Zeii

În lacul negru , tulbure , ea s-aruncă fără clipiri

O mînă simți-n creștet , cum o-mpingea în adîncimi

Zbătîndu-se necontenit , pierea cate puțin , încet, încet

Si vietățile de dedesubt , să-i fure inima din piept !

Avea să-și vadă viața toată , trecînd într-o clipită

Regrete adunate-n saci , ieșeau la suprafață

Și amăgiri, dezamăgiri , aduse de curenți degrabă

Prieteni, rude, ce alai ! se adunară-n grabă

Si demonii de dedesubt aveau sa îi surîdă ,

Se stranseră în jurul ei , jugul să il pună

De gît avea lanțuri de fier , purtîndu-le veșmînt

Povara grea îi atîrna , pe umerii săi ,plumb .

Și biata fată se zbătea, în propiul iad, necontenit

Dureri acumulate-n timp, aveau să piară negreșit

Și-atunci, în ultimul moment și suflu, ea se văzu !

În veșnicul sicriu de apă, mireasă moartă întruchipată !

Și dacă am fi avut alt drum , în toamna anului nebun ,

N-am pierde doar iubirea , am pierde ani de căutare

Ce am întîmpina noi oare , în drumul fără de scăpare ?

Am căuta în lumea toată ,să simțim ce n-a fost vreodată

Emoții , gînduri , sentimente , ce am fi oare fără ele ?

De nu le-am găsi în cale , doar piei și niște suflete goale.

Să o luam pe alt drum , să cotim în derivă

Să nu ne-ntîlnim nicicum , ce vară toridă…

…Te-am cautat. Unde erai ?

Am deschis ușa , casa goală , pustiul dinlăuntrul său ,

O dîră de parfum lasată , într-un colț , o glastră spartă

Miresme îmbietoare , te-am savurat pînă-n străfunduri

…Te-am cautat. Unde erai ?

Prin munîi si văi , si peșteri multe , ai lăsat urme , tot necunoscute

Prin firicele de nisip , te-am scăpat printre degete ,

Si în adîncurile mării , m-am îmbătat de dorul tău nebun…

…Te-am cautat. Unde erai ?

Am zburat sus la stele , si Soarele din depărtare , lumină-mi facu calea

Te-am gasit , sus , pe Lună

 Cu sufletul înlăcrimat , te-am intrebat :

Te-am căutat, ești bine ?

Plimbam prin firul amintirilor , un gînd ce nu-mi dă pace

Străpunge încet pînă-n adîncuri , prinde din urmă , tace

La fel ca tine a fugit , prin departate străinătățuri

Acum se-ntoarce negreșit și a promis să-și ceară,

Din toate drepturile sale , doar un cuvînt  și iară,

Mă chinuie încet , în întunericul pustiu lăuntric

Mi-aș scoate inima din piept ,doar nesimțirea să mai simt

Nu vrea decît să spună : iți amintești? Ce mai nebună!

Te-a iubit viața toată și insăși ca pe viată

Ar da și ultima suflare în brațe să te țină iară !

Un gînd și-atît, ce inocent

Nu vrea să facă rău , ce-i drept !

Își caută dreptatea , și drumul duce doar la tine

Iubitule , adu-ți aminte ,cum m-ai iubit și tu pe mine.

Și e mai mult decat un gînd , e insăși sentimentul

Că te-aș putea pierde oricînd , dar dorul nu mă lasă

Iși face loc întîi ca gînd , apoi învăluită-mi ființa

Și să nu uiți iubitul meu ,oriunde-ai fi în lume

Aici in colțul lumii eu , te voi iubi pe tine .

Nu simt decît durere-n suflet

Acum , că pleci, e prea tîrziu

Lacrimi îmi curg pe obraz încet,

Imaginile minții  nu se șterg.

Aveam in față viața toată,

Sa ne-o trăim în doi și poate,

N-ar fi rămas doar ploi și umbre

Dar n-am știut iubitule , mai multe !

De-aș putea pune pe o foaie , toate simțirile reale

Neșlefuite nestemate , în dar eu ți le-as da pe toate !

Rămîi o amintire vie , regret cernut prin sita vieții

Povestea noastră o să fie , pururea a tinereții .

De-aș mai avea încă o dată , o șansă să te întîlnesc

Ți-aș spune : viața toată ,fără tine nu vreau să o traiesc!

Zîmbesc cu ochii ! Ce văd la mine ?

Ai scos din adîncuri, doar prospețime…

Idei si dorințe  ,  gînduri profunde

Ca un ghiocel , timid , printre friguri

Răsărind pur , în al său anotimp

Prevestind noul , si viața , povești d’ abia începute….

Zîmbesc cu ochii ! Ce văd la mine ?

Verdele crud , pajiști intinse

Toate vestesc prea bine ‘nceputul…

Stoluri de păsări rostind în văzduh

Libertate , creație , tot e permis !

