1  

Cursa vieții

Nepoatei mele după altă mamă

Îi scriu de-aici, de dincolo de zare...

Că viața e ciudată pentru toți...

Un ghem de ață moale, fără rost.

  

Suntem ceea ce suntem toți

Niște mașini ce umblă fără roți,

Scoțând scântei ce ard pe fiecare,

Un singur drum și nicio altă cale.

  

Ne rupe din obraji, din ochi și din tot corpul

Asfaltul și prundișul ăsta tare...

Și-n fiecare răsărit de soare

Suntem mai mici și-ncepe să ne doară.

  

Ne salutăm plângând cu crucile din drum,

Spunând la cei ce se opresc un rămas-bun

Și împărțind din noi la fiecare

În cursa vieții la sfârșit se moare.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Vasile Serban poezii.online Cursa vieții

Data postării: 13 aprilie

Vizualizări: 71

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Picatura de ploaie

 

 

Oh suflet drag,

Oare ... când plouă

Te ai gândit 

La acea picătură de apă ? 

În cădere bruscă,

Într-un vânt tăios

Care o izbește 

Poate prea puternic de pământ ...

Cum se dezintegrează, 

Se distruge pe sine

Doar pentru a fi de folos

Unui pământ ? 

Când unicul ei scop 

Este să-și ofere orice molecula 

Pentru a ne ajuta . 

Și totuși,

Prin ploaie mă plimb . 

Fară umbrelă 

Sau pălărie

Lacrimile-mi curg 

Lin pe obraji

Sufletul mă doare 

Iar zâmbetul îmi piere 

Sub picături de apă 

Care poate se izbesc de mine 

Asemenea lacrimilor mele 

De pământul ud  

Intrebandu-mă 

Oare cine suferă mai tare ? 

Și dacă oare, 

Am ajutat și yo pamantul , 

Cu a mea lacrimă ? 

 

 

 

 

Mai mult...

Iluzii

Ai câți ani ți-ai dori să ai,

Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,

Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,

Ai cel mai în vogă model de telefon,

Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,

Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),

Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,

Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,

Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,

Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,

Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),

Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,

Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,

Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,

Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,

Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,

Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,

Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,

Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,

Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,

Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,

Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,

Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,

Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,

Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,

Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),

Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,

Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,

Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,

Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,

Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,

Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,

Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,

Ai cea mai plăcută voce,

Ai cea mai suavă atingere,

Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,

Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,

Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,

Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,

Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,

Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,

Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,

Ai cele mai corecte și mai bune argumente,

Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,

Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,

Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,

mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,

Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,

Ai cele mai bune pensete, unghiere,

Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,

Ai cele mai generoase gândurile,

Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,

Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,

Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,

Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.

 

Illusions

 

Tu es aussi vieux que tu veux l'être,

Vous avez les cheveux bouclés que vous avez toujours admirés et qui ne frisent jamais,

Vous avez un mur plein de tableaux dans votre chambre,

Vous avez le modèle de téléphone le plus tendance,

Vous avez un meilleur ami, il ne vous laissera jamais tomber, du moins sans le savoir,

Vous prenez le petit déjeuner le plus délicieux (crêpes au Nutella),

Vous avez le meilleur podomètre qui puisse être téléchargé,

Vous avez le vélo le plus rapide, avec lequel vous atteignez Fălticeni en seulement 15 minutes,

Tu as le nez le plus droit, tu n'as plus besoin de rhinoplastie,

Vous avez les dents les plus droites, ni trop en arrière ni trop loin,

Vous avez toujours l'appréciation la plus juste de la part de votre entourage (il n'y a plus de mensonge éhonté, ils ne vous connaîtront pas, soit parce qu'ils s'en moquent, ils n'en ont pas besoin, soit parce que vous gardez tout en vous et que vous voulez pour ressembler à la femme forte, arrête de te masculiniser pour le bien des gens qui s'en moquent, quels qu'ils soient),

Vous avez les intentions les plus pures, non seulement cela, vous savez aussi les montrer,

