A FI POET

Am lipsit destul din sat

Am învățat într-un internat,

La început mi-a fost cam greu,

Apoi am învățat și mingea să bat.

Vacanțele mâ chemau acasă,

Cu pădurile verzi dintre vii

Pe unde curgea o apă bucuroasă,

Și pe cer, ardea soarele-n văpăi.

Când vacanțele s-au terminat,

Știam o meserie, de muncă ne-am apucat

Cu colegii,la noul loc de muncă,

În timpul liber, eram pescari pe luncă.

Barca,ne plimba în zorii dimineții

Liniștea ne alimenta dulceața tinereții

Când pluta dispărea sub val 

Știam ce monstru vom trage la mal.

În combinat produceam oțel,

În viața de toate zilele, aveam un țel.

     E toamnă, și plouă  și plouă 

Deși este toamnă târzie,

Natura pare că-i vie,

Copacii își păstrează coroana,

Crezantemele, prin grădini ne zâmbesc.

Norii pe cer dau năvală,

Îmi iau umbrela și hoinăresc.

Stropii de ploaie, încet se preling,

Urme îmi lasă, de parcă plâng.

În suflet se țese o melodie,

Ploaie, ploaie, eu încerc 

Să te cânt!

SE  SCUTURĂ  FLOAREA ,

COVOR  FERMECAT  ,AȘTERNE  CĂRAREA  ,

DIN  VIȘINI ,CIREȘI CAD PETALE ,

RĂSUNĂ  UN  TULNIC  ÎN VALE .

UN  VOAL  STRĂVEZIU  ACOPERĂ  CERUL ,

AROME  DULCI  ÎMPRĂȘTIE  MĂRUL ,

CU  SACI  GREI  MICUȚA  ALBINĂ

POLENUL  DIN  FLORI  ÎL  ADUNĂ! .

UN  TRUBADUR  GREIERAȘ 

PROASPĂT  CHIRIAȘ 

ÎȘI  ACORDĂ  CHITARA  ,

CÂND SE  APROPIE  SEARA!...

Dragii noștri ,urcați la cele sfinte

Grea durere ,dor fierbinte

Ne aduce spre morminte

Chipuri pure și curate

Deși-s morți ,parcă trăiesc

Sub pământ doarme o floare

Plânge lacrima ce-o doare

Astăzi totuși e-o zi mare

Clopotele bat la porți

E întânlirea între vii și între morți!

  Pământul întreg e o grădină ,

Om, jivină, și  gângănii 

Ies toți la lumină,

De la soare ne vin toate 

Anotimpuri , zile ,noapte,

Nori cu ploi,ninsori și vânturi 

Pământ bogat și primitor

Omul stăpân peste toate 

Însă dator cu o moarte!

Sunt zile când e liniște în jur, parcă îmi este mai bine.

Nu mă mai preocupă multe teme, cum ar fi: iubirea, moda, călătoriile, averea.

    Dar inima mi-a rămas caldă, prietenoasă, umană și iubesc adevărul ori cum 

ar fi. Însă toate acestea generează mii și mii de gănduri.Deci nu sunt singură nici odată.

cu adevărat.

    Ce se petrece în lume e grav...și încă nu știm toate manevrele ce se fac la nivel înalt.

Trebuie să recunoaștem că toți suntem tensionați. Pentru mulți se va declanșa un adevărat iad

Cum să nu mă gândesc? Mă bucuram că venise pentru toți , încă o primăvară.

     Se destrămau zorii în adiera unei pale de vănt calm. Aerul puțin rece se lăsa respirat, 

aducându-mi miresme amestecate de la toți pomii grădinii. Plămânii s-au înviorat, trezindu-mi

dragostea de viață și mă sfătuiește: bucură-te, poate fi ultima primăvară....nu știm ce urmează....

                  va urma.

Septembrie... lună plină in eclipsă 

Mi-aduce in minte tot ce-am simţit, 

Cand imi strigai sa plec... sa uit...

Si uite... azi îți scriu la...trecut...

Am tot sperat o vreme că ai glumit 

Si-o sa revii... c-un vin ca la-nceput.

