De ce n-a mai venit?
Tăcută stai sub bradul falnic,
Și-ngândurată brusc ai devenit,
Să îți vorbesc îmi e zadarnic,
De ce am mai venit?
Privești în gol cu ochii reci,
Și trupu-ți pare îmbolnăvit,
Refuzi cu mine să petreci,
De ce am mai venit?
E câmpu-n jur umplut cu flori,
Și-un tril de păsări nesfârșit,
Nu spui nimic și mă ignori,
De ce am mai venit?
De zile-ntregi trăiești o dramă,
Iar totu-n jur îţi pare îmbătrânit,
Privești spre cer și-ntrebi cu teamă,
De ce n-a mai venit?
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 20 octombrie 2024
Vizualizări: 132
Poezii din aceiaşi categorie
Iubirea e secretul!
Cad peste noi picuri de apă
Ce ne pătrund până la piele,
Mă cert cu norul dus de vânt
Că ne-a ascuns bolta cu stele
Sunt la plimbare pe-nserat
La braț cu draga mea soție,
Îmi spune despre ziua grea
O liniștesc și îi recit o poezie
Ne strecurăm sub un copac
Până ce ploaia nu mai curge,
O strâng în brațe, ne sărutăm
Și regretăm că timpul fuge
Într-un târziu pornim la drum
Și ne vorbim vrute, nevrute,
Despre trecut, prezent și viitor
Și de-ale noastre mici dispute
Plimbarea ne e mereu cadou
Ce ne-amintește de tinerețe,
Despre povestea lungă de iubire
Pe care-o credem fără bătrânețe
Intrăm în casă și suntem fericiți
Că astăzi ne avem unul pe altul,
Perechea potrivită pe pământ
Mărturisind..iubirea e secretul!
Febra iubirii
Și cât de frumoasă este lumea în jur când sunt cu tine mereu
Tu ești boala mea cea mai plăcută și nebună a sufletului meu
Tu ești cea unica persoană pentru care sunt gata să râd în hohote nebunatice
Și nu vreau să mă despart niciodată de tine ca în odele dragostei dramatice
Trăiesc pentru tine în fiecare noul răsărit și apus de soare
Și sunt gata să mă sacrific mereu închis în vecii ani în cea mai drastică îmchisoare
Dacă va fi nevoie voi zbura pe aripile dragostei în oricare loc pentru tine
Atunci într-o oricare zi o să ard complet și nu o să-mi fie milă de mine
La urma urmei, viața este doar un moment și doar o clipă din alte zboruri și căderi nenumărate
Deci fii cu mine minunată creație în preajma celor sute și mii de ore de neplaceri zbuciumate
Hai să iubim în fiecare noua zi momentul principal al vieții
Să rezistăm în fața obstacolelor și frigurilor ceții
Te iubesc foarte mult fericirea mea cum copilul iubește liberul zbor
Și nicio vreme rea sau capriciu naturii nu va opri această senzație cu cel mai mare dor
Când tu ești lângă mine visurile preiau cea mai frumoasă închipuire a vieții mele
Întreaga lume din jur va îngenunchea în fața ta doar pentru un simplu zâmbet care sclipește ca mii și mii de stele
Draga mea , doresc în această zi frumoasă să fii fericită fără motive de a te întoarce în trecut
Dorința mea este creată din cel mai pur și limpede motiv de la care totul sa început
Esti cea mai mare bucurie a mea care traversează această lume din momentul în care neam întâlnit
Trăiesc doar pentru tine și voi trăi mereu cu inima în mână și cu ochii îndreptați spre chipul tău nemaipomenit.
Gânduri ascunse
- Iubito, câte "bunuri" ai!
Tu, ești ca o căsuță-n rai:
Sunt ochii tăi, fermecători,
Ferestre spre ai zilei zori;
Îmi pare pieptul tău, cel plin,
Ca un balcon cu flori de crin.
- Iubitule, ești vrăjitor.
Ia las-o mai încetișor!
Te faci c-admiri ce am frumos,
Dar tu, privești ceva mai jos
Și, ca bețivul ordinar,
Ai mintea lângă "vinuri" doar.
Hai,zi, pe față-acuma deci
C-ai vrea să dai un tur prin beci...
