1  

Un val în mare

Am alergat
Un val să prind
În  imensitatea mării ,
Tăcerea m-a cuprins
Prin liniștea
Care în amurg
Cheamă în larg briza.
Doar printr-un val,
Chiar de la mal
Nisipul m-a lunecat
În gândul meu
Prin licăritul unui far…
,,Restul e tăcere,,.


Categoria: Poezii despre natura

Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi poezii.online Un val în mare

Data postării: 19 iulie 2022

Vizualizări: 1138

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Engelberg sau "Munele îngerilor"

"este vorba despre varful Titlis din Engelberg-Elvetia"

Aș opri timpul în liniștea veșnică a Alpilor, cunună,

Să ascult muntele-n glas de ciripituri de toamnă.

Parfum îndepărtat de flori de gheață din azur aduce,

Ca un convoi imperial, din vârf de stânci spre văi se duce.

 

Din candele de gheață și culori de curcubeu scăldate,

Coboară-n conuri de brazi ca niște lumânări cerate.

Se formează-n buchet stelar, cu gust acrișor de plante verzi,

Atingând simțurile toate, te oprești, mirat, și-ncerci să crezi.

 

Parfum profund ne-a învăluit sufletul de la mic la mare,

Cu ochi încântați, plini de uimire și dor, contemplăm în zare.

Acolo unde semețul vârf Titlis își poartă coroana,

Îmbibată-n briza ghețarilor, păstrează veșnică dojana.

 

Mintea noastră licărind de culori vibrante, ca un vis,

În parfumul florilor ne cântă dorințe ce nu s-au stins.

Azi, toamna coace farmecul muntelui în mirosuri de visare,

Și ne face să plutim, să simțim, să iubim, fiecare suflare.

 

Cu ochi încântați privim la peisaj, plini de uimire și dor,

Contemplând înălțimea Alpilor, ne lăsăm străbătuți de un fior.

Căci în Engelberg, îngerii ne cheamă cu aripi de lumină,

Să ne bucurăm și să visăm sub cerul ce ne alină.

 

Și-n prietenia veșnică a muntelui, să ne contopim,

Fiecare clipă azi de veșnicie să o simțim, să o trăim,

Împregnați de bine și frumos, noi înșine să fim,

Și în liniștea alpină, pe noi să ne regăsim.

Mai mult...

Note de Mai/6

trecând  cu viteză

pe lângă câmpurile de rapiță-nflorită...

parcă te-ai scufunda în 

 licoarea acrișoară

a lămâilor.

cerul, 

tot mai aproape de verdele grâului...//

ascuțișul vinețiu al privirilor

e domolit

de 

polizorul  luminii.

 

Mai mult...

Scoci

(mărturii ale evoluției geologice)

La Vama Veche putem vedea o frumoasă colecție de scoici chiar pe nisip,

Sună telefonul, dar eu nu particip,

Revin așadar la scoici,

Fiecare unică în felul ei,

Cu povestea ei,

Cochilii din alte epoci

Și chiar și roci,

Din cine știe ce perioade, cuaternar, cretacic,

Unele chiar au un aspect aparte, parcă au fost aduse din Pacific, 

Dar cele mai multe sunt cele simple, clasice, albe cu striații,

Telefonul este pus pe vibrații,

Oricum, nici nu mă interesează,

În apa mării picioarele-mi avansează

Să mai caut și alte scoici,

Îmi fac loc printre mai mulți copii cu căței și doici,

Găsesc chiar și melci mezozoici,

Cochilie în nuanțe de portocaliu, asemeni celor de apus de soare,

Care la licitație ar fi de mare valoare,

Dar nu licitez nimic, o țin pentru mine,

Vom călători împreună oriunde, prin hoteluri, cămine,

Altele sunt în nuanțe de violet, mov, lila,

Nu putem opri acea idilă, 

Să venin să mai căutăm și alte scoici, melci pleistocenici,

Când arămii, când maronii, gălbui, verde smarald, când mai rotunzi, când mai tronconici,

Marea ascunde frumuseți de neînchipuit,

Idee cu care încă nu m-am obișnuit.

 

Mai mult...

Octombrie de George Topârceanu în portugheză

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

 

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

 

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

 

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

 

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

 

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

 

Outubro

 

Outubro partiu nas colinas

Tapetes amarelos e vermelhos.

Nuvens prateadas passam nas ondas

E cante amor para o galo.

 

Eu sempre olho para o barômetro

E estremeço quando cai um pouco,

Porque o sol está ficando menor

em diâmetro.

 

Mas sob o céu quente como em maio

Dias brancos passam dias,

Mais inconstante e mais

Sutil…

 

Atrasado prematuramente

Outono caminha pelos jardins

Com as dobras da clamídia cheias

De crisântemos.

 

E como ele mal flutua em movimento

Como uma marquesa

Como todo o universo

Olhe para eles com surpresa, -

 

Um morcego confuso

Por causa de sua aparição inaugural

Ele ficou amarelo, confuso

E a emoção floresceu

A segunda vez…

Mai mult...

Omul norocos!

Și astăzi sunt omul norocos

Privind pădurea de foioase,

S-aud cum frunzele foșnesc

Și cât sunt ele de frumoase!

