Îmi este dor….

Port în mine umbre vechi,
Pași rămași pe drumuri stinse,
Vorbe care ard în piept
Și promisiuni neterminate, scrise.

Ai fost cândva tot ce știam,
Un far, un dor, o rană vie —
Dar timpul n-a iertat nimic,
Doar m-a lăsat cu o pustie.

Acum, o altă mână se întinde,
Un zâmbet nou mă strigă blând,
Și sufletul mi se desprinde
Între „ce-a fost” și „ce-avem în gând”.

Simt iubirea cum renaște,
Dar în mine e tăcere,
Fiindcă inima-mi vorbește
Pe două voci și cu durere.

Să aleg ce-a fost — cunoscut, sigur,
Sau ce-ar putea să fie — vis curat?
Să-mi rup din mine un trecut
Sau să risc totul pentru un nou început?

Confuzia mă ține-n loc,
Ca vântul care schimbă marea,
Dar poate, uneori, e foc
Și-n rătăcire... salvarea.

Pe unul îl iubesc — cu tot ce sunt,
Cu foc, cu teamă, cu nesomn.
Pe celălalt… îl știu prezent,
Mă iubește fără ton.

Cel pe care-l vreau nu mă alege,
Cel ce mă vrea... nu-l pot iubi.
Mă plimb pe muchia unei trepte,
Și nu știu în ce gol voi sfârși.

Primul e vis, e flacără și ceață,
E fulger scurt, dar care lasă semn.
Al doilea e ca o dimineață —
Liniștită, caldă, fără îndemn.

Cu unul simt că mor încet,
Că ard, dar tot mai vreau să stau.
Cu celălalt... zâmbesc complet,
Dar nu tresar când spune „te iubesc” prea des sau prea banal.

Inima mea trage într-o parte,
Rațiunea strigă spre cealaltă lume.
Unul mă doare, dar mă arde —
Celălalt mă ține, dar n-aprinde nume.

Pe cine să aleg?
Pe cel ce-mi rupe pieptul când apare?
Sau pe acela ce mă ține-ntreg —
Dar nu-mi provoacă vreo tresărire mare?

Mi-aș dori să-i pot uni
Să fie unul, nu doi...
Să mă iubească... și să-l iubesc,
Să nu mai simt că trăiesc în doi război.

Doresc doar pace
Pentru-al meu suflet zbuciumat,
Sau poate-un pas spre libertate,
Dar e prea stins, prea împăcat.

Caut tăcerea cea profundă
Într-un tumult ce nu dispare,
Sau golul greu ce-n mine-ajunge
Să nu mai pară alinare.

Nici nu știu ce caut
Sau ce vreau de la mine
Îmi doresc un început
În care finalul fericit să domi

Mi-aș dori să-ți fiu alături,
Să mă lași să-ți văd sufletul,
Să lași să se formeze legături,
Să nu mai simt regretul...

Simt că mă sufoc,
Că nu am loc în viața ta,
Că nu mai există niciun foc,
Că nu mai sunt ce cauta.

Îmi spui mereu că ai treabă,
Dar pentru prieteni ai timp.
Simt că îți vorbesc degeaba,
Că mereu suntem în contratimp...

Aș vrea... să te înțeleg,
Să simt acel „te iubesc”,
Să nu fiu nevoită să aleg,
Să nu fiu nevoită să zdrobesc.

Îmi vine să țip,
Dar nici așa nu m-ai vedea.
Simt că particip
La sfârșitul ce se întrevedea.

Mi-aș dori să nu trebuiască să aleg…

Am obosit
Să-ți mai caut atenția,
Să mă simt părăsit,
Când nici măcar intenția
Nu ți-o mai zăresc.

Nu sunt un medicament
Să-mi răspunzi după 24 de ore,
Și nici un simplu echipament
Să mă lași deoparte, la încheiere.

Nu știu când
Sau unde te-am pierdut,
Când sufletul tău s-a destrămat,
Când te-ai dat bătut…

Mi-e teamă să-ți spun
Ce simte inima mea,
Ca să nu expun
Despărțirea ce-o presimțea.

Încă te iubesc,
Chiar dacă sentimentele tale
Îmi sunt necunoscute…
Ne-ar trebui o conversație
Să reparăm tot ce simțim.

    Se scutur frunzele pe ram... 
    Şi mă-ntrebam, cum pot să plâng, 
    Atunci când lacrimi nu mai am, 
    Iar gândurile toate, mi se frâng? 
    
    Pustiu e parcul, băncile-s banale... 
    Iar vântul bate cu determinare, 
    Grăbindu-mi frunzele în cale, 
    Plecând copacii fără alinare... 
    