Un simplu mulțumesc (Cea dea 3-a poezie din ,,În căutarea dragostei "
1. Aș vrea să îți spun un simplu mulțumesc
Pentru că exiști în a mea viață
Iubirea ta e tot ce îmi doresc
Să-mi topească inima de gheață
2. Îți mulțumesc soare ce îmi răsari
După noaptea rece ce a trecut
Din orizontul îndepărtat tu apari
Găsindu-te iarăși, apusul meu pierdut
3. Îți mulțumesc steaua mea polară
Că mă ajuți să mă regăsesc
Pe mine, cel rătăcit odinioară
Ce astăzi cu tine mă unesc
4. Îți mulțumesc picătura mea de ploaie
Ce mi-ai căzut în sufletul însetat
Din înaltul cerului, vioaie
Cu dragostea-ți eternă mai adăpat
5. Îți mulțumesc parfumul meu de mai
Mirosul tău mă face să mă simt
Ca un nou născut, când mă iubeai
În fiecare clipă, vreme, anotimp
6. Îți mulțumesc, luna mea frumoasă
Ce apari pe cerul negrii mele vieți
Înaltă și împodobită ca o crăiasă
Oglindită-n ochii mei, spre lumină mă îndrepți
7. Și când ar fi să te găsesc
Voi lăsa ca tăcerea să predomine
Nu-ți voi spune altceva
Decât un simplu mulțumesc
Odiseea iubirii
Afară noaptea mână stele,
Pe cord îmi plânge-un pui de dor,
Cu sulița mă-npunge în prăsele,
Suspinul netrăitului amor.
Cu ochii triști și plini de lacrimi,
Privesc fotografii demult uitate,
Iar sufletu-mi înfășurat în patimi,
Scâncește precum pruncul după lapte.
Furtuni se-anunță în cruda soartă,
Corabia îmi este fără de catarg,
Pe inimă îmi tatuez spre tine-o hartă,
Și orbit de dragoste pornesc în larg.
De atâția ani mi-i lungă odiseea,
Iar valurile carnea mi-o străpung,
Iar Doamne dacă ai creat femeia,
N-ar fi nici drept la dânsa să n-ajung.
Afară noaptea împletește zorii zilei,
Pe cord îmi plânge acum bătrânul dor,
Și simt în os cum ghearele acvilei,
Se-nfig când se opresc subit din zbor,
Și-mi mușcă fără milă zilnic din ficat,
Sortit ca Prometeu să mor înlănțuit,
Cu al iubirii foc trăit și nicidecum furat,
La moarte-s condamnat că aprig te-am iubit.
Te iubeam, dar nu pe tine…
Te iubeam, dar nu pe tine…
Iubeam ceea ce credeam că ești, ceea ce credeam că văd, că simt și că ating
Iubeam ce aveam în mintea mea, ceea ce credeam că am putea fi și nu am fost
Iubeam atenția pe care voiam sa mi-o oferi, iubeam cuvintele pe care nu le-ai spus dar aș fi sperat să spui
Iubeam ceva ce nu era, ceea ce credeam că ești, dar nu avea cum sa devină
Iubeam ideea iubirii tale care ar crește la gândul că mă vei vedea
Iubeam idei și așteptări, speranțe false create de o copila
Iubeam să cred că te-ai putea schimba
Iubeam să plâng de fericire când mă gândeam că te-aș avea
Iubeam ce simțeam când te priveam
Iubeam gândul ca m-ai fi dorit lângă tine
Iubeam florile pe care mi le-ai dat
Iubeam să cred că te-ai gândit la mine
Iubeam o posibilă iubire, neștiind că nu te iubeam pe tine
Iubeam un gând, un suflet ce-l aveam în mine
Iubeam să cred că tu-i dai viața, era decât o fantezie
Iubeam să cred că te iubesc, intens si plin de haos
Iubeam să îmi imaginez, că suntem suflete pereche
Iubeam ce nu eram și nu vom fi, poate în niciun univers
Iubeam ceva ce s-a sfârșit, dar nu te iubeam pe tine.
Alte poezii ale autorului
Chiar azi...
Chiar azi pe tata îmi vine să îl sun,
Deși, e imposibil să-mi răspundă,
Mi-e dor de el și-aș vrea să-i spun,
Că lumea toată parcă se scufundă.
Mă duc în fundul curții lângă geamuri,
Și plâng în fața nucului bătrân,
Și parcă-l văd pe tata printre ramuri,
Și simt că veșnicia îmi intră în plămân.
