conexiune ,
E ceva din univers ,
Poate de-ai vedea mai des ,
Cât de mult te iubesc .
Îmbrățișările ne seduc pe amândoi ,
De parcă am avea ceva aparte , doar pentru noi ,
Al tău sărut, de zi sau dimineață ,
Le simt pe pielea mea amară ,
Poate dulce pentru ale tale buze moi , de seară.
Azi , mîine, e o veșnicie ,
Ceea ce noi simțim, credem , e iubire .
Din cunoscuți, în prieteni, într-un final iubiți ,
Cât va dura oare această dragoste de oameni orbiți ,
De mai ști, de a mea inimă, ai cunoaște,
Ai ști, dragule , chiar dacă cerul se va întuneca , lumea se va sfârși , a mea memorie-mi pierdută a fi,
Tu nu dispari , cu tine îmi creez lumea .
Pictam
Ea picta doar în nuanțe triste ,
Și poezii doar sumbre scria ,
Se ascundea mereu printre umbre ,
În a sa inimă se ascundea .
Prietenii , străini îi deveneau ,
Căci toți din jur înșeală.
Ea zâmbetul , păcat îl considera,
Iar lacrimile cea ce o salva.
Cu vopsele gri picta ,
Iar în mâini ,pensula îi tremura .
La culori mai deschise visa ,
Și în viața și pe pânză.
Sărut
Și-n acel moment,
A mea respirație s-a oprit ,
A mea inimă s-a stins,
Uitându mă și așteptând,
Al tău sărut rătăcit .
Rece și amar ..
Dar dureros de dorit,
A ta mână caldă pe-a mea față palidă,
Ai tăi ochi aprinși în ai mei albăstrui,
Al tău oxigen în ai mei plămâni.
Ești o pată albă în al meu suflet,
Dar nu vreau să te înnegresc...
Sadness
My bones are aching with my sadness.
It feels impossible to leave my bed.
My eyes are swollen shut
from all the tears I shed.
I keep replaying our memories,
over and over in my head.
My hands can no longer write,
From all the paragraphs I sent begging you.
My heart has sunk so deep,
Due what you put me through.
I wonder if you feel this type of agony.
At times I wish you did
so that you could understand me.
But deep down I know it's not true,
for you have already replace me
with somebody new
Eminescu
Trandafir , rege al florilor
Pentru că ai crescut în curtea ta
Flori de versuri plăpânde
Culese din ochii tai de catifea.
Oare te mai plimbi prin pădurile de aur ?
Sau ai mai stat tu tânăr, culcat lângă izvor ?
Și vreau să-ți aflu răspunsul la întrebare
Căci ce este amorul ? E oare dor si ploaie ?
Dispar și ceruri și pământ
Și tu ai dispărut
Și ai lăsat doar lacrimi
Durere în urma ta
Oh, Eminescu , Luceafăr însuflețit
O veșnică lumină prea greu de înțeles
Noi te păstrăm în gând , prefer să nu te uit
Cu ale tale versuri , trăind pe-acest pământ
Să mă sting ?
mi simt a mea respirație întretăiată,
Aud ale tale cuvinte tari,
Respiră, inspiră, strigă ceva înăuntru meu ,
Cred că leșin de atât rău.
Furtună de cuvinte , care mai de care ,
Mă dor mușchii, mai bine oasele,
Căci nu știu de-mi mai rămâne carne pe mine,
De frica ce o duc de tine,
Mă pot opri doar dacă pun capăt
Acestui proces întârziat.
Tu lume , chiar mă doare,
Încețoșând a mea ființă moale.
Prind ură și nervii îmi cedează,
Mereu cu ochii încinși de furie.
Două făclii aprinse ,
Nestinse pe veci de-acum.
Oprește-te , îmi spui tu lume ,
Dar nu vreau sa ascult un cuvânt,
Căci cu el mă rănești adânc,
Fac afaceri cu inima ,
Să mă consum , să mă sting ?
Doi îndrăgostiți
În ai tăi ochi albaștri ,
Văd un ocean de stele ,
Tu în ai mei căprui ,
Te visezi în brațele mele.
Simt a noastră conexiune ,
E ceva din univers ,
Poate de-ai vedea mai des ,
Cât de mult te iubesc .
Îmbrățișările ne seduc pe amândoi ,
De parcă am avea ceva aparte , doar pentru noi ,
Al tău sărut, de zi sau dimineață ,
Le simt pe pielea mea amară ,
Poate dulce pentru ale tale buze moi , de seară.
Azi , mîine, e o veșnicie ,
Ceea ce noi simțim, credem , e iubire .
Din cunoscuți, în prieteni, într-un final iubiți ,
Cât va dura oare această dragoste de oameni orbiți ,
De mai ști, de a mea inimă, ai cunoaște,
Ai ști, dragule , chiar dacă cerul se va întuneca , lumea se va sfârși , a mea memorie-mi pierdută a fi,
Tu nu dispari , cu tine îmi creez lumea .
Pictam
Ea picta doar în nuanțe triste ,
Și poezii doar sumbre scria ,
Se ascundea mereu printre umbre ,
În a sa inimă se ascundea .
Prietenii , străini îi deveneau ,
Căci toți din jur înșeală.
Ea zâmbetul , păcat îl considera,
Iar lacrimile cea ce o salva.
Cu vopsele gri picta ,
Iar în mâini ,pensula îi tremura .
La culori mai deschise visa ,
Și în viața și pe pânză.