TE CAUT

Iubito,tu ești libertatea mea,

Dragostea nu există în afara ta!

De aceea prefer să stau închis în dragostea mea pentru tine,

Precum prizonierul și-a pierdut speranța,

Așa și eu m-am predat ție!

Iubito,tu ești dragostea mea,

Nu există libertate în afara ta!

De aceea te doresc necontenit

Chiar dacă știu că absența ta

Îmi pricinuiește suferință...

Vreau să mă jertfesc ție,

Prefer neexistența decât neiubirea ta,

Iubito,tu ești libertatea și dragostea mea!

(31 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Te-am căutat prin toți și toate,

Dar nu mi-ai răspuns tăcerii.

Te ascundea-i prin mii de șoapte,

Ce-au dat naștere uitării.

M-ai bântuit mai des prin vise,

Transformându-le în coșmar,

Prin strigăte ce-au fost respinse

Astăzi duse la tipar...

Și-am scris cu gândul regăsirii,

Ce lua naștere mereu,

Dar gândul este al nemuririi,

Al sufletului un trofeu.

Trăim în lumea în care nunta e mai importanta ca iubirea...

În lumea în care înmormântarea e mai importanta ca cel înmormântat ... Unde mamele semidezbracate explică fetițelor despre decentă și modestie ... 

Iar tații cu paharul în mână arată exemplu clar cum e să fii bărbat onorat....

 O lume care caută să își perfecționeze imperfecțiunile trupești evitadusi lumea interioară și sufletul 

Toți vor să devina mai buni în ochii altora .. Dar în ochii voștri suferă inecanduse în nelegiuiri ...

Croieşte-mă în linii consistente

Să nu m-atingi cu mâini indiferente

Îmi dai în nopţi lungi vise consecvente

Când te arăţi mereu doar pe fragmente

Sunt două trupuri, două monumente

Al meu, al tău, fără considerente.

În întâlniri din nopţi cu stele lente.

Noi, două inimi cu direcţii-adiacente,

Două buze şi doi ochi ca semnalmente,

Timpul şi spaţiul dintre noi absente

Nu poţi fi tu cel care face fente

Ştiind că eu trăiesc din sentimente,

De iluzii monumente...

Nu cer, nu vreau s-aud de argumente

Şi de idei, gânduri demente

Că dragostea e din sertarul condimente,

De la departamentul asistente,

Că este lux de visuri imanente.

Nu vreau la ipocriţi abonamente,

Ci din iubire sa-mi plătesc la viaţă rente.

Acestea sunt din cele inerente,

Hai să fim pentru suflet alimente,

Să ne iubim literalmente!

Acea sonată izvorăște din dorința ta

de a explora o anumită idee muzicală.

Mă uit la "The Sky", o capodoperă

pictată cu foarfeca de Henri Matisse,

în timp ce te ascult. Acele păsări albe,

care se înalță, se aseamănă cu niște

hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită

această duminică, în zorii zilei și

în secreția de lumină a soarelui,

ce pare că vrea să se ascundă!

Câteva raze aurii țes o pânză pentru

a crea noi spirale de viață

complexe și atrăgătoare. ‘Visele care

se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.

Acest timp neobișnuit se balansează

făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.

Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate

pe un scaun similar cu cele care se găsesc

în saloanele de coafură. Dar salonul nostru

este destinat să fie un loc de întâlnire

pentru numeroși artiști.

Casa are scări în spirală care

duc până la Strada Singurătății. Duminicile

nu sunt importante pentru noi,

dar cred că ar trebui să fie,

din moment ce ele servesc

ca un memento pentru oameni.

Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru

rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.

Acea ușă, care închide camera ta secretă,

se mișcă, spulberând tăcerea.

Din când în când, eu totuși aud

notele pianului tău dispărând în aer.

Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.

Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi

curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,

prietenii nu vor să rateze momentul în care

pot să te audă cântând la pian.

Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă

cu niște hieroglife antice.

Sunetele pianului strălucesc.

Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,

atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.

În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou

din cenușa zilei de ieri.

Poezie de Marieta Maglas

Poezia este publicata in OPA.

Nu îți dau voie ca să pleci,

Atâta timp cât brațul te mai știe,

Cât umbra ta pe drumuri reci,

Al greierului cânt învie.

Te strig aiurea printre ploi,

Dar nu m-asculți, și stai sfioasă,

Iar cerul frânt sub pașii-ți moi,

Își fulgeră lumina păcătoasă.

Arunci ocheade înspre stele,

Să fiu gelos, să plec acasă,

Sclipirea lor ți-o faci mărgele,

Și-mi pari aievea de frumoasă.

