Ne-au rupt in două

De ar fi timpul construit dintr-un elastic

Să-ntindem clipa cât o viaț-ar fi fantastic

Da-i trecător, necruțător, arde năpraznic

Ne-aruncă-n gol nepăsător zâmbind obraznic

Ne stoarce clipa fie ea oricât de mică

Chiar de e inima săraca-ndrăgostită

Doar amintirea poate-ți lasă fericită

De-ar fi posibil să-l oprim pentru-acea clipă

Nu are timpul timp de suflete s-aline

E ocupat să șteargă tot, chiar și pe tine

Nu-l întreba, nu va mai știi nimic de nimeni

E un nebun, nu-i va păsa de-i rău sau bine

Ar fi o cale foarte-ngustă de-al răpune

Să fii un înger pentru cei ce-ți spun pe nume

Când vom pleca, zburând doar sufletul rămâne

Iubirea-i singura ce timpul va supune

În geamul din odaia mea

seară de seară îmi luminează 

un felinar, care zâmbea

și îmi șoptește că veghează

făptura mea în pat întinsă

și de lumina sa cuprinsă.

Un felinar, un ochi de seară

ce peste corpul meu coboară 

o rază blândă de lumină 

ce la conturul meu se înclină

Iar eu precum floarea de glastră

îl aștept cu drag la fereastră .

Tu picătura luminoasa

de ce-ai ales să-mi bați în casă

și m-ai făcut să te îndrăgesc

atunci când noaptea mă iubesc

sub picăturile tale de lumină

când mă alint ca o felină.

Ai aruncat în mine cu flăcări 

proaspăt aprinse sub pleoapele tale.

Iar eu...

Fără scut și fără arme,

m-am abandonat unui dor

născut înainte 

ca eu să fi cunoscut norii

care au picurat oceanele.

Totuși... acum, când timpul 

a prăfuit clipele,

te rog,

încătușează umbra acestor gânduri 

care fug spre tine!

Conștiința -i - glasul dreptății,

Conștiința -i - arma păcii,

Dumnezeu aceasta ne-a lăsat

Să ne izbăvească de păcat.

Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,

Să vadă faptele lui care lucrează,

Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat

Așa cum El omului i-a dat.

Noi trebuie să ne gândim bine

La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;

La mântuirea sufletului cugetând,

Frumos lucrând.

La cele 3 virtuți să cugetăm

Pe Dumnezeu în psalmi să -L lăudăm.

De cel bolnav să îngrijim

Păcatul să îl biruim.Amin.

Căștile pe cap,noaptea târziu
Ma plimb pe stradă si scriu.
Scriu despre tine
Și despre a noastră soarta,
Aștept țigară sa se termine
Fiind pe dinăuntru moartă.
Parfumul tău deodată îl simt,
Și ca o sa apari eu presimt,
Cu frica și speranța
Ma uit înapoi spre trecut,
Ca ultima toanta
Îmi amintesc cât te am plăcut...
Ma întorc spre viitor
Și sper sa uit de al tau dor.

Mă simt doar un om, mă simt o fire ,

Mai simt cum plouă și mai simt și sentimentele calde îmi încălzesc sufletul

Mai simt că sunt un om care crede în iubire

Mai simt și acele zile care trec mai bine sau mai greu, 

Mai simt și uneori singurătatea care mă îmbrățișează cu mâinile ei,

Mai simt ca lumea e un rai care trece prin mine și la bine și la greu.

Mai simt că sunt o fire care vrea doar libertatea, căldură și bunătate .

Mă simt un om care crede în puterea cuvântului și cred în ce le spuse de toți chiar și de mine însuși. 

Mă simt un om și nu un nimeni ,mă simt că sunt puternic și cred în fericire.

Tu esti asemeni bradului în zile de An Nou!
Cu sufletul împodobit de stele,
De-o frumusețe fără de egal
Întipărită în visele mele.

În ochii tai s-a strîns întreg pământul
Cu toată lumea bună de pe el
Pe chipul tău nicicând nu bate vintul
Si viscole nu suflă-n nici un fel.

Mă mir, cum ai atîta viu în tine,
Cum mă trezești pe mine către soare,
Asemeni crengilor de verde pline,
Asemeni bradului în zi de sărbătoare.

...Imi pare rău, că astăzi, în ajun
n-am reușit în casă mea să-l pun.

