Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în olandeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Lichtrode wijn is goed
Lichtrode wijn is goed,
Geoogst in de late herfst,
Meer over de vorst, meer over de man,
Ik drink veel meer en ik word niet dronken.
Ik heb gezworen dat ik nooit meer zou drinken
Maar ik kan mezelf niet inhouden
Goede wijn, goed, ik vind het leuk,
Ik weet niet wat ze met hem gaan doen.
Zeldzame appelwijn
Hij klimt in zijn hoofd zonder ladder,
Vinesor van groene draaistellen
Maak de man onzichtbaar.
De wijn is goed en smakelijk,
Als je het drinkt met een knappe man.
Maar als je het drinkt met een lelijke man,
De wijn stopt in de keel.
Categoria: Poezii patriotice
Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă
Data postării: 5 noiembrie 2023
Vizualizări: 564
Poezii din aceiaşi categorie
La revedere, îți spune un haiduc...
La revedere, nu știu unde mă duc,
La revedere, ma duc la bătălie,
La revedere, îți spune un român haiduc,
Mă duc să apăr minunata noastră glie...
Mă duc cu pistoalele prinse în chimir,
Mă duc, căci patria ajutorul mi-l cere,
României sunt gata să-i aduc bir,
Un haiduc îți spune la revedere...
Nu îmi pasă dacă mor,
Nu îmi pasă dacă cad,
Vreau patriei să-i fiu de ajutor,
Dușmanii să-i rad.
Mă duc cu pistoale, cu speranță în sufletul meu înflăcărat,
Și sper ca eu țara să o fi salvat.
La revedere, acum de nimic nu îmi mai pasă,
Onoarea și datoria, să trăiesc, chiar nu mă lasă...
Ștefan
Fireşte,
S-a născut domneşte.
Ştefan cel Sfînt,
Ştefan cel venit.
A fost mulţumit
Cu vitejie, şi înţelept.
El a domnit
Şi a devenit vestit.
Dacule
Pe aripile vremii, Dacule, țese-ți nădejdea,
Să înalți din strămoși o cetate de vremea rea.
Din adâncul veacurilor, unde istoria se îmbină,
Scrie epopeea neamului, cu vârful de lumină.
În pământul roditor, unde strămoșii se odihnesc,
Tu să semeni înțelepciune și curaj să culegi,
Să împarți neamului tău, din izvorul tău de cânt,
Ce revarsă peste veacuri, un duh neînfrânt.
Dacule, privește cerul, vezi cum stelele se leagănă?
Ele cântă de-ți amintește, de vechiul tău blazon,
Să ai în gând măreția, să ai în suflet sclipirea,
Ce-a răsărit din tine, și-a făcut lumea bogată-n faimă.
Tu, urmaș al dacilor, cu-n inimă de leu,
Înfruntă vremurile cu spiritul tău mereu.
Să fi pesemne o punte între trecut și viitor,
Dacule, fii farul ce străbate orice nor.
Fie ca drumul să-ți fie mereu presărat cu floare,
Să-ți fie viața cântec, iar lupta - o victorie mare.
Dacule, în zborul tău, să nu cunoști oprire,
Să fii mereu în creștere, spre nesfârșită mărire.
Drumuri de Dor
Plecăm departe, lăsând în urmă plaiul,
Dealuri tăcute, părinți la geam privesc,
Cu dor în suflet ne uităm graiul,
În țări străine speranțe ne clădesc.
Moldova, mă întorc la tine-n zori,
Cu pași pe drum bătut,
Părinții ne așteaptă, cu ochii plini de dor,
În inimă purtăm pământul cel tăcut.
În ochii lor, iubirea stă cuminte,
Când trenul trece, plecăm în depărtări,
Ne cheamă dealuri, păduri ce-s fără minte,
Întoarce-te, măcar în vis, când cazi în zări.
Pământul nostru plânge că-i uitat,
Fântâni ce s-au uscat în așteptare,
Moldova-i tot acasă, neschimbat,
Dar noi plecăm, cu visuri în schimbare.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în engleză
Bun e vinul Ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Great is the rose red wine
Great is the rose red wine
Harvested in a late autumn
Some on hoar, some on snow
So much I drink and I don't get drunk.
