Darul iubirii

Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îți vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.
Vibrațiile muzicii zguduie magistral bolțile albastre
ale cerului domnesc,
Scormonind apoi toate colțurile Universului
pentru a-ți da de veste.


Plutind pe portativul stelelor, notele se rostogolesc într-o avalanșă nebună
Spre cel mai îndepărtat întuneric unde se termină materia cosmosului.
Aici, în tărâmul începutului și sfârșitului,
într-o singurătate absolută
Dumnezeu își doarme armonia pierdută
în leagănul uitărilor eterne.


Murmurul trist al umanității întrerupe
visarea solemnă a bunului Domn
Care ascultând ondulațiile pline de durere
ale cântecelor noastre triste
Hotărăște să ne îndulcească durerea
cu darul veșnic al iubirii.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Vasile Serban poezii.online Darul iubirii

#poezieVasileSerban#poemSerbanVasile#Ungramdeompentrueternitate

Дата публикации: 26 марта 2024

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 1038

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

În căutarea iubirii

Te-am căutat, iubire, de sus, cu cerul,
Când l-am rugat să-mi deseneze,
Din nori, o inimă mai roșie ca focul
Și-am scris cu mâna mea pe ea,
Încă te-aștept, iubirea mea.

 

Te-am căutat iubire, cu marea cea sărată,
Când am rugat-o să izbească malul,
Și dacă valul ei îți va lovi piciorul
Să ți-l sărute cu sărutul meu
Și apoi să-mi dea de veste.

 

Te-am căutat iubire, cu câmpul plin de flori,
Când l-am rugat să îmbie, cu minunat parfum,
Pe fiecare domnișoară, la margine de drum,
Iar când te va vedea, să îți ofere-n dar
Un zâmbet și-o lalea, ambele, din partea mea

Еще ...

Strigoi

Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.


Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.


Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.


Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.


Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.

Еще ...

Nuanță de gri

Nuanțele de gri sunt singurele umbre

Ce dansează sălbatic în calea ochilor,

Dorind să ascundă culorile curate,

Cerșesc grăbite atenția mea totală.

                                   

Infinitul curcubeu de nuanțe închise

Mă acaparează și mă izolează,

Creând pentru mine în abisuri

Un amestec de tristețe supremă.

 

Îmi măsoară apoi adâncimea tristeții

Cu o nuanță de gri metalizat,

Iar sălbaticul rânjet de mândrie

Mă face să cred că a reușit.

 

Intensitatea de gri asupra ființei mele

Îmi trezește neîmplinirile trecute

Și dorind să se sfârșească mai repede,

Îl rog să pregătească nuanța fatală.

 

Îmi închide cu nuanțele accesul spre viitor

Și izbindu-mă furios într-o fundătură,

Se năpustește exaltat din umbra griului

Spre jalnica și sumbra mea făptură.

 

Simt cum un gri nesfârșit mă străpunge,

Pătrunde în mine și curge prin sânge,

E parte din mine, îl simt peste tot,

Se face comod și așteaptă să mor.

 

Văd cerul senin acum când sunt mort

Și o liniște dulce mă îmbie la somn,

Din ape spre cer se ridică în zori

Frumos curcubeul plin de culori.

Еще ...

Privește și ascultă, iubito!

 

Privește, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se așterne în fundal,
Un moș rebegit pândește prin geam.


Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup și-n suflet mi-e rece,
Se-așterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici pași de nepoți nu pot să-l străbată.


Privește, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniți de departe!
O lume de gheață se-așterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoșii m-așteaptă.


Mă strigă în noapte frații din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.


Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.

Еще ...

1907

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.


Ne-alungă viața de la masă, ne biciuiește neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulțumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.

Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoșii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernașii se plimbă-nfofoliți în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.

Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă și am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o țară-ntreagă, voind ca toți să înțeleagă...
Cuțitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.

Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat și n-am fugit.
Acum ne ține cimitiru-n brațe, ne-ascundem viii printre morți,
Se trage-n noi ca-n niște hoți, copiii plâng pe lângă porți.

 

Еще ...

Cursa vieții

Nepoatei mele după altă mamă

Îi scriu de-aici, de dincolo de zare...

Că viața e ciudată pentru toți...

Un ghem de ață moale, fără rost.

  

Suntem ceea ce suntem toți

Niște mașini ce umblă fără roți,

Scoțând scântei ce ard pe fiecare,

Un singur drum și nicio altă cale.

  

Ne rupe din obraji, din ochi și din tot corpul

Asfaltul și prundișul ăsta tare...

Și-n fiecare răsărit de soare

Suntem mai mici și-ncepe să ne doară.

  

Ne salutăm plângând cu crucile din drum,

Spunând la cei ce se opresc un rămas-bun

Și împărțind din noi la fiecare

În cursa vieții la sfârșit se moare.

