Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Vasile Serban
Data postării: 4 ianuarie
Vizualizări: 288
Poezii din aceiaşi categorie
La școală!
Aștern în fața voastra ca prefața,
Un adevăr și-un mod de viață,
Voința și munca ce-am depus,
Și-n toate am avut, sprijin de Sus
Aminte îmi aduc cu mare bucurie,
Și de a mea frumoasă copilărie,
Când mama mea, în sat croitoreasa,
M-a învațat să merg eu și la coasă
Dar tot a mea măicuță bună,
Îmi tot spunea lună de lună,
Doar cine-nvața mai mereu,
Va fi el ajutat de Dumnezeu
Prin clasele primare am trecut,
Și alfabetul să--l învat, mi-a plăcut,
Chiar dacă uneori împins la spate,
Eu în ghiozdan am purtat carte
În clasa-ntâi și-a două am învățat,
De lampă seara m-am ajutat,
Curent electric în casă nu aveam,
Și doar curent și frig venit din geam
Ziua mergeam cu vitele pe luncă,
Când iarba începea să crească,
Iar seara învățam cu mama carte,
Știind că doar așa voi avea parte
Cu mine mama a muncit din greu,
Ca eu să fiu un premiant mereu,
Și am avut și șnur albastru pus,
Prin sat mergeam semeț, cu capul sus
Năzbâtiile toate erau făcute zilnic,
Mereu spuneam că n-am greșit nimic,
Dar mama nu era prea ușor păcălită,
Și îmi dădea constant porția mărită
Clasele primare le-am terminat,
Și la liceu la Dorohoi am aplicat,
Era o școală de urmat și învățat,
Și profil de mate-fizică-am urmat
Ușor nu prea mi-a fost aici deloc,
Și zilnic mă plângeam că n-am noroc,
Iar în cămin, în internat am fost cazat,
Și zi de zi eu la cantină am mâncat
La început totul părea prea greu,
Pentr-un copil timid cum eram eu,
Acasă aș fi vrut să mă întorc la toți,
Dar mama înțeleaptă a zis..nu poți
Văzând că nu e cale de întors defel,
Am încercat din greu să fiu altfel,
Zilnic spunàndu-mi să nu chiulesc,
Și pe ai mei părinți, să-i răsplătesc
Ușor, ușor m-am adaptat din mers,
Și negativul din minte, mi l-am șters,
Zilnic eu învățam și meditații luam,
Și după masă, eu atletismul practicam
Și din copilul fără vreo perspectivă,
Am devenit omul cu multă inițiativă,
Cu rezultate bune și mult realism,
Și cu medalii obținute..la atletism
Liceul din păcate nu a durat o veșnicie,
Unde-au fost clipe minunate și feerie,
Colegi frumoși, adolescenți dotați,
Cu-n scop în viață și bine educați
Examenele au fost luate toate,
Cu note bune și pe realitate,
Iar în final și Diploma de absolvire,
Venind, ca actul final..de mulțumire
Și multă carte s-a-nvățat, stiu bine,
Și matematică și fizică pe ,,pâine",
Iar mulți din noi intrați la facultăți,
Și deveniți în ani ,,Oameni"...cu-abillităti!
Scrisă de Cezar în amintirea anilor
de școală primară și liceală!
Pe curând!
colaj//8
compoziție muzicală
pentru
orașul de aur pierdut.....
bătăile ritmice ale tobelor,
nu înăbușă
salvele de tun
în onoarea
regilor antici.
respirație artificială
pentru răsăritul lui aten-oraș
readus la viață...
nefertiti încrezătoare
trece, ca o boare,
pe străzile din piatră,
flancate cu falnice
case.
Nepăsare
Mi-e nepăsarea zilnica firimitură,
Eu însumi mă acuz în toate cele,
Memoria mă biciuie constant cu ură.
Iar carnea-mi freamătă sub piele.
De ieri stau tolănit pe buza lunii,
Cu hoitul toamnei prins în cârcă,
Să storc un must să-l bea străbunii,
Că-s arși de rai iar gura li se uscă.
