3  

Toamna la plimbare!

Aseară am ieșit la o plimbare

Pe străzi și prin parcul central,

Și am avut noroc să ascultăm

Folclor cântat de un rapsod local.

 

Pământul s-a acoperit cu frunza

Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,

Și cu amar se-ntreabă unul pe altul

Cum vor rezista când sunt viscoliți.

 

Din depărtare se-aude freamătul

Pădurii de pe munte, încă cu brazi,

Care cu frică zic omului cu drujba

Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.

 

Călcăm atenți pe străzile stricate

Ale orașului în plină transformare,

Care este ruină, iar edilii ne promit

Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.

 

Simțim răceala frigului de toamnă

Când orologiul Turnului bate de nouă,

Privim la luna mică ce ne-ndeamnă

Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.

 

E anotimp de toamnă cu flori ofilite

Demult cocorii s-au dus spre asfințit,

Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi

Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit

Cu lumea n-avem nimic de împărțit!

 

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Toamna la plimbare!

Data postării: 29 septembrie 2024

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 910

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Mia, dr. Mia!

Acum când anii mulți s-au adunat

Și las în urmă munca de laborator,

O tandră nostalgie azi mă cuprinde

Când las trecutul cu amintiri și dor

 

Gândul îmi fuge departe-n timp

Când tânăr stagiar și eu am fost,

Și cum emoția atunci m-a copleșit

Până ce am primit la stat un post

 

Apoi a început munca de doctor

Cu realizări, eșecuri și provocări,

Viața mi-a fost cu bune și cu rele

Am râs, am plâns și găsit rezolvări

 

Cu voi am lucrat mii de probe

Și analize diverse am efectuat,

Și mulțumirea a fost supremă

Când cel bolnav s-a vindecat

 

Timpul s-a scurs fără-ncetare

Și am ajuns să fiu pensionară,

De acum dorința-mi este clară

Să vizitez eu anual câte o țară

 

Nu vreau s-aud de audit RENAR

Și nici să pun vreun diagnostic,

Și doar ca Domnul să îmi dea

În tot ce fac un bun prognostic

 

De microscop ce să vă spun

De plăci Petri și de lamele,

Toate-mi vor fi doar amintire

C-am rezolvat cazuri cu ele

 

Călătoria o voi începe-n Franța

Până s-apară din nou pandemia,

Cu drag, vă rog primiți salutul

Venit de la Paris..bonjour..eu Mia!

 

Mai mult...

In concediu!

Am plecat din Piatra Neamț

Și-am mânat puțin cam tare,

Tocmai către Marea Neagră

Să mă ard mai mult la soare

 

Pe traseu ne-am abătut

Pe la podul suspendat,

Neam de neam nu a văzut

Așa pod pe stâlpi fixat

 

La o vilă ne-am cazat

Și-apoi la plaja-m plecat,

Aici lume de pe lume

Pe șezlong și pe cearșaf

 

Soarele e azi puternic

Iar nisipul ușor frige,

Intru în apa cu Marce

Și în doi batem o minge

 

Apa mării este călduță

Te îmbie la o bălăceală,

Puțin frig când ieși afară

Te-ncălzești prin țopăială

 

Briza caldă te mângâie

Și pielea o răcorește,

In jur multă hărmălaie

Valul frumos unduiește

 

Ne dăm cu ulei de plajă

Să fim protejați de soare,

Vrem un bronz de abanos

De la cap până-n picioare

 

Lipsă nu e la mâncare

Peste tot comercianți,

Ia porumbul și gogoașa

Totul face zece șfanți

 

Seara vine peste noi

Și ne-mpinge către casă,

Ne e sete, puțin foame

Iute ne grăbim la masă

 

Nu durează multă vreme

Până plaja se golește,

Vine noaptea, pleacă ziua

Pe drum lumea povestește

 

A fost o zi minunată

Cu înnot și stat la soare,

Tolăniți am stat la plajă

Până s-a lăsat răcoare

 

Acum cinăm în balcon

Bunătăți gătite-acasă,

Vom ieși la o plimbare

La un vin sec pe terasă

 

Mâine o luăm de la capăt

Tot la plajă, apă, briză, soare,

Ne petrecem tot concediul

Nu la munte, ci la mare!

 

 

 

 

 

Mai mult...

La pescuit!