Еще ...

Стихи из этой категории

Ce faci

 

Ce faci?

Probabil ești bine...

Ți-e dor de mine?

De ce nu,de ce da?

De ce viața-i așa,

Când rece, când caldă

Și mie îmi fuge gandul la atâtea

Neștiind să-l opresc,

Iar el are cântecul său!

Poate că aș vrea să mă intrebi ce fac..

Chiar dacă doar așa

Dintr-o insuportabilă plictiseală...

Ți-aș spune că bine,

Mințind!

Bucurie ți-e glasul

Căci poartă ceva din tine

Ființa-și vorbește melodia

Asta vrând să aud

Nici intrebarea nici răspunsul nevenind,

Așteptarea pare hăul ce nu-și trimite ecoul,

Refrenul e același

Ce faci sau ce fac....

Taci,tac

Tăcerea e întrebarea,

Tacerea e raspunsul!

Iar Luna ne zâmbește iarăși noaptea,

Stiindu-ne pe amandoi din vremea când eram copii!

(24 august 2023 Irepetabila iubire H.S)

 

 

 

 

 

Еще ...

Din negură

Mă scufund în noapte 

Printre umbre și șoapte;

Somnul tot pe fugă 

Zăbovea pe lângă..

Număr în neștire 

Să nu -mi ies din fire;

De gânduri să mă rup,

Să mă dezbrac de trup..

Îmi surâdea șăgalnic,

Din negură, năvalnic 

A bolții strălucire,

Ce farmecă -n privire,

Mă mângâie pe frunte 

Printre riduri cărunte,

Pe obraz mă sărută,

Moleșindu-mä -n derută..

Еще ...

Ascultă...

Ascultă cum șuieră vântul 

În noaptea aceasta de toamnă.

Ascultă ce simte pământul

Când toamna la somn îl condamnă.

 

Trosnește în vatra arzândă

Un petec de scoarță uscată.

Iar focul, ușor atingând-o,

O face să ardă pe dată.

 

Făcându-se scrum, înroșită,

Mă duce cu gândul acasă.

La viața de-acolo, tihnită,

La patria mea cea frumoasă.

Еще ...

Sonet 2

Amurgule, a nopții dimineață

Cu tine-i ultima din soare rază...

Și taina repurcede-n lună, trează

Iar cugetu-ntrebarea mi-o învață.

 

Iubito, vii din stele într-o frază,

Ninsori de ieri aduci pe a ta față

Și dragostea de inimă mă-nhață

S-o scriu cât clipa-n veșnicii durează.

 

Pe-afară-i între beznă și lumină,

Pe ape-n constelații mateloți

Și Ra uitare-aprinsă-i să devină.

 

Și pier în tină vasiliștii toți...

Se-apropie zambila în grădină

Mirositor suind de nară hoți...

Еще ...

Iar au înflorit crizantemele

Iar au înflorit crizantemele,

tăcute martore ale vremurilor ce trec.

Petalele lor, fragile ca amintirile,

se deschid cu grație spre lumina care nu rămâne.

 

În culorile lor arse de toamnă

se ascunde un suspin de viață și moarte,

o poveste nerostită despre timpul ce ne curge printre degete,

despre clipele ce se sting, ca frunza căzândă.

 

Fiecare floare e o mângâiere și o taină,

o respirație între început și sfârșit,

o chemare la contemplare:

să prețuim scurta strălucire a fiecărui moment

înainte ca umbrele să le înghită.

 

Iar crizantemele înfloresc, iar noi ne pierdem în ele,

în culori care ard fără zgomot,

în parfumuri care amintesc că frumusețea adevărată

nu ține decât atât cât o privim cu inima deschisă.

Еще ...

Deșertul

E ceva de invățat in deșert - Cuvinte sacre.

Există un fel de sete și un deșert imens,

locuit intotdeauna de mulți oameni ~ rătăcitori,

rătăcitori muribunzi, cei cu ochi de plumb,

 

cei pierduți și inutili in noaptea vieții.

Noi stele incep să strălucească pe același

cer unic, greu, vizibilitate diminuată și imprejurimi.

Aceste stele sunt cu siguranță străvechi,

 

o lumină de noapte pentru toți cei invinși

care continuă să cante cantecele lor grele.

Ei caută o sursă de apă dulce. Orice

alt tip de apă este lipsita de importanță.

 

Cineva a spus că poate preface pămantul

uscat in izvoare de ape. Nu este vorba doar despre

sete~ in stele, Dumnezeu, omniprezent. In general,

rătăcitorii muribunzi incă mai au voință și speranță.

 

Nu pot muri de două ori, dar ei cred că vor pierde

totul pentru că nimic nu mai poate fi salvat.

Cu toate acestea, există o posibilitate infimă

de găsire a unui loc de supraviețuire.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