Trec zei grăbiți în zori de dimineață,
Se duc la muncă să câștige-o pâine,
Au ochi de foc și cearcăne de gheață,
Și duc un trai sărac, de azi pe mâine.
Se vede-un fum venit din loc ostil,
Se construiește înc-un cal troian,
Amurgul miroase a sânge de copil,
Căci s-a primit ofrandă de la Vatican.
Pe loc aș face toți norii din pământ,
Să plouă cu pietroaiele cât casa,
Prelații să intre cu toții în mormânt,
Să fie slobodă din nou mireasa.
Aviz ipohondric
Domnule doctor, mă doare un nerv,
Chiar in călcâiul lui Ahile.
Îs ingrozit cumplit de moarte... serios!
Şi Dumnezeu e îngrozit de mine...
Ah! Şi măseaua minții a străpuns
Acut din falcă prin obraz
Şi-acum îmi palpitează ochiu-nchis
Şi m-amețeşte-un iureş de cromatic nărăvaş.
Nu înțelegi?! Dă-mi un diazepam!
Te rog....frumos! Căci nuuu maaai pooot...
Sunt copleşit... şi parcă simt ceva calamitos,
muşcând brutal din nervul vag.
Îmi place să fiu OM
Omul timpurilor noastre
Loc îşi face, dând din coate.
Are-avânt de mãri albastre
Graiul pãsãrii mãiastre
Dar provoacã mari dezastre:
Limbi de şarpe care muşcã
Pe la spate.
Unul zi de zi cerşeşte,
Altul face pe bogatul.
Însã cel ce cleveteşte
Pe-amândoi îi prinde-n cleşte,
Cum se zice-n româneşte;
Şi cu vorbe mincinoase
Umple satul.
Piatrã scumpã-i cel ce ţine
Pentru sine-a sa pãrere.
O mãsurã de ruşine
Omului îi face bine;
Chiar şi-atunci când nu-i convine
El ascultã şi învaţã
În tãcere.
Fii atent sã nu rãsarã
Vreun lãstar de-amãrãciune.
De eşti om pe dinafarã
Şi-n ascuns pândeşte-o fiarã,
Nu-i mai da apã la moarã
Între oameni sã te facã
De minune.
De pe strãmoşeasca glie
Vei culege doar ce sameni.
Tu fii OM, dupã cum scrie,
Aşezând credinţa vie
Pe o bunã temelie,
Într-o lume-aglomeratã,
Fãrã oameni...
Galerie de artă subacvatică
Ascensorul ne transportă către o lume a picturilor,
Până să coborâm pentru a putea ajunge, vedem pești exotici viu colorați, rechini, nudibranhii (curcubeu viu al marilor și oceanelor), tot felul de melci marini,
Ajungem la destinație
Ca să vedem acea minunăție,
Sunt opere de artă atârnate pe pereții galeriei,
Frumos luminate la exterior cu LED-uri fluorescente,
Faptul că vedem pești prin pereții galeriei îi adaugă un plus de viață,
Uneori se mai stârnește furtună marină și parcă ar fi ceață,
Vedem așadar picturi: de epocă, mai în stil renascentist, creații artistice futuristice italiene
Picturile devin parcă mai dinamice datorită detaliilor estetice,
Opere cubiste, cu foarte multe unghiuri, portrete realizate din tot felul de jocuri ale conturului,
Peisaje avangardiste cu apus de soare venețian, străzi înguste și foarte multe case zugrăvite, când roz, când turcoaz, mov deschis, când galbene, cu palmieri,
Peisaje cu castele din Spania, fortărețe, fel și fel de citadele,
La secțiunea mai amuzantă a galeriei vedem picturi suprarealiste:
Un pește care stă la masă și este servit cu caviar,
Turbină eoliană de care s-au prins parașutiștii și îi învârte ca la bâlci,
Tiroliană de care atârnă țurțuri și pe care se face patinaj artistic, mai zărim în alt tablou,
În altă imagine, vedem un ocean înghețat din care crește iarbă de gheață, arbori de gheață, o junglă de gheață, sunt liane de care se agață cimpanzeii, și ei tot înghețați,
Mai apare și câte un portret al unei pisici voiajoare ce călătorește cu balonul cu aer cald
Și, de ce nu? Întâlnim și operă realistă:
Vedem o fructieră aurie ce se vrea a fi o frunză convexă în care stau fructe.
