Distrugere

Să nu te temi când treci prin astă viață

Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,

Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini

În era când erai un simplu lut.

Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”

Pe drumul care duce nicăieri

Să nu te pierzi nicicând în necredință,

Căci libertatea ți-o trăiești în cer.

Acolo lângă stelele surate

Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși

Când treci prin ceea ce îi spunem moarte

În Univers e casa sufletului tău.

Înecat în gânduri reci,

O emoție nouă să deschid,

Dinăuntrul de etern,

Înțelegere și cunoaștere

Iar să dobândesc.

Alerg să te aud,

Ghid să-mi fii,

Și nu prea departe

Deja te zăresc.

Lângă o fântână de apă vie

Calm mă aștepți.

Pași siguri să-mi fac,

În timp ce încă te mai strig.

Să mă aștepți neclintit,

Împreună putrede rădăcini

Să doborâm,

Loc pentru a sădi

Un nou vis,

Hranit din eterna fântână

În a mea viață efemeră.

Cușca singur am creat-o,
Căci conștiința mă împiedică să sar.
Lumea toată am uitat-o,
Și mă regăsesc în mine tot mai rar.

Suflet drag, 

O zi în viața 

În dar am mai primit 

O nouă zi ,

O rază de soare,

Un zâmbet pe buze. 

Cerul îl privesc 

Când pe iarba zăbovesc 

Gândire semantică 

Abstractă - lucidă 

Inspir adiere de viață 

Expir gânduri uitate 

Gânduri despre iubire 

Despre nemurire de neam 

Întrebări puse 

Dar neraspunse 

... si un apus privesc 

Alene ma ridic 

Ma îndrept spre stele 

Iar asa a trecut 

Printre doua lacrimi 

Și un zâmbet 

Alte zi din a mea viață.  

Caut și răscolesc, 

În fața ta mă dezgolesc. 

Iar tu îmi arăți fiecare defect. 

Ar fi ceva care să fie perfect?

Deodată m-am speriat

Căci oglinda s-a crăpat. 

Mizerie peste tot. 

Să adun nu mai pot. 

Mai ușor ar fi cuvintele să le arunc în coș 

Pentru că ciobul taie mai puțin decât al tău reproș. 

Și deși am emancipat

Oglinda tot s-a crăpat. 

Nu-ți plăcea imaginea

Și ai vrut să dispară. 

Dar oare dacă ordinea o menținea

Firea ta cea amară

De durere am fi scăpat? 

Dar oglinda s-a crăpat 

Acum regreți și îți ceri iertare, 

Te uiți în bucata spartă și ceri îndurare. 

Dar o dată stricată ne-am stricat pe veci... 

Singură m-ai lăsat și acuma pleci! 

Trecutul nostru l-ai îngropat 

După ce oglinda s-a crăpat. 

În scăldat de apus,  

Alene, în iarbă m-am pus.  

Spre un vis m-am transpus,  

Spre soare m-am înălțat.  

La lumină mă uit,  

De mine iar să uit.  

O rază să dezghețe  

Brumă sufletească,  

Gânduri să se risipească,  

Căldură să-și amintească  

În vântul ce adie  

O nouă melodie  

Cu surâs de comedie,  

Dar o altă energie.  

Căci o clipă am zâmbit,  

O secundă am orbit,  

Un alt gând gândit,  

Iar aripi am întins  

Pentru un zbor infinit.

Nepoatei mele după altă mamă

Îi scriu de-aici, de dincolo de zare...

Că viața e ciudată pentru toți...

Un ghem de ață moale, fără rost.

Suntem ceea ce suntem toți

Niște mașini ce umblă fără roți,

Scoțând scântei ce ard pe fiecare,

Un singur drum și nicio altă cale.

Ne rupe din obraji, din ochi și din tot corpul

Asfaltul și prundișul ăsta tare...

Și-n fiecare răsărit de soare

Suntem mai mici și-ncepe să ne doară.

Ne salutăm plângând cu crucile din drum,

Spunând la cei ce se opresc un rămas-bun

Și împărțind din noi la fiecare

În cursa vieții la sfârșit se moare.