I swore not to drink again
But I can not stop myself
Great is the wine, and well I like it
Nagging up the vineyard, I might
Sweet wine of rare fruit
Gets to your head without a ladder
Sweet wine of green grapes
Makes the man hazy
Great is the wine, and tasty
When you drink it with good people
But if you drink it with bad people
The wine will stuck down your throat.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în germană
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Heller Rotwein ist gut
Heller Rotwein ist gut,
Im Spätherbst geerntet,
Mehr über den Frost, mehr über den Mann,
Ich trinke viel mehr und betrinke mich nicht.
Ich habe geschworen, nie wieder zu trinken
Aber ich kann mich nicht zurückhalten
Guter Wein, gut, ich mag ihn,
Ich weiß nicht, was sie mit ihm machen werden.
Seltener Apfelwein
Er klettert ohne Leiter in seinen Kopf,
Weinrebe aus grünen Drehgestellen
Machen Sie den Mann unsichtbar.
Der Wein ist gut und lecker,
Wenn man es mit einem gutaussehenden Mann trinkt.
Aber wenn du es mit einem hässlichen Mann trinkst,
Der Wein bleibt im Hals stehen.
La revedere, îți spune un haiduc...
La revedere, nu știu unde mă duc,
La revedere, ma duc la bătălie,
La revedere, îți spune un român haiduc,
Mă duc să apăr minunata noastră glie...
Mă duc cu pistoalele prinse în chimir,
Mă duc, căci patria ajutorul mi-l cere,
României sunt gata să-i aduc bir,
Un haiduc îți spune la revedere...
Nu îmi pasă dacă mor,
Nu îmi pasă dacă cad,
Vreau patriei să-i fiu de ajutor,
Dușmanii să-i rad.
Mă duc cu pistoale, cu speranță în sufletul meu înflăcărat,
Și sper ca eu țara să o fi salvat.
La revedere, acum de nimic nu îmi mai pasă,
Onoarea și datoria, să trăiesc, chiar nu mă lasă...
Ștefan
Fireşte,
S-a născut domneşte.
Ştefan cel Sfînt,
Ştefan cel venit.
A fost mulţumit
Cu vitejie, şi înţelept.
El a domnit
Şi a devenit vestit.
Dacule
Pe aripile vremii, Dacule, țese-ți nădejdea,
Să înalți din strămoși o cetate de vremea rea.
Din adâncul veacurilor, unde istoria se îmbină,
Scrie epopeea neamului, cu vârful de lumină.
În pământul roditor, unde strămoșii se odihnesc,
Tu să semeni înțelepciune și curaj să culegi,
Să împarți neamului tău, din izvorul tău de cânt,
Ce revarsă peste veacuri, un duh neînfrânt.
Dacule, privește cerul, vezi cum stelele se leagănă?
Ele cântă de-ți amintește, de vechiul tău blazon,
Să ai în gând măreția, să ai în suflet sclipirea,
Ce-a răsărit din tine, și-a făcut lumea bogată-n faimă.
Tu, urmaș al dacilor, cu-n inimă de leu,
Înfruntă vremurile cu spiritul tău mereu.
Să fi pesemne o punte între trecut și viitor,
Dacule, fii farul ce străbate orice nor.
Fie ca drumul să-ți fie mereu presărat cu floare,
Să-ți fie viața cântec, iar lupta - o victorie mare.
Dacule, în zborul tău, să nu cunoști oprire,
Să fii mereu în creștere, spre nesfârșită mărire.
Drumuri de Dor
Plecăm departe, lăsând în urmă plaiul,
Dealuri tăcute, părinți la geam privesc,
Cu dor în suflet ne uităm graiul,
În țări străine speranțe ne clădesc.
Moldova, mă întorc la tine-n zori,
Cu pași pe drum bătut,
Părinții ne așteaptă, cu ochii plini de dor,
În inimă purtăm pământul cel tăcut.
În ochii lor, iubirea stă cuminte,
Când trenul trece, plecăm în depărtări,
Ne cheamă dealuri, păduri ce-s fără minte,
Întoarce-te, măcar în vis, când cazi în zări.