Iarăși am plecat de-acasă,

Cu gândul s-ajung pe baltă,

Cu-o undiță, mincioc și-o plasă,

Și-un boț de brânză-n traistă

 

Cumpăr ace pe mărime,

Și vreo cinci metri de gută,

Vreau să-ncerc la adâncime,

Și-apoi poate și la plută

 

Nu mai pierd vremea la piață,

Și-o zbughesc rapid spre lac,

Să m-așez sub salcea creață,

Și din crengi umbrar să-mi fac

 

Locul îl găsesc cu ușurință,

Și arunc forțos în depărtare,

În gând îmi pun o dorință,

Să prind azi crapul cel mare

 

Bate vânt de primăvară,

Apa o atinge cu o pală,

Sus pe deal tractorul ară

Iar eu țin undița-n poală

 

Am uitat că sunt la pește,

Locul e frumos, m-atrage,

Simt că nimic nu-mi lipsește,

Chiar când peștele nu trage

...........................

Seara a venit pe-ascuns,

Și m-a fugărit spre casă,

Nici un pește nu am prins,

Dar a fost o zi frumoasă

..........................

Merg la pește tot mai rar,

Liniștea să-mi regăsesc,

Timpu-mi este adversar,

Să-l întind...nu reușesc!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mai mult...

Pomul lăudat!

M-am așezat din nou sub nuc

Ca să vorbesc cu pomul lăudat,

Să-i amintesc când nucă el era

Și peste care țărână eu am dat

 

Din înălțimi acum el mă privea

Și-un zâmbet a trimis spre mine,

Am înțeles că sunt doar un pitic

Și-i vine tare greu să se încline

 

M-am ridicat și-am luat distanță

Să-i văd coroana și toată măreția

Prea mult pe gânduri n-am mai stat

M-am aplecat și mi-am scos pălăria

 

Nu mai era doar un copac cu nuci

Pe care eu cu ușurință să le strâng,

Acum în curtea casei nucul se-nălța

Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung

 

Mult, a mai trecut de când noi doi

Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,

Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute

Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!

 

Mai mult...

Iubirea e secretul!

Cad peste noi picuri de apă

Ce ne pătrund până la piele,

Mă cert cu norul dus de vânt

Că ne-a ascuns bolta cu stele

 

Sunt la plimbare pe-nserat

La braț cu draga mea soție,

Îmi spune despre ziua grea

O liniștesc și îi recit o poezie

 

Ne strecurăm sub un copac

Până ce ploaia nu mai curge,

O strâng în brațe, ne sărutăm

Și regretăm că timpul fuge

 

Într-un târziu pornim la drum

Și ne vorbim vrute, nevrute,

Despre trecut, prezent și viitor

Și de-ale noastre mici dispute

 

Plimbarea ne e mereu cadou

Ce ne-amintește de tinerețe,

Despre povestea lungă de iubire

Pe care-o credem fără bătrânețe

 

Intrăm în casă și suntem fericiți

Că astăzi ne avem unul pe altul,

Perechea potrivită pe pământ

Mărturisind..iubirea e secretul!

 

 

Mai mult...

Un cățel..cu minte!

Este bunul meu prieten

Și-mi e tare credincios,

Latră și nu mai ascultă

Când afară nu e scos

 

Mergem zilnic la plimbare

Pe tăpșanul de sub munte,

Când din lesă îi dau drumul

Cu toți vrea să se înfrunte

 

Sunt cățel cu pedegree

Cu ochi negri și sticloși,

Părul lung, blăniță albă

Cinste fac l-ai mei strămoși

 

Când mă satur de-alergat

Merg spre casă la odihnă,

Sunt spălat, șters, periat

Și-apoi îmi rod osu-n tihnă

 

Mult nu stau pe hol întins

Mă ridic și-mi caut treabă,

Ce găsesc pe jos nestrâns

Sfâșii și înghit în grabă

 

Am un tic destul de prost

Tot ce prind iubesc a rupe,

Doar cu carnea mă împac

Și nu-mi place să beau supe

 

Zic că sunt cățel cu minte

Și vă cer să mă-ndrăgiți,

Dar de n-aveți os cu carne

La masă...nu mă poftiți!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Copile,

Copile,

 

Copilul meu din univers,

ce mamă m-ai ales…

Eu te înțeleg de-ți pare greu,

un simplu,, mulțumesc,,

 

Scopul și intenția

ce le am in viața mea

o să fac curat în mine,

vreau eliberarea ta.