Ele sunt foarte realist redate prin cum cade lumina pe ele, prin cum se vede umbra, prin acest joc al contrastelor,
...Trebuie să recunosc, s-au păstrat foarte bine ținând cont că este o galerie subacvatică și umiditatea este maximă...
Începem să ne apropiem de genurile care îmi plac cel mai mult
Observăm pictură expresionistă,
Femeie care strigă în ogor și parcă tot tabloul este realizat din valuri de culoare,
Firele subțiri de pensulă s-au amestecat pentru a-i da formă,
Apoi vedem pictură în ulei, cu foarte multă apă, portretul unei doamne în vârstă, în nuanțe, când gălbui, când mai roșiatice, când de verde la ochi, când mai bej la pălăria pe care o poartă, saturația culorii nu este cine știe ce intensă,
Privit de departe, seamănă cu un vitraliu,
Mai vedem și un cuplu care se plimbă prin parc, toamna, seara, la lumina felinarelor, tablou realizat din bucăți de puzzle.
În altă parte, ne delectăm privirile cu peisaje, un oraș cu blocuri-turn, clădirile au fost realizate din carouri,
Mai vedem câte o persoană în funcția de curator al unui muzeu, destul de plinuță tipa, dormind pe o canapea la intrarea în muzeu, opera o prezintă dormind bine, uitând de toate grijile, părul răsfirat pe pernă, un braț întins, mai are puțin și cade de pe canapea,
Alt tablou prezintă un pahar de vin alb, totul este pictat în nuanțe de galben, atât paharul prezentat în prim-plan, cât și fundalul încețoșat cu sclipiri, pe ici pe colo de galben, când mai deschis, când mai închis, când poate auriu.
Ajungem și la opera impresionistă:
Vedem pictat un bulevard, stropit parcă cu apă, cu pete de culoare aruncate spontan pe tablou, liniuțele foarte fin trasate vor să arate că mergem pe o străduță tot înainte, foarte frumos, doar în nuanțe de gri, negru, albastru închis, dar și galben pentru a arăta partea luminată de felinare, nu este nicio mașină, suntem doar noi cu noi înșine,
Dar, nu in ultimul rând, întâlnim artă abstractă:
Un tablou ce nu seamănă cu nimic altceva decât cu o cârpă care a adunat pe ea toate culorile picturilor prezentate anterior;
Aceasta câștigă pentru că are câte ceva din fiecare, este în același timp și cubistă, și expresionistă, suprarealistă, realistă, impresionistă, este orice ne-am putea dori, are atâta culoare pe ea, a fost experimentul care a dat naștere întregii galerii, de aceea și este atât de diversificată.
Cel mai frumos tablou din întreaga galerie.
Alte poezii ale autorului
De dincolo de moarte
Am creat din moarte poezie,
Iar din delir și nebunie
Am născocit azi pe hârtie
Un flux mortal de nemurire.
Am suferit în adormire
Și m-am născut în veșnicie,
Printre miresmele funebre
M-am rătăcit de mine.
Am rezistat prin a muri
Și m-am născut pentru a fi,
Am născocit din frică
Mormintele de sticlă.
Am plâns cu moartea-n noapte
Și m-am trezit departe,
Am căutat să mor
În iad să mă cobor.
Am căutat morminte
Punându-le în minte,
Am zăbovit la cruci
Citind cuvinte lungi.
Și m-am pierdut de tine,
Plecai la cer, copile,
Pierzându-vă pe voi,
M-am rătăcit în nori.
Am întâlnit pe-ai mei
Și pe străbunii tăi
Și-o să vă scriu de ei
De-o să găsesc condei.