Pământul nostru plânge că-i uitat,
Fântâni ce s-au uscat în așteptare,
Moldova-i tot acasă, neschimbat,
Dar noi plecăm, cu visuri în schimbare.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în engleză
Bun e vinul Ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Great is the rose red wine
Great is the rose red wine
Harvested in a late autumn
Some on hoar, some on snow
So much I drink and I don't get drunk.
I swore not to drink again
But I can not stop myself
Great is the wine, and well I like it
Nagging up the vineyard, I might
Sweet wine of rare fruit
Gets to your head without a ladder
Sweet wine of green grapes
Makes the man hazy
Great is the wine, and tasty
When you drink it with good people
But if you drink it with bad people
The wine will stuck down your throat.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în germană
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Heller Rotwein ist gut
Heller Rotwein ist gut,
Im Spätherbst geerntet,
Mehr über den Frost, mehr über den Mann,
Ich trinke viel mehr und betrinke mich nicht.
Ich habe geschworen, nie wieder zu trinken
Aber ich kann mich nicht zurückhalten
Guter Wein, gut, ich mag ihn,
Ich weiß nicht, was sie mit ihm machen werden.
Seltener Apfelwein
Er klettert ohne Leiter in seinen Kopf,
Weinrebe aus grünen Drehgestellen
Machen Sie den Mann unsichtbar.
Der Wein ist gut und lecker,
Wenn man es mit einem gutaussehenden Mann trinkt.
Aber wenn du es mit einem hässlichen Mann trinkst,
Der Wein bleibt im Hals stehen.
Alte poezii ale autorului
Primăvara inimii mele
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulce amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
,,Uită nostalgia" în maghiară
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Felejtsd el a nosztalgiát!
A hó könnye a hóvirágok között
Mindig van célja,
Az elmúlt tél visszhangja,
Ami már nem ébreszt fel elveszett álmot.
Felejtsd el a nosztalgiát,
Nincs több könny!
Mindig énekelj
A te tavaszod!
Felejtsd el a nosztalgiát
múlt idő,
Énekelj örömet
Hogy találkoztunk.
Egy régi szerelem emlékeket hagy maga után,
De nyitott utakat is új szerelmek felé.
A nap néha mosolyogva jelenik meg.
Felejtsd el a nosztalgiát,
Ne beszélj róla
És kék szemből
Töröld le a könnyed!
Felejtsd el a nosztalgiát,
Ez egy múltbeli téma,
Énekelj örömet
Hogy találkoztunk.
Felejtsd el a nosztalgiát,
Nincs több könny!
Mindig énekelj
A te tavaszod!
Felejtsd el a nosztalgiát,
Ne beszélj róla
És kék szemből
Töröld le a könnyed!
És kék szemből
Töröld le a könnyed!
Felejtsd el a nosztalgiát,
Nincs több könny!
Mindig énekelj
A te tavaszod!
Felejtsd el a nosztalgiát
múlt idő,
Énekelj örömet
Hogy találkoztunk.
Felejtsd el a nosztalgiát!
Nu ne-am fi așteptat în italiană
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
Non ce lo saremmo aspettato
Facendo una passeggiata, tanto tempo fa,
Vedi pedoni pacifici, i semafori li stressano,
Cautamente attraversano,
In panchina, al parco, con il naso nel giornale, si sentono notizie in continuazione,
Vanno al mercato, poi a teatro,
Sono già le quattro
Ancora non mi accorgo di nulla,
Qualcosa come una pulce, ma va molto più ritmicamente,
Vado anche dagli amici, stanno bene, ridono, scherzano,
Passa un'altra ora e mi sto davvero appisolando,
Si addormentarono tutti nello stesso soggiorno,
Rannicchiati insieme, con la porta ancora aperta (lascia passare il gatto), si scusano di aver dormito tutti come in gabbia,
vai a casa il tempo vola
Ciò che viene dopo ci fa venire i brividi,
Amici, agli amici che hanno comprato al mercato, scrivete indignati,
Non li ho mai visti così arrabbiati prima,
"Investi anche nel tipo di shampoo che preferisci,
Qualsiasi cosa, voglio solo usarla
Ci hai riempito di pidocchi
Ci hai deluso, non faremmo mai una cosa del genere,
Vergognatevi,
I tuoi amici che ti mandano solo auguri ti rimproverano"
Sì, beh... farina del giorno, non ho niente,
Ovviamente è tutto solo a livello psicologico,
Leggono troppo i giornali,
Non avevamo nessun posto dove portarci, in Portogallo ero solo stagista,
Non senti, come ti senti?