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Pășește timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfințită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin brațele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un țânc de copil își plânge venirea,
O mamă slăbită își strigă durerea,
Un tată voinic își râde uimirea,
O soartă de om primește ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vestește în noapte,
E timpul în care se naște prin moarte.

Am creat din moarte poezie,

Iar din delir și nebunie

Am născocit azi pe hârtie

Un flux mortal de nemurire.

Am suferit în adormire

Și m-am născut în veșnicie,

Printre miresmele funebre

M-am rătăcit de mine.

Am rezistat prin a muri

Și m-am născut pentru a fi,

Am născocit din frică

Mormintele de sticlă.

Am plâns cu moartea-n noapte

Și m-am trezit departe,

Am căutat să mor

În iad să mă cobor.

Am căutat morminte

Punându-le în minte,

Am zăbovit la cruci

Citind cuvinte lungi.

Și m-am pierdut de tine,

Plecai la cer, copile,

Pierzându-vă pe voi,

M-am rătăcit în nori.

Am întâlnit pe-ai mei

Și pe străbunii tăi

Și-o să vă scriu de ei

De-o să găsesc condei.

În lacrimi scriu confesiune către dezamăgitul om din viitor,
Că tot ce punem în iubire e teama unui muritor.

Mă leg de spirit prin speranță, căci prin speranță
voi putea să mor,
Azi sunt o pasăre măiastră, și mâine sunt un vierme în ogor.
Un torturat pe veci, în necredință, căci în credință sigur am să mor,
M-am aruncat în propria ființă, ca să rezist prin simplul abandon.

Mă las purtat de valul gândurilor rele ce sap în mine șanțuri ce mă dor,
Triumf mârșav asupra vieții mele, căci mi-e sortit să sufăr ca și muritor.
Sunt blestemat să simt orice durere, căci prin durere omul nu va piere,
Dar lasă răni din ce în ce mai grele ce naște-n în mine un alt om.

Sunt suspendat de voi prin suferință ca să mă sinucid apoi de dor,
Și incapabil să rămân în lume mă retrăiesc într-un minut minor.
În toate cele ce-au să vie și-n toate cele câte-au fost
Supremul adevăr rămâne... eu sunt un simplu muritor.

Suntem sortiți prin existență la joc murdar... de creator,
Ruleta vieții se termină când moartea-i vine-n ajutor.
Un fel de cacealma a vieții, capriciul unui ziditor...
Divertisment prin existență e planul lui de viitor.

O piatră de mormânt îmi este gândul,

Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,

Din sute de idei mi-am construit giulgiul,

Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare

Când nimeni nu era pe afară,

Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,

Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,

Am poposit apoi la fiecare stea

Și aș fi vrut să vă opresc pământul,

Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrățit în absolut cu Universul

Să născocim în doi o nouă stea,

În care să nu punem gânduri,

Iar eu să zac pe veci în ea.

*

Mi-am amintit fără să vreau trecutul,

Când ți-am văzut în praf de stele chipul,

Și-n ziua când lucram un colț de stea

Am hotărât să-ți vizitez ținutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore

Și zilele se preschimbaseră-n ani,

Iar eu călătorisem mii de ani

Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,

Am căutat să-ți văd iar chipul,

Dar fiindcă nu te-am mai găsit,

De întristare, m-am aruncat în mare.

Dați-mi pastila mea de dor,

De dor de mamă și pridvor,

De dor de țară și de flori,

Al gliei strămoșești ogor.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu uit frate și popor,

Să nu-mi uit neamul românesc

Și vatra satului copilăresc.

Dați-mi pastila mea de dor

Să vizitez Carpații-n zbor,

Să văd din nou pământul sfânt,

Al inimii, frumos avut.

Dați-mi pastila mea de dor

Să văd al țării viitor,

Să văd copiii fericiți,

Să văd bunicii liniștiți.

Dați-mi pastila mea de dor

Să simt că mai trăiesc din nou,

Să simt miros de iasomie,

Să văd feciorii în câmpie.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu regret în veci al meu popor

Și-n clipa ce va fi să mor

Să mă îngropați în cimitirul gol.