Secretele unui străin
M-am mutat în noua casă
unde praful domnește pe parchetul vechi,
unde geamurile uriașe surprind cerul nopții,
unde candelabrele se clatină deasupra-mi
și unde dormitorul ascunde multe minciuni.
N-avea cum să fie decât casa unui păcătos
care și-a lăsat urmele pe pereții murdari.
Fiecare colțișor ascunde un secret
pe care vreau să-l descopăr.
Dar cine sunt eu să aflu despre viața acestui om abătut?
Oh! dar dorința e prea puternică,
vreau să-i știu trecutul și durerea,
vreau să aflu despre ale sale greșeli,
vreau să știu pe cine a iubit puternic
și pe cine a urât cu tot sufletul.
Vreau să fiu poetul vieții sale,
să-i scriu povestea pe cerul întunecat.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Valentina Maria
Data postării: 8 ianuarie 2023
Vizualizări: 781
Poezii din aceiaşi categorie
O frunză pe cărare
Ploaia rece acoperă asfințitul
Descoperit de noi în toamnă
Din frunze ce-și roșeau veșmântul
Ca și obrazul tău timid de doamnă
Te-ai întrebat tu cândva oare
De ce când fructele-s în pârg
Frunzele tac când la picioare
Pun tot ce au trudit cu sârg?
Un fruct e rodul frunzei
Cu tină și lumină plămădit
Din care în dulceața toamnei
Constați... câtă iubire a primit
Da... o frunză e un menestrel
Al dragostei... atât de pură
Copacu-i impresionat și el
De-așa frumoasă aventură
Inima... la fel ca frunza
În pace e bine dispusă
Când agale-și are spuza
Spre lumină larg deschisă
Respirând prin porii frunzei
Viața e simplă și perfectă
Doar noi tot verificăm de-i
Cel puțin un pic defectă
Orice frunză din Pământ
Își are sigur rădăcină
Și se întoarce în pământ
Contopindu-se deplină
O frunză căutăm și noi să fim
Fără să știm când prindem viață
Și apoi ne tot frunzărim
Zilele după dulceață
Când viața ne calcă în picioare
Eu știu... nimic nu-i precum pare
Nici o durere nu-i prea mare
Când ești frunză pe cărare
Promisiunea
Sub cerul nopții, stele plâng în taină,
Te-aștept mereu, cu inima-mi străină.
Prin vise trec, doar tu îmi dai alin,
Promisiunea ta, rămâne-n mine clar destin.
Te-aștept în parc, sub ramuri de castan,
Cu dorul neînvins, în sufletu-mi orfan.
Trec zile lungi și nopți fără cuvinte,
Speranța nu mă lasă, te port mereu în minte.
Întoarce-te, iubito, să fim iar amândoi,
Să-mplinim promisiunea, să fim din nou eroi.
În umbra lunii, stele ne-or veghea,
Iubirea noastră sfântă, mereu va triumfa.
Ce-am fost?
Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii
Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti
Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi
In umbra unui ceas de vara intim..
Cine sunt eu când uneori te chem
Tu cine ești când taci si imi ești efemer
Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati
La fel cum sta ața-ntru-n ghem..
Eu cine-am fost când am fost doi?
Tu cine-ai fost când fost-am noi?
Ce am fost noi de astăzi "singular"
E pentru tine adjectivul necesar.
Azi cine sunt când nu mai sunt
Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt
Ce am fost noi de imi servesti tacerea?
Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.
Iubire?
Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?
De ce în ochi nu mă privești?
Mă lași sa stau și singura-n poveste
Oare tu nu vezi ce frig și rece este?
Este atât de frig la tine-n piept
Încât aș sta ca un atlet.
E frig și tare rău îmi este
Că nu faci parte din a mea vieții poveste.
Ea,oare,îți sărută pieptul gol
Sau își joacă al vieții rol?
Ea te iubește așa cum eu fac
Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?
Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi
Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.
Sa intru în a ta privire
Și să-mi eman a mea iubire.
La masa mea nu mai sta nimeni și nimic
Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic
M-afund în sângele veninului acela acru
Mă uit la al inimii masacru.
Și rochia aceea roșie ca focul,
Zace jos pentru ca s-a terminat jocul
Jocul aspru al iubirii
Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.
Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri
Și-mi mai creez puține universuri.
Mai stau puțin cu bluza ta la piept,
Până în abis simt ca mă pierd.
Abonamentul fericirii
Abonamentul fericirii
-Buna ziua, doresc sa procur abonamentul fericirii
Am exclamat in magazinul iubirii
-Sigur
Mi-a răspuns vânzătoarea
-Costa zero lei
Mi-a răspuns administratoarea
-Așa ieftin?
Am întrebat entuziasmat
-Da
Mi-a răspuns ea cam detașat
Fără sa ma gândesc mult l-am procurat
Dar...
Abia ajuns acasă am observat
Ca la pachet mergea si sufletul îndurerat
O picătura de suferința, un vis spulberat
O mare de lacrimi si un copil disperat
Abia atunci am înțeles
Fericirea are sens
Dar târziu am realizat
Ce preț imens am achitat
M-ai pierdut
M-ai pierdut când tremuram
Plângând ,și când speram
Că poate poate te vei întoarce
Dar nu te mai vreau orice ai face.
M-ai pierdut pe șapte
Era târziu, deja era noapte
Când mi-ai spus că o iubești
Și nu ți-a păsat că mă rănești.
M-ai pierdut când nu am mai scris
Și orice semn, era un compromis.
Am renunțat plângând la tine
Întrebându-mă “ce nu am făcut bine?”
O frunză pe cărare
Ploaia rece acoperă asfințitul
Descoperit de noi în toamnă
Din frunze ce-și roșeau veșmântul
Ca și obrazul tău timid de doamnă
Te-ai întrebat tu cândva oare
De ce când fructele-s în pârg
Frunzele tac când la picioare
Pun tot ce au trudit cu sârg?
Un fruct e rodul frunzei
Cu tină și lumină plămădit
Din care în dulceața toamnei
Constați... câtă iubire a primit
Da... o frunză e un menestrel
Al dragostei... atât de pură
Copacu-i impresionat și el
De-așa frumoasă aventură
Inima... la fel ca frunza
În pace e bine dispusă
Când agale-și are spuza
Spre lumină larg deschisă
Respirând prin porii frunzei
Viața e simplă și perfectă
Doar noi tot verificăm de-i
Cel puțin un pic defectă
Orice frunză din Pământ
Își are sigur rădăcină
Și se întoarce în pământ
Contopindu-se deplină
O frunză căutăm și noi să fim
Fără să știm când prindem viață
Și apoi ne tot frunzărim
Zilele după dulceață
Când viața ne calcă în picioare
Eu știu... nimic nu-i precum pare
Nici o durere nu-i prea mare
Când ești frunză pe cărare
Promisiunea
Sub cerul nopții, stele plâng în taină,
Te-aștept mereu, cu inima-mi străină.
Prin vise trec, doar tu îmi dai alin,
Promisiunea ta, rămâne-n mine clar destin.
Te-aștept în parc, sub ramuri de castan,
Cu dorul neînvins, în sufletu-mi orfan.
Trec zile lungi și nopți fără cuvinte,
Speranța nu mă lasă, te port mereu în minte.
Întoarce-te, iubito, să fim iar amândoi,
Să-mplinim promisiunea, să fim din nou eroi.
În umbra lunii, stele ne-or veghea,
Iubirea noastră sfântă, mereu va triumfa.
Ce-am fost?
Ce ti-am fost eu de Încă mai scriu poezii
Tu ce mi-ai fi de-ar fi Sa le citesti
Si impreună noi ce-am fi de le-am trăi
In umbra unui ceas de vara intim..
Cine sunt eu când uneori te chem
Tu cine ești când taci si imi ești efemer
Şi ce-am fost noi de-am stat imbratisati
La fel cum sta ața-ntru-n ghem..
Eu cine-am fost când am fost doi?
Tu cine-ai fost când fost-am noi?
Ce am fost noi de astăzi "singular"
E pentru tine adjectivul necesar.
Azi cine sunt când nu mai sunt
Tu cine ești azi făr" vreun cuvânt
Ce am fost noi de imi servesti tacerea?
Mai ieri imi serveai vin...azi imi deplâng plăcerea.
Iubire?
Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?
De ce în ochi nu mă privești?
Mă lași sa stau și singura-n poveste
Oare tu nu vezi ce frig și rece este?
Este atât de frig la tine-n piept
Încât aș sta ca un atlet.
E frig și tare rău îmi este
Că nu faci parte din a mea vieții poveste.
Ea,oare,îți sărută pieptul gol
Sau își joacă al vieții rol?
Ea te iubește așa cum eu fac
Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?
Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi
Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.
Sa intru în a ta privire
Și să-mi eman a mea iubire.
La masa mea nu mai sta nimeni și nimic
Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic
M-afund în sângele veninului acela acru
Mă uit la al inimii masacru.
Și rochia aceea roșie ca focul,
Zace jos pentru ca s-a terminat jocul
Jocul aspru al iubirii
Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.
Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri
Și-mi mai creez puține universuri.
Mai stau puțin cu bluza ta la piept,
Până în abis simt ca mă pierd.
Abonamentul fericirii
Abonamentul fericirii
-Buna ziua, doresc sa procur abonamentul fericirii
Am exclamat in magazinul iubirii
-Sigur
Mi-a răspuns vânzătoarea
-Costa zero lei
Mi-a răspuns administratoarea
-Așa ieftin?
Am întrebat entuziasmat
-Da
Mi-a răspuns ea cam detașat
Fără sa ma gândesc mult l-am procurat
Dar...
Abia ajuns acasă am observat
Ca la pachet mergea si sufletul îndurerat
O picătura de suferința, un vis spulberat
O mare de lacrimi si un copil disperat
Abia atunci am înțeles
Fericirea are sens
Dar târziu am realizat
Ce preț imens am achitat
M-ai pierdut
M-ai pierdut când tremuram
Plângând ,și când speram
Că poate poate te vei întoarce
Dar nu te mai vreau orice ai face.
M-ai pierdut pe șapte
Era târziu, deja era noapte
Când mi-ai spus că o iubești
Și nu ți-a păsat că mă rănești.
M-ai pierdut când nu am mai scris
Și orice semn, era un compromis.
Am renunțat plângând la tine
Întrebându-mă “ce nu am făcut bine?”
Alte poezii ale autorului
Război de toamnă
Plâng chitările în parcul întunecat,
picăturile de ploaie cad abrupt,
lovesc băncile bandajate de călători nevinovați
și până și toamna se revoltă în fața mea.
Mă apasă vântul pe rana deschisă,
dar parcă durerea e ca o umbră
ce mă urmărește, dar nu se face simțită,
ca un regret pe care-l ai toată viața.
Îmi șoptește o voce în ureche
cuvinte calde, însă în zadar
când glasul tău de gheață e tot ce cunosc
și tot ce mă face să nu vreau să dispar.
Eclipsa de toamnă se vede în ochii tăi
și atingerea ta mă arde cu dor,
pe când trupul mi-e o explozie de amor.
Relicve și trecut
Trântesc ușa din vechea noastră casă,
mirosul lemnului vechi și murdar
îmi inundă corpul cu parfum de amintiri
și tot ce mi-au rămas sunt urme de flori uitate.
Picioarele parcă mi s-au blocat în camera noastră
și simt cum aerul rece îmi pătrunde în suflet.
Reflexia din oglinda spartă nu-i a mea,
e a fetiței pe care ai ucis-o cândva.
Au rămas pe masă petale pierdute,
o scrumieră plină de țigări pe jumătate fumate
și câte o frântură din sufletele noastre.
Ating cu delicatețe scaunul prăfuit,
șterg orice urmă de păcat
și o lacrimă își croiește calea spre podea,
mă intoxifică aerul de îndrăgostiți
și brusc sunt iar în brațele tale,
dansând în picioarele goale.
Război de toamnă
Plâng chitările în parcul întunecat,
picăturile de ploaie cad abrupt,
lovesc băncile bandajate de călători nevinovați
și până și toamna se revoltă în fața mea.
Mă apasă vântul pe rana deschisă,
dar parcă durerea e ca o umbră
ce mă urmărește, dar nu se face simțită,
ca un regret pe care-l ai toată viața.