Non ho niente, ma facciamo comunque un test,
Non posso crederci, ragazza, guarda anche te???!!
Sì ragazza, cosa?...Non posso guardarti i capelli, perché tu...
quale ragazza
Prendi un po' di cotone idrofilo,
Cerco di prenderli, buttarli dalla finestra,
Ma non riesco a catturarne nemmeno uno del genere,
Ragazza, potremmo provare un metodo diverso
Ma chissà che ne valga ancora la pena,
Ci schiariamo i capelli, scegliamo la tonalità più chiara del biondo norvegese,
Dopo, lo dipingiamo nel colore che vogliamo,
I pidocchi non si renderanno nemmeno conto di cosa sta succedendo,
Poiché siamo diligenti, dipingiamo ogni filo del tempio,
Sì ragazza mia, cosa farei senza le tue idee, i pidocchi bruceranno, soffocheranno, non dobbiamo fare nulla, solo stare attenti, districare con rigore, fare in modo di eliminare eventuali visitatori non invitati, da qualche parte, attraverso i capelli, vagano,
Sì ragazza, esattamente, cosa ti stavo dicendo?
Non lo so, nel frattempo stavo guardando un film...
Dopo molti secoli vediamo il risultato...
Il che non avrebbe potuto essere altrimenti...
Ragazza, il colore ha aderito molto bene ai capelli, esteticamente sono soddisfatto,
Ora mi sto pettinando, per vedere cosa è successo a quegli insetti,
Sì, ora sono blu, verdi, sono stati dipinti anche loro, cosa fare?
Faccia, non abbiamo più i pidocchi, siamo scappati, andiamo a festeggiare all'osteria, con una limonata,
Spero che non finiamo come in Portogallo, su quella terrazza in giardino.
(È lì che penseresti che avrebbe preso quei pidocchi...)
Moștenire în norvegiană
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Arv
I dag skal vi diskutere en spesiell gjenstand, en gjenstand som er kjær for oss, de av oss som fortsatt holder ting lagret på loftet i huset, nærmere bestemt en filthatt. Bayersk hatt, hatt av ubestridelig historisk betydning, fanget fem dåp, to eksamener, flere bryllup og det er omtrent det. Lue som flere generasjoner bare hadde, men å ha på seg tror jeg ikke de hadde på seg, den er ikke brukbar for lenge siden. Som jeg nevnte tidligere, føles den, den er blå (en elektrisk blå eller kongeblå), og den har en fjær festet til siden.
Cecilias oldemor insisterte på at hun skulle holdes under best mulig forhold. Noe som skjedde, bare tidens gang har sagt sitt, det er ikke lenger som det pleide å være, det sitter ikke lenger som det pleide. Selv nyansen av blått er ikke lenger levende, den er mer shabby, gammel, støvete. Det ville være flott for vintageantrekksideer, men ellers hold det pent, bare for samlingen.
Det var ingen liten overraskelse for Cecilia å finne at hatten, beskrevet så poetisk så langt, skjuler en stor defekt, nærmere bestemt huser den en møllfamilie. Så la oss innse det, når noen arver en hatt, får de ikke bare hatten, de får også møll til den.
En familie ville leve i hatten. Familie?, så mange?, dynasti kanskje, den har også en konge og en monark og stort sett alt det trenger for å være et fullverdig monarki. Men hvordan kan man like dette? Hvor lenge har han vært tom for møllkuler?, siden når har Pronto blitt brukt til skadedyrbekjempelse? En sint og grublende Cecilia stiller seg selv disse spørsmålene til stadighet. Hvordan med all den tilsynelatende omsorgen som alle har tatt, ender hatten opp med å gå i oppløsning med denne hastigheten. Hvis den oldemoren visste og var i live, ville hun blitt ekstremt sint. Cecilia sitter og sitter og tenker på en løsning for å gjenopprette æren en annen gang.
Han fant det, han vet hva han skal gjøre, han vil komme med en løsning som vil drepe dem, etter at de dør, vil han ta og kutte ut den delen av materialet som vil fjernes.