 

Și-n a ta călătorie

vei avea un drum ușor.

Eu voi face alchimie

pe ce-a fost și ce-o să fie.

 

Și protecție îți pun

în curata-ți energie.

Tot ce e din neiubire

nu se apropie de tine.

 

Tot ce e nevindecare

pe loc se alchimizează

și se întoarce către tine

sănătate ca o haină.

 

Tot ce spun sau scriu acum

este literă de lege

În a ta călătorie,

drumul tău e armonie.

 

Vei păși doar prin iubire

și nimic nu te atinge,

doar o altă energie

ce se simte-n armonie

 

„Cheia ta” se află-n tine,

tu îi știi locul cel mai bine.

Înainte să mă-ntrebi,

doar privește adânc în tine.

 

Da, rămâi observator

la tot ce te înconjoară,

și tăcerea ta să fie

calea ta interioară.

 

Predarea ți-e vindecare

spre drumul ce duce-n tine,

și centrarea ta să fie

forța ta în acțiune.

 

Ți-aș putea scrie volume

cu mii de cuvinte clare,

dar această poezie

astăzi ți-a deschis „canale”.

Mai mult...

Oceane

N-am gandit ca si lacrimile se termina
Ca orice om, am plans oceane
Dar n-am stiut ca si-un ocean se termina.
Am crezut ca`s un izvor ce nicicum nu seaca
Si ca nu-i apa mai sarata.
Am crezut ca suferinta nu-i asa de apriga
Si ca doar cand iti moare un parinte
Poti sa ai inima atat de goala.
Am crezut ca am vazut si stiu de toate
Si n-a mai ramas nimic de patimit.

Mai mult...

Născut din tăcere

Cea mai vie dintre lumi

nu e cea pe care o vedem,

ci cea care prinde formă

doar când ne atingem gândurile

și timpul nu mai știe să respire.

 

Cele mai puternice clipe

ale mele,

ale tale…

se nasc abia atunci,

atunci când noi îndrăznim 

să ne deschidem inimile

până ajungem la lumină.

 

Iar gândul pe care îl port 

nu e o scânteie risipită,

e un drum care începe cu mine

și se sfârșește cu tine,

ori de câte ori mi-l amintesc.

 

Și cel mai tandru gând

pe care l-aș încredința inimii tale

e un gând simplu,

născut din tăcere.

M.L.R., 24.XI.2025; ,,Născut din tăcere”. 

 

Mai mult...

Îmi plac

Îmi plac cuvintele pe care eu le scriu,

Și fraza pe care o citesc.

Poezia mea nu are sens,

Doar pentru cei ce nu o prețuiesc.

 

 

Autor Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia compusă pe 11.10.2024

Mai mult...

Soarele cum se revarsă

Uneori mai văd și eu

soarele cum se revarsă

în părul tău, pe umerii tăi…

doar pentru că ești așa de frumoasă.

 

Nu-l condamn, aș face la fel

dacă aș fi soare și aș avea ca el fața brună…

te-aș căuta pe pământ să te văd în fiecare zi,

nu mă aștept să te văd și azi

pentru ca te-am văzut și ieri și cred că mi-am folosit tot norocul din această lună.

 

(Oricum, în dimineața asta nu prea văd soare,

deci cred că o să fie o zi bestială)

 

(Oh, nu mai contează,

e acolo, ne privim pe fereastră)

Mai mult...

Îți scriu

 

 Îți scriu,îți scriu,îti scriu,

İubita mea frumoasă,

Să vezi că te iubesc

Încredere să ai

Să-nveți iar să zâmbești,

Curaj să prinzi

Să mă iubești și tu!

Trec zilele în zbor

Iar viața noastră zboară 

Zburăm și noi cu ea

Dar nouă nu ne pasă!

Să ne-amintim doar ce-i frumos

Iar toate care dor

Să plece de la noi,dispară!

Ești îngerul trimis 

Să mă ridice și pe mine, 

De pe pămant de jos

La îngerii din Cerul cel frumos

La Domnul nostru Sfânt și Dumnezeu 

La dulcele Hristos!

Îți scriu iubită scumpă 

Îți tot trimit iubire,

Să mă iubești și tu

Să-ți amintești de mine!

(4 feb 2024 Vasilica dragostea mea) 

 

 

 

       

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