Pe cine sa aleg?

Mi-aș dori să-ți fiu alături,
Să mă lași să-ți văd sufletul,
Să lași să se formeze legături,
Să nu mai simt regretul...

Simt că mă sufoc,
Că nu am loc în viața ta,
Că nu mai există niciun foc,
Că nu mai sunt ce cauta.

Îmi spui mereu că ai treabă,
Dar pentru prieteni ai timp.
Simt că îți vorbesc degeaba,
Că mereu suntem în contratimp...

Aș vrea... să te înțeleg,
Să simt acel „te iubesc”,
Să nu fiu nevoită să aleg,
Să nu fiu nevoită să zdrobesc.

Îmi vine să țip,
Dar nici așa nu m-ai vedea.
Simt că particip
La sfârșitul ce se întrevedea.

Mi-aș dori să nu trebuiască să aleg…

Doresc doar pace
Pentru-al meu suflet zbuciumat,
Sau poate-un pas spre libertate,
Dar e prea stins, prea împăcat.

Caut tăcerea cea profundă
Într-un tumult ce nu dispare,
Sau golul greu ce-n mine-ajunge
Să nu mai pară alinare.

Nici nu știu ce caut
Sau ce vreau de la mine
Îmi doresc un început
În care finalul fericit să domi

Îmi este dor de tine
Să-ți simt din nou iubirea,
Cum se împletesc destinele noastre,
Să nu mai simt... despărțirea.

Ești aproape... și totuși departe,
Îmi lipsește zâmbetul tău,
Nu mă lăsa mereu deoparte,
Nu-mi lăsa sufletul în hău.

Te vreau aproape, sufletește,
Să-mi spui din inimă: te iubesc,
Nu doar cu vorbe ce mă liniștesc,
Spune-o curat, cum simți firește.

Aș vrea...
Doar să mă vezi iar,
Așa cum odinioară,
Privirea spunea totul clar.

În tăcerea ce ne ține-n loc,
Încă îți aud pașii-n gând,
Mi-e dor de-un simplu gest, un foc
Ce ne-ar aprinde iar, curgând.

Am obosit
Să-ți mai caut atenția,
Să mă simt părăsit,
Când nici măcar intenția
Nu ți-o mai zăresc.

Nu sunt un medicament
Să-mi răspunzi după 24 de ore,
Și nici un simplu echipament
Să mă lași deoparte, la încheiere.

Nu știu când
Sau unde te-am pierdut,
Când sufletul tău s-a destrămat,
Când te-ai dat bătut…

Mi-e teamă să-ți spun
Ce simte inima mea,
Ca să nu expun
Despărțirea ce-o presimțea.

Încă te iubesc,
Chiar dacă sentimentele tale
Îmi sunt necunoscute…
Ne-ar trebui o conversație
Să reparăm tot ce simțim.

Port în mine umbre vechi,
Pași rămași pe drumuri stinse,
Vorbe care ard în piept
Și promisiuni neterminate, scrise.

Ai fost cândva tot ce știam,
Un far, un dor, o rană vie —
Dar timpul n-a iertat nimic,
Doar m-a lăsat cu o pustie.

Acum, o altă mână se întinde,
Un zâmbet nou mă strigă blând,
Și sufletul mi se desprinde
Între „ce-a fost” și „ce-avem în gând”.

Simt iubirea cum renaște,
Dar în mine e tăcere,
Fiindcă inima-mi vorbește
Pe două voci și cu durere.

Să aleg ce-a fost — cunoscut, sigur,
Sau ce-ar putea să fie — vis curat?
Să-mi rup din mine un trecut
Sau să risc totul pentru un nou început?

Confuzia mă ține-n loc,
Ca vântul care schimbă marea,
Dar poate, uneori, e foc
Și-n rătăcire... salvarea.

Dorul de tine mi vine în valuri

In dimineața asta par sa ma înece

Imi beau cafeaua fierbinte fără zahăr

Afara-i soare. Dar e atât de rece!

Și-mi închid ochii-n fața lui

Și mi te văd pe tine

Si-i șoptesc ce mult mi-aş dori

Să te trezești în gând cu mine.

Să-mi dai un semn oricât de mic

Dorul de tine sa-mi aline.

