1  

Scheletul

 

Sunt prizonierul vocilor de gheață
Ce îmi vorbesc cu aer șfichiuit
Despre tărâmuri reci și-ntunecate
Unde pe veci îmi voi găsi mormânt.

 

Înfiorat de recea lor vorbire
Mă las cuprins de frigul vorbelor ce dor
Și răscolesc în jarul stins al vieții
Cu un vătrai din os de la picior.

 

Cu pălăria mea de om bătrân
Și cu o zdreanță veche drept costum,
Fără tovarăși să mă-ndemn la drum
Rămân schelet într-un mormânt de lut.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Vasile Serban poezii.online Scheletul

Data postării: 19 iunie

Vizualizări: 302

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Zâna iernii

E sfârșit de toamnă,

Vine zâna iernii,

Fulgilor exclamă,

Haide pe pământ,

Fulgii sar spre lume,

Aducând mii de trăiri,

Iar în ochii lor,

Se trezesc multe fericiri.

Se lipesc de ferestre,

Chemând copii la joacă,

Dansând, căzând într-un mic vals,

Strigăte de bucurie într-un mic dans.

Iar zâna cu toiagul magic,

Face zăpadă în ogrăzi,

Și aduce gheața pe pământ,

E o priveliște să o vezi...

 

Autor: Nicoleta Postovan 

 

 

 

 

Mai mult...

Enigma

Enigma suflet închis, 

Adânc înecat,

De parcă i suflet mort, 

Și iar înduplecat. 

 

În gânduri dispărut, 

De lume adâncit,

Oare ce el a făcut, 

De lume iar silit. 

Autor Nicoleta postovan 

Mai mult...

Odă femeii

Ne-arată sfântul Eminescu, în cea de-a cincea lui scrisoare,
Puterea ce-o are femeia, să te ridice sau, coboare.
Ne-arată sfântul Eminescu, și-n nestematul lui luceafăr,
Cum te distruge chiar femeia, sau din orice, te scoate teafăr.

 

Da, doamna cea de lângă tine, e singura care alege
De-ți va fi rău sau vei fi bine, de vei fi sclav sau vei fi rege.
Vezi lumea ce ne înconjoară, cum e zidită de femei!
Ea-i singura ce dă putere, celui ce-i dă iubirea ei.

 

Cum nențeleapta Cătălina, avînd răbdare prea puțin,
A dat puterea de luceafăr la servitor, lui Cătălin,
Ce nici măcar n-a folosit-o, ne-nțelegând cât e de mare,
În schimb, luceafărul cel veșnic, căzut-a-n veacuri de uitare,

 

La fel e când îți dai puterea, prea timpuriu unei femei,
Ne-nțelegând ce se ascunde cu-adevărat în mintea ei.
De vrei s-o faci a ta zeiță, sperând că zeu vei deveni,
Așteaptă dar să vezi ce-alege-nainte de-a te dărui.

 

De vrea să vadă diamantul ce-l porți în inimă și-n gând,
Sau va alege-o scânteiere, a unui ciob frumos, de rând.
Vrei sufletu-ți să-i pui pe masă? Așteaptă și, vedea-vei poate,
De merită a ta iubire, de merită mai mult de-o noapte.

Mai mult...

Soartă

Râdeți voi sfincși, învăluiți în pagini,

Din vechi scripturi cobind nemulțumite,

Aprindeți torțe-n veacuri fără margini,

Când se întorc la țărm corăbii rătăcite.

 

Atunci când stâncile își clocotesc mânia,

Încinse magme, revărsându-se spre mare,

Aripi pietrificate scuturându-și agonia,

Etern prin fiecare dintre noi, se pare.

 

Atunci atâtea clipe trec în van, pierdute,

Sub mii de pași împiedicați în vânt,

Noian de gânduri sângerând înfrânte,

Neprețuind nici cât o frunză, moartă în pământ.

 

Ce-i oare peste lume nebunia asta?

Curgând amestecată-n vin și-n scârnă,

De unde-n noi orbirea, truda și năpasta,

Atâtor zei ciudați care pe cruci atârnă?

 

Mocnind pe undeva adânc în orice tresărire,

Sălbatic sfâșiindu-ne asurzitor, vreo boală,

Stăpână peste karme, dureroasa amăgire,

Fierbându-le pe toate în aceași oală.

 

Așa absurd, e poate datul chinuit al sorții,

Cum îndoielnică aceiași parte ne arată Luna,

An după an, zi după zi de teama nopții,

Dintr-un amar potir să ne sorbim minciuna.

Mai mult...

