MA ROG

Iubirea, este cea mai mare comoară,

Dacă ai grijă de ea ca să nu moară,

Dacă te întânlești în viață cu norocul

Uneori se stinge ușor, precum focul.

Arde încet și moare, privindu-te în față

Se rupe ușor ca firul de ață,

Unul din doi zice că-i trădare

Cel ce nu-și mai găsește alinare.

De fapt dragostea, nu se mai simte 

Unul pe altul se jigneste se minte

Căsnicia, iubirese se rupe se stinge

Degeabe unul din doi, obosește să strige.

Inima e cea pe care o doare

Cel iubit a ținut loc de soare

Anii sunt șterși din calendarul nou,

Din trecut n-a mai rămas nici un ecou.

Zorii zilei mă deșteaptă, ies afară,

Ziua e prezentă la schimb, noaptea pe undeva se răsfață

În grădinița mea mică, mare luptă pentru pentru viață,

Trec pe lângă plante, nu le las să moară.

Câtă bătălie, ce efort pe ele, cine scapă?

Pentru o rază de soare și un strop de apă.

Le-am stropit aseară, erau ofilite,

Un s.o.s murim...de soare opărite.

M-am împrietenit cu ele și abia mă așteaptă

Le salut în mână cu cana de apă

Știu că asta așteaptă, le hrănesc cu drag,

Apoi încep munca, înfloresc lângă mine în prag.

Le urmăresc dacă se simt bine, cât au mai crescut,

Dacă sunt buruieni, mă apuc de plivit.

Le mulțumesc, le spun că-s frumoase

Vântul le mângâie, par și mai ochioase.

Din prietenia asta, știu acum mai mult,

Le vorbesc și parcă mă ascult,

De au nevoie urgent să bea apă,

Le fac o scrtă baie la furtun și scapă

Florile au o viață, doar a lor, minunată, 

Oferite, oamenilor cu inimă curată 

Aruncă-ți frate ochii peste Prut

Nu blstema că plânsul nostru-i mut,

Și lacrima de pe obraz ne doare

Speranța de unire iarăși moare.

Gând hain m-a tot înstrăinat ,

Dar graiul meu frumos de acasă 

Îl mai păstrez și acum în slovă arsă,

Și-n stema țării cea frumoasă.

În vechi hrisov poate vedea oricine

Că suntem frați măi dragă vecine.

Aruncă-ți frate ochii peste Prut

Te îmbrățișez și te sărut.

Sunt Pământean ,cu viață scurtă ,

Îmi caut un loc ascuns ,

Acolo unde nu există plâns !

Pământul a ajuns iad ,

Unde cei mai mulți ,se ard

Și când și-e greu ,ești umilit ...

Te uiți la cer ...

E fericită lumea-n el?

Cel fără de păcat mai speră ,

Că va avea și el odată

Dreptatea cea mult așteptată !...

Este doar un călător

La început un visător ...

Dar regurile sunt hapsine

De ești sărac, n-ai nici-o șansă ...

Chiar dacă mintea-ți merge ,ești deștept ...

De ești sărac ,n-ai nici un drept !...

Toamna, este frumoasă și bogată. A adunat produsele verii, toate 

și noi le-am făcu loc prin cămări, prin beciuri, prin sticle și borcane,

că iarna poate fi lungă și grea. Am făcut precum furnica, hărnicuța de ea .

      Când vântul și viscolul bate, gerul și neaua se aștern, cămara ne este 

plină și iarna poate să vină.

      Toamna mai are și zile bune, când ne mai surâde câte o rază de soare,

vântul e obosit și se odihnește, cerul e senin fără de nori.Atunci, toamna 

chiar e frumoasă, ne scoate afară din case, chiar dacă purtăm o umbrelă,

că ploaia țârâie încet și aleele parcului goale parcă ne cheamă....

      Toamna o asemăn unei femei trecute de prima tinerețe, bogată în 

gânduri și învătăminte,adunate în comoara ei intimă,numită -judecata dreaptă-

     Femeia, ajunsă la cea de-a doua tinerețe ,e înțeleaptă, nu face risipă de 

sentimente, e statornică, dar cere răbdare, atenție, voebe calde și frumoase.

Femeia are nevoile ei, dar poate oferi neânchipuit de multe. 

    Viața în doi în toamna vieții, nu cere sacrificii, doar sentimente curate, prietenie și 

consolare.După toamnă, vine iarna grea ....Cum ne vom descurca cu ea?.....

Îl observ, îi simt chemarea,

Când i-am întânlit privirea

Stop, mi-a zis atunci gândirea,

Vreau să văd cine sunt ei ?

I-am urmărit in acea seară,

Sigur, că m-a observat

Era activ din cale afară,

Voia, să pară preocupat.

Cuminte și cu un suc în față,

Selectez muzica ce-mi place

În minte il aleg ca dansator

Mă potrivesc cu el, de parcă zbor.