Ce-i drept... a trecut ceva vreme...

Ai mai revenit... însă doar în poeme...

De-atunci trecut-au 2 ani???

Plini de speranțe, renunțări...dileme

De ce azi mă consideri un duşman...

De ce-am rămas uitați de vreme...?

Ma-ntreb, deși nu stiu de imi doresc, 

N-as ști sa țin de a mea demnitate

Vom reuși cândva să ne vorbim???...

Nu să-ți vorbesc de-a mea dreptate, 

Dar poţi să ierți, căci toţi greșim...

Când visele se vor a fi... realitate. 

    Te-am modelat întâi în lut,
    dar te-am stricat, căci nu mi-ai mai plăcut...
    Te-am şlefuit, apoi din lemn,
    dar nu mi s-a părut de tine demn...
    Te-am copiat în marmură,
    mată, albă, pură...
    Mâinile mi-au sângerat,
    până când am terminat...
    
    Draga mea iubită, iată, 
    că te-am ridicat în piatră, 
    sângele meu curge-n tine,
    jertfă roşie în vine...

Trec anii, timpul zboară,

Dacă -mi va fi dor de tine,

Tânjesc să nu mai doară,

Că mi te -ai smuls din mine.

Chiar de mi-e greu și pustiu 

Și amintirea ta mă cheamă,

Iar cerul scuipă cenușiu 

Și mă -nväluie cu teamă.

Promit să nu mai ezit,

Deși nu mă cred pe cuvânt.

Privindu -mi chipul umezit,

M-aș lepăda de jurământ.

Ce m-așteaptä dincolo de ziduri?..

Un sărut pe obraz,o îmbrățișare?..

Și mă tulburi printre gânduri 

Tu, soră, fără înfățișare..

Trăim în diferite lumi;

Eu,un om de rând și simplu.

Tu te pierzi printre culmi.

Eu, desculț prin viață umblu..

Iubito, arată-mi scoicile
Și cântă-mi toate nopțile,
Căci învolburata mare,
Scrupule sigur nu are!

Soarele este un astru
Și văd cerul cel albastru,
Căci, eu fără tine nu-s,
Dar tu mă privești de sus!

Da, tu dragul meu nebun
Și frumos, ce pot să spun,
Căci fierbintele nisip,
Nu așteaptă nici un pic!

Ai răbdare cât cuprinde
Și nu te lega de cvinte,
Căci Soarele rău te arde.
Flacăra-ți bate pe spate!

Să adormi pe poala mea
Și să-ți simt inima grea,
Căci, eu te-am iubit și-așa.
Plaja ne va mângâia!

Aș dansa, cu tin’ iubito
Și prin valuri aș zbughi-o,
Căci, grabnic pescărușii zboară.
Eu te vreau de odinioară!

Mi -este frig si întuneric, 

Te șoptesc in glas nevolnic;

Nu mai știu nimic de tine, 

M ai lăsat printre ruine.

Ma ia valul de furtuna, 

Imi bate inima nebuna, 

N o pot stăpâni deloc,

Cuprinsă de fiori si foc.

Gura ploilor din stele

Ma udă până la piele.

Cerul tremură in mine, 

Fuge gândul iar la tine.

Intre noi ,abis de gheață 

Stropi mă ard pe față. 

Ma topesc de dorul tău;

Eu martira, tu un Zeu.

Te aștept sa vii in Prag,

Suflet rătăcit de drag.

Eu voi crede pan la moarte, 

Ca nici un zid nu ne desparte.

 - Iubito, câte "bunuri" ai!

Tu, ești ca o căsuță-n rai:

Sunt ochii tăi, fermecători,

Ferestre spre ai zilei zori;

Îmi pare pieptul tău, cel plin,

Ca un balcon cu flori de crin.

 - Iubitule, ești vrăjitor.

Ia las-o mai încetișor!

Te faci c-admiri ce am frumos,

Dar tu, privești ceva mai jos

Și, ca bețivul ordinar,

Ai mintea lângă "vinuri" doar.

Hai,zi, pe față-acuma deci

C-ai vrea să dai un tur prin beci...