    Într-adevăr, e-o tristă toamnă... 
    Aşa cum n-a mai fost de mult, 
    Ca niciodată, eşti departe, doamnă, 
    Şi singur, vântul, stau s-ascult... 
    
    Nu-s melancolic, doar mă ştii, 
    M-am resemnat deja, la crudul gând, 
    M-am resemnat, că n-ai să poţi să vii, 
    Să mi te cuibăreşti în suflet, prea curând...
    
    Şi mă destram, încetul cu încetul, 
    Umbrind aceste frunze, hibernal, 
    Iar din ecoul meu, rămâne doar secretul 
    Unei iubiri ascunse-n pagini de jurnal…

Odată cu florile de cireș,

A înflorit și inima mea.

Si știu că n-am dat greș,

Când te-am primit cu crini în ea.

Odată cu oaspeții de vară,

Ai zburat și tu spre mine.

Într-o aripă aducându-mi primăvară,

În alta,un univers de fericire.

Odată cu primele ploi calde,

Ai stropit în mine acel izvor însecat.

Transformat într-un ocean de sentimente profunde,

Care în ciuda soarelui,niciodată nu va deveni uscat.

Odată cu prima rază de soare,

M-ai încălzit cu a ta privire.

Viselor mele le-ai dăruit culoare,

Si un univers de fericire.

Odată cu iarba verde și ușoară,

A învezit un colț din al meu suflet.

Si odată cu această primăvară,

Spre fericire am primit un nou bilet.

O adiere prin părul tău înmiresmat,

Un gând pe la urechile tale,

Cerceii tremură cu vibrație de-argint,

Ascultă-mi temerile-n ploaie.

Fâlfâie aripi mici de mătase,

Duc cu ele greutatea unei vieți,

Cele mai multe fapte nespuse,

Particule de praf între patru pereți.

Pe mâna ta stă și privește

Prin sufletul tău și caută o poveste,

S-o ducă departe pe adierea de vânt,

Să treacă prin curcubeu, să-i dea sens și atat.

Deschide iar geamul, ploaia s-a oprit,

Eliberează adierea și făptura de-argint,

Cercerii în formă de fluturi îi porți,

La mine te uiți, povestea s-o coși.

Ți am oferit din timp

Și au trecut  ani

Mi ai adus soare,

Și au apărut încet, stropi de ploaie

Vorbeam cu mine despre tine

Și mă întrebam..

Oare a mai rămas iubire ?

Sau poate doar o amăgire ?

De dimineață, intr o joi..

M am trezit goală, fără noi

Și m a durut atât de tare

Pentru ca am crezut intr o schimbare.

Priveam totul ca pe o amentire..

Ca pe ceva, ce n avea sa mai fie

Deși încă nu renunțasem la iubire

Se terminase pentru mine…

N. S.

Știi cum soarele rămâne pe cer

Până ce luna ii i-a locul? 

Cam așa aș fi și eu 

La răscruce de drumuri.

Știi cum floarea-i dependentă 

De lumina soarelui? 

Cam așa sunt eu dependent 

De prezența ta acum.

Știi cum primăvara copacii înfloresc

Parcă respiră din nou aer ceresc

Cam așa îmi doresc eu 

Să fi primăvara mea din nou.

Știi cum un copil se joacă atât de frumos

Cu o jucărie primită cadou? 

Cam așa m-am îndrăgostit eu de glasul tău 

Și te vreau aici din nou.

Ea-i caldură

ce-ti toropește sufletu’

când ghețar pierdut in ape tulburi e

Ea e marea caldă și ascultătoare

când toți din jur sunt munți infrigurați și groaznici 

Ea e liniștea ce-ti îmbrățișează

veșnica poliloghie

Ea e soarele ce-ncalzeste pătimaș 

după furtuna

ce chinuit-a sufletul cel nărăvaș 

Ea e mâna care șterge lacrimile inimii

Ea dansează cu grijile in sufragerie

și le transformă in stele de pe cerul vieții

Ea îți sărută durerea

care te-a lipit pământului

și aduce vise, pace și speranță

Ea e dulcea alinarea

Intre stâlpii de tristete

Ea e valul ce se sparge

Să-ti aducă armonie și dulceață la ureche

Ea dresează chinurile 

și le-nedreapta spre pieire

ca să ti-e fie lină calea spre iubirea din povesti 

Ea intre ziduri construite din amar ridică zmee

Si-a sădit mixandre

in golul dintre inima ta și a ei

Și când ceata dinăuntru tău a rupt-o

in bucăți de fluturi mov

Ai știu că o iubești.