Категория: Стихи о природе
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 19 июля 2022
Просмотры: 1142
Стихи из этой категории
Crivățul
Crivățul sufla-n obraz,
Tropăia ca un viteaz,
Împroșca din cer zăpadă,
Netezea polei pe stradă.
Țurțuri picura pe ramuri,
Picta flori pe geamuri,
Patina pe sloi de gheață,
Rătăcind prin ceață.
Prin troiene șerpuia,
Pe sub streașină vuia,
Se strecura prin balamale,
Spumegănd în jur rafale.
Noi ne chircim de la frigură,
Clănțănind din trăsătură,
Sub pătură ne pitulăm ,
La caniculă visăm..
Emerald Breeze
From the cold northern winds that shall blow,
Inviting the green pages to a dance to endow,
Emerald breeze coming rushed to new bestow,
Of the trees and meadows to give another glow.
An old oak with deep wings and strong crown,
Fearful of the haze of coming like a black pawn,
Caring for his green display, not to be thrown,
Worried about the incoming windcalls, unknown.
With the emerald breeze arrived, tree's fearsome,
Assumed oak, accepting the fate lonesome,
Does not expect the force not to be troublesome,
The judgement of the wind, often gruesome.
But gentle gale the menacing breeze shows,
Admiration for his new green lips sweet brows,
Surprised, the old oak present promise, vows,
The emerald breeze would not fear, and bows.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Pădurea de pe deal...
Dimineața simțisem o durere cumplită
Era un dor sau poate o ispită?
Nuștiu, dar știam că duc dorul de satul natal
De padurea cea din vârful cel de deal.
O, așa e, de pădurea întinsă pe un deal
De izvorul ce trecea pe alăturea printr-un canal.
De acel miros curat, de umbra deasă;
Ce se afla numai de localnici înțeleasă.
Pădure, doar tu știi câte amintiri si bazaconii
Făcusem eu și rupeam și sălbăticii pionii.
Când mă temeam de animalele tale
Ce mi se pareau a fi niște fiare.
Multe animale știu ca ai, dar te ajută și ele,
Și căprioare și mistreți ce le ai cu sutele.
Mii dor de acele flori ce le găteai
Pentru trecători tu frumos le răsădeai.
Copacii tăi îi înalțai, dorind ca umbră multă să le faci
Pe oaspeții tăi și săi satisfaci.
Și tei și brad, de toate aveai;
Dar acuma aștepți ca primăvara să-ți permită
Să-ți trezești natura adormită.
Acuma stai tu și aștepți, să vină toți care veneau,
Iar toți care trecuse, de tine copleșiți rămâneau.
Dragă, tu mereu vei rămâne în inima mea,
Ca cea mai frumoasă pădure din Moldova.
Zi de primăvară
Alerg printre păpădii,
Prin iarba abia încolţită
Şi zâmbesc.
A venit primăvara,
Vreau să cânt,
Să strig că iubesc!
Vreau să sărut liliacul,
Să mă nasc din nou -
Sunt fericită!
A venit primăvara,
Vino şi tu
Să mă simt şi iubită!
Vreau să cuprind cerul,
Să alerg desculţ
Printre muguri de flori.
E primăvară,
Sunt învăluită de parfum
Şi de fiori...
Raze de gheață
În regatul ceresc, unde tacere domnește,
Soarele, cu raze de gheață, pe tron se așează,
Țesând din albastru și alb o pânză cerească,
Un tablou viu, unde focul cu frigul se împletește.
El, monarhul zilei, cu diademă de brumă,
Își etalează puterea-ntr-un paradox astral,
În regat pururi arzând, dar nicicând în cenușă,
Domnește peste iarnă, cu-a sa flacără de gheață, regal.
Cu fiecare zori de zi, soarele se renaște,
Încrustând în ceruri diamante scânteietoare,
Și-a sa lumină, ce arde rece, se revarsă,
Prin veșmântul nopții, în carapacea sa aurie, zboară.
În zodia sa, soarele sculptează timpul,
Cu degete de gheață care ard, dar nu ard,
Într-o simfonie a universului, fără sfârșit, fără exemplu,
Dirijând anotimpurile, într-un ciclu nesfârșit, pe pământ.
El, stăpân peste paradoxuri, luminează și înghite,
Razele-i, săgeți de gheață, în inima zilei lovesc,
Topind misterul nopții, lumea încet le primește,
Într-un dans cosmic, unde flăcările reci tot cresc.
Și-n acest balet solar, unde lumina înfrigurată,
Cu pământul se joacă, într-o armonie de culori,
Soarele cu raze de gheață, în cer întronat,
Își poartă coroana de ghețuri și flori.
Sub bolta înstelată, el veghează domol,
Peste mările înghețate, peste munții semeți,
Unde fiecare rază prinde viață și rol,
Într-un univers unde soarele arde cu gheață, discreț.
Astfel, arde în regatul său înghețat,
Un rege al contrastelor, un titan al cerului înalt,
Pictând cu raze de gheață, într-un mod neașteptat,
Un peisaj etern, unde focul și gheața nu se-mpart.
Iarna de Stela Enache în olandeză
Iarna
--- 1 ---
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
--- 2 ---
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
--- R ---
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Winter
--- 1 ---
Vanuit de lucht zift de verschrikkelijke winter de sneeuwwolken,
Lang reizende Trojanen verzamelden zich op een hoop in de lucht;
Vlokken vliegen, zweven in de lucht als een zwerm witte vlinders,
Het verspreiden van koude rillingen over de bleke schouders van het land.
Het sneeuwt overdag, het sneeuwt 's nachts en het sneeuwt weer in de ochtend!