Îmi șoptește o voce în ureche
cuvinte calde, însă în zadar
când glasul tău de gheață e tot ce cunosc
și tot ce mă face să nu vreau să dispar.
Eclipsa de toamnă se vede în ochii tăi
și atingerea ta mă arde cu dor,
pe când trupul mi-e o explozie de amor.
Relicve și trecut
Trântesc ușa din vechea noastră casă,
mirosul lemnului vechi și murdar
îmi inundă corpul cu parfum de amintiri
și tot ce mi-au rămas sunt urme de flori uitate.
Picioarele parcă mi s-au blocat în camera noastră
și simt cum aerul rece îmi pătrunde în suflet.
Reflexia din oglinda spartă nu-i a mea,
e a fetiței pe care ai ucis-o cândva.
Au rămas pe masă petale pierdute,
o scrumieră plină de țigări pe jumătate fumate
și câte o frântură din sufletele noastre.
Ating cu delicatețe scaunul prăfuit,
șterg orice urmă de păcat
și o lacrimă își croiește calea spre podea,
mă intoxifică aerul de îndrăgostiți
și brusc sunt iar în brațele tale,
dansând în picioarele goale.
Război de toamnă
Plâng chitările în parcul întunecat,
picăturile de ploaie cad abrupt,
lovesc băncile bandajate de călători nevinovați
și până și toamna se revoltă în fața mea.
Mă apasă vântul pe rana deschisă,
dar parcă durerea e ca o umbră
ce mă urmărește, dar nu se face simțită,
ca un regret pe care-l ai toată viața.
Îmi șoptește o voce în ureche
cuvinte calde, însă în zadar
când glasul tău de gheață e tot ce cunosc
și tot ce mă face să nu vreau să dispar.
Eclipsa de toamnă se vede în ochii tăi
și atingerea ta mă arde cu dor,
pe când trupul mi-e o explozie de amor.
Relicve și trecut
Trântesc ușa din vechea noastră casă,
mirosul lemnului vechi și murdar
îmi inundă corpul cu parfum de amintiri
și tot ce mi-au rămas sunt urme de flori uitate.
Picioarele parcă mi s-au blocat în camera noastră
și simt cum aerul rece îmi pătrunde în suflet.
Reflexia din oglinda spartă nu-i a mea,
e a fetiței pe care ai ucis-o cândva.
Au rămas pe masă petale pierdute,
o scrumieră plină de țigări pe jumătate fumate
și câte o frântură din sufletele noastre.
Ating cu delicatețe scaunul prăfuit,
șterg orice urmă de păcat
și o lacrimă își croiește calea spre podea,
mă intoxifică aerul de îndrăgostiți
și brusc sunt iar în brațele tale,
dansând în picioarele goale.
Război de toamnă
Plâng chitările în parcul întunecat,
picăturile de ploaie cad abrupt,
lovesc băncile bandajate de călători nevinovați
și până și toamna se revoltă în fața mea.
Mă apasă vântul pe rana deschisă,
dar parcă durerea e ca o umbră
ce mă urmărește, dar nu se face simțită,
ca un regret pe care-l ai toată viața.
Îmi șoptește o voce în ureche
cuvinte calde, însă în zadar
când glasul tău de gheață e tot ce cunosc
și tot ce mă face să nu vreau să dispar.
Eclipsa de toamnă se vede în ochii tăi
și atingerea ta mă arde cu dor,
pe când trupul mi-e o explozie de amor.
Relicve și trecut
Trântesc ușa din vechea noastră casă,
mirosul lemnului vechi și murdar
îmi inundă corpul cu parfum de amintiri
și tot ce mi-au rămas sunt urme de flori uitate.
Picioarele parcă mi s-au blocat în camera noastră
și simt cum aerul rece îmi pătrunde în suflet.
Reflexia din oglinda spartă nu-i a mea,
e a fetiței pe care ai ucis-o cândva.
Au rămas pe masă petale pierdute,
o scrumieră plină de țigări pe jumătate fumate
și câte o frântură din sufletele noastre.
Ating cu delicatețe scaunul prăfuit,
șterg orice urmă de păcat
și o lacrimă își croiește calea spre podea,
mă intoxifică aerul de îndrăgostiți
și brusc sunt iar în brațele tale,
dansând în picioarele goale.