Dar n-am nici cal ca să te fur,

Și nici palat cu împărăție,

Am doar un vis măreț și pur,

Ca tu să-mi fii pe veci soție.

Averi nu am îndeajuns,

De fapt sunt lefter în chimire,

Eu, însă țin în piept ascuns,

Un munte de iubire…

Martor iau pe Dumnezeu

La nimeni n-am făcut rău,

Poate am păcătuit

Doar păcate mărunțele  

Că-i lumea plină de ele.

Dar cât am pătimit

Pentru  că te-am iubit.

Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi

întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i

stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând  în

urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă

ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește

cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în

anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.

    Undeva la poalele unei  seculare,unde bunucul își

avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură

toare.De aici  pleacă primele amintiri,presărate cu  au

rul și argintul poveștilor fermecate pe care le  ascultam-

de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină

dulce ,învăluită în verdeață, se profilează  căsuța albă și

cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu

apa molcomă a râului, se desprinde  o alee lungă și îngus-

tă, câ să încapă șareta trasă de cei  doi bidivii cu coama stu-

foasă , de care bunicul era tare mândru.

        Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se

întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure

orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a

fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când

bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.

           Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a

întors s-a lăsat mânâiată  pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și

cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii

Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure  spe-

rând  să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am  despărțit-

pentru totdeauna.

            Nu pot uita nici  plecările  bunicului la pescuit,nu departe nu  de-

parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise

din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre

șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu

mai  pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând  păs-

trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua

părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam

acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul  își dădea drumul la traista  cu po-

vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă

Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,

ca să-mi demonstreze cum  se descurcă

            De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria  mea era și mai mare.Veneau

părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.

Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi

la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.

Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.

Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând  întreaga încăpere.

Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și

dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă

cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai

este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama

părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva. 

Nu plânge maica mea bătrână 

Că fii tăi de azi te fură.

Își pun vată în urechi

Iar ție îți pun căluș în gură.

Ce vrei să faci la tine acasă

Voie la străini tu cei 

Stăpânii lumii cântă hora ,

În ajutorul cui să speri?

O-măicuță esti bătrână și săracă

Nepoților ce le mai lași?

Povara țării înstrăinate

Căci tații lor ,sunt lacomi,lași.

Mai sper și eu ca tine ,maică

Din cele patru zării ai țării 

Să se înalțe în lumină 

Un Mircea ,un Ștefan un Mihai .

Pământul țării îi scump și-i sfănt 

Și strgă în atâta sînge

Trimite-i Doamne un viteaz

Căci pentru noi și cerul plânge.

De câte ori  durerea se răzbună ,

Și dările -s mari ,fără de măsură ,

Când în guvern  ,minciuna -i suverană

Și sărăcia doare ca o rană ,

Oricâte  forțe o să aveți  cu voi ,

Un Dumnezeu e în ceruri ,

Și dânsul e cu noi !...

O lacrimă e un bob de rouă

Pe verdele crud , când nu plouă

O lacrimă e un strop de apă

Pe fruntea omului ce sapăâ

O lacrimă e un suflet rătăcit

E aripă de înger , iertătoare 

Între chemări și stigătul pierdut ,

Când inima-i o rană , ce te doare...

O lacrimă e o perlă în curcubeu

E drum închis ,e frica ce revoltă ,

E cupa de cucută  ce trebuie  s-o beau

E steaua  ce s-a stins  acolo sus pe boltă.

O lacrimă  imensă  tinde să se nască,

O lacrimă pe un obraz de țară 

Ce învăluie pământul ca o mască 

Lăsată-n  vitregie ca să moară.

Colega mea de grădiniță

Frumoasă, dulce cu codițe

Ne-an întânlit pe drumul vieții,

Te admiram,eu băiat și tu fetiță.

Tu zvăpăiată și activă,eu un rezervat,

Vorbeai câte în lună și în stele

Eu cu drag te-am ascultat

Pe o bancă într-un parc.

Ne plimbam ținându-ne de mână

Serveam prăjituri ori înghețată

Tu erai o surioară ,eu un frățior

Dar nu vorbeam despre viitor.

Mă gândeam ades la tine,

Să te văd îmi era dor

Vorbele de duh și pline de humor

Ne făcea să râdem amândoi în cor.

Cât a ținut prietenia noastră?

N-ai bănuit nimic?

Până într-o zi când ,nu ne-am întânlit

Și mi-am simțit sufletul rănit ...

Te-am întânlit pe stradă

Te-am strâns în brațe fericit

Ce ne lega de atâta vreme ,ce era?

Era doar iubirea ,iubirea ne lega!...