Scheletul
Sunt prizonierul vocilor de gheață
Ce îmi vorbesc cu aer șfichiuit
Despre tărâmuri reci și-ntunecate
Unde pe veci îmi voi găsi mormânt.
Înfiorat de recea lor vorbire
Mă las cuprins de frigul vorbelor ce dor
Și răscolesc în jarul stins al vieții
Cu un vătrai din os de la picior.
Cu pălăria mea de om bătrân
Și cu o zdreanță veche drept costum,
Fără tovarăși să mă-ndemn la drum
Rămân schelet într-un mormânt de lut.
Darul iubirii
Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îți vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.
Vibrațiile muzicii zguduie magistral bolțile albastre
ale cerului domnesc,
Scormonind apoi toate colțurile Universului
pentru a-ți da de veste.
Plutind pe portativul stelelor, notele se rostogolesc într-o avalanșă nebună
Spre cel mai îndepărtat întuneric unde se termină materia cosmosului.
Aici, în tărâmul începutului și sfârșitului,
într-o singurătate absolută
Dumnezeu își doarme armonia pierdută
în leagănul uitărilor eterne.
Murmurul trist al umanității întrerupe
visarea solemnă a bunului Domn
Care ascultând ondulațiile pline de durere
ale cântecelor noastre triste
Hotărăște să ne îndulcească durerea
cu darul veșnic al iubirii.
Divertisment prin existență
În lacrimi scriu confesiune către dezamăgitul om din viitor,
Că tot ce punem în iubire e teama unui muritor.
Mă leg de spirit prin speranță, căci prin speranță
voi putea să mor,
Azi sunt o pasăre măiastră, și mâine sunt un vierme în ogor.
Un torturat pe veci, în necredință, căci în credință sigur am să mor,
M-am aruncat în propria ființă, ca să rezist prin simplul abandon.
Mă las purtat de valul gândurilor rele ce sap în mine șanțuri ce mă dor,
Triumf mârșav asupra vieții mele, căci mi-e sortit să sufăr ca și muritor.
Sunt blestemat să simt orice durere, căci prin durere omul nu va piere,
Dar lasă răni din ce în ce mai grele ce naște-n în mine un alt om.
Sunt suspendat de voi prin suferință ca să mă sinucid apoi de dor,
Și incapabil să rămân în lume mă retrăiesc într-un minut minor.
În toate cele ce-au să vie și-n toate cele câte-au fost
Supremul adevăr rămâne... eu sunt un simplu muritor.
Suntem sortiți prin existență la joc murdar... de creator,
Ruleta vieții se termină când moartea-i vine-n ajutor.
Un fel de cacealma a vieții, capriciul unui ziditor...
Divertisment prin existență e planul lui de viitor.
Propriul ucigaș
Se-ascunde libertatea-n mine,
Izvor barbar de nebunie,
Expus în viață ca să mor
Sunt prea lucid sau visător?
Când stelele se scutură de noapte,
Și luna plânge pe un colț de munte,
Îmi car cu-o resemnare mută
Sicriul putrezit printre morminte.
Un suflet prins într-o eternă formă
Ce naște ucigându-se aceeași formă,
Sunt solidar cu propria fantomă
Din ziua-n care am renunțat la om.
Flămânzi
Pe dealuri de gheață se plimbă voit
Moartea cu coasa și un popă lihnit,
E iarnă în sat si mor dezveliți
Copiii și adulții de foame răzbiți
Ascultă cum urlă câinii la lună
Și cum le răspund oameni din umbră,
E foame în sat și nu e scăpare,
Din lanțuri de om doar moartea ne trage.
Ne strigă strigoii din capătul văii,
Ne alungă prin noapte teama de moarte,
Ne frige pământul la mâini și la coate,
Genunchii... de gură sunt tot mai aproape.
Am fost pentru ei doar vite și oi,
Simple schelete scrise-n caiete,
Ne-om plânge în vară morții cu teamă
Să nu ne audă ciocoii din iarbă.