Ca-I simt in mine cronic

Cum tot îți aparține.

E-o zi în care dorul ma doboară

Simt ca nu mai pot îndura absența ta

Mi-ar fi de-ajuns sắ-ti aud vocea

Să-mi alunge din ochi suferința.

Și azi trăiesc sa-mi fie dor de tine

Nu simti, nu știi, nu vezi

Cum amintirile adie-n mine

Când doar aș vrea...sa te îmbrățisez.

Mi-e dor de tine pe bucăți,

Ca de-o hartă ruptă-n două.

Mi-e dor de vocea ta vioaie,

Mi-e dor de tine când plouă.

Mi-e dor de ochii tăi ca marea,

Când din cer rămân doar ruine

Și ploaia te aduce-n gânduri la mine.

Mi-e dor de pleoapa ta stângă,

Cea care cade prima-n vis.

Ba nu, mi-e dor de cea dreaptă mai tare,

Ba nu, de ochiul încă deschis,

Ultima fereastră-a zilei

Când cerul s-a stins.

M-am hotărât: mi-e dor de pleoapele tale-amândouă,

Mi-e dor de prima picătură de ploaie care te-a atins.

Vreau să te văd când plouă, cât ești de frumoasă,

Cu părul ud, spunându-mi povești.

Vino măcar cu gândul lângă mine,

Să te imaginez așa cum ești.

Când norii se-aprind de lumină,

Ploaia mea senină.

Să stai în brațele mele,

Cu ochii pe jumătate-nchiși,

Iar pe obraji să-ți desenez

Cu buzele mele un vis.

Un vis în care ai trecut pe la mine

Când ploaia curgea pentru tine.

Să te văd cum mai ești…

Și ca pământul după furtună 

Chipul  să mi se-nmoaie

Când, înghețată de frig,

Te-ai adăpostit la mine-n suflet, de ploaie.

Esti langa mine,

Dar prea departe sa iti simt iubirea.

Si asteptarea doare, ma distruge,

Dar continui sa sper la o mica lumina la capat de drum

Desi drumul e mai lung cu cat merg mai repede pe el.

Imi simt inima cum se zdrobeste sub privirea ta rece, lipsita de sentimente

Si doare, doare ingrozitor de tare.

Sunt pierduta printre miile de fete

Care si au gasit a lor pereche

Asteptand ca tu sa fi cu mine.

Dar sa fie prea tarziu oare?

Sa iti fi gasit deja perechea,

Iar eu sa astept imposibilul?

    Lasă-ţi gândurile greieri, 
    să-ţi colinde-n voie lanul,
    şoapta norilor să-nchine 
    într-un psalm întreg Coranul,
    marea să-şi întindă ţărmul
    de oglinzi, sclipind mărgeanul...
    muntele să-şi doarmă-n tihna 
    somnului cel veşnic,vina, 
    stepa-n orizont mocnindu-şi
    coamele de cai hinduşi...
    
    Lasă-ţi draga mea iubită, 
    râurile să-mă-nece, 
    hăurile să-mă-nghită,
    sâmbure de soare stins, 
    sub sărutul tău promis...

La o cafea sub felinar
Te-am așteptat, dar în zadar.
Încă cred că îmi ești dar,
De ce s-a terminat, nu-i clar.

Ne-am îndepărtat tăcut,
Fără a ști ce am făcut.
Acum totul e pierdut?
Ca din stele ai căzut,
Și te-am prins fără a fi vrut.
Încă simt acel sărut,
Pare că nu pot să te uit.

Încă sunt sub felinar,
Tu nu dai niciun semnal.
Ce scriu acum pare banal,
Te iubesc obsesional.
Simt aerul autumnal,
Vara o țin într-un jurnal.

    Lipsit de substanţă,
    gol, tânjesc după tine,
    să mi te cuibăreşti,
    în sufletul meu absent, 
    albastru, hoinărind,
    în petice de viţă de vie...
    
    Şi-am să mă-ntorc, 
    vin vechi înnobilat,
    pe buzele tale însetate oricum, 
    de parfumul trupului meu, 
    obosit în praful uitării, 
    obosit de-atâta drum...