3  

Van Gogh

Mi-am adus aminte că, demult,

Folosindu-mi abilitățile remarcabile de detectiv Suedez

(cu surse exclusiv confidențiale, bineînțeles),

Am aflat că pe lângă tot ce te face minunată deja,

Îți place și să pictezi.

 

De atunci te văd ca pe un mic Van Gogh

Sosit dintr-o altă, plăpândă existență.

Nu prea semănați, tu n-ai barbă, evident,

Dar aveți aceeași nebunie divină în priviri…

Scufundată până la refuz în propriul tău univers,

O dezordine sublimă de stele ce ard, se sting și renasc.

 

Acum, de când te cunosc, nu mai am vreo îndoială

Că sufletul tău a fost pictat în The Starry Night.

 

Mă depășește cât poți fi de complexă.

Ești în lumea ta, ești în lumea mea,

Ești pictorița, ești tabloul, ești linie muzicală…

Mereu am știut că ești specială.

 

Încep să-mi fac griji…

Eu, pe lângă poezii, mai știu doar să fiu speaker motivațional profesionist,

Cu sfaturi de genul: „Dacă ești trist, nu mai fii trist!”

(Dar este un talent atât de ascuns, încât toți îmi spun să-l țin așa 🤷‍♀️)

 

Nu te mai rețin micul meu Van Gogh…

Te iubesc și somn ușor! 😇


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online Van Gogh

Data postării: 25 iulie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 43

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Cu capul în nori

Mă uitam ieri la nori

și mă întrebam oare…

Cum e să-i atingi cu adevărat,

doar pe ei, nu prin ploaie.

 

Apoi mă uitam la tine,

și cred că ești cea mai aproape de cum se simte un nor,

doar că la nori nu mă uit cu dorul ăsta sfâșietor,

cum mă uit după tine spre a-mi imagina

că atingerea unui nor ar semăna măcar puțin cu o îmbrățișare de-a ta.

 

Sunt adesea cu capul în nori,

dar știu că distanța dintre mine și-un nor de pe cer este mare,

și de fapt tu ești norul meu de pe pământul pe care stăm,

și vreau să te îmbrățișez atât de tare…

până când… fulgerăm.

 

Astfel, sper…

să întoarcem prin îmbrățișarea noastră,

o ploaie spre cer,

iar norii să înceapă să se întrebe cu “capul în oameni”

cum se simte să atingi un om, doar un om…

nu prin ploaie.

 

Le-aș povesti eu, dar am scris poezia asta când eram cu capul în nori,

iar dacă înspre mine chiar acum un nor s-ar apleca,

aș refuza politicos să-l ating pentru că de fapt totul a fost un pretext

să-ți spun câtă nevoie am de-o îmbrățișare de-a ta.

Mai mult...

Puțină lumină

Umbrele nopții îmbracă lumea în frig,

Și-i gol, și-i pustiu, și nu-mi place,

Întunericul e-un mister, cred că-l știi,

În fiecare seară tace, și tace, și tace.

 

Noaptea s-a-ntins peste toți, o străină,

Mă-ntreb dacă altfel, cândva, a fost,

Pe cer o lună rece se-nclină,

Și timpul pare prins într-un adăpost.

 

Ți-aș spune ceva, dar…

Să nu mă audă noaptea, o să-ți spun ușor,

Mi-e frică de-ntuneric, însă…

De tine mi-e dor, mi-e dor, mi-e și mai dor.

 

Așa că rămâi cu mine-n seara asta,

Să-mi ții de urât, sau, mai bine

Rămâi și-nvață luna plină,

Să fure pentru noapte, din ochii tăi,

Puțină lumină.

Mai mult...

Lume instabilă

Abia te-am regăsit în lumea asta instabilă,

Nici nu pot să-ți descriu ce dor mi-era,

Pariez că și o ciumă ar fi fost mai amabilă,

Pe lângă spinii ce-mi străpungeau inima.

(Dacă credeam că-i greu să-ți găsești un job…

îmi retrag cuvintele…

E mai greu de o sută de ori să te găsesc pe tine)

 

Rămâi să ne iubim în noaptea asta sub lună plină,

Doar noi doi și un cer plin de povești.

Uite și tu la noapte cât e de senină

Când în sfârșit mă uit la cer și strălucești.

 

Pentru această noapte restul lumii nu există,

Eu spectator, tu, normal… șefă peste galaxii…

Între noi doi doar noaptea coexistă

Și ochii tăi albaștri atât de vii.