Vous avez les ongles en gel les plus brillants,

Vous avez le plus de nuances de violet dans votre garde-robe,

Vous disposez de la Playlist la plus complète avec les poèmes de George Bacovia récités les uns après les autres,

Vous avez autant d'amis que vous aimeriez en avoir, c'est-à-dire deux, les honnêtes, avec qui vous resterez en contact pour la vie, les autres ne sont que des gens qui veulent quelque chose de vous, ils vous utilisent, ils ne manquent pas une opportunité quand ils te voient,

Vous avez la meilleure façon de faire des frites, comme McDonald's près de chez vous,

Vous avez le meilleur style à chaque fois que vous vous habillez,

Vous êtes en harmonie tout le temps, rien ne s'écarte de ce que vous souhaitiez initialement, pas même le moindre écart,

Vous avez les gens les plus compréhensifs (mais il faut tout expliquer, pourquoi le ciel est bleu ?, pourquoi respirez-vous ?), mais cela n'arrive pas dans notre poème,

Tu as les meilleures explications, toi seul sais comment tu les as rendues si belles, personne n'est confus, tout le monde t'aime spécialement pour ça,

Vous avez les meilleurs gâteaux d'anniversaire de Norvège,

Vous avez les meilleurs stylos, ils ne se cassent jamais,

Vous avez la meilleure paire de chaussures, y compris pour les danses latino-américaines,

Vous avez les idées de décoration de chambre les plus intéressantes,

Vous avez la meilleure précision lorsque vous coupez les cheveux d'un ami (vous pouvez à peine vous couper),

Vous avez les préférences les plus drôles en matière de musique,

Vous avez une oreille musicale, mais vous ne savez pas du tout vous en servir,

Vous avez les goûts les plus extravagants en matière de vernis à ongles, seules les couleurs fluo vous séduisent,

Tu as les plus belles normes, tu ne t'en approches jamais parce qu'elles sont belles,

Vous avez les meilleurs miroirs, à travers eux vous pouvez tout voir, chaque mouche qui est entrée,

Vous avez le plus de mérite à tout moment, n'importe où,

Vous avez la meilleure capacité à comprendre les événements, quelle que soit leur nature,

Tu as la voix la plus agréable,

Tu as le toucher le plus doux,

Tu as les parfums les plus parfumés, tu es une fée du printemps,

Vous avez le sourire le plus éclatant, vous attirez tous les regards, même si vous n'aimez pas l'attention,

Vous avez la meilleure tondeuse à gazon, coupez n'importe quel fil à la même longueur,

C'est vous qui appréciez le mieux les choses, surtout la quantité, quand un ami vient chez vous et que vous voulez boire de la limonade, assurez-vous d'avoir tous les deux la même quantité de jus dans votre verre,

Vous avez la meilleure façon de comprendre les problèmes des gens, prenez la logique et ce qui est logiquement réalisable, pas ce que tout le monde veut, soyez honnête, vous aussi vouliez beaucoup de beaux papillons dans cette vie, mais ils ne volaient pas dans votre direction, juste des choses que vous j'ai sauté pour attraper et je n'ai fait que me blesser,

Vous avez la meilleure capacité à regarder dans le cœur des gens, à panser les blessures, vous êtes même psychologue de ce point de vue,

Vous avez la plus belle décence dans votre comportement et votre conduite,

Vous avez les arguments les plus corrects et les meilleurs,

Vous avez les préférences les plus étranges en ce qui concerne les chaînes de télévision que vous regardez,

Vous avez les souvenirs les plus tristes, mais vous avez réussi à multiplier ce qui semblait à première vue trop peu, à transformer ces conseils en quelque chose de constructif,

Vous aviez les collègues de banque les plus sympathiques,

il te donnait toujours les exercices que tu ne savais pas faire,

Tu as les mots les plus touchants du vocabulaire,

Vous avez les meilleures pinces à épiler, coupe-ongles,

Vous avez en vous les plus belles aspirations, non seulement vous en seriez le bénéficiaire,