Met een zilveren ketting de trotse plattelandsjurken;
De ronde, bleke zon wordt tussen de wolken voorspeld
Als een jeugddroom tussen de voorbijgaande jaren.
--- R ---
Het is helemaal wit in de velden, op de heuvels, rondom, in de verte,
Als witte geesten gaan de geregen populieren verloren in de boter,
En op het verlaten stuk, zonder sporen, zonder weg,
Onder de witte rookwolken zie je de verloren dorpen.
--- 2 ---
Maar de sneeuw houdt op, de wolken vluchten, de gewenste zon
Het glanst en verdrijft de oceaan van sneeuw.
Hier is een lichte slee die over de valleien gaat…
Het gerinkel van rammelaars klonk in de vrolijke lucht.
--- R ---
Het is helemaal wit in de velden, op de heuvels, rondom, in de verte,
Als witte geesten gaan de geregen populieren verloren in de boter,
En op het verlaten stuk, zonder sporen, zonder weg,
Onder de witte rookwolken zie je de verloren dorpen.
Другие стихотворения автора
Poetului Mihai Eminescu
Ascuns în versurile tale
Trec vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit fiind de poezie.
Aveai cu tine şi cavalul,
Pădurea, cerul şi iubita
Soarele îţi luminase harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.
Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când printre flori, când drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu printre aştri un peregrin.
Dacă nu te citeşte lumea
Să-ţi desluşească al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.
LUTIERUL ȘI PĂDUREA
La cântul lăuntric
Paltinul, de pădure s-a îndepărtat
Multe zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure a plecat…
O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.
Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii, cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!
Ajută-mă
Ajută-mă dându-mi cuvinte
În clipa dangătului de sinceritate
Fii ființa care mă cunoaște
De vrei să arăți că mă știi în toate.
Alege ce-aș vrea să îmi cânte
Harpa, la ora înserării liniștite
Nu-mi mai vorbi șoptind cuvinte
Din gândurile uneori împrumutate.
Și lasă albul alb fără de pete
Vreau numai florile să fie colorate
Din gândurile ce-s sortite
Ajută-mă sa-mă slobod de noi ispite.
Frântură din gânduri - S
Într-o frântură de gând, privesc tăcerea din lumea ce mă înconjoară, mă alătur plutonului ce mărșăluiește prin timp, ca-ntr-un deșert…Camarazi cu ranița grea de neîmpliniri, sunt un pluton abandonat ce rătăcește prin vârtejul nisipului risipit din clepsidra timpului, obturând drumul către oază. Ruga lor un răget în pustiul dintre cer și pământ, tremurător pământ, neiertătorul cer... În priviri încețoșate dansează ,,Fata morgana,, în ritmul caravanelor cu iluzii deșarte ca într-un ,,Boléro,, de Ravel. Mărșăluiesc alături de ei,printre frânturi de gânduri.
,, AZI ,,ȘI ,,MAINE,,
În fiecare zi speranțe îmi cioplesc
Apoi privesc, cum singure se șlefuiesc
Așteptând să vină dorita zi de MĂINE,
Ireversibil vine chiar și ne chemată
E doar o zi și-i metamorfozată
S-aducă repetat, aceleași cuvinte
Monotone….A rare ori și elocvente
Iau ziua de AZI și-o pun într-un rucsac
Un alt MĂINE va fi tot neschimbat
Adus printr-un gest, mereu repetat
Și haina veche a speranței iar o îmbrac
Că-i timpul mut și-alergă nepăsător
Strivind frumoasele flori de liliac ,
Cioburi face din ziua mea de visător
Și eu...Eu cioplesc zi de zi speranțe…
UN COPIL CUMINTE
E ziuă și sună sirenele în disperare…!
E noapte și sună sirenele în disperare…!
Tăcuți și-nspăimântați copii rătăciți, copii cu mamele alături și câțiva bătrâni care au mai putut ajunge, cu toții coboară în întunecatul adăpost.
Nimeni nu spune nimic, doar tresar la zgomotul exploziilor și își fac cruce. Din ce în ce mai des tresar și își fac cruce…
Un copil lipit de mama lui își face și el semnul crucii imitând-o pe mamă și apoi cu mânuța la gură , păstrând liniștea din întuneric, îi spune: - Mami , dar eu mi-am făcut rugăciunea când am vrut să mă culc, de ce trebuie să mă mai închin? Acum știu de ce m-ai adus aici, ai vrut să mă pedepsești că am plâns la dentist, că nu am mers la grădiniță și că nu am mâncat tot din farfurie. Mami, îți promit că nu mai plâng la dentist, merg la grădiniță și voi mânca tot din farfurie. Te rog scoate-mă de aici, mă sperie întunericul și tresăririle tale…
Strângându-l la piept, mama îi spune tot în șoaptă, că o perioadă de timp nu va merge nici la dentist și nici la grădiniță.
- Dar la tobogan , în parc pot să mă duci?
Într-un târziu mama îi spune că toboganul e sfărmat.
- Atunci , hai să plecăm de aici, eu am să mănânc tot din farfurie și nu vreau să vină tata acasă și să nu ne găsească. Te rog nu mai fi supărată pe mine.
În încăperea strâmtă și întunecată se aud plânsete și rugăciuni la Dumnezeu . Mama îi spune copilului că nu pe el este supărată, ea este supărată pe ,, RĂZBOI,,.
- Mami, am să-l pedepsesc eu pe ,, RĂZBOI,,!
E întuneric, sirenele sună în disperare și se aud șoapte de durere. Din întuneric cineva… Sau toți spun ,, copile să pedepsești războiul….!