 

Ignorând celelalte câteva miliarde de stele,

Care pentru mine sunt doar un decor,

Nu le permit să strice clipele acestea

Când te aștept, purtată de un dulce amor.

 

Tu între ele ești ca un vin de calitate,

Și de te-aș studia gustându-te pe îndelete,

Aș deveni pe loc un veșnic însetat,

Bând din privirea ta cu patimă și sete.

 

Pământul ăsta, ahhh, e prea mic, o lume mult prea îngustă,

Nici n-ar avea vrea un loc să ne încapă dragostea,

De aceea te iubesc și caut chipul tău frumos

Privind mereu în cosmos către steaua mea.

Mai mult...

Imperfect

Mi-am zis că eu de fapt nu am curaj,

că nu pot să te aduc în realitate,

că-ți scriu și parcă mai mereu

te țin în poezii departe.

 

Mi-am zis că eu nu am habar cum să iubesc,

credeam că în dragoste se tace și se îndură,

se pierde dureros, se plânge iar

privind cu neputință la timpul ce te fură.

 

Nu știu să te iubesc cum se iubesc cocorii,

nu știu să te iubesc cum se iubesc doi oameni ținându-se de mâna mai mereu,

eu știu să te iubesc în neputință,

eu știu să te iubesc în felul meu.

 

Și nici tu nu ești om să te iubesc ca omul,

și nici nu ești cocor să spun ca te iubesc când treci în zbor,

tu esti o floare și din flori

n-am cum decât în poezii să-ți spun cat te ador.

 

Te-am urmărit plimbându-te cu trandafirii,

te-am urmărit cum te duceai, veneai și încă o dată,

am observat când tot treceai pe lângă mine,

cum dragostea din ochii tăi te face să pari mai înaltă.

 

Eu nu mai vreau să tac, dar dacă tac

să știi că-i din iubire,

că nu știi ochii tăi albaștri ce îmi fac

când mă privești așa de parcă ești din mine.

 

Eu nu mai vreau să tac, nu vreau să rămâi un vers,

să mori așa nedemn în poezie,

să mori de parcă în zadar

ți-ai zidit dragostea în mine.

 

 

Mai mult...

8 minute

Mi-ar fi plăcut să fii o rază de lumină

să te văd dimineața cum vii de niciunde,

să-mi spui să te aștept că imediat cobori din soare

si eu să te aștept sa apari vreo 8 minute.

 

Dar 8 minute… ce multe,

mi-aș fi dorit să fii mai degrabă un curent de vânt,

mi-ar fi și frig, dar așa când copacii ar începe să se legene

aș ști ca ești tu pe la mine trecând.

 

Și așa aș ști precis când vii,

vânt fiind mi-ai trece prin păr, printre degete, mi-ai șopti în urechi,

când mi-ai trece pe lângă obraz ai bate mai încet un pic.

Ți-aș spune atunci că miroși a frunze proaspăt căzute din copaci,

și a oameni nervoși pe care i-ai lăsat cu părul ciufulit…

tu știi că eu iubesc să te văd

și atunci când apari

până și părul mi-e fericit.

 

Dacă ai vrea să fii un curent de vânt,

te-aș lăsa dacă ai să vrei,

să te oprești pe genele mele

și să te vezi prin ochii mei.

 

(să nu te miri dacă după asta

începi să-ți scrii și tu poeme dimineața)

 

Dar dacă totuși vrei neapărat să fii lumină,

te aștept să vii de acolo de unde

luminilor sa ajungă pe pământ le ia

8 minute…

Ce multe!

Mai mult...

Fluturi

Ți-aș strânge, cu dorul meu, fluturi,

Născuți gândind la chipul tău de primăvară,

Să-i presar în visele tale târzii,

Când lumea adoarme încet… pe seară.

 

Să visezi păsări cu aripi albastre

Și anotimpuri în care soarele se joacă printre flori.

Sub clar de lună să dansezi cu fluturii trimiși de mine,

Să-ți șoptească încet… că de tine mi-e dor.

 

Dezamăgită că fluturii au adormit,

Îmbătați de mireasma ta din privire,

M-am transformat într-un fluture, eu…

Să mă visezi… pe mine.

 

Ușor, în vise, să te cuprind,

Să te admir cum ești, în umbre de lună,

Cu ochii mei de fluture să îmi pictez, pe aripi,

Privirea ta blândă și bună!

