Blestem greu !

Îmi amintesc că era o zi de sărbătoare. Deși era decembrie, pe cer era soare,

razele băteau în geamul lângă care mama făcea sarmale. Eram atentă cum le 

înfășura în foi de viță. Ce văd pe geam, era o minune și mă zorește să ies afară 

pe prispă și să strig  toată familia, să arăt ce văd. Numai că, doar eu vedeam .

Eram mirată, revoltată, agitată că cei din jurul meu, nu înțeleg nimic din ce le 

spun eu

     -Fata mea, spune tata, fii calmă și explică ce vezi?

     -Tată, nu vezi cum plutește în aer  două bărcuțe ce trec acum peste poarta grădinii

și se apropie acum de nucul din colț? Uite cum  se leagănă în vânt și se îndepărtează 

de casa lui nenea Bănaga? Uite se pierd în zare. Tata era mai confuz ca mine. Știa că 

nu mint și nici nu pot fabula.Atinci ce se întâmplă? Era ziua de Sf. NICULAIE, cel care ne 

aduce daruri și chiar vărguțe, pentru cei nu sunt cuminți. Despre el știam mai multe, ne

povestea tata seara înainte de culcare. Acum nu-mi era clar ce s-a întâmplat și toată ziua 

am fost tristă. Tata, nici el nu a dormit bine , dar și-a  închipuit că este un semn.

Despre asta mi-a  povestit a doua zi 

     -Fata mea, în cele două bărcuțe, nu putea fi decât sf.Niculaie și îngerii lui, au venit să te 

cunoască și să te apere când va fi nevoie. Explicația tatei m-a liniștit și aproape m-a convins.

     Altfel cumse explică întâmplări care au urmat?

-Am fost înzepezită pe câmp la 15 km de casă, vântul vâjia, troienând zăpada, oprindu-mă să 

înaintez. În pădure lupii urlau, am căzut într-o groapă dar nu aveap jorță  să ies. dar am putut 

vedea întinderea albă pustie și niște umbre în urmă. Mi-am făcut o rugăciune în gând și m-am 

abandonat ...așteptând lupii să mă sfâșie. Dar o voce omenească, mă întreabă :- ce-i cu tine aici?

Nu am putut răspunde, dar m-a țârât până la cel mai apropiat sat și m-a încredințat unei localnice 

întânlite pe drum

-Dormeam, alături de fetița mea de trei ani , care mă trezește strângându-mă de mână, când deschid 

ochii, o toporișcă care se pregătea să mă lovească în cap.

-Când desnădejdea  mă îndeamnă să mă arunc în apele Dunării, doi pescari mă văd, pricep ce gânduri 

am,au venit și cu vorbe bune și sfaturi, mă trimit acasă la copii.

-Când în vizită la o vecină,am văzut într-un vas ceva ce seamănă cu brânza de vaci,am vrut să gust

vecina uimită zice: draga mea nu-i ce pare, e sodă caustică, vreau să fac săpun....

-Când ajung pe malul lacului Brateș , cu forța și cel ce voia să mă înece, trata cu un barcagiu, am fugit 

cât m-au ajutat picioarele și m-am ascuns printre călătorii din gară.

-Când sătulă de viață nu mai știam încotro s-o apuc, cineva s-a îndurat de viața mea.Sigur că am avut 

o carmă ,pe care am plătit-o, am fost iertată și am cunoscut liniștea.

Eu mulțumesc lui sf.Nicolaie, nu-i străin de poveste! 

,                             

,

Mama Om o viață întreagă

Puilor le poartă grija;

Îi iubește ,îngrijește,

Stă mereu la căpătâi:

Boala,pica,dușmănia

Le trimite în pustiu .

Și pentru zbuciumul de-o viață ,

Când ajunge la apus,

Unde sunt copiii tineri

Să-i țină loc de toiag

Și la greaua bătrânețe

Să-i vadă lumină-n prag?

Câte mame sunt uitate

De vreme și de copii

Și câte lacrimi amare

Din izvorul ochilor

Se preling și curg îi barbă

De tristețe și de dor?

A  fi poet  e 0 încântare

Să reușești  a spune-n  versuri

Sentimente și  trăiri

Să fii măreț ca Eminescu

Falnic ca Alexandri

Șugubăț ca Topârceanu

Și ca alții mii și mii.

Astăzi ce-i poeza?

Înșiruiri de cuvinte,

Mai nobile ,mai hulite

Însă rămân necitite.

          Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea  îmi dă târcoale

și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când

ziua se îngâna  cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în  surdină.

Era ceva nou pentru noi O liniște  plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul 

a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp  să

plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate

problemele ce-i  ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?

A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...

          Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița

di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,

cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari

le tăiau și le stivuiau  în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie

de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită  de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație

care sprijinea familile defaforizate.

          Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi  fost mândru să ne vadă

cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea  gardurilor  ,

tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe

mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au

văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din

jur ,am căpătat și  respectul tuturor.

          Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de

salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm

pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist  la nenea Octav ,șeful  asociației,

iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului  învățător.

Colega mea de grădiniță

Frumoasă, dulce cu codițe

Ne-an întânlit pe drumul vieții,

Te admiram,eu băiat și tu fetiță.

Tu zvăpăiată și activă,eu un rezervat,

Vorbeai câte în lună și în stele

Eu cu drag te-am ascultat

Pe o bancă într-un parc.

Ne plimbam ținându-ne de mână

Serveam prăjituri ori înghețată

Tu erai o surioară ,eu un frățior

Dar nu vorbeam despre viitor.

Mă gândeam ades la tine,

Să te văd îmi era dor

Vorbele de duh și pline de humor

Ne făcea să râdem amândoi în cor.

Cât a ținut prietenia noastră?

N-ai bănuit nimic?

Până într-o zi când ,nu ne-am întânlit

Și mi-am simțit sufletul rănit ...

Te-am întânlit pe stradă

Te-am strâns în brațe fericit

Ce ne lega de atâta vreme ,ce era?

Era doar iubirea ,iubirea ne lega!...

          Spre seară ,când treburile s-au  mai liniștit, mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale.

M -m dus acasă ,la casa cea nouâ .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea prima cină.

Ziua se îngâna cu noaptea.Noaptea avea alt farmec la țară .Luna ne privea curioasă ,iar cântecul 

greierilor se auzea în surdină Totul mi se părea minunat ,încât am uitat că sunt orfan ,pentru o 

clipă..O  liniște plăcută,doar câte un lătrat de câine ,venea de departe!...Somnul a venit pe nesim-

țite ,ușor și odihnitor!..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai plâns ,sau nu am văzut-o eu !..

          Mama a fost ca o stâncă ,hotărâtă să facă față tuturor problemelor care-i  stau în cale.Așa  a

reușit să crească și să educe cei șase copii:  patru băieți  și două fete .La  prima vedere părea o

femeie firavă ,dar de unde avea atâta putere ?...Zilele de vară se scurg pe nesimțite ,se apropie

toamna ,și urma să merg și eu la grădinița  din mijlocul  satului .Am fost și am văzut-o cu prietenii mei.

Mama începea pregătirile de iarnă cu adunarea lemnelor de foc Mereu veneau la poartă căruțe cu

lemne iar mama ne punea să le tăiem și aă le depozităm  în samaluc la adăpost de ploaie și ninsoare.

Această treabă era făcută de frații mei mai mari ,dar și eu aveam sarcinile mele ,nimeni nu era scutit  de

muncă .Eu eram cel care cumpăram  pâinea o sarcină importantă Mama se gândea la toate ,inclusiv

la pregătirea noastră pentru școală Aveam vevoie de uniforme ,încălțăminte ,rechizite Sfătuită de alte

mămici ,mama a obținut ajutor de la o fundație care sprijinea  familile defavorizate! Mama era ca argintul  viu

Tata ar fi fost mândru de ea și noi am ajutat-o fiecare după puterile noastre .Ne-am implicat în toate treburile

gospodărești: îngrijirea grădinii ,repararea  gardului,,tăiatul lemnelor, adusul apei de la Prut  cu cobilița -

Fetele o ajutau la treburile casei :curățenie ,spălatul și bucătăria  Mama ne îndemna să muncim  ,să respectăm

și să iubim munca noastră și celorlanți Dacă la început oam enii   ne compătimeau  și ne tratau cu oarecare

milă ,peste o vreme  devenisem o famile ce putea fi dată ca exemplu

          .Când  frații mei au terminat cele opt clase,au găsit imediat locuri de muncă în sat .În zilele de salariu ,

veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamai .Acum nu mai cumpărăm  pe datorie de la micile magazine

din sat Tudorel fratele cel mare e ajutor de tractorist  la nenea Octav șeful  de la asociație ,iar Gabriel  ajută la

sera de legume de lângă pârul din vale al domnului  învățăror .

Un dor de casă mă apasă,

peste casa strămoșească.

Un suflet trist profund vibrează,

ca Duhul Sfânt ce-i pasă,

de țara noastră românească.

Ce-ai pățit tu scumpă țară,

că te văd atât de amară.

Oare poporul e de vină

că te privește fără milă.

Nu fii tristă țara mea,

eu sunt cu tine și voi lupta,

pentru glorie îmi voi da,

toată puterea mea.

Acum să privim cu bucurie,

cu toții către tine,

către patria noastră măreață,

iubită țară românească.

