Întoarce-te la El
Singur în lume și rătăcit
Ca o oaie căzută-n râpă
Eram murdar, obosit și rănit
Doar mâna ta mă poartă
Afară din groapa morți
Să privesc iar zorii dimineți
Iubirea mea nu se compară
Cu cât m-a iubit El întâia oară
Trăiesc prin Credință și prin Har
Primisem cel mai mare Dar
După fiecare scufundare în rugăciune
Înțeleg mai mult Viața, ce tainică minune
Parcă particip într-o poveste de Dragoste
Nici moartea nu ne poate despărți
Încrederea mea iî ca un munte
Nimeni nu poate să o mute
Credința că planul Tău e Desăvârșire
Nu-i doar deșertăciune sub soare
M-am născut din apă și foc
Om nou cu gusturi noi
Lucrurile vechi le văd ca un gunoi
Orice ar fi înapoi nu mă întorc
Dansăm în doi dansul iubiri
Fără secrete este arta simțiri
O înțeleg prin prisma gândiri
Emoție rară e esenta fericiri
Ascultă vibrațiile iubiri
Cântă inimile prin perechi de corzi
Ca o singură voce în armonie
Se înalța până in cer glorie.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gyozo Albert
Data postării: 20 iunie 2021
Vizualizări: 1523
Poezii din aceiaşi categorie
Recitaluri - ETERNITATE
Privește către inimă,
Privește -n veșnicie,
Privește către cer
Fiindcă asta-ti cer.
Călător ce ești
Tu, în astă vreme;
Gândește -te la moarte
Chiar în astă clipă.
Sămânță ce rodești
Pentru Dumnezeu.
Copii ce dăruiești
Bucurându-se El.
Să dai Domnului slavă
Pentru tot ce-ți dăruiește
Chiar de pe acum
Până la sfârșitu vieți.
Chipul propriei trăiri
Ți-ai lăsat rochia albăstruie
Răsucită de marginea piscinei
Ca un monument rece
La fiecare pas greșit,
Iar inima mea este copleșită
Cu viziuni ale unui mormânt sinistru.
Via crucis dimineața
Du-mă la palisada noastră,
În timp ce aceste arcuri de lumină
Îmi părăsesc ochii, rupându-mă ușor,
Iar vocea ta mă ține încă treaz,
Cred că am nevoie de asta.
Ai greșit,
Nu sunt un nimeni,
Ci un chip încă cunoscut,
În mijlocul unui spectacol ale propriei trăiri.
*palisadă-Element de fortificație, folosit în amenajările defensive.
E seară iar...
E seară iar...
Privesc luna cum mușcă cerul
Se vrea plină, împlinită...
Încerc...
Din răsputeri să nu mă muște dorul
Să am o noapte liniștită...
Simt...
Cum razele ei imi pălesc în privire
Nu pot să uit si îmi pare rău,
Dar pot să iert și îmi pare bine
Și mă port mândră de sufletul meu.
Că te păstrează chiar și azi
Ca un parfum ce reînvie amintirea,
Îți simt privirea cum mai trăiește-n mine
Chiar de lipsești și clipele-s străine...
Și mă gândesc...
Încă o iarnă-mi trece, scăldată-n suferinți
În care-am strâns la piept, eterne rugăminți
Să vii o clipă să stingi focul ce mă arde
Cu-n vin din crama ta și-o ultimă îmbrățișare...
Ноты
С каждой минутой голые ноты горят в твоём голосе,
С каждой минутой я таю все больше в его холоде,
С каждым шагом все больше теряюсь в этом полюсе,
С гаждым словом ты все дальше и это наше прошлое.
Теперь ты осталась на всегда одна,
и нотки твоих слов всеголишь забытая ода,
Где ты была когда так мне была нужна?
Когда я остался один на один, и победила чума...?
N-avem nevoie de frumos
N-avem nevoie de frumos,
De lucru bun şi adevărat,
Ne place fructul găunos,
Şi munca stând în pat.
Creem un balamuc multicolor,
Culori livide şi stridente,
Cu lighioane în decor,
Şi personaje indecente.
Pe viermele ce roade-n măr,
Simbol l-am declarat,
Bem apă otrăvită din ciubăr,
În care întâi mizerii am vărsat.
Pe prunc din alăptat l-am rupt,
Vedetă am făcut din mamă,
Venin de cobră noi am supt,
Şi acum muşcăm fără de teamă.