Prea multă sensibilitate în suedeză

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

För mycket känslighet

 

 

Dålig känslighet är bra på sitt sätt. Det är bra att vara lyhörd, att uttrycka vår ånger när någon har upplevt mindre trevliga händelser, att vara med dem, att lyssna på dem, att lugna dem, att förstå dem, att lindra deras lidanden, att sucka med dem, att gråta med dem. dem, att linda in dem när de är kalla, att förbinda dem när katten kliade dem (att det också var deras fel att den repade dem, för de vet inte hur man leker med det), att lägga en ispåse på dem från kylen över en stukad fotled, torka tårarna, ge dem medicin för att få ner febern, läppbalsam för att förhindra att de blir så nariga, desinficera deras blödande nagelband när de inte visste hur de skulle göra sin manikyr, de ville ha längre naglar än de hade naturligt, för det är på modet, och nu har de bara blod på sig, låt oss sätta myggnät, så att de inte biter dem så mycket, suger blodet, inte överför malaria eller gula febern, låt oss ta insektsmedel, om de fortfarande envisas med att komma in i huset, låt oss också skaffa en fläkt för att skingra lukten av insektsmedel, håll fönstret på glänt så att myggor inte kommer in och lukten av insektsmedel kommer ut. Låt oss justera pannan för att även ge varmvatten, inte bara kallt, för då kommer det att behövas ännu mer skötsel. Ekonomier tar inte riktigt hänsyn till människors individuella behov, de är mer ett själviskt behov av en man.

Låt oss inte heller snåla med immunförstärkande kosttillskott som till exempel C-vitamin som smakar ljuvligt citron och inte kostar för mycket, det är prisvärt, du kan få det från en enkel lemonad, så har vi ingen anledning att avstå från att köpa det .

Låt oss få dem tjocka, fluffiga blusar, bara bra för att stanna hemma. Låt oss ta deras ansiktsvårdsmask, mask som förhindrar ett tidigt uppträdande av kråkfötter och uttryckslinjer. Vi är för unga för att ha rynkor!

Överlag är lyhördhet syster till generositet och omsorg, men vad gör vi när det blir utom kontroll, når nya höjder, inte har några gränser? Är det fortfarande en fördelaktig, hälsosam, välförstådd känsla? Nej, självklart inte. Redan något i vårt sätt att vara är knarrande, och denna känslighet är huvudsymptomet. Det skulle vara lämpligt att ställa frågor till oss själva: "Varför är jag så här?", "Överdriver jag?", "Vad får mig att få så intensiva reaktioner på i grunden triviala saker?"

Du kommer att hitta svaret förlorat någonstans i ditt förflutna. Kommer känsligheten vi pratar om som ett resultat av en traumatisk livsepisod? Tog du inte så lång tid som du förväntade dig på en tenta och sedan dess har du bestämt dig för att ge upp allt, tänkt att det inte är någon mening längre? Fick du inte de möjligheter du hoppades på? Kunde du på grund av omständigheterna inte göra något du tänkt dig? Om svaret är "ja" på åtminstone hälften av dessa, så pratar vi inte precis om känslighet, utan om en negativ reaktion på saker som hänt, som skadade oss tillfälligt och lämnade ett oläkt sår efter dem helt och hållet.