 

Sunt așezat pe scaun și admir

Pe lac un cârd imens de lebede,

Cum își scufundă capul în adânc

Și scot în cioc planctonul verde

 

Printre copaci apar raze de soare

Ce trupul cu căldură mi-l încarcă,

Vremea o simt încă prietenoasă

Iarna-i departe, toamna nu pleacă

 

Scap lacul și pădurea din cătare

Și îmi arunc privirea către vale,

Aici văd Piatra, Cozla, Pietricica

Și Bistrița fără plutași, curgând agale

 

Îmi pun rucsacul în mare grabă

Și-n pas alert cobor pe o cărare,

Nu vreau să-mi iasă ursu-n cale

Că e obraznic și cere de mâncare

 

Așa am petrecut o zi de toamnă

Pe munte printre copaci cu soare,

Dar frică-mi e de omul cu toporul

Care doar vrea, să taie, să doboare!

 

 

Mai mult...

Octombrie de George Topârceanu în engleză

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

 

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

 

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

 

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

 

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

 

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

 

October

 

October has left on the fields

Yellow and red carpets.

Waves of silver clouds pass by

And roosters sound like love.

 

I always watch the barometer

And I shudder when is goes down a little bit

Because the sun is each day smaller

In diameter.

 

But under the warm sky as in May

White days follow one another

Even more shifting and more

Subtle...

 

Gone late untimely,

Autumn is walking through the gardens

With plaited mantles full

Of (chrysanthe)mums.

 

And it is hardly floating on its way

Like a marchioness

As if the whole Universe

Is watching after her surprised.

 

A lily, confused

By her missy appearance,

Turned yellow and went mad

And blossomed with excitement

For the second time...

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Te vreau

Te vreau
Copac  peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie  și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.

Mai mult...

RUGACIUNE ÎN IARNA VIEȚII

Azi, mă rog la tine Doamne
Pentru mine azi mă rog
Fă minune în minune
Să nu văd ce  am mai văzut
Să n-aud ce am auzit
Și mă lasă-n iarna vieții
Să m-aud…Să mă privesc…
Să mă satur stând cu mine,
De mine rezemată să m-așez
Doamne!
Anticipat, îți mulțumesc.

Mai mult...

Tot ce am

Îți dau visele
Cu ele mă alint
Strigându-ți chipul din oglindă,
Cad cioburi ce mă mint
Când umbra ta ating
Și  brațele iubirii vin
În valsul vieții să mă prindă.
 
Îți dau umbra mea
Cu ea  te însoțești
E mult  mai înțelegătoare ,

Chiar dacă o strivești
Ea fuge și fuge…..
Niciodată n-ai să afli
Ce mult, uitarea ta  mă doare.

Mai mult...

Anul Nou

Pentru timpul  din infinit
Orologiu bate sacadat
Tributar de secundar
Minutarul a strigat
ANUL NOU a și sosit.
Așezat în calendar
Ne-a  lăsat câte-o urare:
,,Sănătate și la mulți ani !,,

Mai mult...

Frânturi din gânduri ,,L,, despre ,,DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE,,

E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez  parcul care se află în proximitatea locuinței,  pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc,  prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce  la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii,  voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare,  zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-

 

Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine,  l-a dat copilului meu  înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele  de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut  multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu,  merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa  cu care a plecat din apartament când a venit executorul  judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor  să plecăm. Au plecat vorbind între ele.

Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic  cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân  pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :

Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera  cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an.   Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav.  Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire,  Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă  dar deja inima încetase…      

Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi  traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă  să-i spun  unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !!  Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să  constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau  din    bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită,  cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.

 

 

Mai mult...

PE CĂRARE

Din când în când, mi-am propus să merg pe cărarea gândului să - i privesc ferestrele și totodată căutând o anumită fereastră…

Și azi ferestrele sunt tot așa cum le-am lăsat cândva... Unele închise, altele larg deschise , unele mă privesc prin ce a fost , altele prin ce este…

Dar eu, eu caut fereastra care să mă privească și să privesc prin ea ce va fii…Să privesc viitorul…

Și urc cărarea și iar o cobor căutând - o…

Un călător și el pe cărarea gândurilor,mă întreabă ce caut. Îi spun ce caut iar el, îmi răspunde că această fereastră nu a fost niciodată pe cărarea asta. Și îmi mai spune că dacă voi continua drumul , mai am mult de mers , voi ajunge la o răscruce de drum unde este o fereastră care a vrut cândva să se deschidă și să privească viitorul, să privească ce va fi…

Îl întreb dacă el a ajuns la acea fereastră.

- Da, am ajuns, dar e greu să-ți spun ce am văzut

- Spune-mi!

- Fereastra era ferecată, pe jos erau cioburi de sticlă opacă și corbi negri se zbăteau să intre printre zăbrelele de fier ruginit...

- De ce mă trimiți să văd această fereastră, care nu este cea pe care o caut?. Pregătit să plece în drumul lui, îmi spune murmurând :

- Mai bine caută fereastra speranței, sau deschide în fiecare zi fereastra prezentului tău…
Sunt încă pe drum, nu știu dacă urc sau cobor, dar trec pe lângă fereastra trecutului , pe lângă cea a prezentului, mă oglindesc în ea , văd un contur greu deslușit și mă întreb: Mâine ce va fi, eu ce voi face? Quo vadis ... Quo vadis..?

Mai mult...