De apocalipsă în fiecare zi vorbim,
Acum i-o ştire neinteresantă,
Pe cel de sus nu-L mai iubim,
Şi-a Lui venire ne pare amuzantă.
Coboară omule cu mintea,
În inima-ţi de piatră,
Prin foc să-ţi treacă gândul,
Să poţi păşi din nou pe apă.
Ziua ta!
E foarte-aproape ziua ta
Prietenă, iubită, soția mea,
În gând mi-a încolțit ceva
Să fur, să-ți dăruiesc o stea
Gândul m-a dus la Ursa Mare
Iar de la Car am pus cinci pași,
Și-am descoperit Steaua Polară
Semnul la Nord pentru înaintași
Am stat de vorbă și cu Ursa Mică
Cu cele șapte stele strălucitoare,
Care privind spre Steaua Nordului
Mi-au zis că făra Ea, lumea dispare
Atunci mi-am coborât privirea
Către pământul plin de floare,
De unde fericit am strâns buchet
Să-l duc soției mele iubitoare
Așa că am lăsat stelele-n Care
Și-n Nord pe Cer Steaua Polară,
Să lumineze-n noapte ca un far
Și niciodată viața..să nu dispară!
Recitaluri - ETERNITATE
Privește către inimă,
Privește -n veșnicie,
Privește către cer
Fiindcă asta-ti cer.
Călător ce ești
Tu, în astă vreme;
Gândește -te la moarte
Chiar în astă clipă.
Sămânță ce rodești
Pentru Dumnezeu.
Copii ce dăruiești
Bucurându-se El.
Să dai Domnului slavă
Pentru tot ce-ți dăruiește
Chiar de pe acum
Până la sfârșitu vieți.
Chipul propriei trăiri
Ți-ai lăsat rochia albăstruie
Răsucită de marginea piscinei
Ca un monument rece
La fiecare pas greșit,
Iar inima mea este copleșită
Cu viziuni ale unui mormânt sinistru.
Via crucis dimineața
Du-mă la palisada noastră,
În timp ce aceste arcuri de lumină
Îmi părăsesc ochii, rupându-mă ușor,
Iar vocea ta mă ține încă treaz,
Cred că am nevoie de asta.
Ai greșit,
Nu sunt un nimeni,
Ci un chip încă cunoscut,
În mijlocul unui spectacol ale propriei trăiri.
*palisadă-Element de fortificație, folosit în amenajările defensive.
E seară iar...
E seară iar...
Privesc luna cum mușcă cerul
Se vrea plină, împlinită...
Încerc...
Din răsputeri să nu mă muște dorul
Să am o noapte liniștită...
Simt...
Cum razele ei imi pălesc în privire
Nu pot să uit si îmi pare rău,
Dar pot să iert și îmi pare bine
Și mă port mândră de sufletul meu.
Că te păstrează chiar și azi
Ca un parfum ce reînvie amintirea,
Îți simt privirea cum mai trăiește-n mine
Chiar de lipsești și clipele-s străine...
Și mă gândesc...
Încă o iarnă-mi trece, scăldată-n suferinți
În care-am strâns la piept, eterne rugăminți
Să vii o clipă să stingi focul ce mă arde
Cu-n vin din crama ta și-o ultimă îmbrățișare...
Ноты
С каждой минутой голые ноты горят в твоём голосе,
С каждой минутой я таю все больше в его холоде,
С каждым шагом все больше теряюсь в этом полюсе,
С гаждым словом ты все дальше и это наше прошлое.
Теперь ты осталась на всегда одна,
и нотки твоих слов всеголишь забытая ода,
Где ты была когда так мне была нужна?
Когда я остался один на один, и победила чума...?
N-avem nevoie de frumos
N-avem nevoie de frumos,
De lucru bun şi adevărat,
Ne place fructul găunos,
Şi munca stând în pat.
Creem un balamuc multicolor,
Culori livide şi stridente,
Cu lighioane în decor,
Şi personaje indecente.
Pe viermele ce roade-n măr,
Simbol l-am declarat,
Bem apă otrăvită din ciubăr,
În care întâi mizerii am vărsat.
Pe prunc din alăptat l-am rupt,
Vedetă am făcut din mamă,
Venin de cobră noi am supt,
Şi acum muşcăm fără de teamă.