Hur kunde ett sådant sår läkas? Repar det mer och mer. Sitter och analyserar, varifrån kommer den där ilskan med känslighet? Du hade modet att gå på jag vet inte vilken svensk högskola. Och vid 19 behöver du verkligen mod, att ta ditt flyg, att lämna dina föräldrars hus, från en provinsstad, precis till ett stort universitetscentrum. Och där finns det att se, vägen till framgång och intressanta förmågor att passera i CV:t, inte bara beströdd av lugna stunder, att hon är en som gillar att skrika, skrika, förödmjuka studenter för att de inte uttalar detta nordliga språk perfekt - germanska, att jag inte kan tiderna perfekt, att jag inte behärskar grammatiken och syntaxen... fortfarande perfekt? Jag vet inte ens vad som skulle vara perfekt, hur perfekt skulle vara, och jag tror inte att subjektiv perfektion borde spela någon roll. Om det fanns några objektiva standarder, så ja, det är värt att följa dem, försöka nå dem, för på det sättet kan framsteg verkligen mätas och observeras. Om det är mål som bara en person vill ha, medan resten inte gör det, är det ingen mening att jämföra oss själva, hur som helst kan vi inte uppskatta eller väga något utifrån det vi hör. Det är säkert att den som förödmjukar elever för att de inte vet perfekt har hjärtat av en jägmästare som hugger ner träd på ett löpande band utan att titta på vad han lämnat efter sig. Ja, utvärderingskriterierna är väldigt objektiva, hur kan du som 58-årig kvinna, som bara omgett dig med svenska i hela ditt liv, anse att en 19-årig elev måste vara din jämlika i behärskning, i skicklighet ? Vi är där för att lära, om vi föddes redo att lära, skulle vi inte anmäla oss till någon specialisering och det är allt, vad skulle vi behöva om vi redan visste det? Var det inte billigare, ingen hyra, inga tågresor, inga sovsalar, inget biblioteksmedlemskap, ingen mat plus många andra verktyg? Det är roligt vad som händer när 58-åriga kvinnor dömer dig efter sina egna värderingar. Det är som att studenten ger meditation till ett 8-årigt barn. Han kan knappt skriva på sitt eget språk vid de åren, än mindre på engelska, franska... Skulle det inte vara traumatiserande att börja skälla på honom varför han inte hann behärska innehållet perfekt? Medan? att den som ger privatlektioner blir vag i uttrycket? Tid, det vill säga, han kunde ha förhandlat med sin mamma om att be henne föda honom vid 5 månader, inte vid 9 månader, som normalt, att dyka upp i världen tidigare, lära sig tidigare, bara för att det är vad personen vill som ger lektioner. Det finns också frågan om jordtiden. Så länge vi lever på samma planet har vi alla lika lång tid, 24 timmar, inte mer.

Denna subjektiva perfektion hos andra ger upphov till känsligheter av alla slag. Det är inte heller meningsfullt att sträva efter att röra vid det. Vi vet inte vad den som inte är nöjd med oss vill. Vi vet inte vad han tycker, hur han tänker, vad han föredrar, vad han inte föredrar, hur mycket, vad, hur och i vilken utsträckning.

Andras subjektiva perfektion är förlamande, både känslomässigt och sakligt. Om eleven blir förödmjukad varje gång hon öppnar munnen, kommer hon då fortfarande ha tilltro till att hon har en chans att bli en bra svensktalande? Kommer hon fortfarande att finna styrkan, i djupet av sin själ, att gå längre, att vilja öva, läsa, förbättra, tills hon får språkets flyt, kadens och musikalitet? Nej, det finns inget sätt. Han hade goda avsikter som föll isär på vägen.

Andras subjektiva perfektion saktar ner, förtränger. Som att låta din lärare planera varje ljud när det ska sägas, hur det ska sägas. Skulle inte denna inlärningsteknik skrämma dig? Var finns passionen, charmen, den mest oregelbundna och mångsidiga skönheten i språket? När ska du hinna fokusera på ordförråd, grammatik, syntax och vad hon vill när fokus alltid ligger på hur du pratar? Blir det inte ett hinder du inte kan övervinna? Fixat som med flervalstester. Du har kommit till en fråga som du inte vet rätt svar på, även om du redan har svarat bra på den. Vad gör du? Fastnar du där och går inte vidare, bara för att du inte vet där? Det skulle vara en stor förlust, både för värderingsmannen och för dig (i första hand).

Som ett svar på andras subjektiva perfektion, måste vi bygga vår egen uppsättning värderingar, vår egen perfektion, vilken uppmärksamhet, vara objektiv, av flera skäl: att inte nå den där känsligheten som hindrar oss från att göra vad vi vill och känner även det. vi utvecklas, så mycket som är mänskligt möjligt, utan att begränsas av andra, av andra aspekter och av andra omständigheter.

Mai mult...

Copilărie dragă

Copilărie dragă...

Îmi pare rău 

Tu te-ai stins 

Doar eu am mai rămas .

 

Pășesc în tăcere 

Peste traumele trecutului

Le simt prin vene 

Și mă îngheață încet.

 

Tu... cu ai tăi ochii

De un albastru rece 

Dece a trebuit să furi ?

Culorile mele de odinioară.

 

Ceva atât de prețios 

Ceva atât de inocent 

Ceva atât de firav...

Ceva de neatins...

 

Dragă copilărie

Al meu rol era...

De a mă juca ,de cânta...a desena 

Nu  te-a proteja.

 

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Darul iubirii

Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îți vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.
Vibrațiile muzicii zguduie magistral bolțile albastre
ale cerului domnesc,
Scormonind apoi toate colțurile Universului
pentru a-ți da de veste.


Plutind pe portativul stelelor, notele se rostogolesc într-o avalanșă nebună
Spre cel mai îndepărtat întuneric unde se termină materia cosmosului.
Aici, în tărâmul începutului și sfârșitului,
într-o singurătate absolută
Dumnezeu își doarme armonia pierdută
în leagănul uitărilor eterne.


