MA ROG

Pe cerul nopții lucesc stele

Una câte una

Furtuni de vârcolaci 

Vor să întoarcă luna.

Un vraci  descântă de urât 

În colțuri  la răscruci

leagă-n băuturi viclene

Vise,doruri, de năluci.

Se sparg în zeci de fărâme

Nopțile  pustii...

Sorțile s-au răsturnat

Când eu te chem și tu nu vii.

Ostenită  de  așteptare 

Teama  mă  frământă

Cu  dureri  stridente-n frunte

Pentru  câte  runde?

Ostenită de învoiala

Plânsului etern

Poți și râde ,poți și râde

Fii  un claun  modern.

Ostenită se retrage

Ca într-o colivie

Teama de-a nu fi excentric,

Plângând  de bucurie.

Ostenită  fuge clipa

Timpului  mereu  prezent,

Contratimpul  e-o  balanță

Pe un scurt segment.

Ostenită-i  chiar și umbra

Pare greu bonlavă ,

Torent  cuprins  de nevroză

Fluvii ,afluenții  de lavă.

Vin ades la voi în gând 

Când dorul se strecoară

Stați cuminți ,frumoși și tineri

Pe perete într-o ramă.

Mă sfătuesc cu voi 

Când greul vieții

Îmi dă iar târcoale.

O bătrânică ,firavă și mică

Î-și numără pașii în cale

Poate fi orcărui bunică,

E  frumoasă și blândă

Fulgi de zăpadă îi croiesc

Diademă,în părul albit de povară.

Pașii o duc undeva

Cine știe cărui gând

Îi adresează un zâmbet.

E senină și tăcută

Pare a fi fericită.1...

ÎNTRE  STUP  ȘI  FLORI  DE  TEI ,.

SUNT  ATÂT  DE  MULTE  CĂI ,

DAR  ALBINA  LUCRĂTOARE  ,

NU  SE  PIERDE  NICIODATĂ .

UNIVERSUL  EI ȘI-L  ȘTIE ,

FĂRĂ  ADRESĂ  PE  HÂRTIE .

CHIAR  DE  PLOUĂ  ,SAU  E  VÂNT

SEARA  SE  ÎNTOARCE  ACASĂ !...

ÎN  POIANA  CEA  FRUMOASĂ!.

--Uite Cacul Mare,Steaua,Polară,Luceafărul de zi, toate își au locul precis, unde le vei găsi

când sufletul îți va cere,îmi zice Robert,întorcând-și  privirea spre mine. O privire ce îmi 

 îmi străbate toată ființa.

--Tu de ce fugi de dragoste Ana

--Nu fug,doar aștept s-o întâlnesc,până atunci mă opresc la prietenie.Și mai este ceva:

Orice dragoște începpe frumos cu vorbe calde gesturi pline de tandrețe,atingeri de mână, flori.

Dar dragostea are și partea ei vulgară.Dacă partea frumoasă  se consumă ,cu ce rămâi?

Îndiferența celui care pleacă ,care părăsește corabia,cum se zice.Cel trădat rămâne cu suferința,

el știe ce înseamnă dragostea și trădarea.Atunci ,mai puterea să-ți cauți altă dragoste?

--Îmi place cum gândești deși ești foarte tânără.De-unde știi toate astea,de unde ai învățat?

--Din lumea în care trăiesc. Sunt atâtea drame și atâta durere.Tu ai mai multă experiență de viață.

Care este părereata?

--Dragostea este de mai multe feluri și nu tote au un sfârșit dureros Atunci când dragostea e împărtășită

și gășești la persoana pe care o iubești și înțelegere,comunicare dragostea e dulce e o binecuvântare.

Mă îmbăt cu dezordinea cuvintelor

Știu să legiferez două texte literare

Devin critic cand moralul tău de critic literar

e judecat dur de muză.