Fortsett som jeg beskrev. Bare ved å leke og utdype den kuttede delen mer og mer, når han den andre siden av materialet med saksen. Gode folk, dere har hatt det i fire generasjoner, hvordan vet dere hvordan dere skal ta vare på en eiendel noen etterlot dere? Hun ga deg ikke å legge et ansvar på dine skuldre, hun ga det til deg fordi hun trodde det ville være fint for deg å ha noe hun likte ganske godt. Du krysset virkelig grensen til lettsindighet! Vi skjønner at du egentlig ikke bryr deg om selve hatten, men bryr du deg ikke også om oldemoren som betrodde deg den?
Cecilia begynte å sy med tråd av lignende farge som hatten opprinnelig ville ha vært. Hva er poenget? Perfekt synonymi finnes ikke, verken i farger eller i ord, dessverre var fargen unik, den var uerstattelig. Cecilia, med +1,75 dioptri tror det var samme farge. Vi vet ikke hva mer vi skal si... intensjonen var god... å "gi tilbake sin ære en annen gang", men på grunn av for mye overdreven iver ble resultatet litt av. Cecilia, vi setter pris på ta vare på deg du hadde den på, desinfiserte den, renset den, tok vare på den, noe som alltid settes pris på, men hvis du ikke hadde hatt det så gøy med å klippe, var det fortsatt veldig bra.Det er alltid lurt å ha balanse i alt . Hvorfor er det bra å måle handlingene våre, beslutningene våre? For, la oss si at vi kjører og vi må svinge, vi har en kurve fremover, vi må måle hastigheten vår (fordi for mye kan ta oss av veien, avviker fra vår vei), ønsket vi ønsker å passere den kurven med, det spiller ingen rolle hvor lang tid det ville ta, hvor fort, hvor ekspert, hva jeg ikke vet hva.. det som betyr noe er hvor harmoniske og trygge vi vet hvordan vi skal komme gjennom alt. Ingen applauderer oss, vi er bare oss selv, og vi trenger ikke applaus.
Likeledes i dette tilfellet kunne den nedarvede hatten ha forblitt intakt, den ville ikke ha krevd inngrep, reparasjoner, oppussing, retusjering, hvis ikke vår kjære Cecilia hadde ønsket så iherdig å forbedre den helt. Også verdt å vurdere er at ting ofte ikke krever en radikal endring for å fungere, bare delvis eller bare en fjerdedel vil hjelpe like mye.
Cecilia...Cecilia...enten hadde du ikke en sikker hånd, eller så brydde du deg for mye om hatten.
Toamna în parc de George Topârceanu în engleză
Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...
Fall in the park
Falling swiftly on the alley
Of the park with flowers blue
In a long autumnal rally,
Dead leaves—as our dreams are, too.
In the light that’s softly sifting
Through the silken cloud below,
Dreamily a girl is drifting,
Sergeant major in her tow.
Timid, flushed, and all aflutter,
He looks down, very confused,
She is squashing leafy clutter.
Under her small patent shoes.
And in a refined discordance
With the view that’s ever finer,
They keep walking, at a distance,
He a major—she a minor.
Latrinae sordidae sunt
Plimbându-mă așa printre mesele aglomerate
De mulțimi neîngrijorate,
Mă bucur de farmecul festivalului anual al băutorilor de bere
Pesemne, oameni care au la ei tot, chiar și unghiere,
În lung și-n lat, cât cu privirea reușesc să străbat,
Trebuie să-mi croiesc drum cu coatele ca să răzbat,
Cu o pătrime a eforturilor mele
De toate formele,
Ajung și în zone mai solitare,
Ce îmi ațâță curiozitatea foarte tare.