Vous avez les pensées les plus généreuses,

Vous avez la voix de conscience la plus moralisatrice et la plus mélodieuse,

Vous avez la force/sagesse d’abandonner quand vous voyez que vous n’avez aucune raison de continuer,

Vous avez la possibilité de faire du bien aux gens rien que par votre simple présence, quand vous êtes avec eux, ils n'ont plus de cheveux blancs, ils sont plus heureux, ils ne semblent même pas avoir de rides,

Vous avez essayé par tous les moyens de devenir une meilleure version de vous-même, objectif atteint, vous pouvez vous détendre, la voix de la conscience a été dure avec vous, car elle ne voulait que votre bien, c'est comme la voix d'un parent qui ne vous force pas, seulement il dit que ce serait mieux parce qu'il pense à toi et s'en soucie toujours.

Mai mult...

Pierdut

Sunt singur

Aici,în acest labirint

Şi pare că doar un miracol

Mă poate pune pe acel drum,

Un drum neştiut...

 

Înconjurat de pereți înalți şi reci,

Încerc să găsesc ieşirea

Ghidat de vocile din exterior,

Voci îndrăznețe şi calde

Ce răpun pereţi înalţi şi reci.

 

Sunt temător, dar,

Îndrăzneţ mă-ndrept spre acel drum,

Un drum pe care am mai păşit.

Şi las în urmă

Doar nişte pereţi mici şi reci!

Mai mult...

Masura timpului

Am măsurat timpul în clipe,

Să pot să mă bucur de cele fericite.

Erau atât de puține, atât de amorțite,

Încât s-au topit în ninsori fulguite,

M-am speriat, o clipă înseamnă atât de puțin,

Dar poate curma, soarta unui destin.

 

            Am măsurat timpul în ore,

            Le-am așezat în suflet pe cele majore,

            Fior și înțelepciune, cu plansul de copil,

            Creație divină, iubire în delir.

            O primăvară a vieții, cu ghiocei firavi,

            O dragoste imensă, alături de cei dragi.

                       

Am măsurat timpul în zile,

Unele frumoase, altele inutile,

Minciuni, trădări, poveri cu doruri grele,

Cu traume cronicizate în chinuri și durere,

Decorul unei toamne târzii și numai ploi,

Cu vântul ce se zbate, lăsând copacii goi.

 

              Am măsurat timpul în ani,

 Prea mulți și deseori atât de banali,

             Minciuni imaginare cu vrajă și magie,

            Pierdute inutil în nopți de agonie,

            Atunci chiar nu știam, trăiam în compromis,

            Cu stima anulată, pierdută în abis.

 

Am măsurat timpul în timp,

Și am umplut complet, clepsidra de nisip,

Acum, voiam tăcere și liniște deplină,

Să pot ierta păcate la semeni fără vină,

Să ma opresc o clipă, să mă cunosc mai bine,

Să-mi regăsesc uitarea, pierdută în rutină.

Mai mult...

Cautând in umbra

Prin tot ceea ce am făcut,

Niciodată nu am regretat.

Dar recent în viața-mi apăruse

Tristul gând, ce mi-l readuse.

 

Eu fiind din alte tărâmuri,

De-o altă părere făcut-o am

Pe singura viețate,

Care mă suporta.

 

Inconștient fiind, satisfacție cutreieram.

Mare greșeală.

Acum e totul în zadar.

Cu speranța renașterii sufletești

Pe îndepărtatele culmi ale iertării pornit am,

Cu un singur scop, cel al mântuirii.

 

Promisesem o schimbare,

Pentru bine, pentru noi,

Ca să mă pot numii si eu, om.

Ea merita totul…

Eu nu…

Mai mult...

Fără Titlu

Ești tot mai aproape de mal,

Dar te lași dus de val.

În al sortii declin,

Prin ape adânci,

Te scufunzi ca un gând.

Și când furtuna bate cu putere,

Învolburată,

Marea cu-a sa întindere albastră

Îți dezvăluie misterul.