Zîmbesc cu ochii , căci ce vad la mine

Sădit  înlauntru , e tot pentru tine !

Mulți și-ar dori o noapte cu tine,

Când mie nu-mi ajunge o viață să te admir.

Și-n ochi de s-ar pierde umbre străine,

Eu însă rămân, doar să te respir.

Ți-aș scrie versuri pe piele, balade mute,

Cu mâini ce ard și nu se mai sting,

Din ochiul meu să-ți citesc în stele,

Să-ți îmbrac universul în șoapte de nimb.

Când vii în gând, se pleacă seara
Și pașii mei se pierd ușor,
Ca frunza care-n apa clară
Se duce fără niciun dor.

Eu nu te chem, dar tot te-aștept,
Cum așteaptă țărmul marea,
Cu brațe reci și piept deschis,
Știind că vine… sau dispare.

Tu treci încet, ca un răsuflu,
Și-n urma ta rămân doar eu,
Un cântec stins, un ceas prea plin,
Un „poate” care doare greu.

De-ai ști cât loc ți-am făcut în mine,
Ca-ntr-o biserică de dor,
Unde și tăcerea ta
Îngenunchează ușor.

O zi din timpul tău de vis
De mi-ai lăsa s-o port cu mine,
Aș face-o drum, aș face-o cer,
Aș face-o tot ce nu mai vine.

O oră doar să-mi fii aproape,
Să mergem fără niciun țel,
Ca doi pași într-un vals tăcut
Ce se sfârșește… dar e al meu.

Și dacă pleci, nu te opresc,
Iubirea nu se ține-n palme,
Dar pașii mei vor ști mereu
Că te-au iubit… și asta-ajunge.

M-am întrebat ades ce-i fericirea

Și unde oare aș putea să o găsesc,

Că nimeni nu mi-a dat răspuns

Și tare mi-aș dori s-o întâlnesc.

Dar unde să mă duc în lumea asta

În cele patru zări din geografie,

S-o aflu, să mi-o sădesc în suflet

Și-apoi din gram să fac...o mie.

Dar poate fericirea fi în grame?

Și s-o găsesc întinsă pe tarabă?

Mă tem că nu se vinde la cântar

 S-o cumpăr și s-o pitesc în tolbă.

Pe drumul meu din întâmplare 

Am întâlnit un om mergând agale,

Care cu multă-nțelepciune-a spus

Că fericirea e-n iubire și nu-n parale.

Atunci, răspunsul imediat mi-am dat

Că trebuie să dăruiesc iubire din iubire,

Și doar așa,cum moșul înțelept a zis

Iubind, vei nimeri...calea spre fericire!

străinule, tu ce mai faci?

te mai oprești pe drum, vreodată?

mai rătăcești prin amintiri

sau le-ai uitat, ca altădată?

străinule, ce ai mai făcut?

ai mai privit în urma ta?

sau ți-ai găsit alt drum mai bun,

fără să-ți pese cineva?

străinule, cum mai gândești?

mai crezi în vorbe, promisiuni?

mai juri că n-o să pleci vreodată

sau taci, ca-n toate cele luni?

Am pus virgulă unde nu trebuia

Și acum inima îmi plânge,

N-am pus punct când trebuia,

Dar te-am picat în lumea mea.

În ale mele poezi te-am scris

În timp ce privem la stele.

Voiam să-i mulțumesc nespus

O viață, însă,nu-i de ajuns.

În liniște încă suspin.

Că dorul mă apasă tare

Aș vrea să ne iubim frumos

Data sau viața viitoare.

O umbră mereu dispare

Când pe cer nu este Soare

 Te iubesc atat de mult dar 

  Te rog eu, pune punct.

Singur în lume și rătăcit

Ca o oaie căzută-n râpă

Eram murdar, obosit și rănit

Doar mâna ta mă poartă

Afară din groapa morți

Să privesc iar zorii dimineți

Iubirea mea nu se compară 

Cu cât m-a iubit El întâia oară

Trăiesc prin Credință și prin Har

Primisem cel mai mare Dar

După fiecare scufundare în rugăciune

Înțeleg mai mult Viața, ce tainică minune

Parcă particip într-o poveste de Dragoste

Nici moartea nu ne poate despărți

Încrederea mea iî ca un munte

Nimeni nu poate să o mute

Credința că planul Tău e Desăvârșire

Nu-i doar deșertăciune sub soare

M-am născut din apă și foc

Om nou cu gusturi noi

Lucrurile vechi le văd ca un gunoi

Orice ar fi înapoi nu mă întorc

Dansăm în doi dansul iubiri

Fără secrete este arta simțiri

O înțeleg prin prisma gândiri

Emoție rară e esenta fericiri

Ascultă vibrațiile iubiri

Cântă inimile prin perechi de corzi

Ca o singură voce în armonie

Se înalța până in cer glorie.