De apocalipsă în fiecare zi vorbim,
Acum i-o ştire neinteresantă,
Pe cel de sus nu-L mai iubim,
Şi-a Lui venire ne pare amuzantă.
Coboară omule cu mintea,
În inima-ţi de piatră,
Prin foc să-ţi treacă gândul,
Să poţi păşi din nou pe apă.
Ziua ta!
E foarte-aproape ziua ta
Prietenă, iubită, soția mea,
În gând mi-a încolțit ceva
Să fur, să-ți dăruiesc o stea
Gândul m-a dus la Ursa Mare
Iar de la Car am pus cinci pași,
Și-am descoperit Steaua Polară
Semnul la Nord pentru înaintași
Am stat de vorbă și cu Ursa Mică
Cu cele șapte stele strălucitoare,
Care privind spre Steaua Nordului
Mi-au zis că făra Ea, lumea dispare
Atunci mi-am coborât privirea
Către pământul plin de floare,
De unde fericit am strâns buchet
Să-l duc soției mele iubitoare
Așa că am lăsat stelele-n Care
Și-n Nord pe Cer Steaua Polară,
Să lumineze-n noapte ca un far
Și niciodată viața..să nu dispară!
Alte poezii ale autorului
Calea prin Labirint
Viața e un greu Labirint
Iar printre nenumărate fundături
Căutăm neâncetat ieșiri
Prin probleme pășim lent.
Viața oamenilor aparent diferită
Dar e același Labirint de alegeri
Care defapt nu te duc nicăieri...
Capcană deasupra simturilor, e spirituală.
E o iluzie că ești liber
Doar pare că înaintezi
Dacă o clipă te-ai gândi sincer
Ai vedea...că te-nvârți in cercuri.
Când ne comparăm viața cu alții
Riscăm să devenim pierduți
În Labirintul dezamăgirii
Cădem victimele Întristării.
Dar rămâne întrebarea
Cum ai putea să-ți găsesti calea?
Prin Labirintul amețitor
Când ești la capătul puterilor.
Urmările Labirintului sunt moartea spirituală
Dar căutarea ta tot continuă
Nimic parcă nu te satură
Te roade foamea imaterială.
Adevărul este cheia Labirintului
Broasca-i dragostea față de alții
Și toate Labirintele se vor prăbuși
Liber vezi lumea cu alți ochi.
Florile așa ca tine...
Ca o briză-n ziua pârjolitoare
mă înviora inima ta plină,tremurătoare
Doar un înger de lumină
Are vocea atât de lină
O ! iubito, ce n-aș da
să fi cu mine pe pământ
dar florile așa ca tine
sunt fărâmițate-n vânt...
risipite far' să zică un cuvânt
Mă așez în câmpia de flori
umbra se lungește...
Gândul meu reînvie fiori !
Când din nou te citește.
Pe calea mea aud un foșnet
Un pârâu fredonează note
dintr-o cântare cu măsuri frânte
Eu visător, în cuget
limpezesc atât de clar
vocea iubită făr' de hotar
Iar când zorii se revarsă
Țin in mână-o floare de gorun
Să pot cunoaște pe deplin
aripa blândeții întinsă
Iar când soarele coboară
Înegrind orizontul drept
te văd în pat bolnavă
murind încet, încet...
Lacrimile ce încep să cadă
nasc lanțuri de lumină
Gândind că într-o zi
te voi revedea, îmi dă putere
să parez sabia ce voi să secere
sufletul meu, ca un spic de grâu
Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?
Sau ridica-se va să plece
La portul către stele
Razele lunii să îl spele...
O tornadă te ridică...
Să calci pe lift de nori
Printre abise, printre strâmtori
Praf de stele...lași în urmă
Deschide cerul pentru mine
să pot vedea lumina-ți blândă
atunci când luna-i o minune
iar fii cu mine împreună !
Coboară pe o scară constelată
În frunte vino, c-o nestemată
Nu-ți schimba înfățișarea !
Că e proaspătă ca primăvara.
Viața nouă
Într-o zi așa banală
Am murit... ca să învie
Și-n cenușa incoloră
Scrisesem ultima poezie;
Lacrima tradus am în cuvinte
Cu suflarea-mi sublimată pe morminte;
Ei trăiesc ca să omoare
Fiecare rază de soare
''dar existența răului nu poate diminua
greutatea Slavei Domnului'' (C. S. Lewis filozof creștin)
Caractelul Său este descoperit teluricilor
''Căci el face să răsară soarele
peste cei răi și peste cei buni''( matei 5 cu versetul 45)
Ca ucigașii să n-aibă nici o scuză
Când vor da socoteală...