Nu există mai sfânt pe lume,

decât CREDINȚĂ și PATRIE,

pentru a noastră eternitate.

(Prof. Andrei GUȚU)

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Lichtrode wijn is goed

Lichtrode wijn is goed,

Geoogst in de late herfst,

Meer over de vorst, meer over de man,

Ik drink veel meer en ik word niet dronken.

Ik heb gezworen dat ik nooit meer zou drinken

Maar ik kan mezelf niet inhouden

Goede wijn, goed, ik vind het leuk,

Ik weet niet wat ze met hem gaan doen.

Zeldzame appelwijn

Hij klimt in zijn hoofd zonder ladder,

Vinesor van groene draaistellen

Maak de man onzichtbaar.

De wijn is goed en smakelijk,

Als je het drinkt met een knappe man.

Maar als je het drinkt met een lelijke man,

De wijn stopt in de keel.

     La revedere, nu știu unde mă duc,

     La revedere,  ma duc la bătălie,

     La revedere, îți spune un român haiduc,

     Mă duc să apăr minunata noastră glie...

    Mă duc cu pistoalele prinse în chimir,

    Mă duc, căci patria ajutorul mi-l cere,

    României sunt gata să-i aduc bir,

    Un haiduc îți spune la revedere...

    Nu îmi pasă dacă mor,

    Nu îmi pasă dacă cad,

    Vreau patriei să-i fiu de ajutor, 

    Dușmanii să-i rad.

    Mă duc cu pistoale, cu speranță în sufletul meu înflăcărat,

    Și sper ca eu țara să o fi salvat.

    La revedere, acum de nimic nu îmi mai pasă,

    Onoarea și datoria, să trăiesc, chiar nu mă lasă...

Ce simt că trebuie să fac,

Când știrile ce vin, mă face să tac?

Prea multe vești triste, ce nu-mi fac bine

Copii minori dezacxați, autori de crime?

Accidente, vieți secerate din imprudență,

Șoferi la volan, băuți și mai grav, drogați,

Boli, tratate de lege cu indulgență

Mașini, super, moderne, a celor bogați.

Actualitatea, a devenit brutală cu viața,

Schimbări majore, într-un timp record,

Politica dă tonul, ascuzindu-și fața,

Suntem naufragiații vieții, aruncați peste bord.

Suntem spectatorii vieții, atât ne este permis

Votul, nu mai contează, e ales de sus,

Nu mai contează Românul ce vrea

El poate fi dezbinat și c-o viață mai grea.

Aproape de noi, dar parca in largul marii,

Se mai intind vremuri, demult sub innecare, 

Sufland vântul, adie,

Cu o tainica miscare.

In interiorul marii, gasesti pământ, 

Pe care, lasate, sunt doar urmele de picioare,

Iar fara de schimbare, se asterne, 

Intunericul de splendoare.

Vazand omul aceasta, ce ar putea sa faca?

Poate, intrand cu totul in marea involburata, 

Sa-si regaseasca satul demult uitat de lume, 

Caruntii de demult in brate sa-i adune. 

Ce  holde, ce mai struguri, in vii se asezau odinioară,

Crescute erau, străluciau, in soare,

Sclipind parca un rosu mat,

Oglindind intr-o viaţa de oameni la sat.

Iubirea de mosie, frumoasa se gateste, 

In amintirea vietii la drum ea trece, 

Probabil, s-a dus, dusa pre carari semete,

Construita in ghimpii unor alte creste.

Apoi, gasind raspuns la viaţa de boier,

S-a pierdut si sat si omul de ieri.

Odinioară vara, gasea caldura vietii,

Cand oamenii impreuna cutreierau pometii.

Acum involburata, toata,

Se intinde marea peste,

Gasesti, chiar si pestii inmarmuritii de veste.

Printre nori apare, din cand in cand o Doamna,

Spunandu-ne in soapta, ca s-a lasat cu seara.

Ce vant si ce furtuna, 

Parca vezi si corbii tinundu-se de mana 

Dar totuşi, in liniste, 

Pastrand din amintire, 

Se intinde omul la altii pe campie.

Veniti iar de vedeti, ce de pământ se intinde, 

Cunoaşteţi adâncul, regasitii adierea vânturilor, 

Nu stati umbriti de-o maracina a gândurilor.

Cautati in Tara voastră toate, 

Caci se gasesc mai multe ca in strainatate.

Stai nemișcat într-un loc senin,

Cu gândul la neamul tău divin.

Fii ctitor al vechii catedrale,

Păstrând în suflet istoria măreață a țării tale.

Soarele răsare și-apune la fel,

Încântând privirile sub același cer.

Frumusețea aceasta e a tuturor,

Iar unindu-ne inimile vom vedea neamul în splendor.