Trec timid de porțile zugrăvite în nuanțe fistichii,
Lucrurile pe care le văzui îmi clătiră ochii,
De la jocurile cu popice,
La care lumea se distra propice,
Până la concertele toboșarilor din cartier,
Care mai decare, cu cazier,
Îmi place și mai mult,
Iar voința mi-o ascult,
Mergând mai departe, mai departe,
Până unde miresmele o să mă poarte,
Ajung în dreptul unor uși care ascund suspine
Și zgomote de botine,
Ridicând privirea, scria "Toilette",
O încăpere a doamnelor cochete,
Îmbrăcate la patru ace,
Cu câte trei-patru cojoace,
Deci, oricât aș fi căutat, nu-mi găseam locul,
Constatarea am făcut-o după ce am alunecat cu tocul,
De 15 cm, pe gresia de o finețe rară de turcoaz presărat cu coji de semințe,
Că nu au avut răgaz să molfăie în acele temnițe,
În care s-a ținut berea special pentru eveniment,
De la care nu poți fi absent,
Bifez totul, cu multă grijă și atenție,
Să constat că s-a produs o contravenție:
Nerespectarea normelor minime de igienă și bun-simț,
Pe care, de cum intri, le resimți,
Așa că părăsesc acel colaj,
Cu aminitiri și emoții,
Pe care le reduc în cele mai mici porții.
Primăvara inimii mele
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulce amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
,,Uită nostalgia" în maghiară
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Felejtsd el a nosztalgiát!
A hó könnye a hóvirágok között
Mindig van célja,
Az elmúlt tél visszhangja,
Ami már nem ébreszt fel elveszett álmot.
Felejtsd el a nosztalgiát,
Nincs több könny!
Mindig énekelj
A te tavaszod!
Felejtsd el a nosztalgiát
múlt idő,
Énekelj örömet
Hogy találkoztunk.
Egy régi szerelem emlékeket hagy maga után,
De nyitott utakat is új szerelmek felé.
A nap néha mosolyogva jelenik meg.
Felejtsd el a nosztalgiát,
Ne beszélj róla
És kék szemből
Töröld le a könnyed!
Felejtsd el a nosztalgiát,
Ez egy múltbeli téma,
Énekelj örömet
Hogy találkoztunk.
Felejtsd el a nosztalgiát,
Nincs több könny!
Mindig énekelj
A te tavaszod!
Felejtsd el a nosztalgiát,
Ne beszélj róla
És kék szemből
Töröld le a könnyed!
És kék szemből
Töröld le a könnyed!
Felejtsd el a nosztalgiát,
Nincs több könny!
Mindig énekelj
A te tavaszod!
Felejtsd el a nosztalgiát
múlt idő,
Énekelj örömet
Hogy találkoztunk.
Felejtsd el a nosztalgiát!
Nu ne-am fi așteptat în italiană
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
Non ce lo saremmo aspettato
Facendo una passeggiata, tanto tempo fa,
Vedi pedoni pacifici, i semafori li stressano,
Cautamente attraversano,
In panchina, al parco, con il naso nel giornale, si sentono notizie in continuazione,
Vanno al mercato, poi a teatro,
Sono già le quattro
Ancora non mi accorgo di nulla,
Qualcosa come una pulce, ma va molto più ritmicamente,
Vado anche dagli amici, stanno bene, ridono, scherzano,
Passa un'altra ora e mi sto davvero appisolando,
Si addormentarono tutti nello stesso soggiorno,
Rannicchiati insieme, con la porta ancora aperta (lascia passare il gatto), si scusano di aver dormito tutti come in gabbia,
vai a casa il tempo vola
Ciò che viene dopo ci fa venire i brividi,
Amici, agli amici che hanno comprato al mercato, scrivete indignati,
Non li ho mai visti così arrabbiati prima,
"Investi anche nel tipo di shampoo che preferisci,
Qualsiasi cosa, voglio solo usarla
Ci hai riempito di pidocchi
Ci hai deluso, non faremmo mai una cosa del genere,
Vergognatevi,
I tuoi amici che ti mandano solo auguri ti rimproverano"
Sì, beh... farina del giorno, non ho niente,
Ovviamente è tutto solo a livello psicologico,
Leggono troppo i giornali,
Non avevamo nessun posto dove portarci, in Portogallo ero solo stagista,
Non senti, come ti senti?
Non ho niente, ma facciamo comunque un test,
Non posso crederci, ragazza, guarda anche te???!!