Murmurul trist al umanității întrerupe
visarea solemnă a bunului Domn
Care ascultând ondulațiile pline de durere
ale cântecelor noastre triste
Hotărăște să ne îndulcească durerea
cu darul veșnic al iubirii.

Mai mult...

Nuanță de gri

Nuanțele de gri sunt singurele umbre

Ce dansează sălbatic în calea ochilor,

Dorind să ascundă culorile curate,

Cerșesc grăbite atenția mea totală.

                                   

Infinitul curcubeu de nuanțe închise

Mă acaparează și mă izolează,

Creând pentru mine în abisuri

Un amestec de tristețe supremă.

 

Îmi măsoară apoi adâncimea tristeții

Cu o nuanță de gri metalizat,

Iar sălbaticul rânjet de mândrie

Mă face să cred că a reușit.

 

Intensitatea de gri asupra ființei mele

Îmi trezește neîmplinirile trecute

Și dorind să se sfârșească mai repede,

Îl rog să pregătească nuanța fatală.

 

Îmi închide cu nuanțele accesul spre viitor

Și izbindu-mă furios într-o fundătură,

Se năpustește exaltat din umbra griului

Spre jalnica și sumbra mea făptură.

 

Simt cum un gri nesfârșit mă străpunge,

Pătrunde în mine și curge prin sânge,

E parte din mine, îl simt peste tot,

Se face comod și așteaptă să mor.

 

Văd cerul senin acum când sunt mort

Și o liniște dulce mă îmbie la somn,

Din ape spre cer se ridică în zori

Frumos curcubeul plin de culori.

Mai mult...

Carusel


Cum am ajuns din praf de stea să mă transform în om?
Din praf de stea născut, prizonier al cerului și al pământului,
Ascuns de stelele surate și-mprăștiat de vânt în noapte
Mă simt al nimănui printre păduri și munți, printre roci și stânci.


Sunt necinstitul ce se-adapă din rezervorul de sinceritate
Într-un proces ce se întâmplă când crezi în fiecare moarte.
Încătușat pe veșnicie într-un vârtej de falsă nemurire,
Mă las pierdut din complezență, să mă conserv în excelență.


Un ucigaș care renaște trecând mereu prin altă moarte,
Un fin supliciu spiritual ce recreează-un om banal.
Revin plângând la locul faptei, să mă descopăr ireal,
Naiv în propria-mi ființă, etern suspect în neființă.

Mai mult...

De-aș ști să nu mai mor

 

De-aș ști să nu mai mor în viață,
Căci am murit de atâtea ori,
M-aș transforma în praf de stele,
Să fiu pe veci nemuritor.

 

M-aș transforma în întuneric,
Să nu mai văd nici umbra mea,
Iar ochii mei să fie luna
Ce luminează noaptea grea.

 

M-aș preschimba în apă pură
Să curg la vale din izvor,
Să mă sărut cu marea în zori
Și apoi să mă ridic la nori.

 

Grăunte de nisip m-aș face,
Ca vântul să mă poarte-n zbor,
Și la final eternitatea
Să mă transforme iar în om.

Mai mult...

Debutant

 

Sunt debutant poet în curtea bibliotecii,

În mână c-o peniță și-n minte mii de schițe,

Un amalgam ciudat de versuri pribegite

În mici volume scrise ce zac neprețuite.

 

Incendiat de soare și părăsit de om

Călătoresc în noapte cu ochi de visător,

Rostogolesc tăcerea unui poet minor

Spre universuri calde ce vor să mă omor.

 

Sunt prins în tăvălugul condeiului stelar,

Un scriitor pierdut pe-un drum imaginar,

Mi se arată coala pe care să semnez

Cerneală albă-i viața în negrul Univers.


Mai mult...

Îndemn la rugăciune

Eu sunt stăpân peste nimic,

Un veșnic rob fără sărsam,

Un călător în astă lume,

Un biet creștin fără să știu.

 

Văd cimitirul plin de viață

Orânduind coloanele de morți,

Un amalgam ciudat de oase,

Un dans macabru în decor.

 

Mă văd epavă într-un vid,

O umbră falsă pe pământ,

Sunt un orgoliu fad al unui slut,

Un bâlbâit timid al unui mut.

 

Văd moartea ca perfecțiune,

E ispășirea noastră-n absolut,

O veșnicie fără formă,

O zdreanță aruncată-n vânt.

Spre drumul judecății mele,

În fiecare zi cu nume

Îmi lepăd gândurile lumii

Și mă îndemn la rugăciune.

Mai mult...