Un tîrg de suflete făcum
și te cătam pe tine;
Mi-ar fi plăcut să vii acum,
dar vin-o măcar mâne....
În jur sunt ochi, de tot străini
ce îmi absorb privirea,
dar lacomi par și prea păgâni
să-mi merite iubirea.
Si numai tu cu ochi de stea
n-apari în a mea cale,
să stingi cu limpezimea ta
durerea mea cea mare.
Eu pentru tine-am născocit,
bucată cu bucată,
din viața care am trăit
să te mai văd odată.
Si dacă târgu -o să-mi opresc
de-o umbră a plăcerii,
eu n-o să pot ca să trăiesc
și să te dau uitarii...

Am scris despre furtuni și porumbei.

Am scris despre cei buni și despre răi.

Am scris despre copacii dați în floare.

N-am scris nimic de dragostea ce doare.💔

Am scris despre noroc și soartă crudă.

Am scris să bucur și să fac în ciudă.

Am scris despre dorințe și visare.

N-am scris nimic de dragostea ce doare.💔

Am scris în rânduri lungi și repetate

Despre oricine și am scris de toate.

Între memorii și între uitare

N-am scris nimic de dragostea ce doare.💔

Cade cerul peste mine cu luminile lui albe,
Ce îmi par mărgăritare, înșirate-n mii de salbe,
Si în vine-mi curge sânge amețit de vin amar,
Pentru că mi-i viața strânsă într -un suflet de hoinar.

M-aș porni de zori prin lume cu picioarele desculț,
S-aud graiul pentru care te tot zbați să îl asculți,
Să văd ochii, care aprig să-i admiri tu te smuncești,
Să văd brațele în care, fără gînd, te prăpădești.

Si din apa-n râul rece, din oglinda-i fermecată,
Să văd viața cum se trece ca o pasăre vânată,
Să văd lumea cum se duce, universul cum se- înșiră
Si mă face totodată să fiu sfântă și martiră.

Si mă zguduie în vreme, mă încearcă și mă pune
Să zic dragostei blesteme, să-i dau urii mele nume;
Inima îmi strânge-n palmă ca pe-un ghem, fără -ndurare ,
Iar din drumul ce mi-i dat, ei pun spini și fac cărare;

Dar mi-s ochii plini de vise și pășesc fără vreo frică,
Lumea asta pentru mine e prea slabă și prea mică,
Că la toți e soarta clară, scrisă într -un legămînt
Să apună și să piară, sub țărînă în mormînt.

Numai eu cu-aceiași forță, peste lume-am să veghez
Si iubirea pentru dânsa peste veac am s-o păstrez.
Numai eu cu-aceiași taină voi păși, tot mai departe,
Lumea mea e minune, viața mea nu are moarte.

De ce te cânt când merii dau în floare, 
Când iarba se izbeşte către soare 
Trecând că o săgeată prin pământ. 
De ce ca pe-o duminică te cânt? 

De ce te cânt când grâul e de coasă, 
Când iau bilet de tren să vin acasă, 
Să strâng în braţe plaiul meu cu dor. 
De ce te cânt în murmur de izvor? 

De ce te cânt când pleacă-n zor cocorii, 
Când soarele e mai lenos ca zorii 
Şi lasă ceaţa rece să ne scalde. 
De ce te cânt în frunza care cade? 

De ce te cânt când fulgul dă în plete, 
Când timpul nu mai poate să aştepte 
Să mă aşez în sania copilăriei. 
De ce te cânt în albul veşniciei? 

Grâul spicul îşi dezbină.
Vântul fulgere aşterne.
Peste dealuri şi colină
Florile s-adun troiene.
Păsări cântă la vioară.
În ansamblu apa trece
Printre pietre ca de moară,
Suspinând în murmur rece.
Cerul e mai plin de stele.
Se îndoaie frunza-n nuc
De podoabele lui grele
Şi de anii ce se duc.
Numai eu, întins în iarbă,
Mă topesc ca un zefir,
Ca la capul meu să fiarbă
Roşii, flori de trandafir.
Şi iubita-mi stă aproape-
Lacrima îmi udă dorul.
Dacă mă visezi la noapte,
Va-nvia din morţi amorul.
Dacă mă visezi diseară,
Vreau să te găsesc frumoasă
Si în ochii tăi să-mi ceară-
Lacrima - să vin acasă.
Şi-am să vin atuncea, dragă,
Am să vin la pieptul tău
Mai aproape, viaţa-ntreagă,
Să te chem la Dumnezeu.