Mi-aș dori să prețuiască talentele lor
În loc să se compare cu ceilalți;
Să se afunde-n nemulțumire ca-n tro mlastină
Și să nu mai vadă-n veci luciditatea cerului...
Dacă sămânța minusculă nu moare
Nicio floare parfumată nu răsare;
noi nu înțelegem pe deplin
Caracterul Domnului cât este de senin.
Am murit ca o stea radioasă(radioasă=veselă, care răspândește raze de lumină)
Într-o explozie succintă, fabuloasă
Ca în lumina difuză degajată
Să las în noapte o speranță...
și toată frumusețea ce te sensibilizează
în natură, în iubire si-n speranță
rănile sufletului le cicatrizează...
să prindă contur în viața ta;
credința într-un dumnezeu inegalabil de bun
Am murit... ca să învie
Rostise scumpul mântuitor
Când în templul celest(Sanctuar)
Lăcrima mijlocitor...
ca să întregească numărul celor aleși
El continua ispășirea păcatului agrest
Am murit... ca să învie
mulți, mulți au murit
Și-au pironit natura păcătoasă pe o cruce;
Și au vestit evanghelia și la răscruce
(răscruce=moment hotărâtor în viața unui om)
Pentru ca rugăciunea lor să se reflecte
În viața lor...
Și iubirea lor să acopere
Multe neajunsuri, multe dureri...
(a vesti evanghelia înseamnă și să îți trăiești viața in sfințenie și dedicare pentru alții)
Astfel toți ce vor primi solia harului
Și își vor spăla hainele în sângele mielului;(simbol din cartea Apocalipsa pentru Isus)
Vor învia in ziua de apoi
Nu își vor mai aminti gustul necazului.
Cerul cere jertfe !
1.Eu nu strivesc
Corola de spini a lumii
Nici condamn petala ei de mizer
Ce joacă pe ochii și buze
Albul unui caracter
2.La cruce se află rămășițele
Unui om ce a călcat
Afară din paradisul său
A pășit ca să extindă ca un râu
O iubire fără frâu...
Neîntrecută splendoare în ochii noștri să ajungă
Pribegise pe o cale umilitoare, lungă
3.Nu lăsa paradisul artificial
Să te amăgească cu umbra perfecțiunii din Eden
Căci edenul clădit de oamenii
E înălțat pe inimi frânte
Distruge viața din sufletul tău
Căci tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu
4.O voce blândă-ți spune ție
Pe un ton melodios
''Erai o floare ce nu-nflorise
Te-am cules din câmpie...
Sub ocrotirea-mi vei ajunge
Să te îmbraci cu dragostea dintâi
Mai albă ca neaua
Mai proaspătă ca roua
Scumpă ca parfumul rafinat
Mai vie ca licărirea unui nestemat
Într-o încăpere obscură''.
5.Dar Cerul cere jertfe
Nu sânge de animal
Ci inima s-o aprinzi pe rugul lui Dumnezeu
Ca să poți zbura spre cer
Cu aripi născute din Iubire
6.Rupe ce te ține legată de pământ
Lasă, lasă cojile să cadă
Ce îți țîn aripile o epavă
Crezând în ele le vei vindeca
Lumea va privi, se va mira
Că deveniseși o lumin' în noapte
Ei rămaseră cu aripile moarte.
7.Chiar dacă aripile tale
vor fi arse în cuptor
Și tot Penajul tău ce atrăgea priviri
Se va desprinde în flăcări
Așa de asurzitor va înflori cerul
Parcă ai fi deja la nunta mult visată
8.Munții se vor clătina
Clădirile se vor prăbuși
Chiar când pământul se va întuneca
Dumnezeu nu te va părăsi !
Îți admir splendoarea
Aroma ta, e ca o grădină înflorită
Care îmî încântă nervi nărilor
Mi se face pielea de găină
Când îțî simt mâna ta fină.
Glasul tău asemenea vuietului
E limpede ca și albastrul cerului
L-am memorat în capul meu
Să-ți pot vorbi, când mi-e greu.