Sì ragazza, cosa?...Non posso guardarti i capelli, perché tu...
quale ragazza
Prendi un po' di cotone idrofilo,
Cerco di prenderli, buttarli dalla finestra,
Ma non riesco a catturarne nemmeno uno del genere,
Ragazza, potremmo provare un metodo diverso
Ma chissà che ne valga ancora la pena,
Ci schiariamo i capelli, scegliamo la tonalità più chiara del biondo norvegese,
Dopo, lo dipingiamo nel colore che vogliamo,
I pidocchi non si renderanno nemmeno conto di cosa sta succedendo,
Poiché siamo diligenti, dipingiamo ogni filo del tempio,
Sì ragazza mia, cosa farei senza le tue idee, i pidocchi bruceranno, soffocheranno, non dobbiamo fare nulla, solo stare attenti, districare con rigore, fare in modo di eliminare eventuali visitatori non invitati, da qualche parte, attraverso i capelli, vagano,
Sì ragazza, esattamente, cosa ti stavo dicendo?
Non lo so, nel frattempo stavo guardando un film...
Dopo molti secoli vediamo il risultato...
Il che non avrebbe potuto essere altrimenti...
Ragazza, il colore ha aderito molto bene ai capelli, esteticamente sono soddisfatto,
Ora mi sto pettinando, per vedere cosa è successo a quegli insetti,
Sì, ora sono blu, verdi, sono stati dipinti anche loro, cosa fare?
Faccia, non abbiamo più i pidocchi, siamo scappati, andiamo a festeggiare all'osteria, con una limonata,
Spero che non finiamo come in Portogallo, su quella terrazza in giardino.
(È lì che penseresti che avrebbe preso quei pidocchi...)
Moștenire în norvegiană
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Arv
I dag skal vi diskutere en spesiell gjenstand, en gjenstand som er kjær for oss, de av oss som fortsatt holder ting lagret på loftet i huset, nærmere bestemt en filthatt. Bayersk hatt, hatt av ubestridelig historisk betydning, fanget fem dåp, to eksamener, flere bryllup og det er omtrent det. Lue som flere generasjoner bare hadde, men å ha på seg tror jeg ikke de hadde på seg, den er ikke brukbar for lenge siden. Som jeg nevnte tidligere, føles den, den er blå (en elektrisk blå eller kongeblå), og den har en fjær festet til siden.
Cecilias oldemor insisterte på at hun skulle holdes under best mulig forhold. Noe som skjedde, bare tidens gang har sagt sitt, det er ikke lenger som det pleide å være, det sitter ikke lenger som det pleide. Selv nyansen av blått er ikke lenger levende, den er mer shabby, gammel, støvete. Det ville være flott for vintageantrekksideer, men ellers hold det pent, bare for samlingen.
Det var ingen liten overraskelse for Cecilia å finne at hatten, beskrevet så poetisk så langt, skjuler en stor defekt, nærmere bestemt huser den en møllfamilie. Så la oss innse det, når noen arver en hatt, får de ikke bare hatten, de får også møll til den.
En familie ville leve i hatten. Familie?, så mange?, dynasti kanskje, den har også en konge og en monark og stort sett alt det trenger for å være et fullverdig monarki. Men hvordan kan man like dette? Hvor lenge har han vært tom for møllkuler?, siden når har Pronto blitt brukt til skadedyrbekjempelse? En sint og grublende Cecilia stiller seg selv disse spørsmålene til stadighet. Hvordan med all den tilsynelatende omsorgen som alle har tatt, ender hatten opp med å gå i oppløsning med denne hastigheten. Hvis den oldemoren visste og var i live, ville hun blitt ekstremt sint. Cecilia sitter og sitter og tenker på en løsning for å gjenopprette æren en annen gang.
Han fant det, han vet hva han skal gjøre, han vil komme med en løsning som vil drepe dem, etter at de dør, vil han ta og kutte ut den delen av materialet som vil fjernes.
Fortsett som jeg beskrev. Bare ved å leke og utdype den kuttede delen mer og mer, når han den andre siden av materialet med saksen. Gode folk, dere har hatt det i fire generasjoner, hvordan vet dere hvordan dere skal ta vare på en eiendel noen etterlot dere? Hun ga deg ikke å legge et ansvar på dine skuldre, hun ga det til deg fordi hun trodde det ville være fint for deg å ha noe hun likte ganske godt. Du krysset virkelig grensen til lettsindighet! Vi skjønner at du egentlig ikke bryr deg om selve hatten, men bryr du deg ikke også om oldemoren som betrodde deg den?
