Întoarce-te la El

Ne luarăm rămas-bun

Cu aceleași cuvinte pe care mi le șopteai

Noaptea, când amorțeam împreună,

Iar dragostea era îndeajuns.

Ai plecat pe același drum

Pe care ne plimbam de mână

Strâns lipiți, cu foc în suflet

Nestins nici de cea mai aprigă furtună

Sau de gelozia lunii solitare.

Spun cuvinte pe care nu le poți auzi

Și nu pentru că nu mai ești aici,

Ci pentru că niciodată nu ai ascultat atent

Bătăile inimii care ți le strigau în față

Sau ecoul lor muribund, ajuns până în ai mei ochi.

Când m-ai părăsit, ai uitat să îți iei și umbra,

Pentru că încă o găsesc în patul

În care îmi încălzeai trupul cu ardoare

Și dintr-un oarecare motiv inexprimabil

Evit să o alung.

Cu timpul, va pleca și ea,

La fel ca tine.

Voi pleca și eu

De fapt, am plecat deodată

Însă nu îmi dau seama unde am dispărut.

Știri venite către seară,

Iz de nouă primăvară

Naște cercuri colorate

Tipărite ca într-o carte.

Flueră pala de vânt

Eveniment trecător

Raza  scântee în soare

Ici și colo flori apare.

Cântă cucul într-o vâlcea

Imortalizată-i clipa.

Totu-i feriee,minunat

Acord fin  în cer înalt.

Alerg prin păpădii
Și mă pierd în melodii
Căutând o cheie să desfac
lacătul inimii mele,               

O primăvară foarte călduroasă,
Iar mă apasă
Cum iubirea noastră de azi devine ștearsă
Din cauza minciunilor tale și azi în sufletul meu este ploaie

Mi-ai rănit sufletul
Pentru a ma distruge și mai tare
Minciunile tale ,pentru mine sunt letale

Soare da-mi o raza
Sa-mi topească cubul de gheață
Format de tine
În sufletul meu și azi sunt ruine.

Iată acest frumos apus 

Ce de albastru e străpuns, 

Iar mărețul soare apare 

Ca o pată de culoare

Și undeva în îndepărtare 

Siluete a două bărci străbat 

Un lac neîncetat 

Și-n acesta s-a oglindit 

Peisajul adormit... 

Însă, odată ce focul dispare, 

Cerul se umple de întristare 

Și își pierde din vigoare,

Iar natura toată merge la culcare

Al carei iubiri sunt astăzi prizonier?

Nu despre tine fac acum vorbire,

Iubita mea cea blândă?

Sunt eu captiv al frumuseții tale fără vreun sfârșit

Cuprins de încleștarea gesturilor îngerești

Și subjugat de tine ?

Sunt oare fericit stiindu-mă prins

Precum e peștele-n năvod,

Zbatându-mă cuprins de multele nedumeriri

Și temeri ce dragostea le-aduce?

Da,sunt fericit iubindu-te pe tine,

Căci nu-i mai dulce lucru pe pământ,

Decât să stau încătușat de tine!

(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Când în ochii tăi mă uitam

In adâncul abis cădeam 

Poate măcar un vals am fi dansat

Însă planul meu deja era stricat 

La miez de noapte, uitându-mă la cer

Eu încă încerc să sper

Eu totuși sper ca voi uita 

Dar simt cum încă mă-urmarește umbră ta

Însă încă îmi alină inima 

Dulcea, poezia ta

Uneori mă gândesc ce-ar trebui să fac

Dar de-această dată cred că e mai bine să tac

Însă așa, mă simt înecat în lac

Iar în gandu-mi mă gândesc 

Mai bine eram copac...

Aroma ta, e ca o grădină înflorită

Care îmî încântă nervi nărilor

Mi se face pielea de găină

Când îțî simt mâna ta fină.

Glasul tău asemenea vuietului

E limpede ca și albastrul cerului

L-am memorat în capul meu

Să-ți pot vorbi, când mi-e greu.

Iubirea necondiționată e o minune

N-a fost ceva mai frumos pe lume

Minune ce transformă oamenii

În izvoare nesecabile de dragoste.

Eu simt emoția, prin ochii tăi

Tu prin iubirea mea în văpăi

Cum s-au alipit inimile împreună

Suntem una, o singură făptură.

Ca două jumătăți unice de puzzle

Diferențele noastre, perfect se completează

Un trandafir roșu se creează

Care ne acoperă toate defectele.

Ne scăldăm în soare și iubire

Pe o bancă, într-o zi de vară

Mi-ai topit inima de ceară

Cu un zâmbet, cu o sărutare.