Iubirea necondiționată e o minune
N-a fost ceva mai frumos pe lume
Minune ce transformă oamenii
În izvoare nesecabile de dragoste.
Eu simt emoția, prin ochii tăi
Tu prin iubirea mea în văpăi
Cum s-au alipit inimile împreună
Suntem una, o singură făptură.
Ca două jumătăți unice de puzzle
Diferențele noastre, perfect se completează
Un trandafir roșu se creează
Care ne acoperă toate defectele.
Ne scăldăm în soare și iubire
Pe o bancă, într-o zi de vară
Mi-ai topit inima de ceară
Cu un zâmbet, cu o sărutare.
Spre al iubiri trandafir
Să mă duci de mână sper
Trăind clipa, mă cuprinde emoția
Dar privirea ta îmi mângâie inima.
Ești visul care nu se termină
Vreau să adorm cu iubire
Când contemplez la frumusețea ta senină
strălucirea ta mă amețeste.
Viața mea fără tine
Îi ca o furtună neagră
Zâmbetul tău, curcubeu minunat
Mă repune pe ale dragostei strune.
Ești frumoasă ca o căprioară
Prin păduri înflorite du-mă
Nu mă lăsa singur în ciumă
Ciuma lumi de plictiseală.
Îți ofer un roșu trandafir
Și îți șsptesc blând în ureche
Te iubesc mult,mai mult ca orice
Cât de mult te doresc, nu ști.
Ochii mei Însetați beau
Din fântâna de cristal, cea fermecătoare
Oricât sorb, mai cu foc te vreau
Estera, minune fără de asemănare.
iubirea e trecătoare...
Iubirea noastră strălucea
Ca un soare-n viața mea
Tu natura, Eu pământul eram
Atâta de bine ne potriveam
Iar în câmpia vieții mele
Curgeau râuri de fericire
Păsările cântau doar iubire
Înfloreau orunde toate culorile
Focul iubiri ardea cu putere
Mi se topea inima de dor
Mi se topea și de iubire
Făceam jocul să pară prea ușor...
Îți atingeam părul mătăsos
Te sărutam pe buzele tale moi
Priveam la al tău chip frumos
Vorbeau inimile, nu noi
Aveai pielea așa de fină
Fină ca niște petale
Trupul tău, o formă divină
Parcă ai ieșit dintre romane.
După un timp ceva s-a schimbat
Iubirea-mi nu tea mai impresionat
Și te depărtai tot mai mult de mine
Nu știam că dragostea atâta ține...
Într-o zi ne-am despărțit
Inima mea de sticlă s-a zdrobit
Și am început să sufăr din iubire
Nimic nu-mi alină a mea durere.
Dar încă mai am cicatrici
Și mă tem să mai iubesc
Să nu ajung tot aici
Mă simt bătrân și mă vestejesc.
Calea prin Labirint
Viața e un greu Labirint
Iar printre nenumărate fundături
Căutăm neâncetat ieșiri
Prin probleme pășim lent.
Viața oamenilor aparent diferită
Dar e același Labirint de alegeri
Care defapt nu te duc nicăieri...
Capcană deasupra simturilor, e spirituală.
E o iluzie că ești liber
Doar pare că înaintezi
Dacă o clipă te-ai gândi sincer
Ai vedea...că te-nvârți in cercuri.
Când ne comparăm viața cu alții
Riscăm să devenim pierduți
În Labirintul dezamăgirii
Cădem victimele Întristării.
Dar rămâne întrebarea
Cum ai putea să-ți găsesti calea?
Prin Labirintul amețitor
Când ești la capătul puterilor.
Urmările Labirintului sunt moartea spirituală
Dar căutarea ta tot continuă
Nimic parcă nu te satură
Te roade foamea imaterială.
Adevărul este cheia Labirintului
Broasca-i dragostea față de alții
Și toate Labirintele se vor prăbuși
Liber vezi lumea cu alți ochi.
Florile așa ca tine...
Ca o briză-n ziua pârjolitoare
mă înviora inima ta plină,tremurătoare
Doar un înger de lumină
Are vocea atât de lină
O ! iubito, ce n-aș da
să fi cu mine pe pământ
dar florile așa ca tine
sunt fărâmițate-n vânt...
risipite far' să zică un cuvânt
Mă așez în câmpia de flori
umbra se lungește...
Gândul meu reînvie fiori !