Cecilia begynte å sy med tråd av lignende farge som hatten opprinnelig ville ha vært. Hva er poenget? Perfekt synonymi finnes ikke, verken i farger eller i ord, dessverre var fargen unik, den var uerstattelig. Cecilia, med +1,75 dioptri tror det var samme farge. Vi vet ikke hva mer vi skal si... intensjonen var god... å "gi tilbake sin ære en annen gang", men på grunn av for mye overdreven iver ble resultatet litt av. Cecilia, vi setter pris på ta vare på deg du hadde den på, desinfiserte den, renset den, tok vare på den, noe som alltid settes pris på, men hvis du ikke hadde hatt det så gøy med å klippe, var det fortsatt veldig bra.Det er alltid lurt å ha balanse i alt . Hvorfor er det bra å måle handlingene våre, beslutningene våre? For, la oss si at vi kjører og vi må svinge, vi har en kurve fremover, vi må måle hastigheten vår (fordi for mye kan ta oss av veien, avviker fra vår vei), ønsket vi ønsker å passere den kurven med, det spiller ingen rolle hvor lang tid det ville ta, hvor fort, hvor ekspert, hva jeg ikke vet hva.. det som betyr noe er hvor harmoniske og trygge vi vet hvordan vi skal komme gjennom alt. Ingen applauderer oss, vi er bare oss selv, og vi trenger ikke applaus.
Likeledes i dette tilfellet kunne den nedarvede hatten ha forblitt intakt, den ville ikke ha krevd inngrep, reparasjoner, oppussing, retusjering, hvis ikke vår kjære Cecilia hadde ønsket så iherdig å forbedre den helt. Også verdt å vurdere er at ting ofte ikke krever en radikal endring for å fungere, bare delvis eller bare en fjerdedel vil hjelpe like mye.
Cecilia...Cecilia...enten hadde du ikke en sikker hånd, eller så brydde du deg for mye om hatten.
Toamna în parc de George Topârceanu în engleză
Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...
Fall in the park
Falling swiftly on the alley
Of the park with flowers blue
In a long autumnal rally,
Dead leaves—as our dreams are, too.
In the light that’s softly sifting
Through the silken cloud below,
Dreamily a girl is drifting,
Sergeant major in her tow.
Timid, flushed, and all aflutter,
He looks down, very confused,
She is squashing leafy clutter.
Under her small patent shoes.
And in a refined discordance
With the view that’s ever finer,
They keep walking, at a distance,
He a major—she a minor.
Latrinae sordidae sunt
Plimbându-mă așa printre mesele aglomerate
De mulțimi neîngrijorate,
Mă bucur de farmecul festivalului anual al băutorilor de bere
Pesemne, oameni care au la ei tot, chiar și unghiere,
În lung și-n lat, cât cu privirea reușesc să străbat,
Trebuie să-mi croiesc drum cu coatele ca să răzbat,
Cu o pătrime a eforturilor mele
De toate formele,
Ajung și în zone mai solitare,
Ce îmi ațâță curiozitatea foarte tare.
Trec timid de porțile zugrăvite în nuanțe fistichii,
Lucrurile pe care le văzui îmi clătiră ochii,
De la jocurile cu popice,
La care lumea se distra propice,
Până la concertele toboșarilor din cartier,
Care mai decare, cu cazier,
Îmi place și mai mult,
Iar voința mi-o ascult,
Mergând mai departe, mai departe,
Până unde miresmele o să mă poarte,
Ajung în dreptul unor uși care ascund suspine
Și zgomote de botine,
Ridicând privirea, scria "Toilette",
O încăpere a doamnelor cochete,
Îmbrăcate la patru ace,
Cu câte trei-patru cojoace,
Deci, oricât aș fi căutat, nu-mi găseam locul,
Constatarea am făcut-o după ce am alunecat cu tocul,
De 15 cm, pe gresia de o finețe rară de turcoaz presărat cu coji de semințe,
Că nu au avut răgaz să molfăie în acele temnițe,
În care s-a ținut berea special pentru eveniment,
De la care nu poți fi absent,
Bifez totul, cu multă grijă și atenție,
Să constat că s-a produs o contravenție:
Nerespectarea normelor minime de igienă și bun-simț,
Pe care, de cum intri, le resimți,
Așa că părăsesc acel colaj,
Cu aminitiri și emoții,
Pe care le reduc în cele mai mici porții.