Cât am fost doar spectatoare

Într-o lume creatoare de povești,

Sunt și pro, dar sunt și contra

Deslănțuirile zgomotoase, sunt prostești.

Se bea fără de măsură, fum și alte cele....

Se stimulează simțul natural, belele...

Îubirea, se transformă in desmăț

Eu, stau deoparte, n-am niciun preț.

M-a copleșit iubirea ta,

M-a copleșit dragostea ta,

Când o fi să mor

Te rog, nu mă uita.

Eu te-am iubit enorm de mult 

Te-am scris în stele cu creion;

Dragostea ta să nu o dai

Din inimă nicicând.

Ador cugetul tău sfânt 

Ce nicăieri nu a plecat 

A rămas închis pe veci 

Iubindu-l Dumnezeu!

Îmi torn puțină noapte în cafea,

Și o răcesc c-un cub de lună,

Țin primăvara-n mâna mea,

Și înverzim pădurile împreună.

Mă spăl cu vara pe picioare,

Din sânul toamnei beau amurg,

Iar mintea-mi zboară migratoare,

Înspre locașul marelui Demiurg.

Pictez pe lacrimi milostenii,

Și altoiesc în scorburi trandafiri,

Fac stăvilare împotriva vremii,

Și-ofer comete pentru musafiri.

Vin îngerii la mine în fiecare seară,

Ca aripile să le curăț de păcate,

În mâna mea având o primăvară,

I-am transformat în crini și în mușcate.

Îmi torn puțină ziuă-n ceai,

Și-l încălzesc c-un cub de soare,

Pe primăvară astăzi o chemai,

Dar vara o ascunse sub izvoare.

Acum în ţară,este sărăcie mare,

Şi românul, nostru acum moare.

Fiindcă, nu are bani să achite,

Facturile, ce sunt venite.

Salariile, nu au mai crescut,

Preţurile, au luat-o în sus.

Când fluturaşul, deja apare,

Salariatul, intră în criză tare.

Pensiile, toate staţionează,

Săracii, pensionari oftează.

Când văd, cuponul de pensie,

Mulţi din ei, intră în depresie.

Că ştiu, că iarna o să apară ,

Şi dările le vor fii a lor povară .

N- au bani, facturi să plătească,

Nici mâncare, să trăiască.

Nimeni, nu îşi pune întrebarea,

De ce, se scumpeşte mâncarea?

De ce gazul, petrolul şi energia,

Ele, au distrus acum România?

Fiindcă totul, e venit de afară,

Să distrugă, a noastră ţară.

Românii, acum să îi sărăcească,

Să moară, să nu trăiască.

Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,

De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.

Dar românul, e popor răbdător,

El nu moare, aşa uşor.

Îndură frigul şi foamea cruntă,

La nimeni, nu va fii slugă.

Chiar dacă, parlamentarii noştrii,

Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.

Dar vă venii, o zii în care,

Românii, nu vor mai avea răbdare.

Şi va fii, o mare răscoală în ţară,

Şi mulţi, şmecheri o să piară.

Că foamea, grea şi sărăcia,

Vor distruge, atunci România.

Iar românul, nostru înfometat,

Iese în stradă, îţi dă în cap.

Că un proverb, el bine spune:

Cu românul, înfometat nu te pune,

Că atunci, nu are mamă, tată,

Ies cu toţii, afară din casă.

Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,

Nu le mai e frică, nici de moarte.

Fiindcă ei, chiar nu mai vor,

Să fie, sluga tuturor ! 

Cind respiri,inspiri si apoi expiri

Noaptea, in iulie, in canicula

Aerul pe care-l respiri e un aluat

Cald si lipicios

Il sufli afara ca sa te golesti

Ca sa te umpli

Cu alta rasuflare, cu alta sorbitura

Dar el se-ntoarce

Acelasi aer lipicios si elastic

Asa lipsit de racoare

Asa sarac in consolare

Il mesteci ca pe-o bucata de turta

Calda si groasa

Si n-o sa stii daca inspiri sau expiri

Doar astepti dimineata

Si un  tintar care ,poate,cu aripa lui

O sa stirneasca-o adiere

O sa-ti lungeasca viata

Amintiri din gând,

Sunt baloane de trecut,

Stau una câte una-n rând,

Stând și numărând secunde.

Aseară-n vise am ucis un cerb, 

Și am visat că-s treaz și sângerez, 

Căci coarnele durerii lui m-au frânt. 

Tu , vânător, tu asasine, 

N-ai somn pe zațu acestei lumi! 

Câte prăpăstii urcă-n tine,

Ca să dobori, un șoim, pe culmi? 

Aseară-n vise am ucis un cerb, 

Și am visat că-s treaz și sângerez, 

Căci coarnele durerii lui m-au frânt. 

O.T.