Când din nou te citește.
Pe calea mea aud un foșnet
Un pârâu fredonează note
dintr-o cântare cu măsuri frânte
Eu visător, în cuget
limpezesc atât de clar
vocea iubită făr' de hotar
Iar când zorii se revarsă
Țin in mână-o floare de gorun
Să pot cunoaște pe deplin
aripa blândeții întinsă
Iar când soarele coboară
Înegrind orizontul drept
te văd în pat bolnavă
murind încet, încet...
Lacrimile ce încep să cadă
nasc lanțuri de lumină
Gândind că într-o zi
te voi revedea, îmi dă putere
să parez sabia ce voi să secere
sufletul meu, ca un spic de grâu
Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?
Sau ridica-se va să plece
La portul către stele
Razele lunii să îl spele...
O tornadă te ridică...
Să calci pe lift de nori
Printre abise, printre strâmtori
Praf de stele...lași în urmă
Deschide cerul pentru mine
să pot vedea lumina-ți blândă
atunci când luna-i o minune
iar fii cu mine împreună !
Coboară pe o scară constelată
În frunte vino, c-o nestemată
Nu-ți schimba înfățișarea !
Că e proaspătă ca primăvara.
Viața nouă
Într-o zi așa banală
Am murit... ca să învie
Și-n cenușa incoloră
Scrisesem ultima poezie;
Lacrima tradus am în cuvinte
Cu suflarea-mi sublimată pe morminte;
Ei trăiesc ca să omoare
Fiecare rază de soare
''dar existența răului nu poate diminua
greutatea Slavei Domnului'' (C. S. Lewis filozof creștin)
Caractelul Său este descoperit teluricilor
''Căci el face să răsară soarele
peste cei răi și peste cei buni''( matei 5 cu versetul 45)
Ca ucigașii să n-aibă nici o scuză
Când vor da socoteală...
Mi-aș dori să prețuiască talentele lor
În loc să se compare cu ceilalți;
Să se afunde-n nemulțumire ca-n tro mlastină
Și să nu mai vadă-n veci luciditatea cerului...
Dacă sămânța minusculă nu moare
Nicio floare parfumată nu răsare;
noi nu înțelegem pe deplin
Caracterul Domnului cât este de senin.
Am murit ca o stea radioasă(radioasă=veselă, care răspândește raze de lumină)
Într-o explozie succintă, fabuloasă
Ca în lumina difuză degajată
Să las în noapte o speranță...
și toată frumusețea ce te sensibilizează
în natură, în iubire si-n speranță
rănile sufletului le cicatrizează...
să prindă contur în viața ta;
credința într-un dumnezeu inegalabil de bun
Am murit... ca să învie
Rostise scumpul mântuitor
Când în templul celest(Sanctuar)
Lăcrima mijlocitor...
ca să întregească numărul celor aleși
El continua ispășirea păcatului agrest
Am murit... ca să învie
mulți, mulți au murit
Și-au pironit natura păcătoasă pe o cruce;
Și au vestit evanghelia și la răscruce
(răscruce=moment hotărâtor în viața unui om)
Pentru ca rugăciunea lor să se reflecte
În viața lor...
Și iubirea lor să acopere
Multe neajunsuri, multe dureri...
(a vesti evanghelia înseamnă și să îți trăiești viața in sfințenie și dedicare pentru alții)
Astfel toți ce vor primi solia harului
Și își vor spăla hainele în sângele mielului;(simbol din cartea Apocalipsa pentru Isus)
Vor învia in ziua de apoi
Nu își vor mai aminti gustul necazului.
Cerul cere jertfe !
1.Eu nu strivesc
Corola de spini a lumii
Nici condamn petala ei de mizer
Ce joacă pe ochii și buze
Albul unui caracter
2.La cruce se află rămășițele
Unui om ce a călcat
Afară din paradisul său
A pășit ca să extindă ca un râu
O iubire fără frâu...
Neîntrecută splendoare în ochii noștri să ajungă
Pribegise pe o cale umilitoare, lungă
3.Nu lăsa paradisul artificial
Să te amăgească cu umbra perfecțiunii din Eden
Căci edenul clădit de oamenii
E înălțat pe inimi frânte
Distruge viața din sufletul tău
Căci tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu
4.O voce blândă-ți spune ție
Pe un ton melodios
''Erai o floare ce nu-nflorise
Te-am cules din câmpie...