Aș vrea să-i spun că nu mai am răbdare,
Sfârșitul să-l aștept ca pe un dar târziu,
M-aș prăbuși acum subit de pe picioare,
Plăpândă frunză în ramu-i să mă știu.
Și i-aș mai spune tatei că totul e schimbat,
Nimica nu mai este așa cum el știa,
Iar tot ce e iubire ori sentiment curat,
Se vinde pe tarabă la preț de mucava.
Să-mi ierte întristarea de om nemângâiat,
Îmbrățișez copacul și simt că trupu-i strâng,
Iar frunzele căzură în freamăt neîncetat,
Și ramurile toate trosnesc ușor și plâng.
Eliberare
Mi-e greu să suflu-n lumânare,
Căci sufletul îmi este istovit,
Și nu mai simt pământul sub picioare,
Ci levitez pe-un vis neîmplinit.
Lumina galbenă sălășluiește în odaie,
Și simt că dorm cu Luna-n pat,
Pustiul ei îmi curge-n păr șuvoaie,
În ceara lumânării aproape-s îngropat.
În sfeșnic parcă mi-i întreaga viață,
Fitilul ars e aidoma ce-am trăit,
Și simt mucarnița în fiecare dimineață,
Cum se preschimbă-n moartea cu chipul ceruit.
Mi-e pâlpâirea rece și într-un tremurat,
O aripă de înger ușor o întremează,
Zăresc o siluetă cu ochiul meu uscat,
Cum stinge lumânarea și mă eliberează.
Seara de Crăciun
E teroare pe pământ,
Nu mai e nimica sfânt,
Doar în case de creștini,
Astăzi se aprind lumini.
Focu-n sobă surd trosnește,
Marea taină îi unește,
Sus în colț, lângă icoană,
Arde-n candelă o rană,
Este rana lumii toată,
Rana sfântă, vindecată,
Azi, în ieslea de pe jos,
Prin nașterea lui Hristos.
Azi în noaptea de Crăciun,
Noaptea sufletului bun,
Sus în cer și aicea jos,
S-a născut Iisus Hristos!
Cântă-n rai îngeri duios,
Astăzi s-a născut Hristos,
Cântă cerul bucuria,
Astăzi s-a născut Mesia!
Însă aicea pe pământ,
Nu mai e nimica sfânt,
Numai la creștin în casă,
Pruncul stă cu ei la masă.
Nu mai ești binevenit,
Tu Iisuse, Tu Hristoase,
Omul te-a înlocuit,
Cu petreceri zgomotoase.
Stă bisericuța goală,
Nici afară nu mai ninge,
Sufletul e plin de boală,
Candela încet se stinge.
Cântă un colind nebun,
Azi, în seara de Crăciun,
Linu-i lin și iară lin...
Alungați-l pe creștin,
Linu-i lin și e frumos...
Alungați-L pe Hristos!
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
E plină lumea
E plină lumea de eroi,
La fel ca-n basmele daneze,
Eroi ce așteaptă-n plin război,
Ca victima să îi salveze.
E plină lumea de savanți,
Ce s-au vândut pe câțiva sfanți,
Și au clonat pui de năpârcă,
Ce soarta lumii o încurcă.
E plină lumea de nebuni,
Ce-și sar la beregată,
Apoi cer cerului minuni,
Și-o altă judecată.
E plin și omul de el însuși,
Își suge sângele din trup,
Şi râde peste plânsu-și,
Ironizând pe cei care se duc.
E plină lumea de hibrizi,
Că, om nu se mai poate spune,
Banal a devenit ca să ucizi,
Pe cel ce ție se opune.
E plin tot plinul cu nimic,
Iubirea șade la muzeu,
Dușman ne este cel mai mic,
Dușman ne este Dumnezeu.
Ai mei...
Ai mei vin de demult, de departe,
Când omul era o icoană,
Nu știau nici o buche de carte,
Dar citeau în suflet și rană.
Ai mei au umblat cu toții desculți,
Pe drumuri cu spini și pietroaie,
De pasul stăteai să le-asculți,
Era șuier de vânt și ropot de ploaie.
Ai mei au muncit cu desaga în spate,
Şi zilnic făceau din orice povară altar,
Aveau brațe tari cu palme mari și crăpate,
Purtau ii și năframe, brâu și pieptar.
Ai mei au luptat în război și răscoale,
Oasele lor se odihnesc pe hotare,
Cu sângele lor România-i mai mare,
Ai mei, sunt în mine și-n ale mele vlăstare.