Iar spre seară,

Când liniștea te doboară,

Să te afunzi adânc,

cu fiecare gând,

în abisul necuprins de întunericul mării.

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Ghiocelul

 

Cine mi te-a rupt din soare,

Floare albă, floare rară

Și mi te-a adus în cale

La-nceput de primăvară?

 

Cine de sub pătura albită

Își dorește să răsară,

Să vestească primăvara

La toți oamenii din țară?

 

De sub stratul de zăpadă

S-a ivit o mândră floare,

Cu petalele albite

Și la corp cam subțirică.

 

Apărută din nămeți,

Ca o fată din povești,

Dar cu nume de băiat,

Este un ghiocel curat.

Mai mult...

De-aș ști să nu mai mor

 

De-aș ști să nu mai mor în viață,
Căci am murit de atâtea ori,
M-aș transforma în praf de stele,
Să fiu pe veci nemuritor.

 

M-aș transforma în întuneric,
Să nu mai văd nici umbra mea,
Iar ochii mei să fie luna
Ce luminează noaptea grea.

 

M-aș preschimba în apă pură
Să curg la vale din izvor,
Să mă sărut cu marea în zori
Și apoi să mă ridic la nori.

 

Grăunte de nisip m-aș face,
Ca vântul să mă poarte-n zbor,
Și la final eternitatea
Să mă transforme iar în om.

Mai mult...

1907

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.


Ne-alungă viața de la masă, ne biciuiește neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulțumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.

Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoșii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernașii se plimbă-nfofoliți în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.

Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă și am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o țară-ntreagă, voind ca toți să înțeleagă...
Cuțitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.

Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat și n-am fugit.
Acum ne ține cimitiru-n brațe, ne-ascundem viii printre morți,
Se trage-n noi ca-n niște hoți, copiii plâng pe lângă porți.

 

Mai mult...

De-aș ști să nu mai mor

De-aș ști să nu mai mor în viață,

Căci am murit de atâtea ori,

M-aș transforma în praf de stele,

Să fiu pe veci nemuritor.

 

M-aș transforma în întuneric,

Să nu mai văd nici umbra mea,

Iar ochii mei să fie luna

Ce luminează noaptea grea.

 

M-aș preschimba în apă pură

Să curg la vale din izvor,

Să mă sărut cu marea în zori

Și apoi să mă ridic la nori.

 

Grăunte de nisip m-aș face,

Ca vântul să mă poarte-n zbor,

Și la final eternitatea

Să mă transforme iar în om.

Mai mult...

Poveste de iubire, Ramira&Alexander

Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.

 

Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.

 

Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.

 

Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.

 

Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.

 

Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.

 

În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.

 

Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.

 

Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.

 

Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.

 

În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:

 

„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.

 

Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.

 

La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.

 

Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.

 

Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.

 

Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.

 

În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.

 

Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.

 

Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.

 

Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.

 

În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.

 

Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.

 

Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.

 

„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”

 

„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.

 

„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.

 

Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.

 

Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”

 

În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.

 

Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.

 

Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.

 

În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.

 

Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.

 

„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”

 

Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.

 

Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.

 

În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.

 

Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.

 

Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.

 

Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.

 

S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.

 

În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.

 

Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.

 

Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie

 

Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.

 

S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.

 

Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.

 

O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.

 

De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.

 

Mai mult...

Debutant

 

Sunt debutant poet în curtea bibliotecii,

În mână c-o peniță și-n minte mii de schițe,

Un amalgam ciudat de versuri pribegite

În mici volume scrise ce zac neprețuite.

 

Incendiat de soare și părăsit de om

Călătoresc în noapte cu ochi de visător,

Rostogolesc tăcerea unui poet minor

Spre universuri calde ce vor să mă omor.

 

Sunt prins în tăvălugul condeiului stelar,

Un scriitor pierdut pe-un drum imaginar,

Mi se arată coala pe care să semnez

Cerneală albă-i viața în negrul Univers.


Mai mult...