Sub ocrotirea-mi vei ajunge
Să te îmbraci cu dragostea dintâi
Mai albă ca neaua
Mai proaspătă ca roua
Scumpă ca parfumul rafinat
Mai vie ca licărirea unui nestemat
Într-o încăpere obscură''.
5.Dar Cerul cere jertfe
Nu sânge de animal
Ci inima s-o aprinzi pe rugul lui Dumnezeu
Ca să poți zbura spre cer
Cu aripi născute din Iubire
6.Rupe ce te ține legată de pământ
Lasă, lasă cojile să cadă
Ce îți țîn aripile o epavă
Crezând în ele le vei vindeca
Lumea va privi, se va mira
Că deveniseși o lumin' în noapte
Ei rămaseră cu aripile moarte.
7.Chiar dacă aripile tale
vor fi arse în cuptor
Și tot Penajul tău ce atrăgea priviri
Se va desprinde în flăcări
Așa de asurzitor va înflori cerul
Parcă ai fi deja la nunta mult visată
8.Munții se vor clătina
Clădirile se vor prăbuși
Chiar când pământul se va întuneca
Dumnezeu nu te va părăsi !
Îți admir splendoarea
Aroma ta, e ca o grădină înflorită
Care îmî încântă nervi nărilor
Mi se face pielea de găină
Când îțî simt mâna ta fină.
Glasul tău asemenea vuietului
E limpede ca și albastrul cerului
L-am memorat în capul meu
Să-ți pot vorbi, când mi-e greu.
Iubirea necondiționată e o minune
N-a fost ceva mai frumos pe lume
Minune ce transformă oamenii
În izvoare nesecabile de dragoste.
Eu simt emoția, prin ochii tăi
Tu prin iubirea mea în văpăi
Cum s-au alipit inimile împreună
Suntem una, o singură făptură.
Ca două jumătăți unice de puzzle
Diferențele noastre, perfect se completează
Un trandafir roșu se creează
Care ne acoperă toate defectele.
Ne scăldăm în soare și iubire
Pe o bancă, într-o zi de vară
Mi-ai topit inima de ceară
Cu un zâmbet, cu o sărutare.
Spre al iubiri trandafir
Să mă duci de mână sper
Trăind clipa, mă cuprinde emoția
Dar privirea ta îmi mângâie inima.
Ești visul care nu se termină
Vreau să adorm cu iubire
Când contemplez la frumusețea ta senină
strălucirea ta mă amețeste.
Viața mea fără tine
Îi ca o furtună neagră
Zâmbetul tău, curcubeu minunat
Mă repune pe ale dragostei strune.
Ești frumoasă ca o căprioară
Prin păduri înflorite du-mă
Nu mă lăsa singur în ciumă
Ciuma lumi de plictiseală.
Îți ofer un roșu trandafir
Și îți șsptesc blând în ureche
Te iubesc mult,mai mult ca orice
Cât de mult te doresc, nu ști.
Ochii mei Însetați beau
Din fântâna de cristal, cea fermecătoare
Oricât sorb, mai cu foc te vreau
Estera, minune fără de asemănare.
iubirea e trecătoare...
Iubirea noastră strălucea
Ca un soare-n viața mea
Tu natura, Eu pământul eram
Atâta de bine ne potriveam
Iar în câmpia vieții mele
Curgeau râuri de fericire
Păsările cântau doar iubire
Înfloreau orunde toate culorile
Focul iubiri ardea cu putere
Mi se topea inima de dor
Mi se topea și de iubire
Făceam jocul să pară prea ușor...
Îți atingeam părul mătăsos
Te sărutam pe buzele tale moi
Priveam la al tău chip frumos
Vorbeau inimile, nu noi
Aveai pielea așa de fină
Fină ca niște petale
Trupul tău, o formă divină
Parcă ai ieșit dintre romane.
După un timp ceva s-a schimbat
Iubirea-mi nu tea mai impresionat
Și te depărtai tot mai mult de mine
Nu știam că dragostea atâta ține...
Într-o zi ne-am despărțit
Inima mea de sticlă s-a zdrobit
Și am început să sufăr din iubire
Nimic nu-mi alină a mea durere.
Dar încă mai am cicatrici
Și mă tem să mai iubesc
Să nu ajung tot aici
Mă simt bătrân și mă vestejesc.