 

Bat puțin mai tare din aripi și tu tresari.

Din somnul tău răsare iarăși viață.

Te urmăresc subtil și văd cum te încețoșezi.

Ce mult aș vrea să te mai iau o dată în brațe…

Dar nu apuc, că-n lumea ta deja...

E dimineață.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

SUNT...

    Sunt nisipul argintiu spălat în răsărit de soare, 
    Sunt ghiocul spart de tâmpla stâncilor din mare, 
    Sunt verde şi albastru şi adânc... sunt val...
    Ce-a duce cârduri de delfini la mal...
    
    Sunt fulger alb în negură furtună!
    Sunt vela sfâşiată-atunci când plouă şi când tună !
    Şi sunt pescarul disperat ce se agaţă de catarg,
    Pe lotca lui - epavă scufundată-n larg -
  
    Sunt EU ! Şi antic şi prezent în Pontul Euxin... 
    De nicăieri şi totuşi de acolo vin.
    Sunt EU ! Nemuritor ca timpul,
    Secunda măsurându-şi infinitul...

Mai mult...

Ești peste tot dar nicăieri

 

 

Oriunde privesc, ești acolo.

Într-o lumină care se stinge prea lent,

Într-o umbră care nu ar trebui să existe,

În fereastra unui tren care pleacă

și nu mă ia cu el.

 

Inima mea sapă prin nimic,

Căutând ceva ce nu mai există.

Îți caut numele în zgomotul orașului,

dar el tace,

Ca și cum n-ai fi fost niciodată.

 

Mă mint că nu mai ești, că nu mai exiști,

Că ai fost doar un vis prea lung,

O greșeală a timpului.

Dar minciuna e subțire,

Se rupe sub greutatea unui gând,

Sub un miros, o stradă, o zi de joi

Care îmi amintește prea mult de tine.

 

Și totuși…

nu vii.

 

 

Mai mult...

ZILE RECI

Grijile se abat năvalnic 

Într-o eră zbuciumată

Toate relele din lume 

Peste -o vatră întunecată.

Lacrimi nu-s care să plângă 

Prin obidă și prin zloată 

Îmroșcați  cu nepăsare 

Un popor sărman înnoată.

Nu-i  nici vis nici  alinare

Ziua care vine doare

Zile cenușii, zile reci.

                         

 

Mai mult...

Farsa(about me)

De un timp

pe cai nebanuite

Ma intreaba lumea cine Sunt

LE SPUN DOAR ADEVARUL

Sunt ...la terapie intensiva

si ...ca sa ma vizitati

aveti nevoie conform legii

de certificat orniss

sau macar de cel de trecere prin boala

Mai mult...

Nu înțeleg iubirea (Continuare)

Și mă întreb, în fiecare noapte,

Când te privesc, dar nu te văd,

Cum poți să fiu un semn de întrebare

Într-un răspuns fără sfârșit, fără regret?

 

Căci inima mea bate haotic,

În ritmuri pe care nu le înțeleg,

Dar tu, cu calmul tău liniștit,

Îmi spui că nu-i nevoie de răspuns, doar să aleg.

 

Mă prind în mreje de îndoieli,

Și totuși, mă îndrept spre tine,

Deși nu știu ce este iubirea ta,

Îmi las sufletul să te definească, să te iubească, fără teamă, fără rău.

 

În ochii tăi e o mare de vise,

Iar eu sunt doar un val, prea mic, prea slab,

Dar mă las purtat de curentul tău,

Chiar dacă înăuntrul meu vibrează un îndoielnic sabie, un abis adânc.

 

Poate că iubirea nu e logică,

Nici nu se măsoară în cuvinte sau fapte,

Poate doar o simțim cu inima și cu dorința,

Și, chiar dacă nu o înțelegem, trăim prin ea, în fiecare clipă, în fiecare noapte.

 

Poate iubirea e un labirint

Pe care nu-l vom înțelege niciodată,

Dar eu te caut, te aștept, și te iubesc,

Chiar și atunci când nu înțeleg… și totuși te vreau, o dată și încă o dată.

Mai mult...

TRISTEȚEA ZILEI

Nici nu plânge,nici nu plouă

Într-un suflet întristat

Când norii își pierd apa

Nici când viforu-i usct.

 

Tristă-i ziua în care

Dor,speranțe așteptări

Sunt învăluite-n ceață

Spulberate-n patru zări...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