Spre al iubiri trandafir

Să mă duci de mână sper

Trăind clipa, mă cuprinde emoția

Dar privirea ta îmi mângâie inima.

Ești visul care nu se termină

Vreau să adorm cu iubire

Când contemplez la frumusețea ta senină

strălucirea ta mă amețeste.

Viața mea fără tine

Îi ca o furtună neagră

Zâmbetul tău, curcubeu minunat

Mă repune pe ale dragostei strune.

Ești frumoasă ca o căprioară

Prin păduri înflorite du-mă

Nu mă lăsa singur în ciumă

Ciuma lumi de plictiseală.

Îți ofer un roșu trandafir

Și îți șsptesc blând în ureche

Te iubesc mult,mai mult ca orice

Cât de mult te doresc, nu ști.

Ochii mei Însetați beau

Din fântâna de cristal, cea fermecătoare

Oricât sorb, mai cu foc te vreau

Estera, minune fără de asemănare.

Din catedra de peste nori

Dumnezeu privește prin catalog

Așteaptă elevii, ei tot întârzie

În lumea mare pertrec ei azi

Ei cer note mari și bunătate

Dar fac absențe și răutate

Nu vor să asculte de bunul profesor

Ascultă doar de pornirile inimilor.

El privește ceasul său de har

Se închide curând poarta mântuiri

Puțin mai amână judecata dreaptă

Pentru toți fii nelegiuirii.

-Am suferit destul să văd

Degradarea creației mele scumpe

Virusul neascultări creează prăpăd

Milioane de suflete pierdute în nepăsare.

-Eu v-am iubit pe toți la fel

De ce ați ales voi altfel ?

Am risipit atâta har pe voi

Și nu ați devenit oameni noi.

-Acum însă, voi veți da socoteală

Pentru fiecare nedreptate de odinioară

Veți primi răsplata întreagă

Risipit ați și ultimul gram de milă

Toată viața mi-ați respins bunătatea divină

Și Ma-ți tratat încă și cu silă.

Ca o briză-n ziua pârjolitoare

mă înviora inima ta plină,tremurătoare

Doar un înger de lumină

Are vocea atât de lină

O ! iubito, ce n-aș da

să fi cu mine pe pământ

dar florile așa ca tine

sunt fărâmițate-n vânt...

risipite far' să zică un cuvânt

Mă așez în câmpia de flori

umbra se lungește...

Gândul meu reînvie fiori !

Când din nou te citește.

Pe calea mea aud un foșnet

Un pârâu fredonează note

dintr-o cântare cu măsuri frânte

Eu visător, în cuget

limpezesc atât de clar

vocea iubită făr' de hotar

Iar când zorii se revarsă

Țin in mână-o floare de gorun

Să pot cunoaște pe deplin

aripa blândeții întinsă

Iar când soarele coboară

Înegrind orizontul drept

te văd în pat bolnavă

murind încet, încet...

Lacrimile ce încep să cadă

nasc lanțuri de lumină

Gândind că într-o zi

te voi revedea, îmi dă putere

să parez sabia ce voi să secere

sufletul meu, ca un spic de grâu

Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?

Sau ridica-se va să plece

La portul către stele

Razele lunii să îl spele...

O tornadă te ridică...

Să calci pe lift de nori

Printre abise, printre strâmtori

Praf de stele...lași în urmă

Deschide cerul pentru mine

să pot vedea lumina-ți blândă

atunci când luna-i o minune

iar fii cu mine împreună !

Coboară pe o scară constelată

În frunte vino, c-o nestemată

Nu-ți schimba înfățișarea !

Că e proaspătă ca primăvara.

Te vad

stai pe loc

incoronezi prezentul

trecutul

viitorul

se misoreaza

le uit

frumoasa

nepatrunsa

calma

altfel

nu te schimbi

esti

modelul

niciodata perfectiunea

nu moare

sa cada

stelele

pe pamant

sa nvie mortii

din morminte...

am pozat

frumusete

e instabila

dar nu se lipeste

alunecoasa este

printre randuri

goale si negre

saturate...

umbre

ceata

intrebari

carti intregi parca

nu spun nimica

albe masti

scena se goleste

ameteala

ochii ma inseala ?

fulgi de nea

unici, orginali

asteapta perechea

probabilitate

visul

primeste trup

si inima calda

o voce

scufunda-n

relaxare

lebede

valuri

bomboane

parfumuri

adrenalina

toate fara gust

si dulci

curajul si teama

ca yin si yang

alterneaza

se vaneaza reciproc

genunchii se topesc

sufletul tremura

pierdut in decor

clipesc

respira !