Să mă înveselesc cu gandul la muză

ce se frămantă în gol de erori literare 

puse capcană de niște poeți iscusiți,

la limbajul poetic,

Muza dorește să judece poeții și poeziile

dar nu o face,

în schimb le dă o inspirație fructoasă

pe calea poetică.

Cât aș vrea, să fiu și eu...poet
Să scriu rânduri... să vă placă,
Fac efort, ca vers... să-mi iasă
Nu mă las... tot omu-ncearcă.

Prin școli, în timp, am învățat
Ce trebuie să știu în astă viață,
Cuvintele rostite să aibă...sens
Și, de la înțelept să iau..povață.

Ziua, seara și chiar pe înnoptat
Când mi-apar în gând...povești,
Scot din buzunar, stilou, hârtie
Mâzgâlesc, dorind să mă citești.

Stau de vorbă cu-a mea muză
Să mă-nspire... să mă-ndrume,
Să mă joc, de-a rima-n... vers
Poezii să fac...puse-n volume.

Scriu ce simt și cum mă simt
Făr' a avea pretenții de... artist,
Tot ce știu e că...nu mă opresc
Criticilor...cu stoicism... rezist!

Strămoșii mei
nu dorm.

Se foiesc
sub cruci strâmbe,
cu mâinile împreunate
doar din obișnuință.

Unul tușește
din 1915.
Altul încă așteaptă
pământul promis.

Nimeni nu visează.

Le aud pașii
în oasele mele.
Noaptea
îmi mută sângele
dintr-o generație
în alta.

Nu sunt sfinți.
Sunt obosiți.

Au murit
fără explicații,
cu gura plină
de lucruri nespuse
și cu viața neterminată
ca o casă fără acoperiș.

Mă întreabă,
fără cuvinte:

ce-ai făcut
cu numele nostru?

…

…

…

—

Le arăt mâinile mele.
N-au bătături.
N-au pământ sub unghii.
Doar cerneală
și o teamă moștenită prost.

Unul se întoarce pe-o parte.
Scârțâie sicriul.

Nu de frig.
De nemulțumire.

Le-am luat sângele
și l-am subțiat
cu îndoială.
Le-am luat credința
și am pus-o
în vitrină.

Nu mă blestemă.
Asta doare mai tare.

Mă lasă
să continui.

Viitorul
mă așteaptă
cu aceeași întrebare,
dar formulată politicos.

Înțeleg târziu:

nu eu îi port pe ei.
Ei mă poartă pe mine,
ca pe o greșeală
care încă poate fi îndreptată.

Dacă nu dorm,
nu e din cauza morții.

E pentru că
eu sunt treaz
și încă nu merit
somnul lor.

Tremură de frig bătrâna,

Motanu-n poală -i toarce,

Crapă sub tălpi țărâna,

O atinge vântul rece..

Suflă cenușa din cuptor 

Pe obrazu-i stafidit,

Meditând la viitor.

Se puse-n colț pe moțăit..

Iarna -i grea, omătu mare;

Oftează printre rânduri.

Bani de lemne nu are,

Doar niscaiva scânduri 

Găsite într-un tomberon.

De-ale gurii ca să aibă 

Șontâc pe un baston,

Bolmojind sub barbă,

Pe la porți cerșește 

Mila omului de rând,

Ce-n casă o primește,

Cu motanul ei plăpând..

Doresc mantuire

Caci nu voi mai suferi tanguire

Cand va veni Isus

Totul se va schimba nespus

Am aflat mantuire

Ca sa fiu rapit de Un Glorios Mire

La masa cu El voi sedea

Si frumusetea Imparatiei Sale o voi vedea

Vreau mantuire

Caci nu voi mai suferi tanguire

Nici lacrimi,urlat

Caci la cruce am fost salvat

El m-a mantuit

Si m-a iertat insutit

Te iubesc

Si mult vreau sa-Ti multumesc

Doresc mantuire

Si sa vad a Lui marire...

Nu te strădui

Doar încearcă

Apă

Apă-apușoară

Apă

De asta iubim noi ploaia