acuma stiu

puterea

ce clatina

si canta

se apropie 

ma invadeaza

cucereste

scuturi

goluri

procesoare

capitale

furioasa 

cauta si stanci

sa sparga

cine sunt

calatorul

curiosul

nesfarsitul

in absolut

gandurile mele

putrezit

ca un covor

de frunzee aurii

regina 

paseste

nu reusesc

sa le ridic

si pomii se inchina

izviare le vorbesc

cuvantatoarele

te admira

realizez

sunt ceva

cand si tu

si eu

fumegam energie

acumulam prospetime

dansam

ne sufocam

gandim 

asteptam

atacam necunoscutul

transpiram cenusa

bem raze

respiram culoare

in sfarsit

topim

oceane inghetate

racim vulcani

spargem cerul

cu aripile noastre(visurile noastre)

visul ce se intrupeaza

niciodata 

nu moare

cand esti 

cu mine

iubirea

inghenuncheaza

inaintea privirilor

a doi muritori

simpli si speciali

timpul

stelele

apele

vantul

viata

stau pe loc

paralizeaza

ceilalti saliveaza

noi traim

cu adevarat

in lumea noastra

ce se cutremura

arde

se cladeste

se surpa instabila

sparge diamante

ocroteste mistere

leaga stele

invarte galaxi

totul special

pentru a fi romantic...

imposibilul 

este desfiintat

legile

devin elastice

buzele

se intind

sa ma inghita cu totul

mintile rezoneaza

inimile

se contopesc

pierzandu-si conturul

deci cine sunt ?

nu conteaza !

1.Eu nu strivesc

Corola de spini a lumii

Nici condamn petala ei de mizer

Ce joacă pe ochii și buze

Albul unui caracter

2.La cruce se află rămășițele

Unui om ce a călcat

Afară din paradisul său

A pășit ca să extindă ca un râu

O iubire fără frâu...

Neîntrecută splendoare în ochii noștri să ajungă

Pribegise pe o cale umilitoare, lungă

3.Nu lăsa paradisul artificial

Să te amăgească cu umbra perfecțiunii din Eden

Căci edenul clădit de oamenii

E înălțat pe inimi frânte

Distruge viața din sufletul tău

Căci tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu

4.O voce blândă-ți spune ție

Pe un ton melodios

''Erai o floare ce nu-nflorise

Te-am cules din câmpie...

Sub ocrotirea-mi vei ajunge

Să te îmbraci cu dragostea dintâi

Mai albă ca neaua

Mai proaspătă ca roua

Scumpă ca parfumul rafinat

Mai vie ca licărirea unui nestemat

Într-o încăpere obscură''.

5.Dar Cerul cere jertfe

Nu sânge de animal

Ci inima s-o aprinzi pe rugul lui Dumnezeu

Ca să poți zbura spre cer

Cu aripi născute din Iubire

6.Rupe ce te ține legată de pământ

Lasă, lasă cojile să cadă

Ce îți țîn aripile o epavă

Crezând în ele le vei vindeca

Lumea va privi, se va mira

Că deveniseși o lumin' în noapte

Ei rămaseră cu aripile moarte.

7.Chiar dacă aripile tale

vor fi arse în cuptor

Și tot Penajul tău ce atrăgea priviri

Se va desprinde în flăcări

Așa de asurzitor va înflori cerul

Parcă ai fi deja la nunta mult visată

8.Munții se vor clătina

Clădirile se vor prăbuși

Chiar când pământul se va întuneca

Dumnezeu nu te va părăsi !

Iubirea noastră strălucea

Ca un soare-n viața mea

Tu natura, Eu pământul eram

Atâta de bine ne potriveam

Iar în câmpia vieții mele

Curgeau râuri de fericire

Păsările cântau doar iubire

Înfloreau orunde toate culorile

Focul iubiri ardea cu putere

Mi se topea inima de dor

Mi se topea și de iubire

Făceam jocul să pară prea ușor...

Îți atingeam părul mătăsos

Te sărutam pe buzele tale moi

Priveam la al tău chip frumos

Vorbeau inimile, nu noi

Aveai pielea așa de fină

Fină ca niște petale

Trupul tău, o formă divină

Parcă ai ieșit dintre romane.

După un timp ceva s-a schimbat

Iubirea-mi nu tea mai impresionat

Și te depărtai tot mai mult de mine

Nu știam că dragostea atâta ține...

Într-o zi ne-am despărțit

Inima mea de sticlă s-a zdrobit

Și am început să sufăr din iubire

Nimic nu-mi alină a mea durere.

Dar încă mai am cicatrici

Și mă tem să mai iubesc

Să nu ajung tot aici

Mă simt bătrân și mă vestejesc.